Maratonul Preluca 2012

Merg cu cea mai mare placere la acest maraton dn Țara Lăpușului și cred ca are unul din cele mai pitoresti trasee. Echipa cu care am fost data asta e compusă din: Vali (eu) cu Gina, George, Bogdănel, Stelian. Ajungem noaptea din Botoșani, instalăm cortul nostru imens, mâncăm niste fasole tari făcute la ceaun și mai sporovăim cu organizatorii până pe la unu noaptea.
     Organizatorii anul asta au prevăzut un start filmat din avion și tura lungă open dar cu premii mari.
Dimineața vremea e superbă și moralul foarte ridicat. Plecăm în forță cu Georgică și Bogdănel în prima linie. Mă opresc din iureș sa-i dau o palmă după cap unui țigănaș de pe margine care arunca cu pietre în concurenții. Pornesc pe prima urcare dură dar ritmul nu e chiar cel la care mă așteptam. Fiind open doar primii trei contează așa că ceilalți pierd motivația pentru că primii erau mult în față. Interesant e că nu l-am mai prins pe George din urmă până la bifurcarea traseelor (tura lungă cu tura scurtă). Față de ceilalți ani, acum traseul lung e cu 8 km mai scurt. Nu se mai face o coborâre foarte frumoasă comună cu tura scurtă. Trag tare cu un domn de la 40 plus de la echipa Garage Racing din Baia Mare dar pe la km 50 nu am reușit să rezist ritmului impus și l-am scăpat. Iar pedalez singur și pierd motivația concursului până ce frâna față se depresurizează și am și eu un stres. Pe o cățărare văd în fața mea un concurent. Cand ajung lângă el constat că era Bogdănel, dezidratat, demotivat și destul de obosit. Cu obsesia de a câștiga a tras primii 25 de km alături de cei de la Garage Racing și Maros Bike dar nu a reușit să țină ritmul, chiar a reușit să se și rătăcească. Era zgâriat și destul de tras la față.
Merg cu el cam 10 km după care iar rămân singur, mai ales să mă lupt cu o foame de crocodil. La un punct de arbitru le mănânc sandwichiul arbitrului iar când băgam și ultima firimitură apare Bogdănel care suferea de foame mai serios decât mine. Arbitrului i s-a făcut milă și a găsit o felie simplă de pâine și pentru el. Cum era o atmosferă incordată, mă ridic și plec mai departe să termin traseul. Trec podul peste Lăpuș iar urcarea de 12 km de la final parcă nu mai era atât de dură ca în ceilalți ani. Ajung cu bine la sosire și astept poveștile băieților. George a luat locul doi ratând podiumul datorită unei rătăciri. Toată lumea, mai puțin Bogdan, au avut doar cuvinte de apreciere la adresa organizatorului, domnul Tamaș.
Mai venim oricând cu plăcere!