miercuri, 28 octombrie 2009

luni, 26 octombrie 2009

Octombrie 2009 - Maratonul Alpinsport -Baraolt




Traseu de bicicleta 352096 - powered by Bikemap 
Prima ediţie a unui maraton de MTB organizat de cei de la Alpinsport - Sfântul Gheorghe. Iniţial am crezut despre mine că nu sunt un spirit competitiv şi am refuzat invitaţia, dar la insistenţele lui Gabi Cicu şi Dan Florea mi-am zis că ar fi interesant să particip. Vineri după masă sunt la Humor sa-i adun pe băieţi: Gabi, Dan, Cătălin. Noaptea pe la ora 23 suntem cazati la hotelul pieţei din Sfântul Gheorghe. Când te gândeşti la hotelul de la piaţă te gândeşti la ce e mai trist dar la noi a fost curat şi luminos. Dimineaţa plecăm spre localitatea Valea Crişului, în inima munţilor Baraolt. În amonte de localitate se află o frumoasă pensiune: Valea cu Flori, locul de unde se dă startul în traseu.
  Sincer am emoţii mai ales când văd că poiana se umple de biciclişti şi se apropie timpul de start. M-am înscris la tura lungă de 50 km şi sper s-o termin rezonabil ca timp şi clasament. Sunt vreo 200 de concurenţi, fiecare etalând biciclete scumpe şi echipament de firmă.
Se dă starul la 10 şi toată lumea se înghesuie pe un drum îngust forestier. Mă simt jenat şi deranjez la rândul meu nişte concurenţi mai vocali. Vine prima urcare şi aici sunt întrecut de Dan Florea, dar îl ajung pe Gabi cu care continui să pedalez peste culmile pitoreşti a munţilor Baraolt.  Gabi fac prima pană şi rămân o bucată de drum singur. Pe o coborâre înainte de Aita Medie, văd 2 ciclişti accidentaţi, unul parea destul de grav. Vreau să ajut dar văd că organizatorii aveau lucrurile sub control. Urmează o bucată de plat fals pe malul unui râu, care trebuie traversat de nenumărate ori prin albie. Chiar îmi face plăcere, mai ales că uneori apa e de 40 cm adâncime. Coborârea frumoasă şi lungă spre coborâre o fac precaut, mai ales că asistasem deja la o accidntare motiv pentru care pierd câteva locuri în clasament. Ajung la sosire şi constat că sunt pe la mijlocul clasamentului, ceea ce nu e  rău pentru prima dată.
Dan si Cătălin de la tura scurtă erau deja sosiţi, împreună mergem să spălăm bicicletele la pensiune apoi să păpăm porţia de gulaş oferită de organzatori.
Traseul a fost bine ales, ideal aş zice pentru a debuta în astfel de întreceri.  Organzarea a fost fără cusur iar vremea cum nu se poate mai bună. În concluzie Sfântul Gheorghe este pe hartă pentru mine iar pe viitor voi fi prezent la acest tip de competiţii pentru că mă simt excelent!
După premiere mergem la Sfântul Gheorghe unde ne aşteptă Gina apoi împreună plecăm spre poalele munţilor Ciucaş.

sâmbătă, 26 septembrie 2009

August 2009 - Kievul la pas

August 2009 - Kiev

Vara asta am vizitat Kievul, capitala Ucrainei.
Nu prea stăteam bine nici cu timpul, nici cu banii şi totuşi trebuia să mergem să vizităm ceva. Distanţa dintre Botoşani şi Kiev e ca de la Botoşani la Giurgiu. Problema e că drumurile la ei sunt cam proaste, plus că te taxează poliţiştii corupţi la tot pasul.
   Împreună cu Gina am făcut o rezervare telefonică la hotel Slavutich, undeva pe malul Niprului (cam 34 eur camera pe noapte fără mic dejun), am cumpărat bilete de tren dus-întors de la agenţia CFR din Iaşi (aprox. 75 eur pers. dus-intors), iar in ziua Z, eram în Suceava încercând să-mi activez roamingul.
Trenul Sofia - Moscova are întârziere de 2 ore, timp în care am stat la poveşti cu un basarabean ce locuia în Minsk şi era pro Lucaşenko. Oamenii de peste 50 ani din Basarabia sunt cei mai nostalgici când vine vorba de comunism şi URSS. Trăiesc doar cu regrete, nu au o viziune despre viitor. De asta nu mai scapă aştia de Voronin. 
Am tot văzut trenul ăsta verde, cu geamuri mici şi tot timpul cu perdelele trase, când lucram la Paşcani lângă gară prin 1998 şi abia acum după 11 ani urc cu emoţie sinceră în el. În vagon era curăţel şi plin de turişti ruşi care veneau de pe litoralul  bulgăresc. Multe femei tinere, blonde, cu copii mulţi şi mici. Suntem duşi la locurile noastre de către însoţitorul de vagon, o doamnă autoritară în şoşoni şi trening dar cu ecuson în piept!  În compartiment sunt câte 3 paturi etajate X 2. Mai era o doamnă în vârstă aici cu care am schimbat doar zâmbete, bariera lingvistică fiind de netrecut. 
Privind Bucovina de pe geam rusesc sunt încântat să văd că şi ruşii sunt atenţi. Traseul trenului până la Cernăuţi e mult mai pitoresc decât cel rutier. Pierdem cam 2 ore la Vadu Siret pe teritoriul Ucrainei unde se schimbă roţile la tren şi facem vama. Nici de data asta nu am cum să nu remarc frumuseţea femeilor ucrainiene. Până şi Gina m-a înţeles (şi aprobat)...
   Mă chinui toată noaptea să dorm, dar sunt frământat de gânduri, plus că trenul huruie şi pendulează periculos. Ies pe culoar unde doamna însoţitor pune lemne pe foc la un samovar în care fierbea ceai. Refuz să servesc pentru că nu am înţeles dacă e gratis sau e pe bani. Nu aveam încă grivne la noi. Mai petrec minute bune în compania unei domnişoare superbe, cu origini incerte ruso-române, care studiază la facultate la Moscova. Sunt captat de entuziasmul ei de a-mi descrie lumea slavă şi un sentiment de linişte mă pătrunde. 
    Dimineaţa la 5, zgomote, agitaţie, mă trezeşte Gina. Am ajuns la Kiev! Siruri de linii, fabrici, lozinci uitate de vreme.... Doamna însoţitor e de nerecunoscut - îmbrăcată la 4 ace, cu uniforma feroviară. Disciplina feroviară se aplică cu stricteţe în fostul URSS. 
   Gara centrală e MARE. Aproximativ dublă faţă de Gara de Nord din Bucureşti. Ajungem în faţa gării şi începem lunga plimbare spre hotel cu oprire obligatorie la un bancomat pentru grivne.
Kievul e diferit de cum mi l-am imaginat. Sunt multe clădiri vechi impozante. Pe străzi sunt foarte multe maşini de lux, în special SUV-uri care se întrec cu Moskvich, Volga şi tractoraşe care cară de zor cisterne cu "kvas". Kvasul e o băutură răcoritoare, câteodată bună, făcută din grâu (erată - pâine de secară - Gina) care se vinde în pahare de plastic de câte o mamaie simpatică direct de la o mică cisternă galbenă.

Totuşi nu înţeleg ce e cu liniştea asta! Văd niste maşini militare, apoi de jandarmi... posibil o demonstraţie în piaţa centrală, spun eu. Dar la un moment dat trec si nişte MIG-uri şi niste elicoptere militare mai să-mi spargă timpanul. Aflăm de la localnici ca e doar o paradă militară făcută cu fală de o ţară mare dar care suferă la capitolul identitate. Nimerisem de ziua lor naţională.
   În drum spre hotel ajungem pe o faleză înaltă unde dincolo de albia lată şi verde a fluviului Nipru,  zăresc uriaşe cartiere muncitoreşti urmate de nesfârşite păduri. Peisajul e fabulos, poţi petrece ore întregi lăsând privirea să hoinărească. 
   Hotelul nostru, Slavutich, o clădire din beton cu peste 10 etaje, tipic sovietică, e situat pe partea stângă a Niprului într-un cartier muncitoresc dar cu multă verdeaţă şi o frumoasă vedere spre Nipru şi ansamblul de mănăstiri "Lavra Pecerskaya". Luăm o hartă de la recepţie şi plecăm spre centru, cu metroul,  în piaţa "Maidan Nezaleznosti" (Independenţei) la marele concert de ziua naţională a ucrainienilor. Lume foarte multă, remarc foarte mult tineret blond şi brunet dar aproape deloc ţigani! Bărbaţii sunt destul de modeşti ca aspect, în comparaţie cu femeile care sunt în cea mai mare parte frumoase şi cochete. 
   Toată lumea făcea poze cu tancurile şi aruncătoarele de rachete iar fetele făceau poze cu soldaţii! Lumea încă mai crede în armată aici! S-a cântat folk patriotic, rock, pop, populară (care pe undeva se apropia de folclorul românesc), s-a dansat, s-au tinut discursuri patriotice acoperite în cea mai mare parte de huiduieli şi vociferări (probabil proteste), apogeul fiind atins de discursul preşedintelui. S-a stat la cozi imense la puţinele WC-uri disponibile.  Am mâncat şi am băut pe stradă şi ne-am lasat duşi de şuvoiul de oameni în toate direcţiile. A fost o seară foarte interesantă!
  În următoarele 3 zile am colindat Kievul în lung si-n lat cu metroul, marşrutka (maxi-taxi la noi), troleul şi cel mai mult pe jos. Despre metrou trebuie spus că e un must-do's, pentru că e săpat la o adâncime de peste 100 m şi are printre cele mai adânci staţii de metrou din lume dar are şi porţiuni la suprafaţă, e foarte ieftin (aprox. 65 - 80 bani/călătorie) şi e sigur, rapid iar unele staţii sunt frumoase, croite după şcoala rusească, cu bolţi şi decoraţiuni. 
O problemă sesizată în Kiev e bariera lingvistică. E obligatoriu, cred, să cunoşti măcar alfabetul chirilic. Ca să rezolvăm problema cu masa am găsit "Domaşnia Kukna" - o retea de restaurante gen cantine studenţeşti cu autoservire, destul de curăţele. Poţi să vezi mâncarea şi s-o alegi fără să mai silabiseşti aiurea. Borşul de sfeclă roşie e baza bucătăriei ucrainene.
Am mers prin oraş pe jos cu orele astfel cred că am acoperit o bună bucată din oraş. Zona centrală merită din plin vizitată la pas. Fluviul Nipru  e "păzit" straşnic de o impresionantă statuie cu o femeie cu sabie şi scut în genul Statuii Libertăţii americane. Kievenii o numesc ori "femeiuşca de fier" ori "mama lui Brejnev". Din zona acestei statui avem una din cele mai ample privelişti spre cartierele noi ale Kievului, cu mii de blocuri. Am continuat spre nord unde se află cel mai important obiectiv al acestui oraş, Lavra Pecerskaia. Un ansamblu de biserici şi curţi interioare, unite prin galerii, locul unde se perindă pelerini, turişti, călugări, comercianţi. Un mic oraş în oraş. Am petrecut o gramadă de timp aici, dar din lipsa unor indicatoare clare, am ratat vizita la catacombele unde se află colecţia de moaşte sfinte. 
Avansând spre nord, după lavră, se află un ansamblu monumental nou, dedicat Holodomorului  când la ordinul lui Stalin, între anii 1932 - 1933, s-a provocat o mare foamete în Ucraina pentru a stopa curentul naţionalist ucrainian care submina înfăptuirea marii uniuni sovietice - URSS. Se estimează că au murit aproximativ 3 - 4 milioane de oameni. Cum "Mama Rusie" neagă cu vehemenţă acest genocid, a fost nevoie de "revoluţia portocalie" din 2004, în care s-a reinventat spiritul naţionalist ucrainian, pentru a se construi acest mausoleu care merită vizitat.
Bucureştenii sub îndrumarea cuplului de dictatori au demolat o grămadă de biserici şi clădiri de artă iar neocomuniştii nu s-au îngrijit de cele care au scăpat, din contra au aprobat proiecte îndoielnice. Prin comparaţie, kievenii au avut destul de multă grijă cu centrul lor aşa că astăzi putem admira, curate şi restaurate biserici şi mănăstiri cu turle de aur sclipitor. Catedrala Sfânta Sofia şi Biserica Sfântul Mihail sunt remarcabile!
Lipscanii kievenilor (sau Montemartre cum se laudă ei) e  mai restrâns ca dimensiune şi se desfăşoară mai ales pe strada pietonală Andriivski (cu biserica Sf. Andrei). O grămadă de suveniruri se pot cumpăra de aici dar când să faci o poză gata! vânzătorul se supără. Probabil e frica de a nu fura idea...
Într-una din zile nu am rezistat tentaţiei de a vedea cum e printre blocurile lor comuniste. Apartamentele sunt înghesuite în blocuri uriaşe de peste 10 etaje. Avantajul lor e că au lăsat să crească copacii printre blocuri, uneori e cam neingrijit. Termopanele sunt abia la început de ofensivă iar majoritatea au balcoanele închise cu fier. Un pic mai tare decât la noi am remarcat în faţa unor blocuri sinistre de peste 10 etaje sunt parcate maşini foarte scumpe. 
  În îmrejurimile Kievului am vizitat muzeul satului ucrainian, similar dar nu mai frumos decât muzeul Astra din Sibiu. Am rămas surprins când am văzut o doamnă care spăla rufele într-o curte, mai alături era un cârd de gâşte iar pe lac erau raţe domestice. În acelaşi spirit (rural) împreună cu Gina am cules nişte mere dintr-o curte. Frumos a fost când spre ieşire era o doamnă pe o băncuţă la o poartă şi cânta ceva duios din voce acompaniată de o balalaică.
  La cât am mers pe jos aceste zile, returul cu trenul la cuşetă a fost o adevărată odihnă. Până la pitoreasca Bucovină, singurele zone cu peisaj frumos pe care le străbate trenul de pe ruta Moscova - Sofia e podişul Podolic, cu dealuri domoale dar sălbatice, necultivate recomandate şi de ghidul Lonely Planet ca "wild fields".

vineri, 14 august 2009

August 2009 - Cu bicicleta pe Cearcanu - Maramures




Traseu de bicicleta 1327759 - powered by Bikemap 
Imi tot povestea Gabi din Humor de fabuloasele lor ture pe bicicleta prin muntii bucovinei. Pe la sfirsitul verii ma lipesc si eu de oamenii astia si plec la o tura cu ei in muntii Maramures. Pornesc cu noaptea-n cap din Botosani, din Suceava il "incarc" pe Radu cu a lui "meriduta" vintage, iar din Humor fac "plinul" cu Gabi Cicu si Danut Florea. Pe la 10.30 suntem sus in pasul Prislop, de unde ne-am propus noi sa facem tura. Urcam pe un forestier prin pajisti deschise cu privelisti ample spre toata creasta muntilor Rodnei. La aprox. 1 ora de la plecare, lucrurile nu mai sunt asa de simple, pentru ca de la drum am trecut la poteca, iar de la poteca normala am trecut la treceri prin "paduri" de jnepenis des pe care cel mai usor il treceam cu bicicletele pe deasupra capului. Munca epuizanta, dar singura solutie de a innainta. Ajungem in cele din urma pe varful Cearcanul din muntii Maramures (1847 m alt). Stam sa admiram muntii din jur, mancam, apoi dezbatem problema coborarii. Scapam rapid de jnepenis, iar cand ajungem pe pasune, repede urcam in sa. Lucrurile nu sunt deloc simple, eu reusesc 2 caderi...si nu sunt singur. Iesim din plafonul de nori si iar e cald si frumos asa ca oprim sa vizitam "Podul Cearcanul", un platou suspendat, ca un urias helioport, la peste 1600 m alt. Frumusetea locurilor ne faca sa poposim mai mult.
    Iesirea din zona de creasta o facem pe poteci ciobanesti late care ne dezlantuie setea de viteza. Gasca se rute la un moment dat, eu cu Gabi pe o parte, iar Radu si Dan pe alta parte. In final ne intalnim toti la firul vaii principale pe un sinuos drum forestier, unde dam bice la viteza maxima. La un moment dat ma apropii cu mare viteza de o babuta cu un ciobanesc care mergeau agale in fata noastra. Cainele cand ma vede, ar fi vrut sa latre, dar il cuprinde panica si incepe sa schelalaie si s-o rupa la goana pe langa babuta care de spaima scoate un strigat de ajutor. Cainele se pravaleste peste bolovani drept in albia raului. Dupa ce trec, cainele isi cam da seama cam cu cine are de-a face si porneste voiniceste din albia raului sa-i infrunte pe ceilalti biciclisti. Dupa ce ne-am amuzat de acest moment, facem un plin cu apa si ne pregatim sa urcam pasul Prislop (1400m . alt) la locul unde aveam masina. Inca odata realizez ca turele pe sosea nu sunt pentru mine, pentru ca ma plictisesc.
Dupa ce las pe toti oamenii la cesele lor, seara sunt din nou in Botosani.

marți, 28 iulie 2009

Iulie 2009 - Cu bicicleta prin Obcina Mare



Dupa mai multe discutii telefonice cu Gabi si Nicu din Gura Humorului, referitor la care traseu de bicicleta prin zona Humor e mai pitoresc, optez pentru Obcina Cacica, traseu in circuit, relativ usor, spun ei. Dar cum in Obcini lucrurile sunt mai grele de cat par, asa e si cu traseul de azi. Il iau cu mine si pe George, iar cam pe la 12 suntem deja gata de urcare. La iesirea din Gura Humorului, undeva pe dreapta porneste un drum forestier care trece mai intai pe langa niste cocioabe, apoi intra in padure si urca destul de prietenos cu biciclistii. Aproape de creasta, drumul se pierde intr-o poiana, langa o sonda dezafectata care strica peisajul. Aici incepem sa cautam variante....Ne fura in stanga un picior de munte proeminent care ne "toaca" cam 20 minute, dar revenim in poiana si gasim varianta buna. Aici dupa un urcus cu bikla in spate ajungem pe adevarata creasta principala. Rulam cu voiosie in urcusuri si coborasuri numeroase, iar la o troita gasim un marcaj atipic pentru muntii nostri, o banda orizontala albastra. Am inteles ulterior ca acel marcaj a fost efectuat de un club turistic din Polonia pentru a lega obiectivele turistice ce au legatura cu minoritatea poloneza din aceste locuri. Nu au facut polonii o treaba prea buna, pentru ca la un moment dat, intr-un lan de urzici, o luam tot inainte pe un picior foarte clar, iar dupa 20 min constatam ca noi coboram vertiginos spre albia unui parau, pe versantul estic. Cu nespus regret, si compasiune, mai ales pentru George, impingem la greu bicicletele pana la momentul in care constat ca linia de creasta a Obcinei Cacica, se frange brusc spre vest. Tot timpul trebuie sa fii foarte atent cu orientarea in aceste Obcini,pentru ca nu e prima data cand ratez traseul de creasta. Urcusul care ne scoate pe poienile de langa satul de creasta Plesa e istovitor, mai ales pentru George. Dupa o odihna binemeritata in aceste poieni cu iarba inca necosita ajungem si la partea cu coborarea. Prin satul Plesa, s-a pus pietris proaspat asa ca la un viraj, pierd controlul si derapez, dar fara urmari. Valea Humorului e in orice anotimp foarte pitoreasca, asa ca nici nu realizez cat am mai facut pana la locul unde am lasat masina.

luni, 22 iunie 2009

Iunie 2009 - Rarau la cort

Iunie 2009 - Rarau


Vineri seara, am plecat cu Gina, Cezar si Nicu la o tura de catarare in Rarau. Am luat masina lui Cezar si am pornit-o spre munti destul de tarziu. Cezar de la atata bautura, dormea dus, eu cu ceilalti ne chinuiam sa urcam prin bezna, pe drumul prin Pojorata spre creasta Raraului, iar singura scapare de a nu adormi la volan era radiocasetofonul lui Cezar la care ascultam singurul post de radio captat: RR Cultural, care tocmai participa la un cenaclu de poezii post moderniste. Au urmat 16 km de drum al naibii de dificil si cel putin o ora de poezii ciudate.
   Ajunsi la miezul noptii, il rog pe Voicu sa ne cazeze la el la Salvamont, iar dimineata ne apucam sa instalam corturile. Incepem cu faleza "Piatra Cotetului", cu traseul "preludiu  5+" . Pentru ca toti sunt incepatori, ma straduiesc sa fac un mic instructaj de "protectia muncii". Mai toata ziua o petrecem pe la stanci, iar cand ne lovea foamea mai dam cate o tura pe la corturi sau pe la restaurantul hotelului Alpin Rarau. Cu noi pe Rarau era si o grupare "izoterica" compusa mai ales din pensionari fara ocupatie care ne tot "bizaiau" cu "chestii existentiale".
    Duminica vremea vrea sa fie capricioasa asa ca o lasam sa-si faca de cap, cu ploi scurte si reci si perioade scurte si insorite. Reusesc sa catar cate ceva pe la Piatra Cotetului si pe dupa masa ne retragem de pe Rarau pe acelasi drum.
  Spre casa, la un moment dat, Cezar preia volanul, astfel, in localitatea Salcea, intr-o curba stransa, botezam acest viraj anonim cu numele de "Cotu lu' Cezar".

miercuri, 10 iunie 2009

Iunie 2009 - Cheile Sugaului



O tură lejeră cu prietenii în cheile Bicazului, intr-o frumoasă zi de vară. M-au însoţit: Gina, Cezar, Dragoş cu Bogdan.
Am oprit direct în cheile Sugău intr-o tentativă de a trece prin apă prin toate cheile. Marmitele din vale păreau destul de adânci şi a trebuit să renunţăm la tentativă. Ne-am mulţumit doar cu o baie. Ne cazăm la campingul de la hotel Turist, iar după masă pun nişte manşe uşoare la peretele Poştei. Sentimentul de înălţime nu a fost prea prietenos cu amicii mei novici în escaladă. După masa mă "prinde" doar pe mine pe stăncă unde reuşesc traseul Lynkx -7. Încerc şi Miana 7+, dar fără prea mult succes. Seara vizitez cu Cezar o discotecă din zona, dar dezamăgire! în interior "hituri" maghiare şi 80% clienţi de sex masculin. În 10 minute eram în pat cu gândul la chefurile din perioada studenţiei...
Dimineaţa mergem la lac să ne tragem cu bărcuţa. Vreme superbă şi o mulţime de oameni dornici de grătare şi iarbă verde. Salvarea e Paul Covalschi care e în cheile Sugău. Petrecem toată ziua la căţărare aici. Nu cunosc denumirile la trasee şi nici gradele, dar ce contează cănd vremea e superbă şi bucuria căţărării e mare! Când coboram spre maşină eram stors de energie dar fericit că "m-am dat" pe perete.

duminică, 18 ianuarie 2009