duminică, 19 septembrie 2010

Tusnad Maraton 2010

Tusnad MTB 2010

Bike route 657019 - powered by Bikemap 


Clubul GEOS, are deja un nucleu dur, format din ciclişti. ca şi membru fondator a acestui club, rezolv cu organizatorii de la Aktivity pentru cazarea grupului nostru în aceeaşi locaţie. Aşadar ne prezentăm în dupăamiaza unei superbe zile de septembrie, la pensiunea din Baile Tuşnad. Staţiunea se prezintă neaşteptat de bine, îngrijită, cu multă verdeaţă, oameni liniştişi care stau să te îndrume. Facem în prima zi reglajele la bicicletă apoi spre seară mergem să vedem lacul Sfânta Ana, cel mai mare lac vulcanic din România. Pe drum intersectăm ciclişti care testau traseul de a doua zi apoi medităm pe malul lacului cu gândul la traseul de mâine. Pentru unii din noi acest maraton e botezul lor în această lume a competiţiilor.
            Dimineaţa fiecare cu tabieturile sale: Marian cu „scheme de Yoga”, Dan Buscu cu alimentaţia foarte atent aleasă, Georgică cu sesiunea de încălzire a muşchilor. În aer se simte emoţia de dinainte de start. Vine şi startul unde mulţimea de biciclişti (peste 350 oameni) se avântă într-un sprint serios pe asfalt. Nu înţeleg acum din ce motiv nu am tras mai tare pe asfalt pentru că pe drumul de piatră fac un permanent slalom printre concurenţi. Coborârile sunt bolovănoase iar aici bicicleta full-suspension face diferenţă.
            După primul punct de alimentare urmează o urcare de push-bike unde fac un efort deosebit ca să mai depăşesc nişte concurenţi. Sus pe creastă e un sus-jos permanent până ce dau de un alt punct de alimentare lângă şosea. Urmează 7 km de asfalt nou şi curat dar lucrurile nu sunt aşa cum speram pentru mine şi mă menţin cu un ritm de 17 -19 km/h. Măcar am satisfacţia că mă distanţez de un copil de la C.S.Mureş care tot se lipea la trenă.
            Pentru că deja suntem pe traseul comun cu cei de la tura scurtă, trebuie să am grijă la coborâre de comportamentul lor. Aici am patentat o nouă avertizare sonoră: RĂMÂI ACOLO!!! care e mai sigură faţă de: ATENŢIE DREAPTA / STÂNGA!!!. Pentru că oamenii auzeau STÂNGA şi chiar acolo se îndreptau! Apoi cred că e corect ca el să rămână pe traectoria lui pentru că eu sunt cel care vreau să depăşesc aşa că riscul de a face bucla de depăşire să mi-l asum doar eu.
            Pe final m-am alergat cât am putut cu un băiat din Bucureşti dar pe linia de sosire eram aşa de aproape de roata lui încât nu am mai avut cum să evit un trepied pus chiar pe linia de sosire iar acest lucru m-a costat o căzătură spectaculoasă. Din fericire nu am păţit mare lucru, dar mă „ţin „ câteva coaste când respir puternic. La bicicletă am rupt câteva cabluri.
            În final am scos un loc modest, locul 10. Dar cred că am înţeles mai bine noţiunea de maraton şi de fair-play.
            Competiţia de la Tuşnad a fost un etalon privind organizarea şi desfăşurarea unei competiţii de tip maraton şi cred că mulţi din cei care au participat pot confirma.