luni, 24 iulie 2006

Iulie 2006 - Muntele Giumalău

Iulie 2006 - Giumalau

Particip la a treia ediţie a taberei de "survival" care are loc în Giumalău, oganizată de asociaţia "Triumf" patronata de Strujan Ioan. Majoritatea copiilor din grup sunt jucători de volei şi elevi la şcoala nr. 13 din Botoşani. Vine cu mine şi nepotul meu George aşa că dimineaţa plecăm din Botoşani cu un microbuz plin de copii şi bagaje. Organizatorii principali sunt Ioan Strujan şi " Mihai Vasilică alias "Mishu' " care s-au ocupat de aspectele logistice, treaba mea fiind strict legată de cunoaşterea naturii şi deprinderi practice. Microbuzul ne lasă pe valea Bistriţei la podul din satul Rusca. Mutăm toate bagajele intr-o benă şi parcurgem drumul forestier pe valea Rusca în lada benei lăsândune mângîiaţi de crengile lăsate ale brazilor. De la locul numit "la beci" luăm care cum putem bagaje şi pornim pe jos pe panta înclinată până la cabana Giumalau la peste 1600 m alt. Faza tare a fost când s-a pornit o ploaie torenţială iar corturile nu erau încă montate iar copii împrăştiaţi pe traseu cu bagaje după ei. După ce s-a oprit ploaia am vorbit cu un cioban cu căruţa să ne aducă restul de magaj şi pe Mishu. Descoperim că suntem cu mult peste capacitatea corturilor, dar copii se organizează eficient şi nu par prea deranjaţi de asta. Avem ocazia ca in aceste minunate zile petrecute la peste 1600m alt. să savurez specialităţile gastronomice pregătite la ceaun şi gratar de Mishu'. Domnul Strujan printr-o reţea de sforii şi pârghii reuşeşte să vorbească în direct pe Radio România Actualităţi despre activitatea taberei. Ce m-a impresionat a fost că fără să-şi scrie nici un rând pe foaie a spus în maxim 3 minute cam tot ce era de spus. Primul lucru care a urmat după montarea cortului a fost montarea fileului de volei în curtea cabanei între un stâlp de marcaj şi un par de fier. Responsabil cu plimbatul pe munte organizez o tură scurtă pe vârful Giumalău la 1858 m alt. Apoi în altă zi storc toată seva din ei printr-o tură de anduranţă cu plecare de la cabana Giumalău în coborâre pe piciorul Călineştilor în valea Bistriţei, numai pe nemarcate şi hăţaşe, pe albii de pârîu. Apoi o bucată pe asfalt, cam 5 km, până în cheile Zugreni. Prindem şi o ploaie care nu e chiar atât de puternică pe cât a fost la cabana Giumalău unde mie mi-a rupt un băţ de cort. În cheile Zugreni ratez intrarea în pădure şi mai pierdem cam o oră cu orientarea. Urcuşul de la cheile Zugreni la Cabana Giumalău a fost piatra de încercare a acestei tabere. Unii erau gata s-o ia razna, alţii sunau acasă şi plângeau în telefon. Totuşi vârsta lor minimă este de 13 ani, excepţie face doar George care stă bine şi fizic şi psihic. Poate că văd diferit ideea de survival, dar de un lucru sunt sigur. În momentele considerate "de limită" omul se debarasează de aparenţe şi se poate fi citi uşor. Copii sunt caractere în formare şi au prostul obicei de a copia comportamentul facil a persoanelor adulte cu care intră în contact. Apoi încă o problemă văd la copiii a căror familii sunt excesiv de grijulii, (iar aici nu mă refer doar la acei copiii "alintaţi") anume lipsa responsabilităţii clare, hotărâre în luarea deciziilor şi tendinţa de a pasa vina şi grijile la cei din jur. Ceea ce face domnul Strujan e demn de lauda. Ajungem pe la asfinţit la cabană iar copiii devorează tot ce e în ceaunul lui Mishu'. Neplăcut e când descoperit apă în corturi după ploaia de la amaiză. Copii au mai rămas incă 3 zile pe Giumalău iar eu cu George am pornit spre Pojorâta prin pădure printre tunete şi nori plumburii. Puterea şi ecourile tunetelor sunt impresionante cât să ţi se facă pielea găină.
Drumul nostru e foarte lung iar George dă semne de oboseală. Prindem nişte ocazii iar pe la ora 22 suntem acasă la Botoşani.