duminică, 20 iulie 2003

Iulie 2003 - Munţii Rarău

Iulie 2003 - Muntii Rarau

Sunt iar cu treabă în Câmpulung Moldovenesc şi iar plec singur spre culmile Rarăului. Pentru că a fost ceva neprevăzut, nu eram bine echipat de munte. Am urcat în sandale şi m-am ales cu rosături mai ales la coborâre. Urmez drumul pe bâtca Bodii, cobor la poiana lui Mândrilă, admir abrupturile nordice ale vf. Rarău, apoi urc prin pădure pâna la hotel. Aici Florian Mastacan (Kobe) era în plin proces de amenajare a traseelor de căţărare, prin proiectul "Pro climbing". Am fost super încântat să văd că am mai multe posibilităţi să mă dau pe stâncă. Sus prindem o ploiţă apoi soarele revine şi muntele începe să "respire". Sunt cu prima mea cameră foto digitală (luată din banii de la nuntă) şi mă pun pe pozat la piatra Şoimului şi pietrele Doamnei.