sâmbătă, 30 aprilie 2011

Maratonul Nordul Moldovei - prima editie 30 apr. 2011


Bike route 911206 - powered by Bikemap 


Maratonul Nordul Moldovei – prima ediţie

În calitate de organizator trăiesc sentimentele unui maraton MTB altfel. Pornesc de la o idee, o celorlalţi colegi de la clubul GEOS, apoi cum prindem timp, cum pornim să alegem cea mai bună rută. Relieful de lăngă Botoşani e deluros şi parţial împădurit. Rute pentru agrement sunt o grămadă, dar pentru un traseu mai tehnic e nevoie de multă imaginaţie. Dar problema serioasă nu e legată de traseu ci de cum faci rost de bani şi aprobările necesare.
            Pentru bani am scris un proiect amplu la primărie şi am solicitat finanţare. Nu vreau să fiu neapărat răutăcios, dar evenimente sportive în care orice om de rând poate să facă mişcare sunt foarte puţine şi modeste în organizare. Din câte cunosc eu, sportivii de la karate, automobilism şi airsoft reuşesc să facă evenimente regionale şi naţionale. Am o problemă cu eficienţa autorităţilor, dar pot spune din propria experienţă că omul sfinţeşte locul. Primăria Botoşani a fost de partea evenimentului şi m-a sprijinit prompt în lupta cu alte autorităţi mult mai inflexibile. Totuşi aprobarea a doar 3000 lei la aşa un eveniment e descurajator. Pun acest aspect pe seama faptului că nu prea au înţeles amploarea evenimentului. Au fost asociaţii cu ceva istoric în Botoşani care au primit finanţare similară cu a noastră pe evenimente cel mult locale. Într-un top al incompetenţei pot pune fără remuşcări  - Conducerea inspectoratului Judeţean al Poliţiei Rutiere Botoşani condusă de „remarcabilul” tovarăş Zmău. Nu e vorba de incompetenţă ci poate de delăsare sau chiar rea voinţă. Prima intenţie e să descurajeze, apoi vine etapa când ţi se cere aprobări peste aprobări (Direcţia drumuri şi poduri, poliţia rutieră romănă, inscrierea evenimentului la federaţia de ciclism etc.), apoi se invocă lipsa de personal disponibil ca în final după ce mergi cu agenţii să le prezinţi traseul să stai cu emoţii că sunt de acord să te conducă. Am avut noroc totuşi cu agenţii tineri care au prezentat obiectiv propunerea mea, unii chiar au fost entuziaşti. Consider că s-au consumat prea multe resurse de timp, relaţii şi intervenţii pentru doar 2 km de drum national blocat pe parcursul a 10 min.
    În ziua de 30 aprilie 2011, la ora 10 din faţa liceului A. T. Laurian din Botoşani, 123 de ciclişti au luat startul la „Maratonul MTB Nordul Moldovei”. Prima greşeală organizatorică a fost când primii 2 ciclişti de la tura scurtă s-au prezentat la sosire şi aici încă nu era nici un banner de sosire montat. O a doua greşeală a fost a unui arbitru de-al nostru care la bifurcarea dintre tura scurtă cu cea lungă a ratat 2 ciclişti care au luat-o aiurea. Au mai fost probleme şi cu furtul sau distrugerea marcajelor, dar aici nu poate fi vina numai a organizatorului.
            Concluziile sunt pozitive, între timp a trecut şi oboseala aşa că sunt optimist pentru la anul.

joi, 7 aprilie 2011

Gârboavele XC – Galaţi


Bike route 897040 - powered by Bikemap 
Am pe rol organizarea maratonului Nordul Moldovei de la Botoşani de pe 30 aprilie, dar totuşi mă voi rupe, la insistenţele lui Bogdănel şi voi merge împreună cu Dragoş la Galaţi la „Gârboavele XC” organizat pe data de 7 aprilie. La Botoşani, primăvara încă nu se zăreşte dar speram că la Galaţi, fiind mai la sud locurile să fie mai călduroase şi verzi. Am o problemă la cutia de viteză cu trepta a treia de unde tot sare, dar nu văd să fie decât o problemă la timonerie. Pe drum pe la Galaţi cutia incepe să facă figuri repetate. Se pare că nu e timoneria ci chiar cutia de viteze! Încerc să schimb cât mai rar rapoartele dar la Adjud, un pieton grăbit mă face să am un reflex greşit şi gata... nu mai pot baga maşina în viteză. Băieţii speriaţi aşteaptă de la mine o soluţie. E deja seara iar maine dimineaţă se dă startul. Cu greu pornesc direct din treapta a 4-a şi mă chinui până la intrarea în Galaţi să nu cumva să încetinesc. La Intrarea în Galaţi dinspre Tecuci e un service Renault. Vorbesc cu paznicul care ne lasă să parcăm în curte şi noi mergem la o pensiune situată peste drum în cadrul unui depozit. Sunt îngrijorat cu privire la maşină, concursul e de mult pe planul 2. Dimineaţa băieţii se duc pe bicicletă la „păpădie”, o locaţie din centrul oraşului, locul de plecare cu un camion şi un autocar spre concurs. Eu rămân la service. E sâmbăta şi programul e redus aşa că primul service mă trimite la plimbare. Aflu de al doilea care e pe centura de est. Pornesc iar maşina şi ajung cu greu la Apan service. E un showroom Nissan şi un service în spate. Oamenii aştia au fost amabili şi au zis că vor încerca să desfacă cutia să vadă de pot repara. Dar treaba asta doar luni... Domnul inginer îmi spune să las maşina la ei iar dacă am timp să merg chiar la concurs. Pornesc echipat spre pădurea Gârboavele, iar pe drum sunt claxonat de maşinile cu biciclişti. Galaţiul a fost şi rămâne un oraş industrial. Acum periferiile din est şi nord arată dezolant, poate amplificat de lipsa vegetaţiei şi starea mea de spirit. Hoarde de câini vagabonzi mă hărţuiesc permanent. Peste tot acest decor sumbru, a început să cadă o ploaie rece şi abundentă de primăvară. Ajung şi la locul de start în timp util. Aici e nebunie! O îmbulzeală de nedescris la linia de start. Lumea se înghesuie sa-şi ia numerele de concurs, să plătească taxa să prindă un loc mai bun la stat. Startul se decalează iar ploaia încetează. Traseul constă în două ture a câte 20 km fiecare, în care se anunţă că avem de toate. Când se dă startul realizez că am in picioare ghetele şi nu papucii cu SPD dar e prea târziu... Pornim pe un singletrack la vale fără mari şanse de depăşire. Deja cei buni sunt departe... Dar mă înşel! Din cauza argilei lipiciose, toată lumea era la curăţat roţile. Din cauza ploii, traseul a devenit foarte greu! Împingem din răsputeri bicicleta prin noroaie răscolite de cei din faţă. Imaginile cu noi „prinsi’’ prin noroaie sunt asemenea celor din tablourile lui Grigorescu din perioada razboiului de Independenta. După prima rundă epuizantă, intrăm pe tura a două cu prea puţină tragere de inimă. Dar din cauza unui puternic vânt uscat reuşim să pedalam acceptabil. A fost şi momentul în care Dragoş şi Bogdănel au tras mai tare distanţându-se de mine. În final când ajungem şi noi la sosire, nu sunt băgat de nimeni în seamă, dar inspirat mă opresc şi solicit să fiu notat cu timpul de sosire aferent. Nu contează pe ce loc am ieşit, sunt pe undeva prin pluton, bine că nici unul din noi nu a abandonat. Revenim în Galaţi cu autobuzul organizatorilor unde petrecem o noapte la un hotel obscur. În ziua următoare, Bogdanel şi Dragoş pleacă cu autobuzul acasă iar eu mai petrec 3 zile de pomină în căutarea unei cutii de viteză pentru Renault Trafic. După ce toc o groază de bani ajung în final şi acasă.