miercuri, 20 octombrie 2010

Maraton MTB Tur de Iasi - Prima dată pe podium!


Bike route 705886 - powered by Bikemap 
Maratonul MTB, Tur de Iasi

      Cu toate că a fost organizat în pripă şi mediatizat slab, avantajul nostru a fost apropierea de Iaşi şi perspectiva că acest maraton va fi ultimul pe anul acesta. Astfel din Botoşani, pentru a doua oară în istoria acestui oraş, am făcut o echipă completă compusă din subsemnatul, Adi, Dănuț, Dragoș, Bogdănel şi Mihai. Plecăm sâmbătă dimineaţa din Botoşani pe o vreme rece şi închisă, iar pe la 8.30 dimineaţa eram la ieşirea din Bârnova, locul de unde începe traseul nostru. Primul lucru pe care-l facem după ce socializăm cu cunoscuţii e să testăm calitatea solului. Stim că "Tur de Iaşi" e emblematic pentru noroiul alunecos şi lipicios. Din fericire "glodul de Iaşi" nu e de speriat dimineaţa asta. Preluăm numerele de concurs, facem încălzirea, mă salut cu băieţii din Humor: Gabi, Dănuţ, Cătălin, cu cei din Rădăuţi, cu Maus, Legstrong, Radu din Piatra Neamț, un băiat din Covasna (cred că era de la cea mai mare distanţă de Iaşi) dar cu câteva minute înainte de start începe şi ploaia abundentă. Fiecare se echipează după cum îl taie capul, aşa că mai întârziem puţin startul, cât să îngheţăm. Doream să plec cât mai repede, să mă încălzesc pedalând. Am luat cel mai bun start de până acum, chiar din prima linie, în stânga lui Maus şi în dreapta lui Dănuţ Florea. Suntem 57 de biciclişti de acelaşi sex (că orientarea sexuală nu o cunosc). Păcat că moldovencele noastre nu agreează tratamentul cu nămol.
         Începem cu o urcare, pedalată de toţi în forţă, pentru încălzire. Ajung la o bucăţică de asfalt spart, în urcare accentuată, locul unde mi-am impus ritmul. Plouă tare, iar noroiul se activează treptat. Am pe spate un cauciuc Continental Edge 1.9 iar pe faţă am rămas cu clasicul Continental Speed King 2.1. Pe coborâri, roata din faţă pierde aderenţa uşor, roata spate compensează şi mă ţine pe potecă. Precaut scot SPD-urile pe coborâri şi de câteva ori ies din potecă dar fără urmări. Ori la MM Mediaş am fost mai varză, ori noroiul a fost mai dificil (ceea ce nu cred), pentru că aici, la Iaşi, pot pedala pe noroi. Urmează o porţiune de plat, cu vântul în faţă. E, cred, cea mai urâtă porţiune din traseu. Pedalez greu printre bălţi şi cu trafic auto. Aici nici nu întrec şi nici nu văd pe cineva în spate...când, la un moment dat aud că mă strigă cineva. Era Bogdănel, foarte speriat, îmi spune ca era printre primii când s-a rătăcit. Îl invit s-o taie în faţă pentru că vreau să-mi păstrez cadenţa. L-am văzut cum face colţu' apoi a dispărut din câmpul meu vizual. Destul de impresionat, măresc şi eu ritmul şi tare nasol e când nu-ţi merge ciclocomputerul, (după trânta de la Tuşnad) astfel doar estimez cam ce distanţă mai am până la sosire. Vine o urcare printr-o pajişte înecată de ceaţă apoi o coborâre pe un drum rupt de torent unde mă stropesc peste ochelari şi pe faţă. Drumul e aşa de fărmat încât solicit suspensiile, genunchii şi braţele. În faţă desluşesc un nene care se agită la mine. Îmi indică s-o iau pe o potecă la dreapta. Dar ce potecă! Un torent lutos, foarte alunecos. Urc cu bicicleta în cârcă, timp în care băiatul de la punctul de control îmi spune să fiu atent să ajung la casa albă. Nu doresc să ajung la "Casa Albă" dar la această casă albă, cu siguranţă. În poiana întinsă din faţă văd 4 ciclişti care mergeau cam anemic. Cineva mă strigă, e Bogdănel! Oare ce fac băieţii ăştia aici? Ajung la ei, aici e Mihai, un băiat din Neamţ (care a ieşit pe locul 4 la Harghita Bai) şi încă cineva. Toţi par derutaţi şi aşteaptă iniţiativa mea. Încep coborârea peste dâmburi, gropi, torente şi poteci false până ce ajungem la casa albă. În pădure urcăm iar prin noroi. Bogdănel e scos din joc printr-o pană pe faţă, rămân cu ceilalţi trei. Urc din greu pe noroiul alunecos şi mă distanţez uşor, îl ajung şi pe "Legstrong", apoi rămân singur să lupt cu noroaiele. Dealul nu se mai termină iar eu de frig nu mai am putere să împing cu degetele schimbătoarele. Mai trec de un concurent şi mă dezlănţui pe coborârea prin pădure, spre sosire. Sunt ud până la chiloţi şi vreau să termin concursul asta. Coborârea asta a fost cred cea mai frumoasă parte din traseu. Un fotograf mă anunţă că sunt printre primii, lucru care mă mai încalzeşte. Trec linia de sosire cu zâmbetul pe buze.
    Văd că de la noi nu a sosit nimeni încă. Mă schimb şi imediat îl văd pe Mihai la sosire, apoi vin şi ceilaţi care mai de care mai plin de noroi şi cu poveşti mai spectaculoase. Stăm la premiere, unde reuşesc pentru prima dată să ajung pe podium, pe locul 3! Ne salutăm cu ceilalţi participanţi, facem poze cu noi plini de noroi, curăţăm sau mai bine zis zoim bicicletele într-un pârîu şi purcedem spre Botoşani cu sistemul de încălzire la mașină activat.

Link pagina oficială a competiției: Turistor Iasi - Tur de Iasi
Link clasament: Clasament Tur de Iași

marți, 12 octombrie 2010

Cupa Emmedue 2010 - Ploiești


Bike route 806808 - powered by Bikemap 
   Traiască Vicky! http://victoriadumitrescu.ro/ nepoțica mea de la București. Sâmbătă 2 octombrie petrec la botez, cu toți cumnații și cumnățelele plus Gina, iar pentru duminică hai să mai facem un maraton - Cupa Emmedue. Oricum acțiunea a fost premeditată. Am venit de la Botoșani pregătit cu bicicletă și tot tacâmul, plus taxa plătită on-line pentru traseul de 60 km.
    Duminică dimineața plouă trist peste București. Mă trezesc greu și fără tragere de inimă cobor să-mi pregătesc bicicleta. Văd că roata spate e cam slabă și bag presiune. Văd că tot scapă. Desfac roata si văd cu greu că de fapt valva are fisură. Arunc camera, pun rezerva și văd că nici asta nu e bună, are pană. Hahal pregătire de concurs! Deja e târziu, plec spre Ploiești cu duba pe ploaie, merg precaut pe DN1, iar la Bărcănești merg pe centură. E duminică dimineață și  e slujbă mare la mănăstirea aia de pe centură...nu stiu numele ei, dar au parcat oamenii care cum au putut iar eu trec cu greu. Cam cu 15 minute înainte de start ajung și eu. Fug rapid la standurile de echipament și iau o cameră Giant. Când gata, tot transpirat, mă pregătesc să mă opresc din pompat, camera face explozie, spre disperarea mea și amuzamentul discret a celor din jur. Fug iar după altă cameră. Iau o cameră Kenda light, că altceva nu era... Deja era numărătoarea inversă iar eu începeam să dau la pompă. Mă opresc precaut la o presiune nu chiar pe gustul meu, de frică să nu mai fac explozie. Pentru că nu mai aveam cameră la schimb iau cu mine un set de petice auto adezive (Doamne ferește de pană!). Din mers îmi prind numărul și pornesc total neîncălzit direct în concurs. Noroc cu organizatorii care au pus la început o porțiune de asfalt în urcare ușoară. Vremea devine frumoasă și eu tocmai ajung din urmă ultimii concurenți și intru în cursă. Mă salut cu domnișoara care parcase lângă mine, primesc laude pentru viteza cu care am reintrat în joc. (Gina dragă, uite aici fete care știu să mă aprecieze pentru eficiență) Nu-mi place presiunea la cauciucul pe spate și am șanse să fac pană cu el, dar nu vreau să pierd ritmul impus. Când părăsesc asfaltul sunt pe la mijlocul plutonului. Urmau niște urcări serioase așa că opresc și mai bag aer. Încep urcarea în ton optimist, nu-mi plac niște concurenți care mă văd că urc pantele în șa dar nici nu se gândesc să se ferească, ba chiar unii se și opreau să se odihnească. Dar nimic nu mă putea enerva mai tare ca scrâșnetul satanic al discului față! Mă făcea pe fond nervos. Trec printr-o baltă numai cu gândul că se potolește, dar nici vorbă, apăreau și alte tonalități isterice. Vreau să beau apă și realizez ca am uitat sa iau! Se bifurcă și traseele noastre, iar eu dau să fac dreapta când un nene arbitru îmi spune că treț s-o iau pe traseul scurt, că am număr de traseu scurt. Îi promit că-i pun în CD playerul de la mașina lui discul meu de frână dacă mai insistă. Continui pe traseul lung, unde se schimbă în bine și atitudinea între concurenți. Ajung la primul punct de alimentare, alimentez cu apă sau energizant și sunt hotărât să rezolv cu discul față. Masa de la punctul de alimentare e un adevărat festin! Când dau să plec văd că vine un tip amărât cu un 29er cu lanțul rupt și fără cheie de lanț la el. Dau să plec dar îmi amintesc de momentul nefericit de la Maratonul Harghita Băi din august. Mă opresc, repar lanțul apoi plec tocmai când trece pe lângă mine o fetișcană. Misoginul din mine, oricât de oprimat a fost în perioada de cănd trăiesc alături de o adevărată feministă, a ieșit la lumină și s-a dus direct la pedale. Parcurg un traseu pitoresc, pe lângă sonde, pe dealuri cu largi priveliști spre Ploiești, apoi Urlați, parcurg în viteză o frumoasă pădure de foioase, și apoi iar sonde și sate pitorești. Depășesc ușor unu câte unu din concurenți, până ajung și la tricourile printate cu sponsori autohtoni.  Pe o urcare spre o fâșie de asfalt de la o curte iese un cățel mic da isteric, care se înfinge cu dințișorii fix în oușorul meu. Măi, ce naiba, toate mi se întâmplă numai mie!!!
     Șoseaua de pe deal se termină într-un punct de alimentare, un mic bufet suedez, aș spune. Aici iar un nene mă întreabă de număr, nu-l bag în seamă pentru că în fața mea e o domniță roșcovană, pregătită pentru întrecere. Urmează o coborâre prin vie, o luăm amândoi aiurea la un moment dat, revenim pe bâjbîite în traseu. Dacă am ceva de reproșat organizatorilor (și asta e singurul reproș) ar fi ca au marcat destul de prost această zonă cu schimbări bruște de direcție. Am un full Santacruz Superlight, așa că nimic nu-mi stă în cale pe coborâre...nici chiar traseul de concurs, care cred că era undeva în stânga. Mă hurducăi bine printr-un câmp cu cartofi parțial scoși până ce ajung la o cărare ce mă scoate la o crâșmă. Aici toată suflarea birtului vrea să mă ajute cu indicații. Parțial lămurit, continui precaut să pedalez la poalele dealului de pe care tocmai am coborât. Ajung la un drum asfaltat și zăresc în față parcul Bucev, când din sens opus vine un concurent. Nu mă opresc din pedalat...când, il văd pe Dan Mazilu venind vertiginos tot din sens invers. Eu mă îndrept spre parc, iar ei merg în sens opus?! Întorc bicicleta și începe o urmărire pe șosea, pe plat, cu vântul în față până ce închidem o buclă care se termină la parc, la sosire. Când am trecut linia de sosire cu numărul de tură scurtă, cred că cei prezenți s-au gândit cum de a putut ăsta să meargă așa prost pe 30km și să scoată mai bine de 3 ore?


      Până la premiere am fost la standul Giant unde am făcut un drive test cu un 29er, presimt, viitoarea mea bicicletă. Atmosfera de după concurs cât și premierea a fost foarte plăcută. Am rezolvat cu domnișoarele cele drăguțe și problema numărului, așa că s-a făcut dreptate și am ieșit pe locul 8 la categoria 30 - 40 ani. Mulțumesc fetelor și mulțumesc organizatorilor pentru un weekend plin de peripeții dar cu final fericit!

Vali Catargiu - G.E.O.S. Botosani