luni, 22 octombrie 2001

Octombrie 2001 - Munţii Harghita şi Ciomatu

Familia avea o cameră luată la un hotel în Băile Tuşnad iar eu profit de ocazie şi invit pe mama mea, pe sora mea mai mare şi pe George, nepoţelul meu la o cunoastere a zonei. Din nou avem parte de vreme bună aşa că dimineaţă pornim pe malul Oltului spre o stâncă ţuguiată numită Piatra Şoimului. Aproape de vârf se văd urmele unei cetăţi medievale de la sfârşitul mileniului 1. De sus avem o privelişte aeriană spre valea Oltului, Bixad şi staţiunea Băile Tuşnad. Mă bucur când îl văd pe George forte dornic de mişcare şi curios de tot ce mişcă. Revenim pe malul Oltului şi urcăm pe versantul muntelui Ciomatu spre lacul vulcanic Sfânta Ana. Suntem în zona munţilor vulcanici unde sunt izvoare minerale, păduri de foioase cere-şi scutură frunzele multicolore. Ajungem şi la lacul Sfânta Ana, inchis la culoare şi foarte liniştit. Mergem pe malul apei până la capelă apoi urcam până in şa ca în cele din urmă să coborâm abrupt în serpentine strânse spre staţiunea Băile Tuşnad. A doua zi am plecat spre casă iar vremea s-a stricat, aşa că nici copii n-au mai facut drumeţie prin munţii din zonă.

luni, 15 octombrie 2001

Octombrie 2001 - Muntele Rarău


Vorbesc cu Nazi din Iaşi sa mergem la cocoţ pe Rarău şi stabilim că ne întâlnim în trenul Iaşi - Timişoara. În tren mă revăd cu Bogdănel din Gheorgheni şi rămân cu el la discuţii până la Câmpulung. Cobor la 11 noaptea în gară Câmpulung Est. Mă uit de-a lungul trenului şi pe peron iar Nazi nu-i. L-am înjurat în gând şi am pornit spre Rarău. Chiar înainte de pod pun cortul superficial cât să pot dormi până dimineaţa. Din cauza frigului cum a dat lumina cum am plecat si eu la deal. Aleg să urc pe valea Limpedea, pe un traseu puţin umblat. Urc monoton printr-o pădure nesfârşită, trec printr-o carieră inxistentă pe hartă, până când ajung în şaua Ciobanilor. Vremea e superbă cu o claritate de zile mari. Ajung la Pastorală şi mă întâlnesc cu un grup mare şi zglobiu de turistori. Revăd vechi prieteni şi campez cu ei. La Piatra Coteţului mă împrietenes cu nişte căţărători din Gura Humorului conduşi de Gabi. Stateam destul de bine pe prize pe vremea aia aşa că tot ce era în jur de 6 şi - 7 le-am scos într-o zi jumătate. Seara am petrecut cu Turistorul ca pe vremurile studenţiei.

joi, 30 august 2001

August 2001 - Clăbucetele Predealului, Postăvaru

La întorcerea de la Bucureşti prefer sa mai fac un popas la munte. Aşa că plec dimineaţa spre Predeal, iar de aici merg spre cabana Trei Brazi apoi la cabana Poiana Secuilor, frumos loc pentru servit mesa. Pornesc spre vârful Postăvaru (1800m alt.) şi urc până la intersecţia cu poteca ce coboară spre Timişu de Jos, la o defrişare cu tufe mari de mure coaptă. Aici renunţ să mai urc spre vârf şi cobor pe o viroagă adâncită de torente spre cheile Rîşnoavei. Drumul forestier mă duce prin poieni largi care lasă loc deschis spre abruptul Itvig cu numeroşi pereţi de calcar. Ajung acum pentru prima dată în cheile Râşnoavei şi mă aşteptam să fie mai lungi, dar totuşi peretele sudic, imens şi surplombat m-a impresionat destul de mult. Nu aveam echipament la mine pentru catara, dar descult tot m-am avântat câţiva metri pe verticalele pereţilor. Continui pe valea Râşnoavei unde erau instalate o mulţime de corturi mari , de familie, până la confluienţa cu pârâul Cheiţa. Renunţ la ideea de a merge spre oraşul Râşnov şi urmez drumul forestier spre cheile Cheişoara, destul de scurte şi scunde. Încep apoi un urcuş susţinut printr-o pădure seculară de foioase superbă, până la o şa de unde o potecă mergea spre stânga la Râşnov iar alta spre Poiana Braşov. Pornesc spre Poiana Braşov, traversez pârtia Lupului şi cobor pe Drumul Roşu până-n staţiune printre case de vacanţă şi hotelaşe apărute peste noapte ca ciupercile, care mai de care mai colorată şi înghesuită. Un haos arhitectonic. Mă strecor printre ele spre vechiul drum al Poienii când pe lângă un gard, doi rottwailers se năpustesc spre mine. Din reflex fac o săritură laterală, mă împiedic şi fac din nou entorsă, tot la piciorul drept. Urlu de nervi, de durere şi eram cât pe ce să iau un pietroi uriaş şi să schilodesc una din javre. Cobor schiopătând spre Braşov, apoi cu un autobuz cobor din cartierul Schei până în centru, apoi iar pe jos până la gară. Noaptea la 11 este un tren care mă duce direct acasă, la Botoşani.

joi, 16 august 2001

August 2001 - Giumalău şi Rarău


Aug 2001 - Giumalau

Domnul director Strujan propune să organizăm cu copiii de la asociaţia "Triumf", o tabără de survival în Giumalău. Mie îmi revine să mă ocup de programul taberei şi să organizez turele de drumeţie. După ce reuşim să bifăm listele cu mâncare şi echipament vine şi dimineaţa plecării. Directorul şi antrenorul Ioan Strujan, antrenorul Stelică Ghiţun, eu, Gina şi domnul de muzică şi şoferul nostru, Ciocan, urcam copiii în două microbuze obosite. Am fost de la început sceptic când Victor, proprietarul de la cabana Giumalău a zis ca putem urca cu VAN-ul până la cabană. Am ajuns pe valea Rusca până la beci apoi pe jos fiecare cu cât a putut lua în spate sau în braţe, cam 20 min până sus la locul de campare. Un tractor remorchează VAN-ul model WV gen power flower. Sus punem corturile în faţa cabanei iar fiecare copil învaţă să-şi instaleze tabăra. Mai greu e cu Stelică şi cortul lui care e o adevărată problemă de logică şi îndemânare. Fetele sub coordonarea Ginei sunt implicate în activităţi gastronomice.
Bine-înţeles că prima tură care se organizează e urcuşul pe vf. Giumalău (1857m alt.). Prindem zile superbe pentru drumeţie aşă că am ocazia să fac cu copii o lecţie de geografie montană. Au ocazia să descopere ce bune sunt afinele din golul alpin.
În altă zi studiem mai atent flora, vegetaţia montană şi petrecem mai mult timp prin pădure, ca în final să poposim la tufele de zmeură şi afine.
Ca în orice expediţie serioasă există şi o zi care te solicită fizic şi psihic la maxim. Aşa că după masa de dimineaţa pornim eu, Gina şi Stelică plus o mare parte din copii spre cheile Zugreni. La rugămintea lui Victor de la cabană luăm cu noi şi nişte cutii cu vopsea să refacem marcajul turistic. La un moment dat am scăpat câţiva copii în faţă şi au făcut câteva marcaje aiurea şi pe care cu greu le-a şters Voicu Raia. La cheile Zugreni, mâncăm şi facem baie, bun prilej pentru Stelică să-şi arate calităţile de înnotător. Mergem o gramadă pe marginea drumului până la valea Rusca şi iar începem urcuşul spre cabana Giumalău (1640 m alt). Cum era de estimat pe drum ne prinde întunericul şi copii sunt speriaţi şi stau ciorchine in jurul nostru. Pe de altă parte cei de la cabana nu mai ştiau nimic de noi şi stâteau pe jar până ce am am ieşit la gol alpin şi ne-au văzut lumina lanternelor. Tura a fost gândită ca una de anduranţă şi angajament iar copiii au trecut testul şi au avut reacţii cât se poate de fireşti.
Pentru că erau toţi jucători de volei, nu putea să lipsească jocuri de cabană şi mult volei. Am jucat şi eu suficient cât să prind regulile jocului şi să încurc un pic lucrurile. Seara după cină copiii se adunau în jurul focului unde mai glumeam mai plănuiam ce o să mai facem ...totul frumos până ce se îmbăta şoferul nostru ca să ne strice nouă seara.
Pe lângă programul nostru ne mai ocupam şi cu activităţile cabanei. Am fost la strâns pietre, am reparat un prag de piatră din faţa cabanei şi o parte din băieţi s-au ocupat cu mutatul veceului.
În ultima zi am plecat tot grupul, mai puţin directorul Strujan şi şoferul, de la cabana Giumalău până pe Rarău. Aici copiii au avut ocazia să vadă Pietrele Doamnei, Piatra Şoimului până ce intr-un tarziu a venit maşină să ne ducă acasă.

marți, 26 iunie 2001

Iunie 2001 - Munţii Bucegi



Am fost nevoit să mai rămân câteva zile prin Bucureşti şi ca sa nu-i mai deranjez pe Viorel Albu şi Rodica, hotărăsc să merg prin Bucegi pentru 2 zile. Plec dimineaţa cu personalul spre Buşteni, aici sunt încă nehotărât ce am să urc. Plec iniţial spre hotel Silva, dar pe drum observ un grup mic de pelerini că o iau in dreapta prin pădure. Mă ţin de ei şi ajung într-o frumoasă poiană în care admir proaspătul lăcaş de cult, mănăstirea Caraiman. Nu bine ma aşez să mănânc că şi începe ploaia adevărată. După ploaie iau decizia să urc la Coştila să mai văd o vale de abrupt şi să studiez liniile unor trasee de alpinism. În pădurea de pe Munticel mă prinde o altă ploaie dar mult mai consistentă aşa cât să nu-mi mai lese nici o haină uscată. Inainte de refugiu văd şi eu cum arată un torent adevărat pe valea Coştila. La refugiu e linişte, doar nişte cehi care se aşteptau să găsescă aici super asigurări şi trasee lejere. Îmi scot espadrilele şi mai fac nişte traversee şi intrări la cateva trasee, suficient cat să "simt" stânca. Iar vine ploaia dar de data asta e perfectă pentru un somn pe cinste în refugiu Coştila. Dimineaţa mă trezesc devreme şi plec pe valea Gălbinele să cunosc zona şi să vad câteva trasee. Studiez traseul "Galliani", deschis în memoria lui Mihai Cioroianu, primul român care a început să urce opt miari în stil alpin fără oxigen şi care a decedat în 1999 într-o expediţie pe K2 din Pakistan, Munţii Karacorum. Urc apoi pe vale până la traseele "balcoanelor", unde e şi celebrul traseu, primul de gradul 4 din România, căţărat de regretatul Nicolae Baticu. In jur fiecare traseul are povestea lui cu oameni temerari cunoscuţi sau anonimi. O dată cu ceaţa părăsesc şi eu valea Gălbinele şi revin la Coştila de unde plec împreună cu cehii spre Buşteni. Seara ajung din nou la Bucureşti la problemele mele.

luni, 18 iunie 2001

Iunie 2001 - Muntele Piatra Mare


Mă întorceam de la Bucureşti spre Botoşani, dar am preferat sa plec din Bucureşti dimineaţa, special ca să mai gust din aerul de munte. Nici în tren nu eram prea hotărât ce voi face pentru că eu aveam la mine şi harta Bucegilor, Baiului, Postăvarului şi a Pietrei Mari. Cobor la Predeal şi o iau pe pârtia de schi la deal. Ajung la Clabucet Plecare şi stau şi admir abruptul Bucegilor. Aş fi vrut să merg spre cabana Gârbova şi să cobor pe la Azuga, dar setea mea de munte e mult mai mare, aşa că mă întorc spre cabana Susai. Poposesc la un ceai şi iau decizia să fac muntele Piatra Mare, mai ales că nu mai fusesem niciodată acolo. Pornesc într-o lungă şi relativ monotonă drumeţie prin pădure spre platoul Pietre Mari. Aici mă întâmpină ploaia şi ceaţa deasă că nu reuşeam să văd stâlpii de marcaj între ei. Îl luam ca reper pe cel de la care plecam şi mă depărtam de el atât doar cât să pot să-l zăresc iar in intervalul ăsta încercam să-l identific pe cel din faţă. Până la urmă sunt salvat de urma potecii tot mai clară. Pentru mine vârful Piatra Mare a fost doar un stâlp ceva mai gros pe care scria cota de 1845 m alt. Din partea de nord, nord-est simţeam cum vine de jos un curent de aer mai puternic care putea semnifica o zona abruptă cu diferenţe mari de nivel. Cobor rapid spre poiana cu fosta cabană şi rămân cu imagine urâtă a unei uriaşe ruine din cărămidă roşie. Din poiana asta o iau prima dată aiurea, apoi după ce consult mai atent harta găsesc traseul meu spre "Canionul 7 scări". Sar din piatră-n piatră pe albia unui pârâu sec pâna la intrarea în canion. Am fost foarte plăcut impresionat de acest canion. Eu l-am prins înainte de amenajare aşa ca scările şi podurile erau riscante. Lângă o cascadă era o scară legată cu o cordelină roasă, apoi un pod care avea numai scheletul, sau nu era prins bine si atârna înclinat... Fiind singur, pe vreme mohorâtă şi mai alea că de la cabana Susai până aici am întâlnit doar două persoane, eram atent la toate mişcările. Cobor mai departe pe pitoreasca valea Ursoaia până la Dâmbul Morii, la intrarea în Braşov. Din cartierul Dârste prind un autobuz până la gară, apoi trenul de noapte Braşov - Botoşani mă readuce acasă.

sâmbătă, 2 iunie 2001

Iunie 2001 - excursie pe Rarău

iunie 2001 - Muntii Rarau

Organizez o altă excursie şcolară în Rarău, dar de data asta încerc să fie aşa cum îmi doresc. Totuşi dimineaţa când plec din Botoşani nişte mămici mă roagă să le iau şi pe fetele lor. Umplu microbuzul la refuz şi deja îmi fac probleme cum o sa-i împart pe toţi la cazare. Mai oprim prin Suceava pe la Cetatea de Scaun, apoi la mănăstirile Humor şi Voroneţ ca în final să ajungem pe drumul din valea Izvorul Alb. De mai jos de schit şi până la cabana Pastorală facem cam trei ore cu tot cu popasuri. Aici Mao, îmi trage ţeapă la cazare şi sunt obligat să urc cu copii la stâna model, unde nu sunt paturi suficiente şi condiţii cam nasoale. După faza asta am evitat să mai am treabă cu Mao şi am preferat să merg la hotel. A doua zi, drumeţie pe la Pietrele Doamnei, Piatra Soimului şi peştera Liliecilor. Am vrut în tura asta să-i apropii pe copii de munte, chiar dacă pentru mine nu a fost nimic deosebit. Botoşaniul e un loc retras, cu mentalităţi învechite, reticenţi la schimbare (vezi alegerile din 1990 pana azi), dar care are nişte tineri frumoşi cu largi perspective. Credeam atunci că e bine să ne mai facem timp şi pentru copii aştia.
La intoarcere de pe Rarău am oprit maşina lângă apa Moldovei unde era mai mica...şi facem şi baie inainte de a ajunge acasă. Dacă vezi lucrurile ceva mai degajat dar totuşi responsabil, poţi chiar să te şi distrezi în excursiile astea.

vineri, 18 mai 2001

Mai 2001 - Muntii Rarau

Mai 2001

O clasa de a 8-a de la Scoala nr. 13 din Botoşani, mă roagă dacă pot să le ofer o petrecere la o cabană de munte. Vin cu ideea că ar fi bine la Cabana Pastorală din Rarău. O iau cu mine pe Gina, iar pe Paul îl îmbarc din Suceava. Doamna dirigintă a lor forţează pe şofer să urce până sus la cabană cu ditamai autocarul de 44 locuri. Mao, care era pe atunci la cabana, işi face cruce şi zice că el n-a mai văzut un autocar la Pastorală de vreo 10 ani. M-am simtit un pic vinovat că i-am forţat să urce pe munte şi că mai bine era să rămână undeva pe la Câmpulung Moldovenesc. Sus era frig, ceaţă şi a început şi ploaia. Seara m-am simţit cumva obligat să-i ajut cu pregătirea de petrecere. Ne-am culcat din timp pentru că aveam în plan cu Paul să căţărăm ceva trasee. Dimineaţa e senin şi vremea super, aşa că luăm cu noi tot alaiul şi mergem la Pietrele Doamnei. După ce le arăt la copii un pic zona pietrelor, eu cu Paul urcăm lejer Piatra Mare pe traseul clasic (3 l.c. - 2 B). Doamna dirigintă şi copii hotărăsc să plece spre Botoşani, iar noi dorim să mai rămânem la căţărat şi odihnă. Îl băgăm în echipa noastră şi pe Loli - de la meteo, care tocmai îl prinsese microbul cu cocoţul şi luăm la rând traseele de la "coteţ". S-au chinuit Paul şi cu Voicu la intrarea în traseul "Coteţu" şi cu greu a reuşit Paul să treacă. Eu am făcut "Trăiască berea" (6+) şi mai era incă unu' ceva mai uşor în dreapta. In ultima zi plecăm două echipe în peretele "Piatra Şoimului". Eu cu Paul alegem "faţa"(4A, 2 l.c.) iar Loli cu Voicu urcă prin "diedru". Mi-au plăcut mult traseele din peretele "Piatra Soimului", iar de priveliştea de pe perete e de vis, mai ales spre Giumalău şi munţii Bistriţei. După amiază ne duce Voicu cu maşina până la Pojorâta la gară. Prindem un tren spre Vereşti apoi spre Botoşani.

miercuri, 18 aprilie 2001

Aprilie 2001 - Cheile Bicazului, Hasmas

Imediat ce s-a topit zapada, plec in chei la catarat. Pun cortul la Raza Soarelui, alaturi de cele ale cataratorilor din Iasi si stabilesc coechipierul si traseele. In peretele Suhardului urc "Pintenul Suhardului" (4A) cu Forest (Ovidiu) secund. La intrare trebuie sa asteptam pana ce ne vine randul dupa Vali Masina, care disloca ditamai bolovanul din perete. Prima lungime mi se pare grea si friabila. Regruparea e la mana pe o fata inclinata cu iarba. Lungimea a doua e redutabila. Chiar la intrare se foloseste o cheie de mana in dreapta in fisura. Dupa bavareze, spraituri si chei traseul se termina pe varful pintenului. Cu toate ca nu sunt decat doua lungimi de catarare propriuzisa, mie mi se pare ca fiind cel mai tare traseu clasic din tot peretele Suhardului. Inainte de a iesi in padure mai e de trecut un bolovan imens incastrat in perete, apoi o fata inierbata foarte inclinata care era acoperita de zapada. Am fost nevoit sa ma incalt cu ghetele pentru ca nu puteam urca pe iarba in espadrile. Analizand timpul ne-am bagat sa urcam si Hornul Rosu. Pornesc pe un diedru si nu gasesc sa asigur decat in trei locuri. Ajung cu bine in regrupare apoi pornesc in lungimea a doua pe un scoc cu bolovani instabili, Hornul Rosu pare destul de banal asa ca descatar atent sa nu-l bombardez pe Forest si zaresc o linie e traseu pitonat pe o fisura in stanga, apoi pe o muchie. Asta de fapt e traseul "Creasta Hornului Rosu", un traseu foarte rar parcurs dar destul de interesant. Intr-adevar, traseul traseul se termina undeva intre pereti si e nevoie de cateva rapeluri pe cuie ruginite la coborare. Pe unele locuri asigurarea e mai mult psihologica decat reala, dar pentru ca pasajele sunt usoare si peisajul incantator, merita efortul.
Seara la foc de tabara prajim slana si bem vin.
A doua zi ploua si e foarte frig. Ne plictisim in cort si plec la o drumetie cu Bogdanel din Gheorgheni pe cursul superior al Bicajelului. Trecem prin satul "Trei Fantani" si urcam pe o defrisare spre creasta. Incepe sa ploua torential si sa bata vantul. Uzi si inghetati ne oprim la bufetul-restaurant din Lacu Rosu si bem o ciorba fierbinte. A urmat o noapte cu temperaturi sub 0 grade, la un moment dat am imprumutat o pereche de pantaloni de trening de la Bogdanel.
In ziua urmatoare, impreuna cu Vali Masina si Bogdanel urcam traseul "7 Noiembrie" pe varianta din stanga. Dupa prima lungime, incepe o ploaie cu grinina iar dupa ce a mai trecut suvoiul hotaram ca Bogdanel sa coboare in rapel. Raman cu Vali Masina si urc eu cap si el secund pe o stanca uda dar cu prize de mana solide. Dupa o portie de "salata de coarda" Vali, pur si simplu uita sa se lege in coarda. Isi da seama dupa cativa metri de mers la liber. Stiu ca ne-am infiorat amandoi de o astfel de gafa. Dar in rest am facut ehipa buna pe tot traseul. Dupa amiaza, soarele incalzea peretii de la Raza Soarelui, era superb pe pasajele din traseul "Ioana" (6+). Seara strang tabara si plec cu Bogdanel la Gheorgheni la el acasa, unde mananc zdrvan iar la miezul noptii sunt condus la gara de unde iau trenul spre Bucuresti. Pe Vali Masina si pe Forest i-am prins pe la inceputurile lor in escalada. In prezent ei sunt cataratori foarte buni, cu performante prin tara si strainatate. Bogdanel e un baiat fain din Gheorgheni, student la Iasi pe atunci, dar din pacate i-am pierdut telefonul si e-mailul.