joi, 26 noiembrie 1998

Noiembrie 1998 - Muntii Rodnei

November1998 - M. Rodna

Cum anul 1998 s-a dovedit anul experientelor si trecerii la un nou nivel de abordare a muntelui. Tura acesta din muntii Rodnei, a fost pentru mine si pentru Andrei, o experienta de neuitat.
Am pornit din Iasi, intr-o dimineata rece de noiembrie spre muntii Rodnei. De pe la Gura Humorului incepe sa ninga sustinut. La Campulung e deja zapada depusa asa ca la intersectia de la Iacobeni ne facem probleme sa nu se inzapezeasca drumul spre Prislop. Prindem un TV duba pana la Carlibaba, mai mergem un pic pe jos pana la un gater aproape de Piatra Tibaului si suntem ajunsi din urma de o masina care ne duce pana la cantonuri Sesuri. Pe la ora 2 suntem in capatul drumului forestier Bila, pregatiti de drum. Peisaj feeric cu brazi incarcati de zapada si apa Bilei clipocind printre pietre. Valea Bila pare nesfarsita, trecem pe langa o exploatare forestiera de unde mai luam niste informatii apoi incepem sa spargem zapada din ce in ce mai mare pana aproape sa se intunece. Andrei imi spune ca nu mai avem sanse sa ajungem azi la stana din golul alpin asa ca avem norocul si dam peste un adapost forestier darapanat. Cu scandurile de prin preajma, cu bardita si ingeniozitatea lui Andrei, reusim sa incropim un pat si sa reparam usa. Se lasa intunericul si un ger naprasnic peste valea Bila. Nu avem nici macar un primus la noi ca sa nu putem face un ceai cald asa ca rontaim ceva de prin bagaj si ne bagam in sacii de dormit. Toata noaptea nu s-a pus problema de odihna ci doar de a rezista in lupta cu gerul. Dupa estimarile noastre comparativ cu temperatura din Vatra Dornei, aceasta a fost pentru mine cat si pentru Andrei cea mai friguroasa noapte la care am fost supus sa rezist. Cred ca erau aprox. - 25 C, iar sacii de dormit erau modesti ca performanta. Aveam doar o mica "rasuflatoare" pe unde mai primeam aer curat si tot stresul era sa nu ma rotesc in sacul de dormit si sa ma asfixiez. Dimineata am mari probleme sa incalt bocancii din piele "dublari" pentru ca erau bocna, aproape casabili. Dupa ce rontaim cateva triunghiuri de branza "topita", incepem din nou urcusul prin padure spre golul alpin. Pentru ca eram in noiembrie, apa inca nu inghetase suficint de bine ca sa avem incredere in podurile e zapada, asa ca facem un salt spectaculos peste apa si iesim in sfarsit la gol de unde cuprindeam cu vederea toata valea Bila, imaculata in sclipirea soarelui. In stanga strajuieste ca un mic Matherhorn, varful Ineu (2279m alt.) tinta excursiei noastre. Inotam prin zapada, hotaram sa lasam rucsacii in stana si sa urcam la varf fara bagaj si cat mai repede. La un moment dat Andrei ramane mult in urma si in timp ce-l asteptam realizez ca nu mai simt nimic de la laba piciorului spre degete. Cand ajunge la mine, Andrei realizeaza si el acelasi lucru asa ca facem imediat stanga-prejur si pornim cat putem de repede la vale. Nu ne mai puteam permite inca o noapte la temperaturi extreme. Pe pantele de coborare inainte sa ajungem la rucsaci, Andrei cade si se raneste cu coltarul, dar continuam fara nici o pauza. Drumul forestier pare nesfarsit. E deja intuneric, lanterna nu mai merge si suntem terminati fizic si psihic. In zona de exploatare forestiera din cauza TAF-urilor care au deviat cursul unor paraie, rup un pod subtire de gheata si cad in apa cu piciorul drept pana la genunchi. Asta agraveaza si mai mult starea piciorului deja inghetat. Cam pe la ora 11 noaptea ajungem la cantonul Sesuri si batem la usa ca la ultima noastra speranta. Deschide paduraru si cand ne vede ne primeste foarte ospitalier intr-o camera de sus unde mai era un padurar si care era bine incalzita. Nu va spun ce amestec de bucurie, pace interioara, relaxare fizica m-a invaluit. Inainte de a ne schimba merg si aduc o caldare cu apa de baut si inca una pentru spalat pe picioare. Degetele de la picioare se dezmortesc si imediat dupa baia calduta se umfla si se inrosesc precum crenvustii. Devin asa de dureroase ca orice atingere cu patura e un calvar. Fierbem cate o conserva si bem fiecare mai bine de trei litri de apa. Adorm eu pe pat si Andrei pe jos, urmarind luminile de la focul din soba ce se reflecta pe tavan si ascultand paraitul linistitor a lemnelor de brad in sobe.
Dimineata, gazda mai ca nu voia sa primeasca nici un leu de la noi apoi cu un efort extraordinar ne-am incaltat si am plecat cu autobuzul la Vatra Dornei. Pe drum, Andrei m-a inebunit cu pofta lui pentru muraturi. La prima alimentara de langa autogara, Andrei cumpara un borcan de 800 g cu gogosari in otet si pana la gara e aproape gol. Mai prind si eu cu greu cateva bucati, apoi bem si otetul, numai bine ce vine si trenul Timisoara - Iasi.