sâmbătă, 26 septembrie 2009

August 2009 - Kievul la pas

August 2009 - Kiev

Vara asta am vizitat Kievul, capitala Ucrainei.
Nu prea stăteam bine nici cu timpul, nici cu banii şi totuşi trebuia să mergem să vizităm ceva. Distanţa dintre Botoşani şi Kiev e ca de la Botoşani la Giurgiu. Problema e că drumurile la ei sunt cam proaste, plus că te taxează poliţiştii corupţi la tot pasul.
   Împreună cu Gina am făcut o rezervare telefonică la hotel Slavutich, undeva pe malul Niprului (cam 34 eur camera pe noapte fără mic dejun), am cumpărat bilete de tren dus-întors de la agenţia CFR din Iaşi (aprox. 75 eur pers. dus-intors), iar in ziua Z, eram în Suceava încercând să-mi activez roamingul.
Trenul Sofia - Moscova are întârziere de 2 ore, timp în care am stat la poveşti cu un basarabean ce locuia în Minsk şi era pro Lucaşenko. Oamenii de peste 50 ani din Basarabia sunt cei mai nostalgici când vine vorba de comunism şi URSS. Trăiesc doar cu regrete, nu au o viziune despre viitor. De asta nu mai scapă aştia de Voronin. 
Am tot văzut trenul ăsta verde, cu geamuri mici şi tot timpul cu perdelele trase, când lucram la Paşcani lângă gară prin 1998 şi abia acum după 11 ani urc cu emoţie sinceră în el. În vagon era curăţel şi plin de turişti ruşi care veneau de pe litoralul  bulgăresc. Multe femei tinere, blonde, cu copii mulţi şi mici. Suntem duşi la locurile noastre de către însoţitorul de vagon, o doamnă autoritară în şoşoni şi trening dar cu ecuson în piept!  În compartiment sunt câte 3 paturi etajate X 2. Mai era o doamnă în vârstă aici cu care am schimbat doar zâmbete, bariera lingvistică fiind de netrecut. 
Privind Bucovina de pe geam rusesc sunt încântat să văd că şi ruşii sunt atenţi. Traseul trenului până la Cernăuţi e mult mai pitoresc decât cel rutier. Pierdem cam 2 ore la Vadu Siret pe teritoriul Ucrainei unde se schimbă roţile la tren şi facem vama. Nici de data asta nu am cum să nu remarc frumuseţea femeilor ucrainiene. Până şi Gina m-a înţeles (şi aprobat)...
   Mă chinui toată noaptea să dorm, dar sunt frământat de gânduri, plus că trenul huruie şi pendulează periculos. Ies pe culoar unde doamna însoţitor pune lemne pe foc la un samovar în care fierbea ceai. Refuz să servesc pentru că nu am înţeles dacă e gratis sau e pe bani. Nu aveam încă grivne la noi. Mai petrec minute bune în compania unei domnişoare superbe, cu origini incerte ruso-române, care studiază la facultate la Moscova. Sunt captat de entuziasmul ei de a-mi descrie lumea slavă şi un sentiment de linişte mă pătrunde. 
    Dimineaţa la 5, zgomote, agitaţie, mă trezeşte Gina. Am ajuns la Kiev! Siruri de linii, fabrici, lozinci uitate de vreme.... Doamna însoţitor e de nerecunoscut - îmbrăcată la 4 ace, cu uniforma feroviară. Disciplina feroviară se aplică cu stricteţe în fostul URSS. 
   Gara centrală e MARE. Aproximativ dublă faţă de Gara de Nord din Bucureşti. Ajungem în faţa gării şi începem lunga plimbare spre hotel cu oprire obligatorie la un bancomat pentru grivne.
Kievul e diferit de cum mi l-am imaginat. Sunt multe clădiri vechi impozante. Pe străzi sunt foarte multe maşini de lux, în special SUV-uri care se întrec cu Moskvich, Volga şi tractoraşe care cară de zor cisterne cu "kvas". Kvasul e o băutură răcoritoare, câteodată bună, făcută din grâu (erată - pâine de secară - Gina) care se vinde în pahare de plastic de câte o mamaie simpatică direct de la o mică cisternă galbenă.

Totuşi nu înţeleg ce e cu liniştea asta! Văd niste maşini militare, apoi de jandarmi... posibil o demonstraţie în piaţa centrală, spun eu. Dar la un moment dat trec si nişte MIG-uri şi niste elicoptere militare mai să-mi spargă timpanul. Aflăm de la localnici ca e doar o paradă militară făcută cu fală de o ţară mare dar care suferă la capitolul identitate. Nimerisem de ziua lor naţională.
   În drum spre hotel ajungem pe o faleză înaltă unde dincolo de albia lată şi verde a fluviului Nipru,  zăresc uriaşe cartiere muncitoreşti urmate de nesfârşite păduri. Peisajul e fabulos, poţi petrece ore întregi lăsând privirea să hoinărească. 
   Hotelul nostru, Slavutich, o clădire din beton cu peste 10 etaje, tipic sovietică, e situat pe partea stângă a Niprului într-un cartier muncitoresc dar cu multă verdeaţă şi o frumoasă vedere spre Nipru şi ansamblul de mănăstiri "Lavra Pecerskaya". Luăm o hartă de la recepţie şi plecăm spre centru, cu metroul,  în piaţa "Maidan Nezaleznosti" (Independenţei) la marele concert de ziua naţională a ucrainienilor. Lume foarte multă, remarc foarte mult tineret blond şi brunet dar aproape deloc ţigani! Bărbaţii sunt destul de modeşti ca aspect, în comparaţie cu femeile care sunt în cea mai mare parte frumoase şi cochete. 
   Toată lumea făcea poze cu tancurile şi aruncătoarele de rachete iar fetele făceau poze cu soldaţii! Lumea încă mai crede în armată aici! S-a cântat folk patriotic, rock, pop, populară (care pe undeva se apropia de folclorul românesc), s-a dansat, s-au tinut discursuri patriotice acoperite în cea mai mare parte de huiduieli şi vociferări (probabil proteste), apogeul fiind atins de discursul preşedintelui. S-a stat la cozi imense la puţinele WC-uri disponibile.  Am mâncat şi am băut pe stradă şi ne-am lasat duşi de şuvoiul de oameni în toate direcţiile. A fost o seară foarte interesantă!
  În următoarele 3 zile am colindat Kievul în lung si-n lat cu metroul, marşrutka (maxi-taxi la noi), troleul şi cel mai mult pe jos. Despre metrou trebuie spus că e un must-do's, pentru că e săpat la o adâncime de peste 100 m şi are printre cele mai adânci staţii de metrou din lume dar are şi porţiuni la suprafaţă, e foarte ieftin (aprox. 65 - 80 bani/călătorie) şi e sigur, rapid iar unele staţii sunt frumoase, croite după şcoala rusească, cu bolţi şi decoraţiuni. 
O problemă sesizată în Kiev e bariera lingvistică. E obligatoriu, cred, să cunoşti măcar alfabetul chirilic. Ca să rezolvăm problema cu masa am găsit "Domaşnia Kukna" - o retea de restaurante gen cantine studenţeşti cu autoservire, destul de curăţele. Poţi să vezi mâncarea şi s-o alegi fără să mai silabiseşti aiurea. Borşul de sfeclă roşie e baza bucătăriei ucrainene.
Am mers prin oraş pe jos cu orele astfel cred că am acoperit o bună bucată din oraş. Zona centrală merită din plin vizitată la pas. Fluviul Nipru  e "păzit" straşnic de o impresionantă statuie cu o femeie cu sabie şi scut în genul Statuii Libertăţii americane. Kievenii o numesc ori "femeiuşca de fier" ori "mama lui Brejnev". Din zona acestei statui avem una din cele mai ample privelişti spre cartierele noi ale Kievului, cu mii de blocuri. Am continuat spre nord unde se află cel mai important obiectiv al acestui oraş, Lavra Pecerskaia. Un ansamblu de biserici şi curţi interioare, unite prin galerii, locul unde se perindă pelerini, turişti, călugări, comercianţi. Un mic oraş în oraş. Am petrecut o gramadă de timp aici, dar din lipsa unor indicatoare clare, am ratat vizita la catacombele unde se află colecţia de moaşte sfinte. 
Avansând spre nord, după lavră, se află un ansamblu monumental nou, dedicat Holodomorului  când la ordinul lui Stalin, între anii 1932 - 1933, s-a provocat o mare foamete în Ucraina pentru a stopa curentul naţionalist ucrainian care submina înfăptuirea marii uniuni sovietice - URSS. Se estimează că au murit aproximativ 3 - 4 milioane de oameni. Cum "Mama Rusie" neagă cu vehemenţă acest genocid, a fost nevoie de "revoluţia portocalie" din 2004, în care s-a reinventat spiritul naţionalist ucrainian, pentru a se construi acest mausoleu care merită vizitat.
Bucureştenii sub îndrumarea cuplului de dictatori au demolat o grămadă de biserici şi clădiri de artă iar neocomuniştii nu s-au îngrijit de cele care au scăpat, din contra au aprobat proiecte îndoielnice. Prin comparaţie, kievenii au avut destul de multă grijă cu centrul lor aşa că astăzi putem admira, curate şi restaurate biserici şi mănăstiri cu turle de aur sclipitor. Catedrala Sfânta Sofia şi Biserica Sfântul Mihail sunt remarcabile!
Lipscanii kievenilor (sau Montemartre cum se laudă ei) e  mai restrâns ca dimensiune şi se desfăşoară mai ales pe strada pietonală Andriivski (cu biserica Sf. Andrei). O grămadă de suveniruri se pot cumpăra de aici dar când să faci o poză gata! vânzătorul se supără. Probabil e frica de a nu fura idea...
Într-una din zile nu am rezistat tentaţiei de a vedea cum e printre blocurile lor comuniste. Apartamentele sunt înghesuite în blocuri uriaşe de peste 10 etaje. Avantajul lor e că au lăsat să crească copacii printre blocuri, uneori e cam neingrijit. Termopanele sunt abia la început de ofensivă iar majoritatea au balcoanele închise cu fier. Un pic mai tare decât la noi am remarcat în faţa unor blocuri sinistre de peste 10 etaje sunt parcate maşini foarte scumpe. 
  În îmrejurimile Kievului am vizitat muzeul satului ucrainian, similar dar nu mai frumos decât muzeul Astra din Sibiu. Am rămas surprins când am văzut o doamnă care spăla rufele într-o curte, mai alături era un cârd de gâşte iar pe lac erau raţe domestice. În acelaşi spirit (rural) împreună cu Gina am cules nişte mere dintr-o curte. Frumos a fost când spre ieşire era o doamnă pe o băncuţă la o poartă şi cânta ceva duios din voce acompaniată de o balalaică.
  La cât am mers pe jos aceste zile, returul cu trenul la cuşetă a fost o adevărată odihnă. Până la pitoreasca Bucovină, singurele zone cu peisaj frumos pe care le străbate trenul de pe ruta Moscova - Sofia e podişul Podolic, cu dealuri domoale dar sălbatice, necultivate recomandate şi de ghidul Lonely Planet ca "wild fields".