vineri, 28 iunie 2002

Iunie 2002 - Munţii Retezat

iunie 2002 - muntii retezat

Prietenul Geanni Agavriloaie din Botoşani are o delegaţie la Deva şi mă combin cu el să merg si eu până la Simeria. Ajung pe la 5 dupa masă aşa că mă grăbesc să ajung la Ohaba de sub Piatră. Prind o ocazie şi mă opresc în zona gării cu gândul că mai văd vreun rechin să mă ducă pâna la Cârnic. Nu mai era nimeni aşa că merg agale spre Nucuşoara cu slabe speranţe de a ajunge la Cârnic pe lumină, agăţându-mă de duzii de pe marginea drumului. Totuşi am noroc şi prind un microbuz cu tineri neoprotestanţi care aveau o tabără tematică la Cârnic şi care m-au dus ca vântul. Pornesc pe lumină la deal spre cabana Pietrele cu ochii aţintiţi pe culmile golaşe arzând în lumina asfinţitului. Cu tot efortul depus ajung pe întuneric la Pietrele. Campez, mănânc o supă fierbinte la cabană şi mă bag la somn după o zi plină. Dimineaţa pe la 7 mă trezesc, strâng cortul şi plec prin roua dimineţii spre căldarea Pietrele. Pe drum mă întâlnesc cu Cătălin din Topliţa care era prin zonă cu "faculta". Admir lacul Pietrele timp în care sunt ajuns din urmă de Cătălin şi coborâm împreună dincolo de creastă la lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din ţară. Găsesc o cazemată liberă şi punem cortul în câteva clipe chiar înainte de ploaie. După masă mergem şi căţărăm la liber custura Judelui (1B - 2A). Sunt foarte încântat de peisaj şi aderenţa granitului. Seara facem cunoştinţă cu vecinul nostru pensionar din Timişoara care stătea singur de o săptămână.
A treia zi urcăm pe cel mai înalt vârf - Peleaga (2509 m), şi stăm şi admirăm culmile montane ale Retezatului şi a Godeanului, Tarcu şi Vâlcan, apoi continuăm pe Păpuşa (25008 m) de unde coborâm spre Porţile Inchise o zonă considerată dificilă, dar noi nu ne-am prins. Urcăm pe o potecă abruptă pe o creastă ascuţită spre Vârful Mare, la peste 2400 alt. Avem o imagine superbă cu inconfundabilul tăul Ţapului cu insuliţa sa şi spre munţii Tuşila. De pe Vârful Mare văd că am semnal maxim, dar nu reuşesc să sun pe nimeni. Coborâm spre căldarea Galeşu de unde o potecă ne-ar fi dus la cabana Pietrele. Noi traversăm călbarea Galeşul apoi traversăm din piatră în piatră şi căldarea Valea Rea pe sub colţii Pelegii cu unghiuri şi priveliştii deosebite. Admirăm o grămadă de ciopoare de capre negre, iar un ţap ne priveşte liniştit fără să se ridice. L-am lăsat să se odihnească şi am ajuns spre căldarea Pietrele apoi urcăm în creastă ca să putem coborâ în căldarea Bucurei la corturi după un traseu istovitor şi dificil ca orientare dar foarte pitoresc.
În ziua patru, dimineaţa, Cătălin pleacă spre casă iar eu o iar singur spre lacul glaciar Zănoaga, cel mai adânc din ţară. Urc susţinut până la şaua Judele, un loc de belvedere excelent spre munţii Godeanu şi Ţarcu spre vest, iar în spate, spre est admir salba de lacuri glaciare şi abruptul întunecat al vf. Judele. In spate străjuie impozant vf. Peleaga. Inaintez pe creastă pe poteca bolovănoasă, pe unde mai apar spre dreapta semnele ce delimitează rezervaţia ştiinţifică. Lacul Peleaga, de culoare albastru închis (datorat adâncimii) e intr-o căldare glaciară plina de vegetaţie. De la căldură adorm întins pe iarbă dar imediat mă trezesc de la pişcăturile de "strechie" şi o iau la vale prin jnepeniş foarte înalt şi sălbatec. Traversez valea Judele Mic, urc din greu până pe Cracul Slaveiului şi merg prin pajişti alpine întinse de unde se desfăşoară partea Retezatului Mic şi toată partea de creastă din parcursă anterior până la Zănoaga. Dinspre Judele vin nori ameninţători cu tunete. La câte ploi am prins aici nu sunt prea impresionat şi mă opresc să admir tăul Purcel şi valea adâncă a Lăpuşnicului. La un moment dat sunt atacat de câini ciobăneşti dar ciobanii sunt pe fază. Îmi povestesc drama lor cu un cal care astă noapte a fost atacat şi sfârtecat de lupi. Şi cum nu eram prea convins de necazurile lor tocmai ce văd la coborâre printre jnepeni urme de sânge. Destul de marcat de această dramă a lor merg spre cort şi povestesc vecinului meu de cort, pensionarul din Timişoara.
Observ că s-a umplut de corturi în jurul meu, dar aproape toate aveau să dispară a doua zi. Noaptea se lasă cu nori plumburii care s-au dezlănţuit în toată puterea lor. M-am trezit de la primele tunete şi priveam îngrozit cum se lumina orbitor tot cortul apoi se dezlănţuia un sunet cutremurător. Cred ca a fost cea mai dramatică furtună pe care am prins-o vara şi noaptea în cort la munte. Dimineaţa cam toată lumea avea inundaţie. Eu am lăsat totul "baltă" şi am coborât la Cârnic după pâine şi ceva mâncare. Când revin în urcuş mă întersectez cu cei care au ridicat cortul de la Bucura. In căldare doar eu şi pensionarul, care-şi usca hainele pe o sfoară. Mă aşez lângă el la un rachiu şi o slană şi comentăm cum se descurcă două fete singure la montat cortul.
Următoarea zi răman prin zonă şi fac nişte trasee de escaladă cu băieţii de la Salvamont, mai ales cu un baiat pe nume Fane din Lupeni. Tot azi urc şi vârful Bucura (2433m alt) cu ieşire pe la tăul Porţii.
Ultima zi pe crestele Retezatului începe cu strânsul cortului greu încercat de furtuni. Apoi cu bagajul voluminos urc iar spre tăul Porţii pe graniţa cu rezervaţia ştiinţifică şi fac creasta împreună cu două fete. Aflu că fetele mergeau des şi serios la munte aşa că nu le port de grijă. Ajungem pe Vf. Retazat la 2482 m alt. de unde am un tur de orizont extraordinar. La poalele noastre în adânc se vede lacul glaciar Ştevia de un albastru ultramarin intens. Coborâm pe culmea Lolaia iar imediat după vârf mă despart de fete, eu cobor înspre Râuşor iar ele la Pietrele. Zona Râuşor mi-a atras atenţia după ce am citit un medalion despre această zonă în primele numere din revistă "Munţii Carpaţi" scrise de regretatul Nae Popescu. Cobor pe o căldură epuizantă pe o potecă lată în serpentine dar invadată de vegetaţie până la complexul turistic. Aici la preţuri bune mănânc o ciorbă şi iau o bere. Cobor pe lângă complexul minier pe drum forestier pe valea Râuşor cam 16 km până la ruinele cetăţii Colţ. La cetatea asta face referire Jules Verne în romanul său "Castelul din Carpaţi". Vis-a-vis de cetate este mănăstire Colţ (Suseni), construcţie austeră din sec XIV cred. În interior sunt picturi romanic - bizantine, foarte pitoreşti dar cu toate personajele cu ochii scoşi. Călugărul stareţ mi-a zis că în urma unor invazii păgâne, războinicii care au scos ochii sfinţilor ca să nu vadă cun prăduiesc şi cum profanează lăcaşul de cult. Am mai stat la vorbe cu stareţul destul de tânăr apoi când am văzut că vine iar furtuna l-am rugat de o cazare. Am avut şansa să mă spăl mai civilizat şi să dorm pe pat. Dimineaţa devreme am pornit la drum prin Suseni apoi Râu de Mori, localităţi din ţara Haţegului, până ce prind o ocazie spre Haţeg. O maşină a unui ţigan, care accelera teribil, ca apoi să meargă fără motor o bucată de drum. Din Haţeg prin altă maşină până la Deva la autogară. Hotărăsc să merg spre Munţii Metaliferi, la cheile Crăciuneşti sau Brad, dar mă sună Paul Covalschi şi mă invită la el la Braşov la clubul Dinamo. Merg pe bucăţi cu ocazii până la Braşov, apoi după odihnă mă caţăr şi eu pe panoul lor de antrenament. Seara iau trenul de casă, spre Botoşani.

duminică, 2 iunie 2002

Iunie 2002 - Muntii Hasmas

Iar iau copii de la şcoala 13 din Botoşani la munte. Iar popas la cetatea Neamţului, pe la manastirea Neamţu, Lacul Izvorul Muntelui până ce în final suntem la cabana Suhardul Mare din Lacu Roşu. Urcăm cheile pe jos iar eu sunt atent la ce s-a mai bătut şi ce s-a mai schimbat. Cu mine mai era Gina, Anca şi Geanni. Drumeţia in care implic toată mulţimea e cea de pe Suhardul Mic unde apreciez simţul de conservare a copiilor, care ţin distanţa faţa de buza abruptului. Intoarcerea prin chei o facem tot pe jos şi încerc să aprind fitilul în mintea adolescenţilor cu povestiri despre munţi şi temerari. Descopăr că sunt copii care văd prima dată muntele şi poate vor fi dintre ei câţiva care vor dori să revină. In loc sa-mi văd de treabă, mă simt parcă responsabil să tot vorbesc şi să mă tot implic în genul ăsta de excursii.