Maratonul DHS Corvin 2012 - Hunedoara

Îmi tot spunea Bogdănel ce tare e concursul de la Hunedoara și ce bine e organizat, el ieșise pe locul doi la categoria sa în 2011 și era foarte entuziast.

  Cu două săptămâni înainte de concurs mă înscriu și caut să văd cine mai merge până la Hunedoara. Răspund prezent Gabi Cicu și Nicu Negrea de la Gura Humorului, Georgică, Doru Petrariu și Bogdănel care nu are nici bani și nici bicicletă.

   Plecăm din Botoșani joi după masa cu mașina completată de surorile mele si toți nepoții. Bogdănel se duce cu trenul la Hunedoara. Din Humor îi îmbarcăm pe băieți iar noaptea ne prinde când trecem Carpații. Testăm controversata centură a Clujului, trec pe lângă un viaduct prost proiectat și apoi drumul e distrus de alunecări de teren. Am observat că la noi lumea acuză constructorii și niciodată proiectantul. De fapt aici se fură cel mai tare la noi, din proiectări și tot felul de studii făcute doar din birou. Ok, să revenim... În drum spre Turda găsim un drum lateral dreapta unde reușim să campăm pâna la răsăritul soarelui.

   Pornim spre Aiud să vizităm închisoarea și capela dedicată martirilor anti-comuniști. Facem mai întâi un tur a bisericii fortificată romano-catolică, apoi găsim și închisoarea. Aflăm că aici nu e ca la Sighetul Marmației unde închisoarea s-a transformat în muzeu. La Aiud, închisorea e bine mersi plină cu pușcăriași, cu gardieni, sârmă ghimpată etc. Aflăm de la un domn că noi nu avem nimic de văzut aici, ci trebuie să mergem la o fostă groapă comună unde erau aruncați la grămadă deținuții politici, iar acum s-a contruit o capelă. Ajungem acolo destul de greu pentru că e undeva între blocuri într-un cartier banal. Eu am rămas impresionat de capelă și de micul muzeu, un loc obligatoriu de vizitat pentru generația de naivi care cred că instaurarea comunismului în România a fost un lucru bun.

Ajungem și la Alba Iulia la cetate. Eu din 2006 nu am mai fost aici așa că doresc să văd cum arată gata restaurată. Concluzia e că arată foarte bine! Am și un reproș, anume faptul că s-au tăiat toți copacii din parcul central pentru a face loc unor noi alei și a pune în evidență niște statui. Printre fortificațiile cetății nepoții mei au fost foarte încântați.

Piedem mult timp până reușim să ajungem la bifurcația cu drumul spre Petroșani din cauza traficului dar odată  ce ne apropiem de munți, ne relaxăm. În țara Hațegului vizităm biserica Sântămărie Orlea (actualmente luterana) cu primele fresce creștine din Transilvania și nu numai. Biserica se degradează tot mai tare iar credincioșii sunt tot mai puțini. Singura speranță ar fi ministerul culturii. Dar mai bine să închid subiectul. Sfinții din biserică au ochii scoși ca și la alte biserici din această parte. Se spune că păgânii care năvăleau pe aici  faceau această ispravă pentru a nu fi văzuți de duhurile sfinte ce se pot răzbuna. Ajungem apoi și la cea mai grozavă biserică din piatră din țara Hațegului - biserica Densuș. Sunt foarte impresionat de prezența plăcilor de marmură sau piatră cu inscripții romane luate din apropiere din Sarmisegetusa Ulpia Traiana. Fiindcă eram în pantaloni scurți, o mamaie de la ușă nu ne lasă să intrăm în biserică. Doru e cel mai revoltat!

Ajungem și la Sarmisegetusa Ulpia Traiana ușor de abordat direct din șosea. Ruinele sunt modeste și ar putea să nu fie așa dacă ar continua săpăturile. Doar o parte din ruine sunt scoase în evidență. Cel mai impresionant ansamblu arhitectural e arena, apoi sistemul de canalizare. Observăm că unele ruine sunt prin curțile oamenilor, pe la temelia unor case vechi și deci capitala romană din Dacia era mult mai extinsă.

  Mâncăm ceva rapid și purcedem spre mănăstirea Prislop, unde sora mea Maria, dorește să vadă mănăstirea și să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca. Pe șoseau dintre Hateg și Simeria vedem un indicator spre stânga spre mănăstire. Drumul de piatră se transformă intr-unul forestier desfundat. Avem parte de un off-road cu un microbuz plin de pasageri. Lumea se pune la treabă, mă pilotează, mai împing până ce ajungem la final într-un sat.

Care tâmpit a pus indicatorul ala acolo putea să facă un semn că nu e accesibil autoturismelor?

Ajungem pe drumul asfaltat care venea direct din Hațeg spre Hunedoara apoi urcăm la mănăstirea Prislop, undeva pe un munte. Zona e foarte pitorească și plină de pelerini. Nu suntem lăsați să intrăm în pantaloni scurți așa că primim niște pantaloni de stofa la dungă. Ai mei sunt scurți și foarte largi. Toți arătăm ca niște nuntași de la comună.

 

      Mormântul părintelui Arsenie Boca e o mare de flori iar lumea poposește aici să se roage. Datorită cărților lui văd și mulți pelerini tineri intelectuali. Din cauza aventurii off-road nu prea stăm bine cu timpul așa că pornim spre Hunedoara să montăm cortul și să ne luam pachetul de start.

  După ce ne-am odihnit bine la cort intr-o livadă azi e ziua de start la ”Maratonul DHS Corvin”. Startul se dă la ora 9 si pleacă primii cei de la ”Elite” pe traseul de 95 km, apoi pornesc eu, Gabi și Nicu pe traseul de 65 km la categoria ”Race” iar dupa noi pleacă George, Doru și Bogdănel la proba de 30 km.

Eu sunt cu noua mea bicicletă de carbon ”Cube Reaction 29 GTC” cu care nu sunt foarte obișnuit. Din cauza înghesuielii iau un start modest dar trag să recuperez. Cand lucrurile s-au ”încins” sunt ”surprins de un viraj brusc la stânga și iau o tranta destul de tare în combinat, pe niște pietre ascuțite. Din cauza mea se cade în lanț iar eu în continuare am un control defectuos al bicicletei. Am senzația că stau prea sus și ezit să mă înclin în viraje iar furca pare prea rigidă. Pe prima urcare am o senzație de vomă, probabil din cauza efortului și mai am un motiv să o las mai ușor. Mă ”lipesc” de un pluton comod iar după 20 minute simt că sunt ok și plec să recuperez. E o căldură infernală (peste 30 grade) și urcările prin pajiști sunt mai greu decât normal. Spre rușinea mea sunt nevoit să descalec o dată de pe bicicletă la o coborâre și de mai multe ori la urcări.

Traseul este deosebit de diversificat, greu și spectaculos. E unul din cele mai bune trasee din cate am parcurs.

 

Ultimii 30 km îi fac în preajma unui concurent de la Nomad Merida cu care m-am dat foarte bine. În celebrul tunel era o răcoare binecuvântată dar nu vedem deloc lumina de la frontală așa că am orbecăit cu ochii țintiți spre luminița de la capăt. Pentru că traseul urmărea o fostă linie de cale ferată de pe care s-au luat traversele, erau o grămadă de dâmburi care te scuturau din toate balamalele și care m-au făcut să regret ca nu sunt cu un full-suspension. Organizarea la sosire e exemplară, cu animatoare, DJ, și multă apă!

La premiere avem premianți și dintre ai noștrii astfel: Doru -  locul I pe categoria de vârstă la proba de 30 km; George - locul II la categoria de vârstă la traseul de 30 km. Eu am reusit un surprinzător loc 6 la categoria mea având în vedere că era toată elita la start. Despre valoarea premiilor pot spune că sunt cele mai mari din țară.

După premiere mergem să vizităm orașul Hunedoara. Eu credeam că Botoșaniul e uitat de lume dar m-am înșelat. Avem în fața ochilor cadre din perioada anilor 90 cu magazine ”mixte” cu gratii la ferestre, cu multe dacii 1300 și oameni modest îmbrăcați, unii cu sacoșe din stofă. Dar exact ca în orașul industrial Galați și aici oamenii sunt amabili iar prețurile la restaurante sunt ok. Același meniu servit în Botoșani ar costa cu aprox. 20% mai mult.

Seara ne întoarcem în fața castelului la concertul celor de la R.O.U.A. unde mai sevim o bere ca pe la ora 23 să ne retragem spre somn la cort.

Duminică începe lungul drum de întoarcere. În drum vedem și cetatea Deva, veșnic în reparații. apoi fără oprire până la Humor apoi Botoșani.