joi, 9 iulie 2020

Făgăraș, oameni noi, trairi noi, amintiri si o reconstituire

Marți 30 iunie 2020.
Trece Alina, (bună prietenă de scoala si de facultate) pe la noi la service și mă întreabă dacă vreau să merg cu ea, Tudor și prietenii ei în Făgăraș la cabana Negoiu. Accept propunerea dar nu cer prea multe detalii.

Miercuri 1 iulie 2020
Nu am fost prea convingător așa că vine iar Alina pe la mine, dar de data asta cer detalii. Aflu că e o tura organizată de Daniel Ciobbanu. Acum ceva ani în urmă cineva îmi povestea de Daniel Ciobbanu, de condiția lui fizică exemplară, de experiența și desăvârșirea lui în Asia, apoi revenirea pe plaiurile mioritice pentru a deveni un exponent al unui trai bazat pe simplitate, tradiții dacice, apropierea de natură, completat cu meditația și artele marțiale asiatice. Uimit de faptul că nu cunoșteam persoana, am vizionat chiar și un filmuleț cu o tură montană de iarnă în care Daniel Ciobbanu, răzbătea printr-un troian de zăpadă îmbrăcat total atipic în port de dac din in și cânta un cântec haiducesc. Inedit și... frumos!
  Timpul a trecut iar eu am uitat de Daniel Ciobbanu până la invitația Alinei.

Joi 2 iulie
Mă sună Daniel Ciobbanu să-i confirm și lui că vin iar după ce discutăm despre aspecte legate de traseu și logistică mă surprinde recitându-mi o poezie compusă chiar de el.
Toată curiozitatea mi-a fost captată. Abia aștept să merg în Făgăraș!

Vineri 3 iulie
Sunt dimineața la servici și printre altele îmi fac bagajul. Iau un rucsac mai mare în eventualitatea că trebuie să ajut pe cineva. La ora 11 mă întâlnesc cu Doru îmbrăcat complet în negru. Știam că tatăl lui era în spital dar mergea spre bine, nu mai era la ATI, dar... nu pot să spun prea multe , doar condoleanțe, am mai bâiguit eu ceva și mă simt cumva vinovat că la tura județului Suceava de acum nici doua saptamâni am clacat amândoi cu nervii și cred că mai mult eu. Pentru că eu l-am abandonat la Poiana Sampei. Dar acum nu mai eram cei doi bărbați puternici, ne priveam pe furiș.
Mă întreabă Doru:
- Mergi iar la munte?
Răspund sec:
-  Da, în Făgăraș cu oameni noi.

Identific microbuzul cu care mergem, mă opresc câteva secunde pentru a ieși din starea tristă în care eram, apoi iau contact cu prima persoana din grup, domnul Oleg. Pun bagajul în mașină și mă așez la distanță să prind pulsul. Tudor, băiatul Alinei, s-a făcut un adolescent frumos și timid. Apoi mă revăd cu Andreea și imediat fac conexiunea cu domnișoara David, persoana care m-a făcut să fiu foarte bun la geografie. Apare și Daniel Ciobbanu, dau mâna cu el și cam atât, suntem în întârziere!
Îmi caut un loc în mașină dar tot Daniel îmi sugerează să merg cu două domnișoare cu mașina lor. Mă execut imediat și gata suntem pe drum.
Acum stau pe bancheta din spate cu două domnișoare în față, Ramona la volan și Elena care mi-a și zis din prima că ea mai fumează câte o țigară din când în când. Nu cred că zic da din prima dar sugerez că nu am nimic împotrivă chiar dacă nu mai înghit de mult fumul de țigară. Am de ales?
Timpul trece  și încerc să am un subiect de conversație. Treptat se relaxează atmosfera în mașină, Ramona conduce bine, Elena mai fumează din când în când așa că după masă suntem la poalele Făgărașului.
Vine ploaia torențială de vară, lăsăm mașina Elenei la poale și ne înghesuim în spate la mașina lui Oleg.
Ploua infernal și noi ne tăvăleam prin portbagaj printre bagaje.
Prin cerul ferestrei norii curgeau.
Ajungem dincolo de cariera de marmură și o dată cu sosirea noastră se oprește și ploaia. Începem drumeția spre cabana Negoiu unde fiecare se organizează cu ce merge la cabană și ce rămâne la mașină.
Era pe înserat și grupul nostru pășea în crepuscul într-o liniște reconfortantă. Eu am completat bagajul cu ceva surplus printre care o sticlă de vin, o pâine uriașă etc. și am rămas să închid grupul. Anturajul meu a rămas neschimbat toată ziua. Am apreciat până la finalul zilei nivelul direct și sincer de exprimare glazurat de liniile lor feminine.
Cabana Negoiu, o construcție solidă din piatră a fost finalizată în anul 1963 cu scopul precis ca liderii partidului comunist român să se poată odihni în condiții decente. După Revoluție a avut o perioadă lungă de degradare. Dar din anul 2018 cabana s-a schimbat în bine și acum este modernizată, cu condiții decente de cazare și masă, iar pe întuneric când am ajuns noi părea un loc cald și primitor numai bun de odihnă pentru drumețul istovit.
Eu am continuat drumul până la un loc bun de cort, am campat pe iarba udă și m-am pregătit de odihnă. Atitudinea mea a stârnit cumva interesul, iar după refuzul de a mă caza la cabană, Ramona m-a însoțit la cort să vadă care e treaba cu dormitul la cort. Nu m-am priceput la explicații.
Marile probleme la cort nu sunt atacul ursului sau al demonilor nopții ci mai degrabă frigul, umiditatea, vântul puternic care smulge cuiele și ...durerile de spate, șerpii care trag la căldurică... Dar toate aceste probleme sunt nesemnificative față de solitudine, liniștea nopții, misterul sunetelor pădurii și sentimentul de apartenență la legile naturii. Mă repet, e complicat de explicat (și) în scris...
 Pentru prima noapte la cort nu am dormit foarte bine, am tot improvizat până când am găsit poziția ideală de somn.

Sâmbătă 4 iulie
Dimineața aud vocea calmă a lui Daniel Ciobbanu care-mi spune să fiu pregătit de plecare. Asta de fapt m-a trezit. Mă pregătesc să mănânc ceva dar imediat văd echipa mea cum trece pe lângă mine pe poteca spre vârful Negoiu 2535 metri altitudine, al doilea pisc ca înălțime din România. Am o față buhăită și stau inert și fac inventarul grupului care mă salută. Ramona vine la mine și-mi întinde un pahar și un zâmbet larg:
- Vlad, am un cocktail vegan plin de vitamine!
Abia peste 35 de minute sunt pe poteca marcată cu triunghi pe celebrul traseu cu poduri metalice construit pentru tovarășul Nicolae Ceaușesu să meargă mai ușor la vânătoare de capre negre.
Vremea este închisă prevestitoare de ploaie dar oferă pe alocuri priveliști frumoase vârfurilor din jur. Ceața este doar pe creste și nu adie deloc vântul. Sunt surprins de viteza de deplasare a grupului, forțez ritmul pentru ai prinde din urmă, reușesc asta abia după cascadă, când lumea a oprit să facă poze la bujorul de munte, care anul acesta a fost foarte grav afectat de inghețul din luna mai. Pentru cei din grup care au cules din flori, le dau acest articol sa-l citească. click aici
Rămân la baza grupului cu doamna Consuela și mezina grupului, Elisabeta. Mai mergem, mai povestim, doamna Consuela a călătorit foarte mult prin lume și are ce povesti... norii ne acoperă apoi se risipesc. Remarcabilă condiția fizică a doamnei Consuela. Ajungem sus pe Negoiu! Bravo Daniel Ciobbanu, ai reușit să convingi acest grup eterogen să atingă vârful!
Urmează ședintele foto prelungite, cu regii, cântece și voie bună! Fac o poză cu Alina și cu Tudor iar eu privesc la Alina și îmi amintesc de cei 9 ani colegi de școală pe teritoriul captivant al artei. Un detaliu pe care ea poate nu-l mai ține minte era că uneori vara coboram împreună Copoul iar la Casa Universitarilor Ieșeni ea îmi facea cinste cu o bere rece!
Dar am așteptat momentul ca toată lumea să decidă coborârea pentru a mă concentra pe planul meu. Nu știu dacă grupul a luat în serios rugămintea mea că dacă in 3 ore de la sosirea lor eu nu mai apar, atunci să anunțe salvamontul.
În 1997 eram un tânăr student artist, cu părul lung și undeva după Strunga Dracului am avut un accident care din fericire nu mi-a fost fatal. Detalii aici
Astăzi sunt multe asemănări cu timpul de atunci, e ceață, sunt singur și culmea, talpa de la ghete e ușor uzată și nici nu am bețe de schi.
Cobor în strunga Dracului care acum e închisă accesului turiștilor din cauza unor lespezi prăbușite și care au smuls lanțurile din perete. Cobor atent pe acele lespezi instabile apoi ajung și la traverseul cu pricina, locul accidentului. La fel ca atunci și acum e multă zăpadă în căldare plus ceața care dă o notă de dramatism. Pășesc pe prima limbă de zăpadă, e alunecoasă și mă trece un fior. Sap trepte cu piciorul și ajung dincolo fără probleme, trec apoi cu încredere una după altă toate obstacolele traseului... am pășit dincolo de această frică veche de douăzeci și trei de ani. Acum continui traseul cruce roșie spre strunga Ciobanului - Cabana Negoiu (3 ore) traseu minunat parcurs acum pentru prima dată. Un alt motiv pentru care sunt aici este acela de a vedea locul unde si-a pierdut viața unul din idolii mei în alpinismul românesc - Zsolt Torok, a murit prin aceste locuri anul trecut in luna august la vîrsta de 45 ani. Merită să știi cine a fost!
Custura Ciobanului arată impresionant cu pereții zbuciumați opturați de cețuri cenușii. Mă opresc pentru un moment de reculegere cu fața spre acești pereți, apoi prin ceața umedă continui peste strunga Ciobanului spre cabană. De la toate aceste trăiri intense m-a luat durerea de cap dar antidotul a venit o dată cu ploaia torențială ca o binecuvântare. Am făcut atâtea entorse la piciorul drept încât coborârea nu mai e de mult punctul meu forte. Ușor pe ploaie ajung la cabana Negoiu acum plină de lume. Merg la cabană să-mi pun lucrurile la uscat. Apoi Daniel Ciobbanu ne invită la ciubărul și sauna cabanei care a prins ca o mănușă după stresul zilei de azi. Plouă peste noi în ciubăr, e minunat!
Aproape tot grupul este aici la ciubăr, glumim, filmăm, ne relaxam! Ca o remarcă: Toți oamenii din acest grup sunt foarte frumoși și pozitivi!
Ramona insistă să doarmă la cort iar dorința ei este îndeplinită de mine montând al doilea cort, cortul meu de suflet cu care am înconjurat Marea Neagră.
Vine apoi discoteca de care nu sunt prea interesat, dar destul de târziu mă prind de acordurile de chitară din apropirea cortului meu. Un cântec pe versurile lui Esenin m-a atins la coarda sesibilă solicitând să-l cânte de două ori. Seara am incheiat-o apoteotic sub clar de lună pe ritmuri de chitară cu vocea superbă a Elisabetei! Cu ultimul pahar de vin în mână mă duc la cort. A fost o seară și o noapte minunată! Calm în cort m-am lăsat pradă parfumului misterios al nopții.

Duminica 5 iulie
Ziua plecării spre casă. Am strâns cortul meu, apoi împreună celălalt cort. Pe coborâre am vizitat și cascada Șerbotei. Excelent loc pentru ședințe foto! Cascada are un debit mare datorita ploilor. Fac poze frumoase doamnei Lucia, Alinei cu Tudor apoi oprim la carieră unde mâncăm frăguțe iar lumea strânge pietre. Ne întoarcem în aceeași formulă ca la plecare cu Ramona la volan. Au tot insistat fetele să vadă Castelul Zânelor (o adevărată turist-trap), apoi am facut o tură prin Sibiu, unde fetele rememorau zgomotos amintiri picante iar eu istovit după atâtea ședințe foto cu Elena m-am ales totuși cu o bere excelentă!
Dimineața la 3 eram la Botoșani!