 |
| Aprilie 2006 - Paste in Apuseni |
Se afișează postările cu eticheta Trascău. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Trascău. Afișați toate postările
duminică, 23 aprilie 2006
joi, 15 aprilie 1999
Aprilie 1999 - Cheile Turzii, Muntii Trascau
Eu si Paul ne simtim in forma la catarare si ne mai facem doi noi prieteni din Piatra Neamt, studenti in Iasi, Bogdan si Ciprian. Bogdan avea o dacia asa ca punem de-o combinatie cu masina lui, cu echipamentul si experienta noastra de alpinisti pentru o tura la cocot in Cheile Turzii. Paul fiind la cursuri dam buzna peste el si-l scoatem de acolo, reusim sa mai adunam echipament de pe la Gigi Curelariu din Targusor si Andrei Catargiu din zona garii. Seara pornim spre Transilvania. Neatenti in Pascani ne trezim la poarta unui stadion, in rest ne descurcam pana la Turda. Facem aprovizioanarea cu mancare de aici si o stergem spre chei. Nu bine ajungem si incepe ploaia, asa ca tot ce putem face e sa vizitam zona. spre seara ploaia se opreste asa ca pornim cu elan sa ne dam pe cateva trasee de escalada la intrarea in traseul Calvaria din Peretele Urias. Simtim ca merge, asa ca hotarasc ca putem sa facem rapid traseul Scoala Turdeana (3A). Pornesc in viteza pe o fisura frumoasa pe un traseu in dreapta "Scolii Turdene" care e mult mai frumos. Secund vine Bogdan care catara curajos si cu mult entuziasm. O data ajuns in regrupare tre sa trimit pe coarda buclele si tot calabalacul la echipa condusa de Paul. Vine si echipa lui Paul asa ca ma grabesc pe lungimea a doua care e comuna cu traseul Scoala Turdeana si continua impreuna pana sus. Cand punctez in regrupare vad ca pe traseul "Scolii'' mai vine o echipa de cataratori. Peste 10 minute eram deja 6 oameni in regrupare si mai era inca de venit. Deja se intuneca asa ca nu mai pierd timpul si o sterg primu spre top. Ajung aici si cu greu reusesc sa gasesc pitonul de regrupare, in schimb am gasit un lapiez adanc suficient sa prind o pana in el. Multumesc in gand lui Andrei pentru penele lui si tip la Bogdan sa urce cat mai repede. Ajunge cat poate de repede, inca pe lumina. Pe aceasi coarda vine rapid prin intuneric si Paul iar ultimul din echipa noastra e Ciprian. Vine Paul la carma iar eu ma retrag la 5 metri pe o platforma cu iarba si deja imi pun problema cum vom cobora. Trage Paul si vine si Ciprian, iar de Ciprian e o alta coarda legata si mai vin unu cate unul legati ciorchine inca 4. In total Paul fila 5 oameni pe aceeasi coarda dintr-o regrupare vai de mama ei! O singura cazatura putea lua 5, chiar 6 oameni la vale!
Suntem cu totii sus, toti teferi, dar apare o alta problema grava si anume retragerea. Nici unu din toti 8 cati era nu aveam o lanterna la noi. Nu stiu cum ne-am gasit noi acolo, 4 baieti din Moldova cu 4 transilvaneni, la fel de prost echipati si cu ideea de a catara un traseu comun. Privirile se atintesc spre mine pentru ca eram singurul care mai facusem traseul asta. Fara sa mi se ceara explicit, pornesc spre zona cu sufa dar din cauza beznei si a haului ce se casca sub noi renunt la varianta asta. Singurul lucru care se zarea in bataia lunii era Zulusul Lung, un grohotis calcaros care daca ajungeam la el, era salvarea nostra pentru ca se scurgea pana la apa Hasdate. Pornesc o traversare pe orbecaite intr-o zona cu brane si pereti de toate felurile. Roca instabila, jnepeni teposi, dar adevarate manere la nevoie trebuie traversate pana la grohotis. Ma injura astia care pe fata care in gand pana ce ajung pe zulus. In spate se aude un urlet, o busitura si iar un urlet. E clar ca a cazut unu'. Ma rog sa nu fie grav si sa nu fie de-a nostru. Ghinionul cade chiar pe Ciprian, poreclit si "tata urs" expert in poligon la stilul "smuls". Saracu a prins un bolovan cam cat un geamantan in brate si s-a rostogolit cu el cativa metri. Dupa ce i-a dat drumul, bolovanul s-a oprit in fundul vaii in Hasdate, facand sa rasune cheile in linistea noptii.
Cu un moral puternic, Ciprian se alatura noua si coboram incet pe grohotisul foarte inclinat si instabil. Unu din baietii din Cluj, ramane in urma si disloca pietroaie, iar una din ele nimereste in spinarea lui Paul. Cand se pregatea Paul sa-l altoiasca pe individ, un ditamai reflectoru' din poteca de langa apa se puse pe noi. Din cauza luminii puternice din fata, ne impiedicam mai rau asa ca incepem sa urlam sa inchida lumina. Dupa cateva injuraturi se prinde de faza si o plaseaza mai jos in fata noastra ca sa vedem pe unde mergem. Ajungem la apa si trecem direct prin ea pana la poteca turistica. Constat ca mi s-a desprins jumatate din talpa la bocanc. Salvamontist era un tip in varsta cu parul alb, lung si cu barba tot alba. Luam la cunostinta injuraturile din partea locului si mergem resemnati la cabana la baut, apoi la cort.
A doua zi e sarbatoarea de Paste la catolici. Nu mai aveam mancare in schimb in porbagaj, Bogdan a descoperit ca are vreo 10 sticle de ulei si cateva kile de zahar, uitate de taicasu' . in timp ce Ciprian si paul isi lingeau ranile, eu cu Bogdan plecam in satul Petrestii de Jos sa facem un troc cu produsele gasite. Localnicii se uitau dubios la noi dar pana la urma faceau trocul. Ne-am intors cu o bucata de slana, cu lapte de bivolita, o bucata de cozonac si niste oua. Ciprian era responsabil sa ascunda laptele undeva in albia apei la rece. Dupa o masa imbelsugata pornim in echipa de trei, fara Ciprian sa cataram "Surplombele Sansil" (4B), care defapt avea mai grea doar prima lungime. Pornesc in forta, dar din lipsa de experianta ma fortez inutil sa-l fac la liber asa ca sunt nevoit sa pun o scarita. Gasesc o clepsidra foarte frumoasa pentru asigurare si trec pasul cheie. Cand ajung in regrupare, arunc gresit scarita si se agata intr-un copac. Aasa ca paul mai intai catara extrem in copac sa recupereze scarita si apoi se apuce de traseu. Intre timp din poteca turistica tipu' de la Salvamont trece de doua ori si tipa la mine rauracios, daca am de gand sa stau toata ziua in regruparea aia. Incepe sa catare si Bogdan, dar in pasul surplombat sta o gramada, noroc ca avea si cunostinte tehnice si trece doar cu ajutorul prusecelor pana-n regrupare. Pana vine si Paul eu ii recomand lui Bogdan sa coboare in rapel ca sa nu pierdem toata ziua cu traseul asta. Sigur ca lui Bogdan nu i-a convenit dar s-a conformat imediat. In timp ce Bogdan era jos, Paul era in regrupare. In doi si catarand de ceva vreme impreuna, treaba mergea snur. Parcurgem creasta Sansil, apo ihotaram sa mergem tot in sus in poteca turistica de deasupra cheilor. Cataram la liber o fata destul de umeda la liber pana intr-un balcon, de unde admiram toate cheile si mai departe pana la Turda. Ajungem la cabana iar aici intre timp, bogdan si Ciprian reusesc sa se inteleaga cu cabaniera sa ne faca o omleta. Mancam bine, mai cataram niste manse pe la "Turnu Galben" iar seara incarcam masina si pornim spre casa. Pe drum luam un politist la ocazie care pare la fel de obosit ca noi. Tragem un somn pe bancheta din spate pane ce era sa mergem cu politistul pana la Iasi. Dimineata suntem din nou la Iasi, buni de mers la scoala.
Suntem cu totii sus, toti teferi, dar apare o alta problema grava si anume retragerea. Nici unu din toti 8 cati era nu aveam o lanterna la noi. Nu stiu cum ne-am gasit noi acolo, 4 baieti din Moldova cu 4 transilvaneni, la fel de prost echipati si cu ideea de a catara un traseu comun. Privirile se atintesc spre mine pentru ca eram singurul care mai facusem traseul asta. Fara sa mi se ceara explicit, pornesc spre zona cu sufa dar din cauza beznei si a haului ce se casca sub noi renunt la varianta asta. Singurul lucru care se zarea in bataia lunii era Zulusul Lung, un grohotis calcaros care daca ajungeam la el, era salvarea nostra pentru ca se scurgea pana la apa Hasdate. Pornesc o traversare pe orbecaite intr-o zona cu brane si pereti de toate felurile. Roca instabila, jnepeni teposi, dar adevarate manere la nevoie trebuie traversate pana la grohotis. Ma injura astia care pe fata care in gand pana ce ajung pe zulus. In spate se aude un urlet, o busitura si iar un urlet. E clar ca a cazut unu'. Ma rog sa nu fie grav si sa nu fie de-a nostru. Ghinionul cade chiar pe Ciprian, poreclit si "tata urs" expert in poligon la stilul "smuls". Saracu a prins un bolovan cam cat un geamantan in brate si s-a rostogolit cu el cativa metri. Dupa ce i-a dat drumul, bolovanul s-a oprit in fundul vaii in Hasdate, facand sa rasune cheile in linistea noptii.
Cu un moral puternic, Ciprian se alatura noua si coboram incet pe grohotisul foarte inclinat si instabil. Unu din baietii din Cluj, ramane in urma si disloca pietroaie, iar una din ele nimereste in spinarea lui Paul. Cand se pregatea Paul sa-l altoiasca pe individ, un ditamai reflectoru' din poteca de langa apa se puse pe noi. Din cauza luminii puternice din fata, ne impiedicam mai rau asa ca incepem sa urlam sa inchida lumina. Dupa cateva injuraturi se prinde de faza si o plaseaza mai jos in fata noastra ca sa vedem pe unde mergem. Ajungem la apa si trecem direct prin ea pana la poteca turistica. Constat ca mi s-a desprins jumatate din talpa la bocanc. Salvamontist era un tip in varsta cu parul alb, lung si cu barba tot alba. Luam la cunostinta injuraturile din partea locului si mergem resemnati la cabana la baut, apoi la cort.
A doua zi e sarbatoarea de Paste la catolici. Nu mai aveam mancare in schimb in porbagaj, Bogdan a descoperit ca are vreo 10 sticle de ulei si cateva kile de zahar, uitate de taicasu' . in timp ce Ciprian si paul isi lingeau ranile, eu cu Bogdan plecam in satul Petrestii de Jos sa facem un troc cu produsele gasite. Localnicii se uitau dubios la noi dar pana la urma faceau trocul. Ne-am intors cu o bucata de slana, cu lapte de bivolita, o bucata de cozonac si niste oua. Ciprian era responsabil sa ascunda laptele undeva in albia apei la rece. Dupa o masa imbelsugata pornim in echipa de trei, fara Ciprian sa cataram "Surplombele Sansil" (4B), care defapt avea mai grea doar prima lungime. Pornesc in forta, dar din lipsa de experianta ma fortez inutil sa-l fac la liber asa ca sunt nevoit sa pun o scarita. Gasesc o clepsidra foarte frumoasa pentru asigurare si trec pasul cheie. Cand ajung in regrupare, arunc gresit scarita si se agata intr-un copac. Aasa ca paul mai intai catara extrem in copac sa recupereze scarita si apoi se apuce de traseu. Intre timp din poteca turistica tipu' de la Salvamont trece de doua ori si tipa la mine rauracios, daca am de gand sa stau toata ziua in regruparea aia. Incepe sa catare si Bogdan, dar in pasul surplombat sta o gramada, noroc ca avea si cunostinte tehnice si trece doar cu ajutorul prusecelor pana-n regrupare. Pana vine si Paul eu ii recomand lui Bogdan sa coboare in rapel ca sa nu pierdem toata ziua cu traseul asta. Sigur ca lui Bogdan nu i-a convenit dar s-a conformat imediat. In timp ce Bogdan era jos, Paul era in regrupare. In doi si catarand de ceva vreme impreuna, treaba mergea snur. Parcurgem creasta Sansil, apo ihotaram sa mergem tot in sus in poteca turistica de deasupra cheilor. Cataram la liber o fata destul de umeda la liber pana intr-un balcon, de unde admiram toate cheile si mai departe pana la Turda. Ajungem la cabana iar aici intre timp, bogdan si Ciprian reusesc sa se inteleaga cu cabaniera sa ne faca o omleta. Mancam bine, mai cataram niste manse pe la "Turnu Galben" iar seara incarcam masina si pornim spre casa. Pe drum luam un politist la ocazie care pare la fel de obosit ca noi. Tragem un somn pe bancheta din spate pane ce era sa mergem cu politistul pana la Iasi. Dimineata suntem din nou la Iasi, buni de mers la scoala.
marți, 16 iunie 1998
Iunie 1998 - Cheile Turzii, muntii Trascau
Plecam intr-o seara de vara, eu cu amicii din Turistor Iasi: Gigi Curelariu, Manu, "Piscotel" si doi francezi (genul pleşcari). Din Iasi mergem toata noaptea cu acceleratul pana la Cluj, apoi la Campia Turzii. Piscotel pleaca cu Radu Mititeanu sa viziteze cheile Tureni, noi ceilalti ajungem pe ruta clasica la o poiana undeva în dreapta de la intrarea in cheile Turzii, unde campam. Am imprumutat de la Liviu Iacob un cort nou-nout cu doua intrari laterale, pe care eu cu Paul am avut onoarea sa-l testam. In explorarea cheilor l-am avut ca ghid pe Radu Mititeanu. Am vizitat pestera Ungureasca si cateva brane interesante de pe versantul nordic. Dupa amiaza, eu il conving pe Gigi Curelariu sa urce cu mine traseul de catarare Grotele Sansil, pentru ca de 1 Mai, nu am reusit sa-l fac pana la capat cu John din cauza ploii. Cum timpul ne cam presa, l-am catarat cat am putut de repede. Gigi ca secund si la prima lui tura pe traseu adevarat s-a sfortat din toate balamalele, cu stari de panica si discutii contradictorii, probabil că nu era suficient de pregătit psihic pentru aşa ceva. Din creasta Sansil am prins un apus superb cu nuante rosiatice ce se reflecta in peretii albi din chei.
A doua zi o dată ce ajunge şi Paul Covalschi în chei, incepe vremea mohorată apoi ploaie din plin. Toata ziua stam cand pe la cort cand in cabana asteptand sa se opreasca ploaia. Seara cantam ceva cu cei de Turistor apoi somn cu speranta ca maine va fi frumos. A treia zi tot ploaia si frig. Pe la amiaza grupul de la Turistor îşi pierde răbdarea şi decide sa se intoarca la Iasi. Raman doar cu Paul sa asteptam sfarsitul potopului. Spre dupa amiaza satui de atita ploaie si stat in cort, luam echipamentul si urcam sa cataram in pestera Ungureasca. Nu cataram noi mare lucru dar tot e mai bine decat la cort. Seara, toate lucrurile erau jilave, frig si plictiseala. Noroc că Paul avea chitara si mai cântăm noi ceva, bem vodca iar in final adormim buştean. A patra zi, in sfarsit se insenineaza. Cum stânca era uda şi pe noi ne cam durea capul, preferăm o drumetie pana la cheile Tureni. Pe langa cabana Cheile Turzii, urcam abrupt pana pe platoul culmii Pietresti, pe pajisti intinse pana la o imensa cariera de calcar. O ocolim prin dreapta si ne aflam undeva deasupra la intrarea in chei. Forţăm o coborare pana la firul apei si continuăm in amonte pâna ce poteca aproape că dispare, lăsand loc la un mic haţaş care urcă şi coboară de-o parte si de alta a râului Tur. Peretii aici nu sunt prea inalti in schimb zona e mult mai salbatica si anevoie de strabatut. Pe versanti se disting guri de pesteri, piscuri solitare survolate de soimi si multa vegetatie. Cheile se termina intr-o mica balastiera apoi intram in satul Tureni, aproape de soseaua Cluj-Napoca - Turda. La intoarcere traversam campuri intinse unde pasc turme de bivoli cu priviri fioroase. Iutim pasul si ajungem din nou deasupra cheilor Turzii iar de data asta coboram in amonte in chei. Dupa pranz, pregatim echipamentul de catarare. Pentru Paul e primul traseu de catarare cu mai multe lungimi de coarda. Alegem unul f. usor, "Scoala Turdeana" (3A) din dreapta pesterii Cetatiaua Mica. La coborare pana la sufa, in timp ce-l apostrofam pe Paul ca a scapat doua bucle, era cat pe ce sa calc pe o vipera. Am suflat usurat si am devenit foarte atent la coborârea printre stânci. Paul a reusit sa recupereze echipamentul pierdut si pana la lasatul serii ne-am mai dat pe traseele de escaladă din zona "Turnul Galben". Seara plecam spre casa, spre satul Cheia apoi Câmpia Turzii şi la acceleratul de Timisoara - Iasi.
A doua zi o dată ce ajunge şi Paul Covalschi în chei, incepe vremea mohorată apoi ploaie din plin. Toata ziua stam cand pe la cort cand in cabana asteptand sa se opreasca ploaia. Seara cantam ceva cu cei de Turistor apoi somn cu speranta ca maine va fi frumos. A treia zi tot ploaia si frig. Pe la amiaza grupul de la Turistor îşi pierde răbdarea şi decide sa se intoarca la Iasi. Raman doar cu Paul sa asteptam sfarsitul potopului. Spre dupa amiaza satui de atita ploaie si stat in cort, luam echipamentul si urcam sa cataram in pestera Ungureasca. Nu cataram noi mare lucru dar tot e mai bine decat la cort. Seara, toate lucrurile erau jilave, frig si plictiseala. Noroc că Paul avea chitara si mai cântăm noi ceva, bem vodca iar in final adormim buştean. A patra zi, in sfarsit se insenineaza. Cum stânca era uda şi pe noi ne cam durea capul, preferăm o drumetie pana la cheile Tureni. Pe langa cabana Cheile Turzii, urcam abrupt pana pe platoul culmii Pietresti, pe pajisti intinse pana la o imensa cariera de calcar. O ocolim prin dreapta si ne aflam undeva deasupra la intrarea in chei. Forţăm o coborare pana la firul apei si continuăm in amonte pâna ce poteca aproape că dispare, lăsand loc la un mic haţaş care urcă şi coboară de-o parte si de alta a râului Tur. Peretii aici nu sunt prea inalti in schimb zona e mult mai salbatica si anevoie de strabatut. Pe versanti se disting guri de pesteri, piscuri solitare survolate de soimi si multa vegetatie. Cheile se termina intr-o mica balastiera apoi intram in satul Tureni, aproape de soseaua Cluj-Napoca - Turda. La intoarcere traversam campuri intinse unde pasc turme de bivoli cu priviri fioroase. Iutim pasul si ajungem din nou deasupra cheilor Turzii iar de data asta coboram in amonte in chei. Dupa pranz, pregatim echipamentul de catarare. Pentru Paul e primul traseu de catarare cu mai multe lungimi de coarda. Alegem unul f. usor, "Scoala Turdeana" (3A) din dreapta pesterii Cetatiaua Mica. La coborare pana la sufa, in timp ce-l apostrofam pe Paul ca a scapat doua bucle, era cat pe ce sa calc pe o vipera. Am suflat usurat si am devenit foarte atent la coborârea printre stânci. Paul a reusit sa recupereze echipamentul pierdut si pana la lasatul serii ne-am mai dat pe traseele de escaladă din zona "Turnul Galben". Seara plecam spre casa, spre satul Cheia apoi Câmpia Turzii şi la acceleratul de Timisoara - Iasi.
luni, 4 mai 1998
Mai 1998 - Muntii Trascau - inceputul unei noi pasiuni...
Dupa weekenduri petrecute la poligoanele de catarare de la Iasi, a venit si timpul sa merg si spre traseele de catarare din Carpati. Copii la xerox o carte despre turism si alpinism in Cheile Turzii si conving pe John Vasilcin, Michelle si sora mea Maria, sa mergem de 1 mai in cheile Turzii la catarare. Plecam cu trenul din Iasi, ajungem dimineata in Campia Turzii, apoi cu autobuzul pana in Turda. Un baiat amabil ne-a ajutat sa gasim cea mai buna solutie pentru a ajunge in satul Cheia, apoi drumetie pana la chei. Traversam cheile si la intrerea din amonte punem cortul aproape de apa langa niste baieti din Timisoara. Vremea destul de capricioasa nu ne-a oprit elanul asa ca primul traseu pe cere-l facem partial e Grotele Sansil (3B). Prima lungime merge snur, ajung in regrupare, vine si John imediat, apoi in lungimea a doua din cauza ploii fac un traverseu spre dreapta la o grota care se continua ca un tunel pana pe versantul celalalt. Facem un rapel chinuit printre arbusti si crengi tragand din greu la recuperarea corzii. O alta incercare o avem pe peretele Pripoanelor , Traseul Alpin (3A), la care renunt tot din cauza ca incepe sa
picure si nu vrem sa mai riscam cu retrageri expuse. In aceasta zona gasesc prin iarba o carabiniera Valter ceheasca si sunt foarte mandru. In vremea aia, cine avea papuci de escalada era boier, iar carabinierele gen Irbis sau pompieresti inca eru la putere. Eu aveam niste tenisi cu talpa de cauciuc si o "funie de alpinism" facuta de cei de la "Aura" Oradea. Hamul era cusut de Mishu (Radu Tudorache - Iasi) si carabiniere aveam cele mai multe din cele pompieresti. In alta zi am condus-o pe Maria pe valea Hasdate, pe la cascada Ciucas pana in satul Cornesti, ca sa ia o ocazie spre Nucet, la prietenul ei. La intoarcere hotarasc sa catar Hiliodul - "solo" nimic complicat doar senzatia de gol, de inaltime si pericolul de alunecare de pe prizele acoperite de gainatul de la porumbeii salbatici care au cuib in peretele Porumbeilor si Hiliod. La iesire ma intalnesc cu John si Michelle care faceau circuitul cheilor. Seara plecam spre casa pe o ploaie mocaneasca, pe drumul Domnilor, direct in Turda, apoi prindem un tren de noapte cu destinatia Iasi.joi, 1 mai 1997
Mai 1997 - Muntii Trascau, primul contact cu muntii Apuseni
Clubul de la casa studentilor, Studmont Iasi, organizeaza o tura la un trofeu in muntii Trascau.
Pentru ca nu am mai fost niciodata in muntii Apuseni, aceasta ocazie nu trebuia ratata. Cum cortul era obligatoriu, fac rost de unu foarte mare si greu. Renunt in ultima clipa la tenta cortului si iau doar betele si supratenta, un izopren si sacul de dormit. Plecam seara cu acceleratul Iasi - Timisoara, cam 15 - 18 oameni plini de voie buna, iar dimineata suntem in oraselul industrial Campia Turzii. Din fata garii circula des autobuze spre Turda. Noi ne imbulzim toti intr-un singur autobuz iar in Turda gasim un alt autobuz care ne duce chiar in saua din fata cheilor Turzii. Raman foarte impresionat de cheile Turzii si peisajul din zona. In fata cabanei lasam bagajele si purcedem sa exploram acest taram de basm. Podurile 1 si 2 sunt darapante iar podul 3, din zona peretelui Urias nu mai pastreaza decat un cablu pe care se agata cei mai viteji dintre noi. Eu mai precaut invit fetele la o traversare prin apa. Peretele Urias e impresionant si incerc sa deslusesc liniile celebrelor trasee de alpinism "Madonna Neagra", "Ave Maria" si "Vich Tibor". Beau apa de la "sipot" si admir "Cosul lui Hili" cu gandul ca am sa catar aici intr-o zi. De la podul 4 urcam la pestera Cetateaua Mica, unde se pastreaza urmele unor fortificatii posibil medievale. Ne reintoarcem la bagaje si pornim drumetia pe firul vaii Hasdate spre satul Cornesti de pe valea Ariesului. Traseu superb pe o zi superba, cu numeroase treceri prin apa rece de primavara. Tot acest interval il petrec mai mult in compania Tatianei, pana ce gaseste pe cineva care sa-i ofere mai multa atentie. La Studmont si nu numai, iesirile astea de primavara, erau o mare oportunitate pentru tinerii studenti sa se cupleze intre ei. Pot spune ca am ratat 100% ocazii de a ma cupla la munte. Ori fata nu era interesata, interesanta, ori muntele era mult mai captivant si nu era timp de pierdut. Oricum acum faptul e consumat.
...deci am ajuns in Cornesti de unde am luat celebrul tren, acum apus, mocanita de pe valea Ariesului pana la Salciua de Jos. Ne-am urcat cu totii pe platforma de la ultimul vagon si am admirat din mersul lent al trenului satele motesti, abrupturile Bedeleului si meadrele Ariesului.
Seara am instalat tabara pe malul unui parau din Salciua de Sus. Baietii din Studmont au venit sa vada cum dorm eu direct pe iarba, doar cu supratenta deasupra capului. Tatiana a tras linie in dreptul meu si a plecat sa se culce in alta parte...
Dimineata cand m-am trezit am constatat ca o parte deja au luat-o inainte. Pe traseu zaresc in stanga mea turla ascutita a unei biserici din lemn. Pornesc intr-acolo, sar un gard si aung in curtea manastirii de maini Salciua. Sunt foarte incantat de descoperirea facuta si petrec cateva clipe aici. O maica imi arata o scurtatura care ma duce la portalul imens (apox 80 m inaltime) al pesterii Huda lui Papara din care iese nelinistitor paraul Salciua. Dupa un urcus prin padurea de foioase ajung intr-o sa de unde admir culmea inzapezita a Muntelui Mare (1828m alt.). Ma grabesc sa ajung din urma grupul de Studmontisti si traversez in graba sate pitoresti de moti cu casele acoperite de strat gros de fan. In final ajungem la un drum unde lumea statea la bere. Iau si eu o bere de la magazinul satesc, poate cea mai buna din toate baute in muntii apuseni, apoi asteptam sa se adune lumea. in ultimul moment vine un tip si ma acuza ca din cauza mea ca am luat-o la manastire ei s-au luat dupa mine, nu au putut sa sara gardul si au fost nevoiti sa se intoarca iar dupa el mai sunt si altii, care n-au ajuns inca din acelasi motiv. Vine autobuzul iar cand porneste, vedem in vale, la o distanta apreciabila, cativa studmontisti care incerca cu disperare sa ne atraga atentia sa oprim autobuzul. O incercare timida de a convinge soferul sa mai stea nu are succes asa ca noi mergem in echipa restransa pana in satul Rameti. Din noi pornim in drumetie spre frumoasa manastire Rameti, apoi traversam cheile Manastirii si pe drum forestier urcam pana la cheile Rameti. Brusc drumul se termina, singura posibilitate de a trece ramane prin apa. Ma intorc si nu mai gasesc picior de studmontist in zona. Parca au intrat in pamant. Ochesc un alt grup cu rucsacii in spate care o cotesc brusc in padure pe o poteca firava. Aflu ca si ei mergeau la acelasi trofeu si erau insotiti de un organizator. In poiana de pe munte regasesc grupul meu din Iasi. Montez rapid supratenta si ma intorc la cheile Ramet pentru a face o tentativa de trecere a cheilor. O las pe a doua zi si ma reintorc la cort pentru odihna. O alta fata blonda de la medicina cu care mai facusem ceva conversatie in timpul zilei renunta la anturajul meu in favoarea altora cu mai mult timp liber la dispozitie si corturi mai bune.
A treia zi baieti ca Viorel (Vioara), John, Vlad Condratov, Liviu si Sorin pornesc in concurs. Eu insotit de Cornelus (vezi Sureanu - Bucegi 1995) mergem sa traversam cheile Rameti. Traversam apa , apoi escaladam un prag stancos prevazut cu o sufa de fier, mergem pe brane deasupra cheilor pana in catunul Cheia. Acest catun e poate cel mai linistit loc de pa pamant. Sunt cateva case cu oameni in varsta, o mica biserica si apa Rameti in amonte de chei. Ne descaltam si pornim pe firul apei. Ni se alatura si alti studmontisti asa ca riscul e mai mic. Marea mea problema este ca eu nu stiu sa inot iar in anumite locuri apa junge pana la piept. O buna parte din lucruri le tin deasupra capului si cu multa atentie reusesc sa trec partea cea mai adanca a cheilor. Ajung victorios in aval si dupa ce ne uscam plec cu Cornelus la o bere. Seara Cornelus pleaca iar eu raman sa asist la premiere si la proba culturala. Nu primim nici un premiu, iar dimineata strangem toata tabara si pornim inapoi spre manastire, ne inghesuim intr-un autobuz pana la Aiud, apoi cu acceleratul Timisoara - Iasi suntem din nou acasa.
Pentru ca nu am mai fost niciodata in muntii Apuseni, aceasta ocazie nu trebuia ratata. Cum cortul era obligatoriu, fac rost de unu foarte mare si greu. Renunt in ultima clipa la tenta cortului si iau doar betele si supratenta, un izopren si sacul de dormit. Plecam seara cu acceleratul Iasi - Timisoara, cam 15 - 18 oameni plini de voie buna, iar dimineata suntem in oraselul industrial Campia Turzii. Din fata garii circula des autobuze spre Turda. Noi ne imbulzim toti intr-un singur autobuz iar in Turda gasim un alt autobuz care ne duce chiar in saua din fata cheilor Turzii. Raman foarte impresionat de cheile Turzii si peisajul din zona. In fata cabanei lasam bagajele si purcedem sa exploram acest taram de basm. Podurile 1 si 2 sunt darapante iar podul 3, din zona peretelui Urias nu mai pastreaza decat un cablu pe care se agata cei mai viteji dintre noi. Eu mai precaut invit fetele la o traversare prin apa. Peretele Urias e impresionant si incerc sa deslusesc liniile celebrelor trasee de alpinism "Madonna Neagra", "Ave Maria" si "Vich Tibor". Beau apa de la "sipot" si admir "Cosul lui Hili" cu gandul ca am sa catar aici intr-o zi. De la podul 4 urcam la pestera Cetateaua Mica, unde se pastreaza urmele unor fortificatii posibil medievale. Ne reintoarcem la bagaje si pornim drumetia pe firul vaii Hasdate spre satul Cornesti de pe valea Ariesului. Traseu superb pe o zi superba, cu numeroase treceri prin apa rece de primavara. Tot acest interval il petrec mai mult in compania Tatianei, pana ce gaseste pe cineva care sa-i ofere mai multa atentie. La Studmont si nu numai, iesirile astea de primavara, erau o mare oportunitate pentru tinerii studenti sa se cupleze intre ei. Pot spune ca am ratat 100% ocazii de a ma cupla la munte. Ori fata nu era interesata, interesanta, ori muntele era mult mai captivant si nu era timp de pierdut. Oricum acum faptul e consumat....deci am ajuns in Cornesti de unde am luat celebrul tren, acum apus, mocanita de pe valea Ariesului pana la Salciua de Jos. Ne-am urcat cu totii pe platforma de la ultimul vagon si am admirat din mersul lent al trenului satele motesti, abrupturile Bedeleului si meadrele Ariesului.
Seara am instalat tabara pe malul unui parau din Salciua de Sus. Baietii din Studmont au venit sa vada cum dorm eu direct pe iarba, doar cu supratenta deasupra capului. Tatiana a tras linie in dreptul meu si a plecat sa se culce in alta parte...
Dimineata cand m-am trezit am constatat ca o parte deja au luat-o inainte. Pe traseu zaresc in stanga mea turla ascutita a unei biserici din lemn. Pornesc intr-acolo, sar un gard si aung in curtea manastirii de maini Salciua. Sunt foarte incantat de descoperirea facuta si petrec cateva clipe aici. O maica imi arata o scurtatura care ma duce la portalul imens (apox 80 m inaltime) al pesterii Huda lui Papara din care iese nelinistitor paraul Salciua. Dupa un urcus prin padurea de foioase ajung intr-o sa de unde admir culmea inzapezita a Muntelui Mare (1828m alt.). Ma grabesc sa ajung din urma grupul de Studmontisti si traversez in graba sate pitoresti de moti cu casele acoperite de strat gros de fan. In final ajungem la un drum unde lumea statea la bere. Iau si eu o bere de la magazinul satesc, poate cea mai buna din toate baute in muntii apuseni, apoi asteptam sa se adune lumea. in ultimul moment vine un tip si ma acuza ca din cauza mea ca am luat-o la manastire ei s-au luat dupa mine, nu au putut sa sara gardul si au fost nevoiti sa se intoarca iar dupa el mai sunt si altii, care n-au ajuns inca din acelasi motiv. Vine autobuzul iar cand porneste, vedem in vale, la o distanta apreciabila, cativa studmontisti care incerca cu disperare sa ne atraga atentia sa oprim autobuzul. O incercare timida de a convinge soferul sa mai stea nu are succes asa ca noi mergem in echipa restransa pana in satul Rameti. Din noi pornim in drumetie spre frumoasa manastire Rameti, apoi traversam cheile Manastirii si pe drum forestier urcam pana la cheile Rameti. Brusc drumul se termina, singura posibilitate de a trece ramane prin apa. Ma intorc si nu mai gasesc picior de studmontist in zona. Parca au intrat in pamant. Ochesc un alt grup cu rucsacii in spate care o cotesc brusc in padure pe o poteca firava. Aflu ca si ei mergeau la acelasi trofeu si erau insotiti de un organizator. In poiana de pe munte regasesc grupul meu din Iasi. Montez rapid supratenta si ma intorc la cheile Ramet pentru a face o tentativa de trecere a cheilor. O las pe a doua zi si ma reintorc la cort pentru odihna. O alta fata blonda de la medicina cu care mai facusem ceva conversatie in timpul zilei renunta la anturajul meu in favoarea altora cu mai mult timp liber la dispozitie si corturi mai bune.
A treia zi baieti ca Viorel (Vioara), John, Vlad Condratov, Liviu si Sorin pornesc in concurs. Eu insotit de Cornelus (vezi Sureanu - Bucegi 1995) mergem sa traversam cheile Rameti. Traversam apa , apoi escaladam un prag stancos prevazut cu o sufa de fier, mergem pe brane deasupra cheilor pana in catunul Cheia. Acest catun e poate cel mai linistit loc de pa pamant. Sunt cateva case cu oameni in varsta, o mica biserica si apa Rameti in amonte de chei. Ne descaltam si pornim pe firul apei. Ni se alatura si alti studmontisti asa ca riscul e mai mic. Marea mea problema este ca eu nu stiu sa inot iar in anumite locuri apa junge pana la piept. O buna parte din lucruri le tin deasupra capului si cu multa atentie reusesc sa trec partea cea mai adanca a cheilor. Ajung victorios in aval si dupa ce ne uscam plec cu Cornelus la o bere. Seara Cornelus pleaca iar eu raman sa asist la premiere si la proba culturala. Nu primim nici un premiu, iar dimineata strangem toata tabara si pornim inapoi spre manastire, ne inghesuim intr-un autobuz pana la Aiud, apoi cu acceleratul Timisoara - Iasi suntem din nou acasa.
 |
| Mai 1997 - Muntii Trascau |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
