duminică, 18 iunie 2006

Iunie 2006 - Munţii Nemira

Iunie 2006 - Muntii Nemira


Hike route 1327886 - powered by Wandermap 
În momentul de faţă cred că am depăşit în această tură recordul personal de ore de mers efectiv pe munte. O tură în munţii Nemira aveam în vedere încă din facultate, dar abia acum am reuşit să merg aici, iar pentru asta am ales un traseu ceva mai complex, impreună cu cumnatul meu Cristi, cu plecare din Transilvania, din localitatea Lemnia şi coborâre la Slanic Moldova. Dimineaţa din Botoşani pierdem o legătură matinală cu Braşovul şi apelam la o cursă de la autogară ceva mai târziu. E o zi de iunie foarte călduroasă şi tot drumul stau cu noua mea jucărie ipod nano. Coborâm în localitatea Lemnia din jud. Covasna şi pornim agale pe uliţele largi spre munţii din zare. Toată lumea e la treabă prin curţi şi pe ogoare iar culturile de cartofi sunt peste tot. Ne salutăm cu bătrânii, noi pe româneşte ei pe maghiară, poposim la magazinul mix al satului unde facem ultima aprovizionare şi cerem informaţii despre traseu. O luăm spre o vale greşită şi o băbuţă în negru incercă cum poate mai bine să ne explice, din păcate în maghiară, cam pe unde s-o luăm. Am apreciat sfaturile ei pentru că de sus de pe versant se vedea bine o colonie de ţigani nomazi pe care noi trebuia s-o evităm. Urcând spre pădure vedem cum vine spre noi nori masivi de furtună. Scoatem impermeabilele şi tragem cât putem să ajungem la pădure. Ploaia se dezlănţuie iar în pădure e semi-întuneric. Mergeam cu capul în jos cu gluga trasă bine şi eram cât pe ce să intru într-o scoafă cu purceluşi care râmau linistiţi. Cristi m-a atenţionat şi m-am oprit la timp. Scoafa poate deveni foarte agresivă dacă se simte ameninţată. Pădurea devine tot mai sălbatică şi mai deasă. Nici nu se pune vorba de prezenţa unui marcaj turistic, ne orientăm după "H-ul" forestier şi după urmele ciobaneşti. Spre seară ajungem într-o poiana superbă cu un stejar răsfirat în centru. După ploaie totul e verde intens presărat cu flori mai ales galbene şi albe. Parcurgem o salbă de poieni pitoreşti pe o creastă paralelă cu creasta principală a Nemirei. Ne ia în primire o haită de câini de la o stână dar ciobanul intervine prompt, încercăm un dialog dar omul nu ştie nici o boabă de româneşte. Cand simţim că vine alt şuvoi de ploaie montăm imediat cortul şi adormim istoviţi. Noaptea mă tot trezesc tunetele şi flash-urile fulgerelor. Rememorez o noapte de pomină în Retezat cu fulgere si trăsnete infiorătoare.
Dimineaţa avem soare şi senin. La ora 7 suntem deja pe drum. Porţiunea aceasta de creastă de pe culmea Lemnia a fost cea mai frumoasă din toată Nemira. În dreapta, spre est, avem culmea masivă a Şandrului iar în stânga munţii Repatului şi ai Ciucului. Izvoare abundente neamenajate sunt lângă potecă, flori şi o mare varietete de copaci, de la stejari, mesteceni, fagi la conifere ca brazi, pini şi tisă. În momentul în care intrăm în pădure, mergem mult prin mlaştini şi călărim doborâturi. Pădurea asta se numeşte "strigoaia" şi adevărul e că la cum arăta simţeam că oricând putem da nas cu fauna mare a Carpaţilor.
Din lipsă de vizibilitate şi din cauza hărţii, am ratat cumpăna de ape din dreapta spre creasta principală şi ne-am infundat prin desiş, apoi am luat-o pe o defrişare prin iarba mare până la firul apei şi apoi oblic prin pădure seculară pe urmele făcute de nişte oi. După ore de mers în neştire ajungem la un adăpost unde era un cioban tipic şi care ne asigură că suntem pe drumul cel bun. Urcăm susţinut prin pădure de conifere până ce în sfârşit atingem creasta principală şi mai vad şi urme de marcaj. P ecreastă e ca o plimbare prin grădina botanică. Flori, insecte, fluturi şi păsărele cântătoare. Pe la ora 15 suntem pe Sandru Mare (1640 m alt.) unde ne suim pe o baracă de tablă ca să ne bronzăm şi să mâncăm. Din cauza căldurii vizibilitatea e redusă şi nori ameninţători ăncep să se strângă pe creastă. După siestă coborâm într-o şa şi urcăm cică pe Nemira Mare, dar harta e greşită iar distanţele sunt mult mai mari. Fuioare de ceaţă rece se învârt pe creastă şi coborâm la timp din faţa furtunii. Plouă torenţial şi într-o oră suntem deja foarte uzi. Stăm sub un copac dar în curând nici aici nu mai e bine. Pornim pe un drum forestier spre stânga spre cheile Doftianei dar harta e greşită şi mergem cam o oră în direcţia greşită. Deci facem stânga-nprejur şi iar încă o oră prin ploaie. Când ajungem la cheile Dofteanei se opreşte ploaia şi admirăm cascadele învolburate de debitul mare al apei.
Studiam harta şi lucrurile par simple. De la chei la Slănic Moldova estimăm cam una, două ore maxim. Dar şi de data asta ne înşelăm. Posibil să fie vreo scurtătură dar cu toată vigilenţa nu am găsit-o. Aşa că am tot ţinut drumul forestier până la ora 23. Practic in aceasta zi am mers cu pauye de maxim 3 ore de la 6 dimineata la 23.