joi, 5 decembrie 2002

Decembrie 2002 - Prin Giumalău şi Călimani


De la Liceul M. Eminescu din Botoşani primesc o comandă să organizez o tură presărată cu ceva easy hiking. Plecăm cu un autocar mare spre Vatra Dornei. Ca organizatori erau cu mine doamna şi domnul Botezatu şi profesorul de sport Lohan, plus încă cineva de limbi străine, care mă stresa înainte de plecare dar şi pe drum că întoarce autocarul dacă ninge şi viscoleşte. Însă natura ne-a arătat că dacă nu vrem zăpadă chiar nu vom avea. Munţii aveau doar o brumă groasă pe ei şi "mângîiaţi" de un vânt foarte rece în rafale. La mănăstirea Voroneţ nu coboară decât o mică parte din copii, restul preferând să asculte muzică în autocar. În pasul Mestecăniş (1097m alt), împreună cu vreo 10 copii, urcăm prin pădure pe linia de creastă a Giumalăului până la un schit de călugări, care în 1996 când mai trecusem pe aici nici nu exista. Ne reintoarcem la maşină şi coborâm la Vatra Dornei. Aici nema zăpadă. Cazăm toată lumea la vilele Căprioara şi Zimbru. Constat că baba (patroana) de la Căprioara este şuie, rău! Seara copii au obţinut ce-au dorit tot drumul şi anume....discotecă. Eu mă separ de ei şi mergla un bar de lăngă parc unde din întâmplare mă revăd cu foştii cabanieri de la Giumalău: Cătălin şi Alin.
A doua zi mergem cu copiii la telescaunul de pe Dealu Negru. Ei urcă cu telescaunul iar eu pe jos. Eu eram încălzit de la urcuş iar ei erau bocnă de la stat în telescaun. Aici, cu toate că nu e zăpadă am o privelişte super spre munţii Suhard şi crestele semeţe ale Rodnei. Mai degrabă domnii Botezatu şi Lohan par interesaţi de lecţia de geografie pe care le-o ofer. La întoarcere nu cobor singur pe jos şi sunt însoţit de Botezatu şi cîţiva copii. Cam asta a fost tot de descris din tura asta.

joi, 12 septembrie 2002

Octombrie 2002 - Obcina Mare

Într-o superbă zi de toamnă plec intr-o excursie prin Obcina Mare împreună cu mama, sora şi Georgică. Mergem la Mănăstirea Humorului şi admirăm frescele exterioare în lumina caldă de toamnă, apoi urcăm pe valea Humorului spre satul de polonezi Pleşa. Ce nu am observat vara văd acum mulţimea de nuci din sat. Vizităm şi stânca haiducului Darie cu sculpturile în piatră apoi coborâm spre satul Soloneţul Nou, tot un sat cu mulţi poloni. Aceştia au fost colonizaţi aici din perioada de ocupaţie austro-ungară pentru a lucra la mina de sare de la Cacica. Pe drum ne ia o căruţă până la Cacica iar de acolo luăm un tren până la Suceava, apoi altă legătură spre Botoşani.

joi, 15 august 2002

August 2002 - Mănăstirea Nicula

Mergem în pelerinaj cu enoriaşii bisericii noastre la Mănăstirea Nicula, la hramul bisericii pe 15 august de Sfânta Maria Mare. Ajungem obositi, după-masă la Nicula şi imediat porneşte ploaia. O aglomeratie si un dute-vino de nedescris. Am fost inspirat si am luat cu mine 2 corturi si câţiva saci de dormit. Se formase un noroi alunecos şi lipicios iar în curtea bisericii nu puteai intra de oameni şi noroi. Seara târziu punem cortul intr-o livadă şi intrăm cu toată familia împreună. Nepotul meu Georgică de 6 ani se tot dezvelea noaptea şi Gina tot avea grijă să-l învelească. În afară de faptul că am vizitat oraşul Gherla cu cea mai mare biserică armeano-catolică din ţară în rest a fost un pelerinaj foarte obositor. Am promis că nu mai merg la hramuri de genul asta.

luni, 5 august 2002

August 2002 - Obcina Mare


Propun lui Nazi o tură de exploring in Obcina Mare şi alegem ca punct de întâlnire gara din Gura Humorului. De data asta Nazi apare şi nici nu mai stăm la poveşti şi pornim... La început merg cu el la Ariniş să admire apa Moldovei, ne reîntoarcem în oraş şi urmăm matematic firul pârâului Humor, destul de umflat faţă de cât eram obişnuit. Treversăm de câteva ori firul apei, ne bălăcim dar totuşi continuăm să mergem. După vizita la mănăstirea Humor, frumoasă ctitorie a boierului Toader Bubuioc din sec. XVI., astăzi inclusă pe listele monumentelor de patrimoniu UNESCO. Neapărat trebuie urcat în turnul de apărare, construit prin sec XVII, în perioada domnitorului Vasile Lupu. De la mănăstire urcăm spre satul Pleşa, sat izolat cu o majoritate poloneză, meşteri dogari vestiţi. În capătul satului atingem creasta Obcinei Cacica, o culme care merge paralel cu cea principală a Obcinei Mari şi care ascunde câteva lucruri demne de văzut printre care şi stânca unde se adăpostea haiducului Darie. Astăzi aici pot fi admirate şi nişte reuşite sculpturi cu tentă religioasă mai ales, executate de un artist local, acelaşi care a realizat opere asemănătoare în salina de la Cacica. Rămânem peste noapte la cort aici în pădure ca a doua zi să putem escalada mai bine stânca. Revenim în sat şi urmăm linia crestei destul de clară. Parcurgem printr-o răcoroasă pădure de fag cam 3 - 4 ore de mers până ce ieşim într-o poiană cu privelişti superbe spre valea satului Poiana Micului. Cu toate că abia am atins cota 1000 m relieful e destul de dezvoltat iar priveliştea e măreaţă.
Coborâm în satul Pleşa şi pierdem traseul de creastă şi in timp ce-l căutăm începe iar ploaia. Punem cortul pe ploaie în capătul din amonte al satului şi rămânem peste noapte. Dimineaţa urcăm spre stânga prin locuri greu de străbătut şi neprimitoare până ce atingem creasta principală a Obcinei Mari. Incepe o luptă cu urzicile şi sălbăticia. Mergem aproape toată ziua numai prin pădure urmând marcajul forestier H, ca limită de hotar. Nu prea există poteci, iar ghidul turistic "Munţii Carpaţi" care face referire la Obcinele Bucovinei este o uriaşă ţeapă! In mijlocul pustietăţii găsim prin vegetaţie o modestă troiţă din lemn şi nişte caschete de război germane mâncate de rugină şi unde se mai poate observa urma crtuşului care a perforat oţelul. Foarte tristă priveliştea, iar noi incercăm să mai dăm jos din bălării şi să mai îndreptăm crucea. Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns cu bine spre asfinţit în pasul Ciumârna (Palma) la 1100m alt. Renunţăm să punem cortul aici şi coborâm agale pe şosea spre satul Suceviţa. Punem cortul pe întuneric şi cu toate că suntem frânţi mai stăm la poveşti la o pungă de seminţe.
De trezim mai târziu pe un cer plumburiu, gata de ploaie. Nu bine ajungem la mănăstirea Suceviţa şi porneşte ploaia. Stam două ore aici şi nici un semnal că ar vrea să se oprească aşa că renunţăm la ideea de a traversa muntele spre nord, spre Putna. Acum avem timp să admirăm picturile la acest remarcabil monument UNESCO, poate cea mai frumoasă mănăstire din Bucovina. Din satul Suceviţa luăm o ocazie până la Suceava apoi ne despărţim, fiecare spre casa sa.

vineri, 28 iunie 2002

Iunie 2002 - Munţii Retezat

iunie 2002 - muntii retezat

Prietenul Geanni Agavriloaie din Botoşani are o delegaţie la Deva şi mă combin cu el să merg si eu până la Simeria. Ajung pe la 5 dupa masă aşa că mă grăbesc să ajung la Ohaba de sub Piatră. Prind o ocazie şi mă opresc în zona gării cu gândul că mai văd vreun rechin să mă ducă pâna la Cârnic. Nu mai era nimeni aşa că merg agale spre Nucuşoara cu slabe speranţe de a ajunge la Cârnic pe lumină, agăţându-mă de duzii de pe marginea drumului. Totuşi am noroc şi prind un microbuz cu tineri neoprotestanţi care aveau o tabără tematică la Cârnic şi care m-au dus ca vântul. Pornesc pe lumină la deal spre cabana Pietrele cu ochii aţintiţi pe culmile golaşe arzând în lumina asfinţitului. Cu tot efortul depus ajung pe întuneric la Pietrele. Campez, mănânc o supă fierbinte la cabană şi mă bag la somn după o zi plină. Dimineaţa pe la 7 mă trezesc, strâng cortul şi plec prin roua dimineţii spre căldarea Pietrele. Pe drum mă întâlnesc cu Cătălin din Topliţa care era prin zonă cu "faculta". Admir lacul Pietrele timp în care sunt ajuns din urmă de Cătălin şi coborâm împreună dincolo de creastă la lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din ţară. Găsesc o cazemată liberă şi punem cortul în câteva clipe chiar înainte de ploaie. După masă mergem şi căţărăm la liber custura Judelui (1B - 2A). Sunt foarte încântat de peisaj şi aderenţa granitului. Seara facem cunoştinţă cu vecinul nostru pensionar din Timişoara care stătea singur de o săptămână.
A treia zi urcăm pe cel mai înalt vârf - Peleaga (2509 m), şi stăm şi admirăm culmile montane ale Retezatului şi a Godeanului, Tarcu şi Vâlcan, apoi continuăm pe Păpuşa (25008 m) de unde coborâm spre Porţile Inchise o zonă considerată dificilă, dar noi nu ne-am prins. Urcăm pe o potecă abruptă pe o creastă ascuţită spre Vârful Mare, la peste 2400 alt. Avem o imagine superbă cu inconfundabilul tăul Ţapului cu insuliţa sa şi spre munţii Tuşila. De pe Vârful Mare văd că am semnal maxim, dar nu reuşesc să sun pe nimeni. Coborâm spre căldarea Galeşu de unde o potecă ne-ar fi dus la cabana Pietrele. Noi traversăm călbarea Galeşul apoi traversăm din piatră în piatră şi căldarea Valea Rea pe sub colţii Pelegii cu unghiuri şi priveliştii deosebite. Admirăm o grămadă de ciopoare de capre negre, iar un ţap ne priveşte liniştit fără să se ridice. L-am lăsat să se odihnească şi am ajuns spre căldarea Pietrele apoi urcăm în creastă ca să putem coborâ în căldarea Bucurei la corturi după un traseu istovitor şi dificil ca orientare dar foarte pitoresc.
În ziua patru, dimineaţa, Cătălin pleacă spre casă iar eu o iar singur spre lacul glaciar Zănoaga, cel mai adânc din ţară. Urc susţinut până la şaua Judele, un loc de belvedere excelent spre munţii Godeanu şi Ţarcu spre vest, iar în spate, spre est admir salba de lacuri glaciare şi abruptul întunecat al vf. Judele. In spate străjuie impozant vf. Peleaga. Inaintez pe creastă pe poteca bolovănoasă, pe unde mai apar spre dreapta semnele ce delimitează rezervaţia ştiinţifică. Lacul Peleaga, de culoare albastru închis (datorat adâncimii) e intr-o căldare glaciară plina de vegetaţie. De la căldură adorm întins pe iarbă dar imediat mă trezesc de la pişcăturile de "strechie" şi o iau la vale prin jnepeniş foarte înalt şi sălbatec. Traversez valea Judele Mic, urc din greu până pe Cracul Slaveiului şi merg prin pajişti alpine întinse de unde se desfăşoară partea Retezatului Mic şi toată partea de creastă din parcursă anterior până la Zănoaga. Dinspre Judele vin nori ameninţători cu tunete. La câte ploi am prins aici nu sunt prea impresionat şi mă opresc să admir tăul Purcel şi valea adâncă a Lăpuşnicului. La un moment dat sunt atacat de câini ciobăneşti dar ciobanii sunt pe fază. Îmi povestesc drama lor cu un cal care astă noapte a fost atacat şi sfârtecat de lupi. Şi cum nu eram prea convins de necazurile lor tocmai ce văd la coborâre printre jnepeni urme de sânge. Destul de marcat de această dramă a lor merg spre cort şi povestesc vecinului meu de cort, pensionarul din Timişoara.
Observ că s-a umplut de corturi în jurul meu, dar aproape toate aveau să dispară a doua zi. Noaptea se lasă cu nori plumburii care s-au dezlănţuit în toată puterea lor. M-am trezit de la primele tunete şi priveam îngrozit cum se lumina orbitor tot cortul apoi se dezlănţuia un sunet cutremurător. Cred ca a fost cea mai dramatică furtună pe care am prins-o vara şi noaptea în cort la munte. Dimineaţa cam toată lumea avea inundaţie. Eu am lăsat totul "baltă" şi am coborât la Cârnic după pâine şi ceva mâncare. Când revin în urcuş mă întersectez cu cei care au ridicat cortul de la Bucura. In căldare doar eu şi pensionarul, care-şi usca hainele pe o sfoară. Mă aşez lângă el la un rachiu şi o slană şi comentăm cum se descurcă două fete singure la montat cortul.
Următoarea zi răman prin zonă şi fac nişte trasee de escaladă cu băieţii de la Salvamont, mai ales cu un baiat pe nume Fane din Lupeni. Tot azi urc şi vârful Bucura (2433m alt) cu ieşire pe la tăul Porţii.
Ultima zi pe crestele Retezatului începe cu strânsul cortului greu încercat de furtuni. Apoi cu bagajul voluminos urc iar spre tăul Porţii pe graniţa cu rezervaţia ştiinţifică şi fac creasta împreună cu două fete. Aflu că fetele mergeau des şi serios la munte aşa că nu le port de grijă. Ajungem pe Vf. Retazat la 2482 m alt. de unde am un tur de orizont extraordinar. La poalele noastre în adânc se vede lacul glaciar Ştevia de un albastru ultramarin intens. Coborâm pe culmea Lolaia iar imediat după vârf mă despart de fete, eu cobor înspre Râuşor iar ele la Pietrele. Zona Râuşor mi-a atras atenţia după ce am citit un medalion despre această zonă în primele numere din revistă "Munţii Carpaţi" scrise de regretatul Nae Popescu. Cobor pe o căldură epuizantă pe o potecă lată în serpentine dar invadată de vegetaţie până la complexul turistic. Aici la preţuri bune mănânc o ciorbă şi iau o bere. Cobor pe lângă complexul minier pe drum forestier pe valea Râuşor cam 16 km până la ruinele cetăţii Colţ. La cetatea asta face referire Jules Verne în romanul său "Castelul din Carpaţi". Vis-a-vis de cetate este mănăstire Colţ (Suseni), construcţie austeră din sec XIV cred. În interior sunt picturi romanic - bizantine, foarte pitoreşti dar cu toate personajele cu ochii scoşi. Călugărul stareţ mi-a zis că în urma unor invazii păgâne, războinicii care au scos ochii sfinţilor ca să nu vadă cun prăduiesc şi cum profanează lăcaşul de cult. Am mai stat la vorbe cu stareţul destul de tânăr apoi când am văzut că vine iar furtuna l-am rugat de o cazare. Am avut şansa să mă spăl mai civilizat şi să dorm pe pat. Dimineaţa devreme am pornit la drum prin Suseni apoi Râu de Mori, localităţi din ţara Haţegului, până ce prind o ocazie spre Haţeg. O maşină a unui ţigan, care accelera teribil, ca apoi să meargă fără motor o bucată de drum. Din Haţeg prin altă maşină până la Deva la autogară. Hotărăsc să merg spre Munţii Metaliferi, la cheile Crăciuneşti sau Brad, dar mă sună Paul Covalschi şi mă invită la el la Braşov la clubul Dinamo. Merg pe bucăţi cu ocazii până la Braşov, apoi după odihnă mă caţăr şi eu pe panoul lor de antrenament. Seara iau trenul de casă, spre Botoşani.

duminică, 2 iunie 2002

Iunie 2002 - Muntii Hasmas

Iar iau copii de la şcoala 13 din Botoşani la munte. Iar popas la cetatea Neamţului, pe la manastirea Neamţu, Lacul Izvorul Muntelui până ce în final suntem la cabana Suhardul Mare din Lacu Roşu. Urcăm cheile pe jos iar eu sunt atent la ce s-a mai bătut şi ce s-a mai schimbat. Cu mine mai era Gina, Anca şi Geanni. Drumeţia in care implic toată mulţimea e cea de pe Suhardul Mic unde apreciez simţul de conservare a copiilor, care ţin distanţa faţa de buza abruptului. Intoarcerea prin chei o facem tot pe jos şi încerc să aprind fitilul în mintea adolescenţilor cu povestiri despre munţi şi temerari. Descopăr că sunt copii care văd prima dată muntele şi poate vor fi dintre ei câţiva care vor dori să revină. In loc sa-mi văd de treabă, mă simt parcă responsabil să tot vorbesc şi să mă tot implic în genul ăsta de excursii.

duminică, 26 mai 2002

Mai 2002 - Muntele Ceahlău

Continui să mă ocup de excursii la munte, iar de data asta am un grup de elevi de-a XII-a de la un liceu cu profil tehnic din Botoşani. Ei doresc un fel de excursie combinată cu o petrecere la Cabana Fântânele din Ceahlău. În grupa mea e şi Gina şi Geanni. Pe drum vizităm şi câteva mănăstiri din zona Neamţ. Pe Paul Covalschi il preiau din Târgu Neamţ şi imediat se combină cu fetele de liceu. Urcăm rapid din Durău la cabană iar tineretul se înfinge la băut. Cei mai ok stam la la băncile din faţa cabanei să admirăm asfinţitul pe munţiiAm un conflict cu dirigintele lor care creda că toată cabana e numai a lor, dar în final totul a fost Ok. Dimineaţa la prima oră îi trezim pe toţi să meargă la cascada "Duruitoare". apoi coborâm direct la Durău la maşină.

joi, 2 mai 2002

Mai 2002 - Căţărare în Hăşmaş şi Cheile Bicazului


Plec din Botoşani cu autobuzul de Piatra Neamţ iar din autogara mă întalnesc cu un baiat, Nicusor (acum emigrant USA) tot din Botoşani, dar student în Iaşi. După ce montăm cortul după-amiază căţărăm un traseu mai puţin cunoscut - Casiopeea (5A), de pe faleza Raza Soarelui. Găsesc cu greu intrarea iar cuiele sunt ruginite şi rare. Cand ajung după lungimea a doua exact sub pintenul crestei Chiribuc, renunţ pentru că pitonul cheie nu e fixat bine iar o posibilă cădere ar fi de neconceput. Seara ne reîntâlnim toţi la un foc şi facem planurile pentru celelalte zile. Eu mă reîntâlnesc cu Vlad Condratov şi hotărâm să căţărăm împreună. Dar a doua zi prindem ploaie şi coborâm la surplombă în chei. Ne "rupem" degetele pe trasee grele şi traversee pana ce dupa amiază se opreşte ploaia iar baieţii se strâng intre faleza K2 si "Turnul Negru", numită şi "Prispa iadului" la câteva trasee scurte. Aici scot şi eu "Fete de fete" (VI), dar la a doua repetare ca să scot buclele nu mai pot să mă ţin pe prize din cauza sforţărilor de la surplombă, de dimineată.
Seara, la foc plănuim ceva mai uşor ca dificultate dar mai tehnic şi expus. Dimineaţa devreme pornim pe o vreme relativă spre peretele Suhardului unde intru primul pe traseul "Spintecăturii" (4A) care urmeaza o fisură largă cu bucăţi friabile şi cam slab pitonată. În a doua lungime e cheia traseului, aici experimentez asigurările mobile, dar o parte din nuci au sărit oricum. După două lungimi suntem afară din traseu pe un pinten aproape de pintenul Suhardului. După masa şi odihna de pe Suhard, coborâm la peretele "Poştei" unde găsim relativ greu intrarea în traseul "Alveolelor" (IVB-VA). Urcăm pe nişte rampe cu iarbă foarte înclinate până la stâncă. Aici începem pe o fisură oblică uşoară apoi un traverseu dreapta la care spre ruşinea mea am scos o scăriţă să-l trec fără surprize. Alveolele sunt foarte faine la mână şi căţărarea traseului e o plăcere. Stânca e curată şi compactă iar peretele e ferit de vânturi puternice. in lungimea trei pleacă Vlad cap aşa că eu chiar îmi permit să caţăr exact cum îmi place. Ultima bucată trece un prag surplombat, care imi termină bateriie dar imediat ajungem în partea de sus a peretelui pe o suprafaţă inundată de soarele de asfinţit. Ne oprim să ne încălzim ca muştele apoi ieşim pe muntele Surduc. Coborâm pe hăţaşuri înşelătoare până ajungem aproape de schit.
Super încântaţi de reuşită plănuiesc cu Vlad ceva serios. Mişhu ne propune să ne băgăm în "Indpendenţei", traseu cotat ce periculos de ghidurile de alpinism. Ne face Mishu o schiţă şi ne explică cam cum stă treaba, mai ales că băgăm la cap nişte detalii care s-au dovedit esenţiale.
Pornim dimineaţa spre Turnul Negru şi vedem intrarea cu prize bune dar primul piton cam pe la 10 m. E lungimea mea aşa că mă echipez şi pornesc pe o stâncă uşor umedă de la condens. Asigur la cele două sau trei pitoane cât are lungimea şi trec o mică surpombă direct printr-o mişcare de elan. Ieşirea e fără asigurare, pe o placă cu pământ. Sunt pe buza surplombei şi încerc să mă trag dincolo şi am avut impresia pt un moment că am să alunec pe pământ dar totuşi am trecut. Urmează apoi o brână cu iarbă şi copaci şi iar ajungem la stâncă pe lungimea lui Vlad. Stânca face iar condens pentru că tot traseul e pe faţa nordică şi traseul urmează o fisură ca un arc care în final era de descăţărat. Vlad grupează la baza unui diedru frumos. Chiar când să ajung în regrupare, scap un express care aterizează pe o brână. Tare nasol!!! Pun o coarda de rapel, mă înarmeş cu două bucle de cordelină, cobor, iau bucla şi dă-i cu prusikul la deal pana iar în regrupare. Am pierdut energie importantă dar gafele se plătesc....Porneşte Vlad primul pe diedru până sub surplombă de unde începea traverseul spre stânga, pasul tare al traseului. Îmi vine rândul să-l fac apoi iau aminte de la spusele lui Mishu şi agăţ o cordelină de un colţ de stâncă şi îl încarc uşor, fără balans, până la un piton "vai de mama lui". Mă tractez uşor să nu plec cu tot cu cordelină şi asigur. După lungimea mea a urmat ultima lungime care e o frumuseţe de bavareză apoi un prag surplombat dreapta şi o faţă la aderenţă către dreapta până la o strungă. Sus admirăm cheile şi punem de rapel spre vale. Urcăm la Lacu Roşu, facem bagajele şi mă duce Vlad cu maşina până la Iaşi.

sâmbătă, 20 aprilie 2002

Aprilie 2002 - Munţii Stânişoarei şi Ceahlău

E o excursie organizată cu copii de la Şcoala nr. 13 din Botoşani. Pornim de dimineaţă spre zona Neamţ apoi după ce admirăm valea Ozanei de la cetatea Neamţu plecam spre manastirea Sihastria iar de aici pe jos in drumetie spre peştera Sfânta Teodora de la Sihla. Urcăm cam o oră pe sub stâlpii de curent până la peşteră unde sunt uriaşe blocuri de gresia, ideal teren de bouldering. Peştera e de fapt o nişă adâncă între pereţi. Tot în zonă se află şi schitul Sihla într-o poiană la baza stâncilor. Ne întoarcem pe unde am venit şicontinuăm spre Durău pentru că avem cazare la cabana Fântânele din Ceahlău.
În Ceahlău vizităm cascada Duruitoare , tragem o bulgăreală cu ultima zăpadă, apoi revenim la Durău la mănăstire. Duminică seara suntem iar la Botoşani.

sâmbătă, 16 februarie 2002

Februarie 2002 - Munţii Făgăraş, Piatra Mare



Echipa formată din Ovidiu Rânja, Paul Covalschi, Andrei Catargiu şi eu plecăm din Iaşi pe la 4 dimineaţa spre Sibiu şi Munţii Făgăraş. Pe drum Ovidiu bagă program de havy-metal, iar pe la Borsec după o rundă se serpentine in viteză nu mai rezist şi scot vulpea apoi somn până la Tîrgu Mureş. Prin munţi nu prea vedem multă zăpadă iar vremea era destul de caldă pentru februarie. La Sighişoara facem o plimbare prin cetate iar eu eram singurul fără ghete de schimb aşa că m-am plimbat cu plasticii în picioare. În Sibiu am dat o raită pe la magazinele de echipament apoi direct spre Porumbacul de Jos la un localnic găsit de Ovidiu de pe forumul Alpinet. Ala în loc de tractor avea un...trabant. Lăsăm maşina în curte la el şi cădem de fraieri la combinaţia lui cu trabantul break. Imaginaţivă 4 oameni mari cat uşa plus şoferul, 4 rucsacuri uriaşe montate pe trabant. Am reuşit să trecem cu bine de satul Porumbacul de Sus şi când am dat de drum forestier, a inceput să pârâie şi rabla. Înnainte sa se rupă, ne-am dat jos pacaliţi de excroc şi pornim la picior pe drum forestier, trecem de cariera de marmură şi imediat urcăm susţinut prin pădure, prin zăpadă pe întuneric. Rămân mai în urmă cu Andrei până la cabana Negoiu. Aici era un ajutor de cabanier ciudat cu un chef de vorbă enorm. Obosiţi scăpăm de el şi băgăm somn. Dimineaţa ne trezim târziu pe o vreme superbă. Imediat facem bagajele şi pornim pe muchia Şerbotei spre creastă. Cu un moral excelent si o vreme superba urcăm rapid pe Şerbota de unde avem privelişti de vis spre căldarea Şerbotei, custura Sărăţii şi vf. Negoiu (2535m alt) al doilea ca înălţime din ţară. Am ramas cu "gura căscată" când în depărtare, peste ţara Făgăraşului se vedeau clar crestele zimţate ale munţilor Rodnei şi calota pleşuvă a Călimanului din Carpaţii Orientali iar munţii Apuseni păreau ca nişte dealuri destul de aproape. Nu am crezut că este posibil să vezi aşa clar la sute de kilometri! Urcăm din greu prin zăpadă cu gândul la un loc bun de cort. Andrei rămâne în urmă ca până la urmă să abandoneze din cauza unui genunchi cu probleme. Rămânem echipa de trei, gata să înfruntăm noaptea pe creasta Şerbotei undeva sub vârf. Găsim o mică platformă, tasăm zăpada şi ancorăm cortul de un colţ de stâncă, cat mai bine în caz de vreme rea. Vântul bate moderat şi nu e frig în cort. Ieşim pe întuneric să admirăm luminine localităţilor din ţara Făgăraşului. Încercăm să aprindem fără succes primusul lui Andrei şi astfel avem parte de cea mai neplăcută surpriză a turei, lipsa apei.
După un somn liniştit ne trezim în ziua 2 pe o vreme cu vânt puternic şi cu un cer de nuanţa zăpezii. Strângem cortul iar vântul smuceşte un piolet de susţinere care se înfinge în tenta cortului şi face o gaura de 4 cm. Când ieşim pe creastă vântul loveşte în noi cu putere, iar plafonul de nori coboară mai jos de vf. Negoiu, la câţiva metri de-asupra capului. Între mine şi Ovidiu începe o dispută în care eu vreau să parcurgem custura Sărăţii şi să campăm sub Negoiu, iar Ovidiu doreşte să coboare în şaua Şerbotei să aşteptăm să vedem cum evoluează vremea. Alegem varianta mai precaută să ne refugiem undeva în apropiere şi să aşteptăm. În şaua Şerbotei ne întâlnim cu 4 nemţi care făceau creasta Făgăraşului. Facem o tabără de corturi pe versantul nordic sub Şerbota intr-un loc ferit. In timp ce montam cortul pe vânt una din căştile de alpinism e luată pe sus şi se pierde în căldarea de la picioarele noastre. Cobor mult printre stânci pâna la fundul căldării pâna ce găsesc casca buclucasă. La intoarcere îmi ia cam o oră să urc diferenţa de nivel. Mai târziu se lasă o ceaţa groasă ca nu se mai vad nici corturile nemţilor de la 20m de noi aşa ca stăm în cort şi moţăim. Noaptea incepe o vântoasă în rafale gata să ne doboare şandramaua. Cazemata şi cortul de iarnă a lui Ovidiu rezistă asediului. Dimineata zilei 3 e tot cu ceaţă şi vânt. Sună Ovidiu la domnul Bross de la Salvamont Victoria să afle ceva de vreme şi aflam ca de fapt la poale e vreme bună şi lumea se bucură de soare. Rămânem în aşteptarea vremei bune cerşind apă de la nemţi. Apa rezultată din topirea zăpezii e lipsită de săruri şi are şi un gust nasol. Stomacul meu nu rezistă şi vomit o supă făcută din apa asta. Ne enervăm din pricina statului degeaba şi nu mai ştim ce să facem ca să treacă timpul.
Încă o noapte la cort şi dimineaţa tot cu ceaţă începe aşa că hotărâm coborârea la cabana Negoiu. Alegem varianta prin căldare pe uriaşe tobogane de zăpadă întărită, ocazie bună de rupt pantalonii în fund. La cabana lăsăm echipamentul greu şi pornim rapid spre cascadele de gheaţă din căldarea Sărăţii. Ne întâlnim aici cu Bivuac şi încă un tip, patron la Outdoor Project şi avem şi noi o cazia să aflăm mai multe despre căţărarea pe gheaţă.
Ultima noapte în Făgăraş o petrecem la cabana Negoiu iar dimineaţa pornim pe drumul lung de întoarcere. Avea de-a face cu alt excroc cu căruţa de data asta, iar când ajungem la maşină seara, nenea ăla cu trabantul e în stare să ne mai ceară nişte bani pe motiv că Andrei i-a cerut nişte bani pentru ţigări. Când a pus Ovidiu mâna pe tel sa-l sune pe Andrei, a renunţat să tot ceară. În final ne-a indicat o casă de gospodari undeputem parca maşina şi pune eventual cortul. Noua gazdă, un om gospodar şi cumsecade de origine maramureşeană ne confirmă cu amărăciune ceea ce am constatat şi noi de fiecare dată când trecem prin zona referitor la localnici. Rugăm daca putem să dormim în şură în fân, iar el insistă fără succes să dormim în casă. Bem un rachiu cu gazda, apoi somn în fân până dimineaţa.
Pe o vreme mohorâtă mergem până la Bâlea Cascadă unde iar avem un eşec din cauză că nu merge telecabina. Părăsim zona Făgăraş şi facem ultimul popas în Piatra Mare la canionul 7 scări. În canion, sunt scări rupte şi poduri înclinate. Ne întoarcem pe întuneric la Dâmbul Morii şi pornim spre casă la Iaşi.