duminică, 25 septembrie 2005

Septembrie 2005 - Munţii Cozia

Septembrie 2005 - Muntii Cozia

Am fost la întâlnire cu un posibil partener neamţ in Sibiu, lucrurile nu au decurs chiar cum mă aşteptam. Tipul avea deja un traseu şi era mai mult interesat de un deviz de cheltuieli. Supărat pe rezultat şi pe diplomaţia ipocrită, băteam la propriu pietrele prin Sibiul în plină refacere. Prin centru mă întâlnesc pur întâmplător cu Nazi. Mâncăm ceva, vorbim, omul fiind prins cu munca, îl las în pace şi hotărăsc să plec singur pe munţi.
Pe la 16 prind "săgeata" din Sibiu spre Călimăneşti, dar pierdem aiurea timpul, cam o oră, cu un macaz blocat. Treaba a decurs aşa: După ceva timp de asteptare în câmp, se dă jos "naşa" din "săgeată", merge în stradă, opreşte un ţigan cu căruţa şi dusă a fost. În jumătate de oră plecam şi noi.
Era deja seara, eu singur în munţi necunoscuţi pe o vreme mohorâtă. Nu e prima dată când mi se întâmlă, dar niciodată nu am fost prea încântat.
Prima impresie nu e prea îmbietoare. Plouă, vegetatia e formată mai mult din arbuşti deşi ca peria, iar poienile de la stradă sunt pline de gunoaie.Văd un marcaj pe un stâlp de telegraf şi chiar înainte de un pod la stângă peste Olt, eu fac dreapta pe versant. În pădure e intuneric bine, iar vâlcelul pe care urc e lutos şi abrupt. Ochesc o poiană frumoasă în dreapta, loc ideal de campat. Scot din rucsac cortul ultra compact şi profund permeabil, mănânc, mă bag în sac şi adorm imediat. Mă trezesc noaptea când aud tropăit în galop. Aprind lanterna ca să nu dea peste mine turma de căprioare sau cai în "plimbarea" lor nocturnă. Cu ocazia asta luminez şi balta în care îmi "înmoi" sacul şi picioarele.
Oricum mă întorceam noaptea, tot mă trezeam cu picioarele în balta. "Traiasca" firma de corturi RCO!
Dimineaţa nu mai plouă dar bate vântul destul de tare. Pornesc imediat urcuşul ca să mă mai încălzesc. Traseul e pintr-o superbă pădure de foioase, stejar şi fag. Momentele în care soarele mai scapă dintre nori produc efecte de lumină fotogenice. La un moment dat fac o deviaţie spre o cascadă, descrisă în numerele revistei "Munţii Carpaţi". Am prins-o după ploaie, cu debit dublu faţă de imaginea din revistă.
În timp ce pozam prin curtea mănăstirii Stânişoara, un uriaş triton incerca să intre la mine în rucsac.
Fiind prima dată în Cozia am rămas plăcut surprins de vegetaţia abundentă şi mulţimea de vietăţi ce mişună pretutindeni.
După mănăstire intru în lumea stâncilor. Colţii Forfecei sunt impresionanţi. În drumul spre vârful Cozia, am parte de porţiuni de căţărare usoară ajutate de cabluri, păduri de pini şi larga privelişte spre valea Oltului.
Cum ajung pe creastă mă ia vântul la împins, până la cabana Cozia, la o supă caldă urmată de un zaibăr oltenesc.
Coborârea din creastă va fi spre mănăstirea Turnu pe un traseu aerian cu vedere spre valea Oltului şi munţii Căpăţânii. Iau o porţie de ploaie de la un nor trecător, apoi e rândul soarelui să mă usuce. Coborârea spre Turnu e o adevărată aventură. Pentru că pământul e lutos şi umed, iar panta foarte inclinată, Reuşesc să fac "săniuţa" din plin. Arbuşti cu coarne coapte recompensau dificultatea coborârii. Am remarcat pe tot traseul de azi numeroasele troiţe şi cruci prinse pe copaci. Aproape de mănăstirea Turnu e o mică poiană în care e amenajată o "masa tăcerii" din lemn.
Mănăstirea Turnu am vizitat o fugitiv din cauză că trebuie să prind trenul de Sibiu.

luni, 12 septembrie 2005

Septembrie 2005 - M. Rarau - Tabara de pictura

Septembrie 2005 - Rarau
Mă întâlnesc prin Botoşani la o terasă cu Cristina Muscă, colegă de facultate şi o artistă valoroasă, care-mi propune să particip la o tabără de creaţie la stâna model de pe Rarău. Cum deja era septembrie şi şcoala începuse nu puteam sta toată săptămâna. Pornesc din Botoşani cu Robert Cobuz până la Suceava iar de aici ne ia cu maşina o artista plastică ceramistă din Suceava. Parcurgem un drum agreabil printre munţi până la Chiril, pe versasntul sudic al Rarăului de unde pe drumul alpin urcăm prudent până la cabana Pastorală. Tabăra de pictură e la "stâna model" iar Naciu ne asteaptă să mergem la adus apă. Procedura era destul de complicată că aveam la dispoziţie doar o căldare de plastic, o sfoară şi o bucată de fier. Seara stăm la poveşti până târziu. Dimineaţa mă trezeşte lumina soarelui şi plec să fac poze. E o lumină si o claritate foarte bună. Admir munţii din jur şi ecourile de pe văi. Simt nevoia să zburd ca un câine scăpat din lesă. Mă întorc la cabană şi pornesc cu toată echipa pe piatra mică din Pietrele Doamnei. Imagini de vis cu mare alpină pe valea Bistriţei şi Ceahlăul semeţ şi solitar. După masă incerc să pictez dar mă rezum la schiţe în tuş. Am în faţă un peisaj pitoresc cu Giumalăul în fundal şi incerc să fiu atent să nu "cad" spre kitsch cu peisajele astea montane. Cum am luat cu mine si echiamentul de escalada, am norocul să mă întâlnesc cu Misu' din Iasi şi un băiat Marius din Fălticeni şi urc nişte trasee faine de nivel 6+.
În ultima zi mergem să vedem peştera Liliecilor. Avenul de la intrare nu m-a inbiat niciodată să cobor, mai ales când ştiu că e o peşteră fără concreţiuni şi adăpoşteşte o numeroasă colonie de lilieci. În poiana de lângă peşteră e un schelet de început de refugiu, care nu-i înţeleg rostul.
După masă mai ben nişte iaurturi de la sponsorizarea Cristinei şi pornim cu maşina pe drumuri desfundate spre valea Bistritei apoi spre Suceava şi Botoşani.

joi, 28 iulie 2005

miercuri, 27 iulie 2005

Iulie 2005 - Munţii Piatra Craiului

Ma intalnesc cu un grup numeros de tineri olandezi să urcăm pentru o zi un traseu în Piatra Craiului. Am ales pentru ei un traseu cu plecare din Zărneşti în circuit, cu urcare pe valea Crăpăturii şi coborâre pe pe lângă cabana Curmătura spre "fântâna lui Botorog". Plecăm dimineaţa din Sighişoara în 4 VAN-uri şi ajungem pe la 10 la Zărneşti. Rămân impresionaţi de spectacolul montan oferit de abrupturile Pietrei. De la ieşirea din Zărneşti urcăm prin fânaţe pline de flori apoi intrăm pe firul văii Crăpăturii pâne ce sedentarii aştia de olandezi fac o şedinţă de odihnă. Câţiva dintre tinerii mai breji o iau înainte să vadă ce urmează. Se întorc să-mi spună că e imposibil de continuat şi dacă sunt sigur de ceea ce fac.... Eu zâmbesc hilariat şi invit să voteze care vor să se intoarcă să o faca acum. Până la urmă toţi voteză să continuăm urcuşul. La nici 200 m de la plecare am o fată care o găsesc plângând în hohote. Înţeleg că-i frică de înălţime şi nu se poate uita în jos. Noi fiind pe firul văii şi nu pe creastă, nu pricep ce prăpastie vede fata asta. Hotărăsc nişte băieţi să coboare cu ea până la maşină. Noi continuăm urcuşul. Avem un baiat supraponderal dar foarte ambiţios care vrea să ajungă sus şi care tot rămâne în urmă. Stau după el până ce ajungem intr-un final în şaua Crăpăturii pe la 1600m alt. Când am ajuns cu baiatul asta gras cei care au ajuns primii s-au apucat de făcut focul in plin parc natural. Nu ştiam cum să sting mai repede focul şi să plecăm mai repede de acolo. Stăm câteva clipe pe la cabana Curmătura, cu gândul că poate prind şi eu o ciorbă. Eram cam bleg în perioada aia, eu trebuia să mă impun şi să solicit macar contravaloarea diurnei pentru ziua respectivă. Până la urmă coborâm spre "fântâna lui Botorog" şi aici stăm o bucată de timp ca sa vină băieţii cu maşina. Mănânc biscuiţi de la ei şi beau pepsi. În Braşov mergem la un restaurant în piaţa Sfatului şi mâncăm un şnitzel şi bem o bere. Primesc plata pe ziua respectivă şi ne reîntoarcem la Sighişoara pe la miezul nopţii.

vineri, 20 mai 2005

Mai 2005 - Munţii Rarău

Am mai urcat pe Rarău în acest interval cu o clasă de copii de la ţară, de la Blândeşti şi alta de la liceul Mihai Eminescu, un liceu de elită din Botoşani. Copii de la ţară au fost mai simpatici şi mai sufletişti. Cît am urcat de la schit nu s-au plâns de nimic iar aici au fost cu mult bun simţ. Aştia de la Eminescu au fost un pic cam sclifosiţi. Recunosc să s-a defectat maşina la urcare, iar sus vremea nu prea a fost prietenoasă. Scopul meu e să atrag spre dragostea de munte macar cate un copil din grupele pe care le aduc până aici. Sunt blamat de unii şi apreciat de alţii, dar asta nu pare să mă intereseze.

luni, 2 mai 2005

Mai 2005 - Muntele Rarău

Cu un mini autocar luăm o clasă de la liceul din Săveni şi pornim spre creasta Rarăului. Lăsăm maşina la schitul Poiana Sihăstriei iar mai departe toată lumea urcă pe jos. Deja la hotel Alpin Rarău aveam întâlnire cu Ovidiu Rânja să mai căţărăm nişte trasee. În prima zi nu fac mare lucru, doar mă screm să fac intrarea de la traseul Clasa Muncitoare - peretele Coteţului. Grupul meu de la Săveni se pune pe chefuit la cabană iar eu merg să dorm la băieţii de la Meteo. Aici e un tip fain din Dorna care cânta blues la chitară. Stăm noi la poveşti şi la băut cît stăm dar dimineaţa suntem matinali la întâlnirea cu stânca. Voi intra cap pe muchia de nord la Piatra Mare din Pietrele Doamnei. Pasajele sunt relativ uşoare, o mare problemă e lipsa asigurărilor şi stânca friabilă. Aveam la mine niste nuci şi frienduri dar mai mult le plăceau să atârne pe coardă decăt să stea prin fisuri... Traseul are două lungimi din care prima e de aproape 40 m şi reprezintă cam tot ce înseamnă acest traseu, iar lungimea a două e scurtă şi uşoară. Coborâm la sfatul lui Florian Mastacan pe şaua dintre turnuri. Aici e zăpadă şi preferăm să mai facem un rapel ca să nu alunecăm cu espadrilele. Mergem şi la Piatra Soimului să mai facem un traseu care începe cu o bavareză super. În lungimea doi mă chinui mult să trec o burtă cu prize sterşe. Aici folosesc ingenios o nucă pentru tracţiune şi numai astfel trec pasul. Când ajung la hotel constat că tinerii de la Săveni au plecat spre vale. Mă urc cu tot cu rucsac în şa pe motorul lui Ovidiu şi cred că toată coborârea pe drumul ală săpat de ape şi cu bagaj greu în spate, a fost mai periculosă decat bavareza din piatra Şoimului. Ajung la grupul meu şi plecăm cu poată echipa spre casă.

sâmbătă, 30 aprilie 2005

Aprilie 2005 - Paşte în Hăşmaş

Plec cu un autobuz până la Târgu Frumos apoi cu incarc bagajul pe motocicleta lui Ovidiu Rânja şi dăm viteză pâna la Lacu Roşu. Cum ajungem nu bine montăm cortul că şi porneşte ploaia. După ce o zi am stat la cort, a doua zi chiar pe ploaie mergem să facem artificial traseul Fetelor (3A) şi Ioana (6) din peretele Raza Soarelui. Mâzga şi degetele îngheţate fac ca trasee banale să fie greu de parcurs.
Dimineaţa zilei următoare ne întâmpină cu soare. Fără ezitare fugim cu motorul până la fosta cabană Cheile Bicazului apoi pe jos până la Piatra Altarului. Râuleţul Lapoş era uriaş şi ne-am stresat sa-l trecem. Încercăm să urcăm matematic creasta şi găsim rar cuie ruginite. Partea asta a fost cea mai grea că o dată ce-am prins linia traseului pasajele sunt lejere. Sus admirăm în tihnă cheile Bicazului şi culmile din jur. Coborâm prin 2 rapeluri lungi la două corzi.
În altă zi pornim de dimineaţă să urcăm Traseul Vânătorilor de Munte tot din Piatra Altarului. Pornim corect până ce ajung la un traverseu spre stânga. Cum nu observ nici un cui, mă gândesc că o fi un traverseu mai sus, şi astfel ratez eu intrarea in traseul Vânătorii de munte. Aş fi incercat să fac un traverseu până la fisura traseului dar noi nu aveam pitoane si ciocan pentru o astfel de aventură iar pe mobile nu aveam experienţă. Până la urmă cu tot regretul ajungem iar in creasta estică. Urcăm rapid la cruce, apoi iar rapid coborâm în rapel şi aş vrea să facem traseul 7 Noiembrie dar nu e loc să traversezi Bicazul şi platforma de unde începe traseul e inundată, aşa că încărcăm totul pe motor şi urcăm spre Lacu Roşu la fosta cabană Suhard. Aici îl iau pe Ovidiu să facem Pintenul Suhardului. Eu mai făcusem traseul în 2001 şi vroiam să mai repet. Pleacă Ovidiu cap iar eu secund cu bagajul în spate. Ovidiu regrupează pe iarbă la un cui slab iar eu reusesc sa rup o prizâ şi să cad. Ajung cu bine în regrupare şi pornesc fără oprire în lungimea cea mai dură, pe o fisură uşor obică. Simt că am probleme mai serioase decât în 2001. Trec paşii la limita căderii plus că renunţ la etică şi sar disperat pe piton când nu e altă soluţie. Seara mergem la schit pentru Noapte de Înviere dar nu reuşim să stăm mult că dormim pe noi.
In prima zi de Paşte ne trezim târziu şi trag de Ovidiu să intrăm în traseul Lacrima de Piatră. Pornesc cap pe prima lungime iar pe a doua mă încurc pe un pasaj nu prea greu. Ovidiu atât aştepta ca să mă convingă să coborâm şi să facemceva mai uşor, cum ar fi Genţiana din Suhardul Mic.
Coborâm din Lacrimă şi urcăm la peretele Suhardul Mic. Traseul Genţiana e frumos dar scurt. Pleacă Ovidiu în prima lungime dar exact când regrupează începe de nicăieri o ploaie abundentă. Nu mai avem motivaţie să continuăm şi coborâm să ne uscăm. După masă facem bagajele şi pornim spre casă.