sâmbătă, 15 mai 2004

Mai 2004 - Munţii Hăşmaş


Ca diriginte de a VIII-a iau clasa mea plus o altă clasă şi merg în Lacu Roşu la cabana Hăşmaşul Mare (care s-a dovedit sub aşteptări). În prima zi vizităm mănăstiri din zona Neamţ, Neamţu, Secu şi Sihăstria. Seara suntem la cabană unde copii vreau sa asculte muzică şi să danseze. Îi las până la o bucată de noapte, apoi dimineaţa îi pun la urcuş spre muntele Ucigaşu (1300m alt). Urcăm din greu prin pădure apoi prin pajişti până pe platou. Aici orbecăim puţin până ce nimeresc vârful. Chiar dacă e frig şi bate vântul, priveliştea e extraordinară. De pe vârful Ucigaşu se vede cel mai frumos Lacu Roşu şi abruptul Suhardului Mic. De sub acest munte s-a produs imensa alunecare de teren care a dus la formarea lacului Roşu. Coborâm prin poieni multicolore cu vedere spre Ceahlău, apoi pe un drumeag prin pădure, până la schitul din şa. Revenim la cabană şi de aici spre casă pe ruta prin Piatra Neamţ, pe la mănăstirea Bistriţa. Am consumat prea multe resurse ca să organizez excursia asta şi rezultatul a fost mediocru. Treptat voi renunţa la genul asta de excursii şi voi fi mai atent cu timpul meu liber.

joi, 6 mai 2004

Mai 2004 - Obcina Mare

Aprilie 2004 - Obcina Mare

Ca profesor la şcoala nr 13, Botosani, plec iar cu copii în excursie. Am o clasă de-a VI -a cu copii zglobii, numai buni pentru drumeţie. Vizităm lângă Suceava, mănăstirea Dragomirna, apoi aproape necunoscuta biserică din Părhăuţi cu interesante fresce interioare ca în final să poposim la baza Obcinei Cacica, la mina da sare de la Cacica. Vizităm salina, iar din satul Soloneţul Nou pornim pe jos pe panta muntelui spre cătunul Pleşa, populat cu poloni. Poposim şi ne căţărăm la stânca haiducului Darie, apoi intr-o poiană cu flori de primăvară servim masa la comun. Cum polonii sunt vestiţi pentru butoaiele lor din lemn de fag, ne oprim într-o gospodărie la un meşter dogar să-l vedem la lucru. Din sat coborâm spre Mănăstirea Humorului şi suntem nevoiţi să mai mergem o oră pe jos pentru că şoferul microbuzului s-a rătăcit în zona mănăstirii. Ne reîntoarcem la Suceava apoi spre Botoşani.