vineri, 20 octombrie 1995

Octombrie 1995 - Muntii Suhard

Echipa formata din mine, Liviu Iacob, Doru - cu care am facut prima tura de iarna in Calimani, si Costica, un baiat din Pascani, hotaram sa pornim cu acceleratul Iasi - Timisoara spre Vatra Dornei de unde incepe creasta muntilor Suhard. Pana la 5 dimineata mai motaim in sala de asteptare din gara Vatra Dornei. Urcam o data cu rasaritul soarelui pe piciorul de munte Runc spre creasta principala, iar vremea se dovedeste a fi perfecta pentru drumetie. In prima zi parcurgem creasta principala a muntilor Suhard de la Vatra Dornei pana dincolo de saua Diecilor, dar fără a puncta Vf. Fărăoane. Noaptea eu cu Liviu Iacob facem focul si dormim pe o masa intr-o stana. A doua zi hainele noastre puţeau insuportabil de fum si stana. Doru si Costica au dormit la cort in conditii mult mai decente. In ziua a doua am urcat pe cel mai inalt varf din Suhard, "La Om" la peste 1900m alt. de unde se vedeau perfect muntii Rodnei (pudrat cu prima zăpadă), Calimani, Bargau, Giumalau, Obcinile Bucovinei si Hoverla din Ucraina. Coboram prin pajisti cu deschidere spre falnicii muntii Rodnei. In pasul Rotunda in loc sa gasim un drum modernizat asa cum e trecut pe harta gasim un drum forestier foarte rar circulat. Pana asteptam sa prindem o masina, ma apuc de mancat jir, care e chiar bun la gust. Avem sansa si ne ia un camion cu lemne pana la Ilva Mica. Sus pe lemne mi se face rau mai mult de la jirul mancat cu pofta dar si de la gropile si serpentinele din drum. Din Ilva Mica urcam in trenul Timisoara - Iasi iar dimineata ajung in Iasi. Cand urc in tramvai, lumea pune instinctiv mana la nas, iar cand intru in camera de camin, Nicu, colegul de la actorie, se trezeste brusc si-mi face scandal din cauza mirosului. Spre dupa-amiaza parca se mai aerisise si la noi in camera.