vineri, 4 decembrie 1998

Decembrie 1998 - cu Turistor in Ceahlau

De 1 dec. clubul de turism Turistor, organizeaza o tura in Ceahlau, cu cazare la cabana Dochia. Nu reusesc sa plec cu ei de cu seara cu trenul prin Piatra Neamt si Bicaz, asa ca plec dimineata cu un personal pana la Targu Neamt, apoi cu autobuzul pana la Durau. E deja ora 2 iar ziua este scurta asa ca pornesc spre Fantanele. Am uitat sa precizez ca aveam niste schiuri cu mine, numai ca in loc de clapari imi montam dublarii cu varful tesit. Nu-mi puteam permite sa fortez pentru ca inca aveam probleme serioase de pe urma degeraturilor la picioare, din tura din Rodna. La cabana Fantanele servesc un ceai si pornesc mai departe spre platou spre Dochia. Ma prinde intunericul prin padure si asta nu e prea placut. Noroc ca era o noapte senina iar in contact cu albul zapezii se producea o lumina suficienta cat sa nu fie nevoie de laterna (pe care o si uitasem acasa). De sub varful Toaca si pana la cabana traversez platoul alpin si admir salba de lumini de pe vai. Pe intuneric in padure aveam un sentiment de teama, dar in platou era chiar foarte frumos si relaxant. La cabana Dochia primul lucru pe care-l fac e sa savurez o bere apoi imi caut grupul de la Turisor, si-i gasesc pe toti inghesuiti intr-o camera de 8 paturi. Cam 20 de persoane pe 8 paturi. Dupa ce le povestesc despre plimbarea mea prin noapte singur, mai sporovaim cateva clipe si ne culcam care pe unde apuca. Eu nimeresc cam rau, undeva intre doua paturi. Dimineata prindem un rasarit superb cu o uriasa mare alpina la picioarele noastre asa ca mananc rapid, imi iau pioletul si ma apuc de urcat si coborat jgeaburi. Cobor pe Jgheabul cu Hotare si pe langa "Dromader" pornesc direct spre vf. Toaca. Urc lejer, unde doar catva jnepeni mai creaza probleme pana la poteca turistica ce ocoleste prin est varful apoi direct in sus pe langa scari pana pe vf. Toaca. Ma odihnesc admirand muntii din jur. Pentru ca ceilalti munti sunt mai mici, ai sentimentul ca Ceahlaul e ca un turn foarte inalt. Din marea alpina rasar muntii Bistritei, Hasmas, Calimani, iar in departare muntii Harghita la vest si Rarau-Giumalau la nord. Undeva sub mine, prin pravalisurile de la vest zaresc un ciopor de capre negre. Hotarasc o coborare pe versantul vestic asa ca imediat dupa turnul Panaghia, cobor pe un jgheab abrupt si salbatic. Am probleme cu copacii cazuti haotic pe jgheab pana cand in fata mea se casca un abrupt cam de 30 m. Urc versantul din stanga si cobor in jgheabul paralel a carui abrupt parea ceva mai abordabil. Cu un piolet intr-o mana dar fara coltari reusesc sa sap trepte si sa cobor aceasta saritoare, mai lejer de abordat la urcare decat la coborare. Mai merg cam un sfert de ora si nimeresc in poteca ce vine de la cabana Fantanele spre cascada Duruitoare. Merg la Duruitoarea si urc poteca turistica cu un plus de atentie in zona de traversare a jgheaburilor cu gheata din partea superioara pana ce ies in plator langa "Piatra Lacrimata". Mi se facuse foame si ma grabesc spre cabana Dochia. In spate vad iesind de pe "Jgheabul lui Voda" un grup de "turistori" infometati. Iutesc pasul sa prin ceva avans si bine fac pentru ca la cabana fetele au pus o masa cu ce mai era prin bagaje. Servesc cate ceva si ma retrag la timp in fata multimi infometate venita la ordinul: "TURISTOR LA MASA!". E frumos spiritul de echipa si apreciez camaraderia dar apreciez si mai mult echipele mici de 2, 3 prieteni. In ultima zi in Ceahlau o parte din baieti in frunte cu Vasile coboara spre Bicazul Ardelean iar noi, cei multi mergem sa parcurgem Brana Ocolasului Mare. Eu am prinse pe rucsac si schiurile asa ca ma misc anevoie prin zonele mai accidentate. Coboram pe langa "Coloana Dorica" pana-n poteca spre poiana Maicilor. Aici am o tentativa sa cobor cu schiurile dar dupa cateva trante renunt. Trecem pe langa stancile Butu si Ana apoi din poiana Maicilor unde iar imi pun schiurile. Incep parca sa merg mai bine, dar nu mult pentru ca iau o tranta serioasa si pierd sub zapada un bat de schi asa de bine ca renunt sa-l mai caut. Aproape de cabana Izvorul Muntelui ii prind din urma pe ceilalti si le-o iau inainte pana la Furcituri, locul de unde se ia autobuzul spre Bicaz. In Bicaz ne reintalnim cu baietii care au coborat spre Bicazul Ardelean si cu totii luam trenul spre Bacau apoi spre Iasi.

joi, 26 noiembrie 1998

Noiembrie 1998 - Muntii Rodnei

November1998 - M. Rodna

Cum anul 1998 s-a dovedit anul experientelor si trecerii la un nou nivel de abordare a muntelui. Tura acesta din muntii Rodnei, a fost pentru mine si pentru Andrei, o experienta de neuitat.
Am pornit din Iasi, intr-o dimineata rece de noiembrie spre muntii Rodnei. De pe la Gura Humorului incepe sa ninga sustinut. La Campulung e deja zapada depusa asa ca la intersectia de la Iacobeni ne facem probleme sa nu se inzapezeasca drumul spre Prislop. Prindem un TV duba pana la Carlibaba, mai mergem un pic pe jos pana la un gater aproape de Piatra Tibaului si suntem ajunsi din urma de o masina care ne duce pana la cantonuri Sesuri. Pe la ora 2 suntem in capatul drumului forestier Bila, pregatiti de drum. Peisaj feeric cu brazi incarcati de zapada si apa Bilei clipocind printre pietre. Valea Bila pare nesfarsita, trecem pe langa o exploatare forestiera de unde mai luam niste informatii apoi incepem sa spargem zapada din ce in ce mai mare pana aproape sa se intunece. Andrei imi spune ca nu mai avem sanse sa ajungem azi la stana din golul alpin asa ca avem norocul si dam peste un adapost forestier darapanat. Cu scandurile de prin preajma, cu bardita si ingeniozitatea lui Andrei, reusim sa incropim un pat si sa reparam usa. Se lasa intunericul si un ger naprasnic peste valea Bila. Nu avem nici macar un primus la noi ca sa nu putem face un ceai cald asa ca rontaim ceva de prin bagaj si ne bagam in sacii de dormit. Toata noaptea nu s-a pus problema de odihna ci doar de a rezista in lupta cu gerul. Dupa estimarile noastre comparativ cu temperatura din Vatra Dornei, aceasta a fost pentru mine cat si pentru Andrei cea mai friguroasa noapte la care am fost supus sa rezist. Cred ca erau aprox. - 25 C, iar sacii de dormit erau modesti ca performanta. Aveam doar o mica "rasuflatoare" pe unde mai primeam aer curat si tot stresul era sa nu ma rotesc in sacul de dormit si sa ma asfixiez. Dimineata am mari probleme sa incalt bocancii din piele "dublari" pentru ca erau bocna, aproape casabili. Dupa ce rontaim cateva triunghiuri de branza "topita", incepem din nou urcusul prin padure spre golul alpin. Pentru ca eram in noiembrie, apa inca nu inghetase suficint de bine ca sa avem incredere in podurile e zapada, asa ca facem un salt spectaculos peste apa si iesim in sfarsit la gol de unde cuprindeam cu vederea toata valea Bila, imaculata in sclipirea soarelui. In stanga strajuieste ca un mic Matherhorn, varful Ineu (2279m alt.) tinta excursiei noastre. Inotam prin zapada, hotaram sa lasam rucsacii in stana si sa urcam la varf fara bagaj si cat mai repede. La un moment dat Andrei ramane mult in urma si in timp ce-l asteptam realizez ca nu mai simt nimic de la laba piciorului spre degete. Cand ajunge la mine, Andrei realizeaza si el acelasi lucru asa ca facem imediat stanga-prejur si pornim cat putem de repede la vale. Nu ne mai puteam permite inca o noapte la temperaturi extreme. Pe pantele de coborare inainte sa ajungem la rucsaci, Andrei cade si se raneste cu coltarul, dar continuam fara nici o pauza. Drumul forestier pare nesfarsit. E deja intuneric, lanterna nu mai merge si suntem terminati fizic si psihic. In zona de exploatare forestiera din cauza TAF-urilor care au deviat cursul unor paraie, rup un pod subtire de gheata si cad in apa cu piciorul drept pana la genunchi. Asta agraveaza si mai mult starea piciorului deja inghetat. Cam pe la ora 11 noaptea ajungem la cantonul Sesuri si batem la usa ca la ultima noastra speranta. Deschide paduraru si cand ne vede ne primeste foarte ospitalier intr-o camera de sus unde mai era un padurar si care era bine incalzita. Nu va spun ce amestec de bucurie, pace interioara, relaxare fizica m-a invaluit. Inainte de a ne schimba merg si aduc o caldare cu apa de baut si inca una pentru spalat pe picioare. Degetele de la picioare se dezmortesc si imediat dupa baia calduta se umfla si se inrosesc precum crenvustii. Devin asa de dureroase ca orice atingere cu patura e un calvar. Fierbem cate o conserva si bem fiecare mai bine de trei litri de apa. Adorm eu pe pat si Andrei pe jos, urmarind luminile de la focul din soba ce se reflecta pe tavan si ascultand paraitul linistitor a lemnelor de brad in sobe.
Dimineata, gazda mai ca nu voia sa primeasca nici un leu de la noi apoi cu un efort extraordinar ne-am incaltat si am plecat cu autobuzul la Vatra Dornei. Pe drum, Andrei m-a inebunit cu pofta lui pentru muraturi. La prima alimentara de langa autogara, Andrei cumpara un borcan de 800 g cu gogosari in otet si pana la gara e aproape gol. Mai prind si eu cu greu cateva bucati, apoi bem si otetul, numai bine ce vine si trenul Timisoara - Iasi.

duminică, 18 octombrie 1998

Octombrie 1998 - Cheile Bicazului din Hasmas


Din Iasi plecam eu cu Paul Covalschi, Magda si Nazi la o tura de catarare in cheile Bicazului. Ne cazam intr-o camera la mansarda cabanei Cerbu din Lacu Rosu.
In prima zi urc cu Paul traseul Central (4A) din peretele Suhardului, urcam fara probleme pe o zi superba de toamna. In dupa amiaza zilei coboram in chei si ne apropiem timid de traseul Fisura Neagra (5B) unde incercam precauti doar prima lungime. In timp ce eu cu Paul cataram, Marga si Nazi faceau ture de drumetie prin zona cheilor.
In ziua urmatoare ne propunem sa urcam Piatra Altarului pe Creasta Estica (4A). O luam prost si ajungem la intrarea in Cheile Laposului, mai aproape de intrarea in traseul Petriu (4B). In timpul unei sarituri peste apa Laposului scap ghidul "Trasee Alpine in Carpati, editia a-2-a" direct in apa. Din fericire il gasesc dupa prima cascada dar "umflat" ca o paine. Pierdem ceva timp pana gasim calea cea buna si intram in traseu direct in lungimea a treia. Aici intalnim o echipa in asteptare si alta undeva in fata pe traseu. Am onoarea sa fac cunostinta cu renumitul alpinism Dumitru Chitanu din Bacau, celebru pentru turele sale solitare iarna. Cataram si noi cand ne vine randul, admirand impresionanta deschidere pe care o avem spre cheiile din jur. Sus la crucea de pe Piatra Altarului, avem o alta priveliste spre cheile Laposului si Peretele Mariei. Am avut noroc cu cei din fata pentru ca ne-au explicat pe unde se fac rapeluri de coborare. Seara Nazi se ocupa de cartea mea uscand filele pe soba.

In ultima zi coboram cheile la "Gatu Iadului" unde mai facem niste incercari pe traseul "Finala 68'" care e mult peste puterile noastre din acea perioada. Continuam sa parcurgem cheile si sa analizam peretii cu alte trasee pana ce ajungem si in zona cheile Sugau si culmea Muncelu. Din localiatea Bicazul Ardelean luam autobuzul spre casa. In autobuz ne intalnim din nou cu domnul Dumitru Chitanu si stam si ascultam fascinati aventurile sale pe munte.
Oct.1998 -Catarare in Hasmas si Cheile Bicazului

sâmbătă, 5 septembrie 1998

August - Septembrie 1998 - Muntii Fagaras, Retezat, Sureanu


In timp ce lucram la Pascani, Andrei Catargiu pune la cale pentru sfarsitul lui august, o tura alpina pe muchia Albota din Fagaras. Raspund prezent eu, Gigi Curelariu. Surpriza neplacuta cand constatam ca avem bagaje prea uriase si grele, apoi Andrei il invita pe Volodea, care e fara experienta in tehnici alpine, iar din Bacau, Gigi aduce o domniță, Ioana din Piatra Neamt (studentă la medicină), tot fără experientă. Coborâm in Ucea, luam o ocazie pana in Victoria apoi pe jos pana la cabana "Fata Padurii". La cabana intrebam niste padurari cam pe unde sa abordam iesirea in muchie. Deloc lamuriti dar totusi cu harta "Pe Custuri Fagarasene" (autori Ilie Fratu și Andrei Beleaua) intuim cu aproximatie un posibil traseu. Incepem un urcus abrupt undeva mai sus de cabana pe versantul din dreapta printre tufe uriase de zmeura si mure. Cam de prin zona asta vin ursii care dau tarcoale cabanei din vale, asa ca suntem incordati si atenti la orice miscare. Dupa ce ne-am zgariat bine ajungem intr-un drum de exploatare in paragina. Îl urmăm o bucată bună până ce hotărâm să ne întoarcem din cauza ca la un moment dat in loc sa urce incepea sa se ”lase” abrupt la vale. Coboram pe versantul de vest in Furca Albotei unde prindem un drum forestier ce parea circulat. Urcam in amonte pe acest drum pana cand ne prinde seara. Punem cortulurile chiar pe drumul forestier tot mai tare invadat de vegetaţie. Dimineata ne trezim in sunet de clacsoane! Buimaci deschidem usa cortului si vedem un tractoras cu remorca plina de tigani veniti la cules de afine si mure. Tragem cortul un pic cat sa treaca, apoi strangem lucrurile, mancam si pornim si noi la deal pe o vreme ce se anunta frumoasa. La capatul drumului forestier gasim un uluc bun de urcat, iar pe un busten era scris cu vopsea "atentie se corhaneste". Am stat noi la polemici ca la urma sa ne gandim ca o fi un regionalism la cuvantul "boncanit", care inseamna ritualul de imperechere la cerbi si caprioare, mai ales ca e si sfarsitul verii. Nu bine ce ne pozitionam pe firul ulucului ca auzim un strigat si un huruit undeva de sus. Imediat il vad pe Andrei cum tipa ceva la noi si o zbugheste pe versant, apoi peste noi vad cum se prăvale ditamai trunchiu' de brad. Fugim care-incotro iar busteanul trece amenintator pe langa noi. Uite ca asa am aflat si noi ce inseamna "corhanit" si cat de diferit e fata de "boncanit".
Urla Andrei la muncitori sa se oprească si putem si noi sa urcam in siguranta. Dupa mai bine de 2 ore de urcat in continuu prin padure reusim sa iesim in gol alpin in "Furca Albotei". Aici zarile se deschid cu largi privelisti: la nord, la picioarele nostre, avem Tara Fagarasului si dealurile Hartibaciului din Transilvania, la est si sud-est admiram muchia Tarata, Turnurile Podragului, Podragu, Podragel si Albota. Suntem cam pe la 1800m alt. dar privelistea e foarte aeriana de parca am fi la peste 2000m. Pornim un urcus sustinut pe muchia principala pana pe varful Zgaucu Mare la peste 2100m alt. Ne tragem sufletul si admiram in toata splendoarea creasta Arpaselului si varful Vanatoarea lui Buteanu (2507m alt.). Muchia devine tot mai ascutita, urcam si coboram de nenumarate ori. La un moment dat pe un pasaj de coborare suntem nevoiti sa punem o coarda de rapel . Gigi trece fara probleme, urmeaza Volodea care din lipsa de experienta penduleaza un pic, suficient cat sa piarda o sticla de apa (de mare valoare), apoi fata lui Gigi care scapa coarda, penduleaza periculos, ca in cele din urma s-o tinem pe muchie. E palida la fata si tremura toata, Gigi se panichează și o mustruluiește. Eu m-am spalat pe maini si i-am zis lui Andrei ca este direct responsabil pentru Volodea iar Gigi pentru Ioana. Ne miscam totusi greu asa ca vom petrece noaptea pe varful Vartopel pe o mica platforma unde incape doar un singur cort. Toti de inghesuie in cortul meu iar eu raman sa dorm in aer liber afara. La peste 2300 m alt e superb. Am doar cerul deasupra, iar la picioare (unde mi-am pus niste lespezi sa nu alunec spre vale) sunt luminile din Tara Fagarasului pana la Sibiu. Dimineata prind un scurt rasarit, apoi cer cu nori si ploaie marunta. Strangem rapid si hotaram sa mergem pe sub muchia Vartopel pana la "Fereastra Zmeilor" unde intalnim poteca turistica spre lacul Capra si Balea-Lac. Eu, Gigi si Ioana mergem pe sub muchie, iar Andrei cu Volodea coboara o valcea, considerata de ei mai sigura. Cand ne intalnim, Volodea avea o compresa la cap ca sa opreasca hemoragia de la o piatra dislocata de Andrei. De sete bem apa din lacul Capra si continuam drumul la Balea. Andrei cu Volodea raman la Vila Paltinu la comfort sporit, noi ceilalti coboram prin caldarea Balea la Balea-Cascada, apoi cu un autocar de turisti ajungem la Sibiu. Petrecem o buna parte din noapte vagabondand pe strazile inguste din Sibiu pana la trenul de ora 3 noaptea. In Simeria schimbam cu un personal pana la Petrosani si cu un autobuz pana la Campu lui Neag. Pornim pe jos prin ploaie spre complexul Cheile Butii, lasam bagajul aici si facem pe jos o bucata din chei. Cheile sunt inguste, nu prea inalte, dar pline de forme carstice interesante. Ploaia nu conteneste asa ca pornim oricum spre cabana Buta din muntii Retezat. Uzi pana la piele ajungem aici si constatam ca a avut loc un incendiu si mai sunt cateva anexe disponibile. Ne cazam in conditii insalubre si dormim cat putem. Seara observ ca pe varful Custura (peste 2400m alt.) se depune strat de omat.
Dimineata totul e alb. Urcam spre lacul Bucura, iar pe drum singurii turisti intalniti sunt niste britanici uzi si inghetati, total surprinsi de vreme. La Lacul Bucura, lasam bagajele la refugiu salvamont si pornim spre cel mai inalt varf din Retezat - Peleaga la 2509 m. alt. Privelistea de pe varf e obturata de ceata asa ca pornim la vale spre caldarea Pietrele, printr-un ocean de jnepeni pană la refugiu Gentiana popas pentru un ceai fierbinte, iar Gigi si Ioana imi spun ca ei vreau sa coboare spre gara si spre casa. Cobor cu ei pana la Carnic, apoi cu celebrul IMS pana la Ohaba de sub Piatra. Aici in gara iau o decizie buna si ma despart de ei cu gandul la zona valea Lola din muntii Sureanu descrisa de domnul Ica Giurgiu in revista Muntii Carpati nr. 2. Iau o ocazie pana in satul Baru Mare apoi pe jos traversez localitatea spre valea Lola. La iesirea din sat, la o bariera, un padurar burtos ma ia la intrebari cum ce caut eu pe acolo, cum ca tre* sa-i cer aprobarea lui... Cum nu e bine sa te pui cu prostii, l-am bagat in seama si i-am cerut permisiunea (care a fost de fapt un moment în care am ascultat un elogiu despre cat de tare e el si ce atributii grele are) apoi am trecut mai departe încercând să-mi alung gândul că în România nu prea e loc să nu gasești câte un prost. Dupa vreo ora si jumatate de mers am ajuns intr-o poiana unde am pus cortul. A doua zi pornesc sa vad cascadele de la Sipot. Urc pe langa apa admirand cascadele pana la doua guri de pestera. Una aparent uscata si alta mai mult un izbuc, imposibil de vizitat fara echipament de scafandru speolog. Ma reintorc la cort si vad antreul cortului sfasiat si mancarea imprastiata prin poiana. Nu-mi explic ce s-a intamplat, mai ales cand am vazut ca a muscat batonul de salam dar nu l-a mancat. Seara vad ca spre cortul meu vine repejor o vacuta. Asta era inamicul meu care mi-a devastat cortul. Cu tupeu vaca se indreapta direct spre cort. Iau un leat de langa o capita si-i croiesc una la spinare sa ma tina minte.
A doua zi, singur, obosit si fara mancare decid ca e timpul sa ma intorc acasa. Din halta Baru Mare (aparent devastată) iau un personal fara lumina pana la Simeria, apoi cu acceleratul Timisoara - Iasi ajung acasa la Botosani.
Aug - Sept 1998 - Fagaras, Retezat, Sureanu

sâmbătă, 8 august 1998

August 1998 - Muntele Rarau

Hotarasc sa merg cu sora mea Maria, la munte in Rarau. Plecam foarte de dimineata din Botosani cu un personal pana la Campulung Moldovenesc. Urcam pe muntele Bodea, pe la schitul Poiana Sihastriei, apoi pe ploaie pana la hotel Rarau. Punem cortul in poiana de langa terenul de sport langa o multime de alte corturi. Facem ture prin imprejurimi, pe la Pietrele Doamnei, Piatra Soimului. Coboram la schitul Rarau si urcam prin poieni pe sub linia de electricitate. Inainte de cabana meteo, se repede in noi o ceata de caini fiorosi. Unul din ei ma musca de picior si am fost la salvamontisti sa ma bandajeze. De atunci am inceput sa urasc cainii de stana si pe ciobani. Niste cretini care au ca singura ocupatie sa pazeasca, sa mulga oile si sa dreseze cainii si nu sunt in stare sa face mai nimic in regula. Maria a tras o spaima atunci si a prins o teama de caini greu de controlat. Prind un ragaz si urc si cobor inca o data la liber piatra din mijloc din Pietrele Doamnei. Dupa amiaza un baiat fain de la Salvamont, "Copilu" ne invita sa vedem galeriile de prospectiuni geologice. Mai sus de cabana pastorala, intr-un perete de calcar patrundem intr-o galeriu cam de 2 m. inaltime si 1,5 m latime pana la niste bifurcatii. Cea din dreapta de duce in padure iar cea din stanga, intr-un superb balcon cu larga priveliste spre Campulung Moldovenesc.
Dupa trei zile coboram pana pe drumul de pe valea Izvorul Alb la Campulung Est si apoi acasa.

marți, 16 iunie 1998

Iunie 1998 - Cheile Turzii, muntii Trascau

Plecam intr-o seara de vara, eu cu amicii din Turistor Iasi: Gigi Curelariu, Manu, "Piscotel" si doi francezi (genul pleşcari). Din Iasi mergem toata noaptea cu acceleratul pana la Cluj, apoi la Campia Turzii. Piscotel pleaca cu Radu Mititeanu sa viziteze cheile Tureni, noi ceilalti ajungem pe ruta clasica la o poiana undeva în dreapta de la intrarea in cheile Turzii, unde campam. Am imprumutat de la Liviu Iacob un cort nou-nout cu doua intrari laterale, pe care eu cu Paul am avut onoarea sa-l testam. In explorarea cheilor l-am avut ca ghid pe Radu Mititeanu. Am vizitat pestera Ungureasca si cateva brane interesante de pe versantul nordic. Dupa amiaza, eu il conving pe Gigi Curelariu sa urce cu mine traseul de catarare Grotele Sansil, pentru ca de 1 Mai, nu am reusit sa-l fac pana la capat cu John din cauza ploii. Cum timpul ne cam presa, l-am catarat cat am putut de repede. Gigi ca secund si la prima lui tura pe traseu adevarat s-a sfortat din toate balamalele, cu stari de panica si discutii contradictorii, probabil că nu era suficient de pregătit psihic pentru aşa ceva. Din creasta Sansil am prins un apus superb cu nuante rosiatice ce se reflecta in peretii albi din chei.
A doua zi o dată ce ajunge şi Paul Covalschi în chei, incepe vremea mohorată apoi ploaie din plin. Toata ziua stam cand pe la cort cand in cabana asteptand sa se opreasca ploaia. Seara cantam ceva cu cei de Turistor apoi somn cu speranta ca maine va fi frumos. A treia zi tot ploaia si frig. Pe la amiaza grupul de la Turistor îşi pierde răbdarea şi decide sa se intoarca la Iasi. Raman doar cu Paul sa asteptam sfarsitul potopului. Spre dupa amiaza satui de atita ploaie si stat in cort, luam echipamentul si urcam sa cataram in pestera Ungureasca. Nu cataram noi mare lucru dar tot e mai bine decat la cort. Seara, toate lucrurile erau jilave, frig si plictiseala. Noroc că Paul avea chitara si mai cântăm noi ceva, bem vodca iar in final adormim buştean. A patra zi, in sfarsit se insenineaza. Cum stânca era uda şi pe noi ne cam durea capul, preferăm o drumetie pana la cheile Tureni. Pe langa cabana Cheile Turzii, urcam abrupt pana pe platoul culmii Pietresti, pe pajisti intinse pana la o imensa cariera de calcar. O ocolim prin dreapta si ne aflam undeva deasupra la intrarea in chei. Forţăm o coborare pana la firul apei si continuăm in amonte pâna ce poteca aproape că dispare, lăsand loc la un mic haţaş care urcă şi coboară de-o parte si de alta a râului Tur. Peretii aici nu sunt prea inalti in schimb zona e mult mai salbatica si anevoie de strabatut. Pe versanti se disting guri de pesteri, piscuri solitare survolate de soimi si multa vegetatie. Cheile se termina intr-o mica balastiera apoi intram in satul Tureni, aproape de soseaua Cluj-Napoca - Turda. La intoarcere traversam campuri intinse unde pasc turme de bivoli cu priviri fioroase. Iutim pasul si ajungem din nou deasupra cheilor Turzii iar de data asta coboram in amonte in chei. Dupa pranz, pregatim echipamentul de catarare. Pentru Paul e primul traseu de catarare cu mai multe lungimi de coarda. Alegem unul f. usor, "Scoala Turdeana" (3A) din dreapta pesterii Cetatiaua Mica. La coborare pana la sufa, in timp ce-l apostrofam pe Paul ca a scapat doua bucle, era cat pe ce sa calc pe o vipera. Am suflat usurat si am devenit foarte atent la coborârea printre stânci. Paul a reusit sa recupereze echipamentul pierdut si pana la lasatul serii ne-am mai dat pe traseele de escaladă din zona "Turnul Galben". Seara plecam spre casa, spre satul Cheia apoi Câmpia Turzii şi la acceleratul de Timisoara - Iasi.

luni, 4 mai 1998

Mai 1998 - Muntii Trascau - inceputul unei noi pasiuni...



Dupa weekenduri petrecute la poligoanele de catarare de la Iasi, a venit si timpul sa merg si spre traseele de catarare din Carpati. Copii la xerox o carte despre turism si alpinism in Cheile Turzii si conving pe John Vasilcin, Michelle si sora mea Maria, sa mergem de 1 mai in cheile Turzii la catarare. Plecam cu trenul din Iasi, ajungem dimineata in Campia Turzii, apoi cu autobuzul pana in Turda. Un baiat amabil ne-a ajutat sa gasim cea mai buna solutie pentru a ajunge in satul Cheia, apoi drumetie pana la chei. Traversam cheile si la intrerea din amonte punem cortul aproape de apa langa niste baieti din Timisoara. Vremea destul de capricioasa nu ne-a oprit elanul asa ca primul traseu pe cere-l facem partial e Grotele Sansil (3B). Prima lungime merge snur, ajung in regrupare, vine si John imediat, apoi in lungimea a doua din cauza ploii fac un traverseu spre dreapta la o grota care se continua ca un tunel pana pe versantul celalalt. Facem un rapel chinuit printre arbusti si crengi tragand din greu la recuperarea corzii. O alta incercare o avem pe peretele Pripoanelor , Traseul Alpin (3A), la care renunt tot din cauza ca incepe sa picure si nu vrem sa mai riscam cu retrageri expuse. In aceasta zona gasesc prin iarba o carabiniera Valter ceheasca si sunt foarte mandru. In vremea aia, cine avea papuci de escalada era boier, iar carabinierele gen Irbis sau pompieresti inca eru la putere. Eu aveam niste tenisi cu talpa de cauciuc si o "funie de alpinism" facuta de cei de la "Aura" Oradea. Hamul era cusut de Mishu (Radu Tudorache - Iasi) si carabiniere aveam cele mai multe din cele pompieresti. In alta zi am condus-o pe Maria pe valea Hasdate, pe la cascada Ciucas pana in satul Cornesti, ca sa ia o ocazie spre Nucet, la prietenul ei. La intoarcere hotarasc sa catar Hiliodul - "solo" nimic complicat doar senzatia de gol, de inaltime si pericolul de alunecare de pe prizele acoperite de gainatul de la porumbeii salbatici care au cuib in peretele Porumbeilor si Hiliod. La iesire ma intalnesc cu John si Michelle care faceau circuitul cheilor. Seara plecam spre casa pe o ploaie mocaneasca, pe drumul Domnilor, direct in Turda, apoi prindem un tren de noapte cu destinatia Iasi.


miercuri, 4 martie 1998

Martie 1998 - Muntii Calimani pe schiuri

Iarna s-a lasat in decembie mai greu asteptata, dar in martie nu se mai da dusa. Dupa ce au urcat de Revelion pe Moldoveanu, Andrei Catargiu si Ovidiu Ranja puncteaza impreuna cu mine si Nazi la o tura de iarna in Calimani la Retitis si eventual Pietrosu Calimani. Plecam seara din Iasi, ajungem noaptea tarziu la Vatra Dornei si motaim prin gara pana dimineata la 6, cand avem autobul spre Gura Haitii. De la Gura Haitii ne inghesuim extrem intr-un TV cu tractiune integrala care facea aprovizionarea la ceea ce a mai ramas din mina de sulf. Ovidiu statea pe dupa un scaun cu schiurile peste el, Andrei cu cele aproape 100 de kg era in brate la Nazi, iar eu exact langa usa care nu prea se inchidea. Cand in sfarsit ne-am dat jos ne-a intampinat peisajul dezoland de la mina, ceva gen Mad Max. Pornim pe ninsoare si ceata pe langa fostul refugiu Luana prin zapada pana la brau cu intentia de a ajunge la cabana meteo Retitis. Cararea nu e deschisa si nici macar nu se vede, iar zapada este imensa. Eu si Ovidiu ne punem schiurile iar bietii Nazi si Andrei raman la sapat transee. Dupa ore de lupta cu troienele ajungem pe creasta in zona mai viscolita pe unde se putea merge mai repede. Vremea e deosebit de grea, cu rafale puternice care ne dezechilibreaza si ceata deasa. La un moment dat eram ingrijorati ca din cauza cetii nu mai vedeam cabana meteo, dar ca o himera s-a lasat observata cateva secunde prin ceata groasa. La cabana era un baiat de treaba, parca Nelu il cheama, care ne-a primit bucuros si ne-am incalzit si uscat la el la soba. Nazi si Ovidiu au dormit la caldurica in camera cu soba, iar eu si Andrei ne-am sacrificat intr-o camera cu peretii inghetati. Stiu ca aveam o sticla cu apa langa pat iar dimineata cad a cerut-o Andrei i-am aruncat o sticla cu apa bocna. A doua zi dimineata, caciula si pulovarul lui Andrei erau dogorite nasol, iar manusile mele erau usor topite la degete. Andrei ramane la cabana cu Nelu sa se incalzeasca si sa faca ceva cald de mancare, eu, Nazi si Ovidiu mergem pe schiuri la Iezerul Retitis. Coborare superba pana la Iezer si urcus infernal, contra vantului naprastic, spre cabana. Dupa masa coboram contra vantului spre Luana si exploatarea de sulf. Eu si Ovidiu pe schiuri luam portia de trante prin padure, dar cad ajungem la drum suntem de neoprit. Andrei si Nazi merg tot cu duba infernala dar de data asta in porbagaj cu usile deschise si picioarele afara. Bagam tare la schiat si cei 19 km de la exploatare pana la Gura Haitii ii facem in 2 ore si jumatate. Prindem la fix autobuzul de Vatra Dornei si bem in autobuz si apoi in tren. Memorabile sunt pozele de grup facute in pasul Mestecanis...
Martie 1998 - Muntii Calimani

duminică, 4 ianuarie 1998

Revelion 1998 - la Nucet in Muntii Bihor

Prima mea optiune de revelion era sa merg cu Ovidiu Ranja, Andrei Catargiu si Horia Tarnoveanu in Fagaras la cabana Valea Sambetei si sa facem vf. Moldoveanu. In cele din urma optez sa merg cu Maria, sora mea, la Nucet, ca sa nu mearga singura la baiatul ala speolog, Radu :) . Ajungem dupa o zi plina de mers cu trenul la Nucet unde suntem bine primiti de familia lui Radu. Petrecem revelionul ca-n familie, cu masa plina, vin rosu si voie buna. Stiindui pe baietii mei in Fagaras nu puteam sa stau linistit asa ca l-am convins pe Radu sa-mi mai arate niste pesteri. Cea mai interesanta treaba a fost coborarea in aven si urcarea pe blocatoare. Undeva in padure mai jos de pasul Vartop este un aven adanc de vreo 20 m in care am avut ocazia sa cobor in conditii de iarna, impreuna cu Maria, Radu si un amic de-a lui. Apoi am mai catarat un perete de mici dimensiuni asigurat de Radu la copac si am facut o drumetie usoara prin poienile inca neacoperite de zapada, avand parte de o sperietura cu un porc mistret. Din varful poienii am admirat creasta principala a muntilor Bihor dominata de varful Curcubata Mare (1848m alt.) acoperit de zapada. La intoarcere mi-ar fi placut sa fi avut mai timp sa vizitez Oradea, un oras cu o arhitectura baroca deosebita.
Ianuarie1998 - Muntii Bihor