 |
| Harghita Bai MTB 2010 |
Vineri după servici: eu, George, Violeta, Gina, Cezar şi Stelică pornim din Botoşani spre Harghita Băi, la prima ediţie a acestui maraton MTB. Chiar la plecare, pierd pe drum o pedală SPD, crankbrother egg... Pierdem timpul cu căutările dar în zadar, apoi facem o buclă la Gura Humorului, să-i luăm pe Gabi Cicu şi vecinul lui, Nicu. Pe la miezul nopţii ajung în staţiune. Prima impresie nu e grozavă, un drum de piatră prăfos, nişte halde de steril, clădiri de la nişte foste mine, iluminat sporadic şi nişte câini fără stapân. Peisaj tipic românesc, în plină ţară a secuilor. Administraţiile locale, indiferent de zonă, religie şi limbă, fac aceiaşi treabă oriunde în România, adică nu fac mai nimic. Urcăm până la pensiunea noastră, Mandala, unde suntem bine primiţi. Fetele şi George se cazează în cabană, noi primim un frumos loc de cort în spatele pensiunii.
Dimineaţa poiana noastră se inundă de lumina soarelui, anunţând o zi superbă. Proprietara, foarte amabilă de felul ei, ne anunţă ca azi va fi o zi a concursurilor - aflu astfel că în paralel cu maratonul nostru, vor fi concursuri de gătit şi de motocross. Inclusiv patroana participă la concursul de gătit. Mergem la start, plătim taxa, ne luăm numerele de concurs şi facem o scurtă încălzire. Eu, Stelian, Gabi şi Nicu suntem la tura lungă de 50 km, iar George va merge la tura de 25 km.
Prima parte a traseului e în urcare uşoară, apoi o coborâre dificilă, chiar lângă mine un băiat cade, iar o fată trece cu roata peste el. Are loc un ambuteiaj în zonă. Pe coborârea asta am cam tot fost depăşit. Aştept o urcare ca să pot depăşi la loc. Îl depăşesc pe Georgică, crispat de la vibraţiile dure de pe coborâre, pentru că furca faţă e rigidă.
Începe urcuşul, la început pe o poiană, apoi drum forestier. E rândul meu la depăşit, aşa că-l las şi pe Gabi în spate. Drumul e foarte bolovănos, şi nu pot să urc cu furca blocată. mă gândesc la Georgică şi-l compătimesc. Văd pe marginea drumului o grămadă de oameni cu pană. Aşa că mai dau la spate o gaşcă. Trecem prin două sate, pe la un punct de alimentare, bine dotat, unde un băiat îmi unge rapid lanţul.
Pe un soare torid, pe un drum pietros în urcare monotonă, văd în zare undeva sus, în munţii Harghitei, antenele de la staţiunea Harghita-Băi, locul de sosire. Vă spun sincer că am cam înghiţit în sec la cât e de muncit până acolo. Încep să-mi dozez energia, să-mi impun un ritm de drum lung. Intru în pădure şi scap de căldură dar nu scap de pantă care e tot mai susţinută. Mă bucur când constat că ritmul meu e superior altor ciclişti, până cand la un moment dat aud un sunet sec şi rămân fără lanţ. Mă mişc greu cu montatul lanţului, aşa că în 7 minute sunt iar pe traseu. De data asta încep să pedalez agresiv, cu intenţia de a recupera timpul pierdut. Dar, chiar înainte de urcarea pe pârtie, pocneşte iar lanţul. Nu mai stau să pun lanţul (că şi aşa era prea scurt) ci încep un cross pe lângă bicicletă. Trec ciclişti pe lângă mine, unii mă încurajează, alţii mă compătimesc, unii ţipă să ies din traseu... fiecare după starea de spirit sau după motivul care i-a adus aici. Nostim e când, pe coborârea finală, reușesc să întrec 2 concurenţi. Am trecut linia de sosire cu lanţul în mână pe locul 16 la categoria mea de vârsta. Cel mai bine clasat a fost George, locul 8 la categoria lui.
După ce aştept să vină toată echipa din Botoşani (mai puţin George de la tura scurtă, deja cocoţat prin parcul de aventură Balu - fain parc pentru copii) mergem la premiere. Aici nu înţelegem mare lucru, doar că lumea cântă cu mâna la inimă iar la un moment dat în română s-a anunţat premierea la ciclism.
La urmă are loc un concert, cu o unguroaică frumoasă unde noi, majorii, bem pe iarbă şi admirăm priveliştea.
Doamna de la pensiune ne serveşte cu bucatele de la concurs, nişte minunăţii de sarmale gigant și o ciorbă de legume excelentă. Apoi aflăm povestea ei despre pensiune, despre faptul că a fost schioare de performanţă.
În ultima zi ne aprovizionăm cu apă minerală direct de la sursă, că doar suntem la Harghita Băi, apoi în Miercurea Ciuc vizităm Muzeul de Istorie a Ciucului, oprim în Lacu Roşu, fetele pleacă într-o drumeţie în jurul lacului iar noi scoatem bicicletele şi facem o tură cam dificilă, pe lângă Suhardul Mic, în coborâre spre Valea Cupaş, apoi o încercare nereuşită de a ajunge pe poienile Cupaşului. Ne reîntoarcem toți întregi la Lacul Roşu şi purcedem spre casă.
Adresa oficială a evenimentului
Clasamentul final
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu