Route 2797489 - powered by www.bikemap.net
Acest proiect a prins contur în 2012 de pe vremea când O.N.G.-ul G.E.O.S. era singurul care organiza tot felul de activități interesante în Botoșani. Stiu că discuții au fost și înainte dar prima ediție a avut loc în iunie 2012. Au fost prezenți trup și suflet: Valeriu Catargiu, Doru Petrariu, Stelian Lazăr, George Dron și Dragoș Hrițuleac. Atunci am constatat pe propria piele ca nu a fost ușor dar a meritat efortul! Județul Botoșani e în cel mai îndepărtat colț de țară la granița dintre Comunitatea Europeană și țări din componența fostei URSS, Republica Moldova și Ucraina. Nu sunt munți mari sau mări intinse, dar pitorescul și diversitatea peisajului, a localităților și a oamenilor fac să merite pe deplin efortul.
La ediția din 2012 am omis două zone de graniță importante. Nu am reușit să ajungem la Tudora și nici la Oroftiana. Acum în 2014 ne-am pregătit să rezolvăm aceste aspecte.
Poate că nu reeditam această performanță dacă nu era Doru și Bogdănel, ambii foarte deciși să meargă.
Pe marti și miercuri decidem că vineri la amiază plecăm. Facem public anunțul dar ca și în 2012 nu prea dorim să vină multă lume pentru că e o un circuit greu. Vineri la amiază suntem în fața magazinului Activexplore 7 oameni: Eu, George Dron, Doru Petrariu, Bogdan Cliveț, Daniel Buțcu, Ovidiu Roman și un băiat nou Mishu. Ion Freeride care intenționa să vină cu un amic începător a renunțat la tura noastră preferând să meargă la o tură ușoară la munte. Practic acum doar Mishu putea să fie o verigă slabă în tura noastră.
În jur de ora 13.30 facem niște poze la plecare și părăsim orașul cu destinația Huțani. Ritmul trebuia să fie unul lejer dar s-a dovedit că nu e așa. Pe urcarea de la Baisa parcă toată lumea vrea KOM pe Strava. George și Bogdan atacă Daniel pleacă cu ei, eu măresc cadența iar în vârf de deal suntem deja obosiți. Trecem de Vlădeni iar în Huțani bem o apă rece de la fântână și părăsim soseaua aglomerată pe un drum asfaltat îngust spre Joldești. Din 2012 până acum acest drum a fost parțial distrus de mașinile cu pietriș de la balastierele din albia Siretului. La Joldești doar trei dintre noi oprim un moment la conacul din sat, monument istoric, actualmente școală. Ajungem si la Tudora loc de popas pentru masă și odihnă. Incepe de aici cea maI grea porțiune cu ceva push bike și probleme de orientare. Suntem într-un peisaj similar cu cel montan unde înfruntăm diferențe mari de nivel și păduri nesfârșite. Numai în această porțiune acumulam mai bine de 700m diferență de nivel cu uracarea pe culmea Tudorei, apoi coborâre la izvoarele Bahluiului și o a doua urcare spre mănăstirea Balș. Punem corturile în curtea mănăstirii apoi admirăm cerul instelat. Părintele stareț trece pe la noi cu ceva de mîncare și cu rugămintea să vorbim cu autoritățile locale să repare drumul de acces la schit. Dormim boierește la Balș iar dimineața plecăm la ora 8,30 plecăm din curtea mănăstirii cu destinația valea Prutului. Coborâm din Rădeni spre DN 58 unde ne despărțim de Mishu care se reintoarce spre Botoșani iar noi mergem spre Prăjeni apoi prin lanuri mănoase de porumb spre fosta moșie Odaia Veche. Chiar de la intrare suntem pe un segment de pavate (din perioada interbelică). Față de acum doi ani aici e o atmosferă mai veselă. La fântînă servim un rachiu de la domnul inginer, mare latifundiar, mâncăm niște prune oferite de o doamnă foarte amabilă și mergem mai departe... Parcurgem drumuri de pământ bătătorit prin ogoare mănoase până ce prindem din nou asfaltul de la Hlipiceni. O doamnă strigă mândră la noi din coada sapei - ”Uite dragă că sunt și la noi bicicliști, nu numai în Italia!” De la Hlipiceni până la Răuseni asfaltul nu e ca cel din Italia apoi Doru cu Dan se ciocnesc violent, iar de la impact Dan face pană iar Doru acuză niște degete strivite de impact. Prin Răuseni suntem serviți de vorniceii de la un alai de nuntași cu o gură de vin! Doru dorește să știe dacă poate să păstreze sticla... După ce ne facem plinul la Răuseni începem cea mai grea urcare a zilei, urcarea de la Calărași. Pantă de 10% pe drum de piatră pe o căldura de 32 C. În Călărași avem satisfacția să descoperim drum asfaltat prin fonduri europene pe o porțiune de câțiva km. Ajungem pe malul Prutului la șoseaua spre Stefănești cu trafic auto lejer iar de aici cu câteva urcari și coborâri lejere trecem prin Românești, localitatea natală a mamei mele apoi la Stefănești, loc de popas. Cumpărăm doi harbuzi și cu ajutorul vânzătoarei servim cu lăcomie porția de hidratare. Simțim o oarecare oboseală și plictiseală așa că după Stânca căutăm un loc bun de baie în lacul de la Stânca Costești. Ne bălăcim cam 40 minute intr-o apă tulbure si racorosă iar voia bună revine printre noi. La Ripiceni trecem sa-l salutăm pe domnul Gelu, rudă cu Doru și vecin cu noi la firmă. Gelu e foarte gospodar și ne servește cu o tavă cu plăcintă de mere care dispare în burțile noastre lacome imediat. După o hidratare bună pornim pe cea mai grea parte din tură, Manoleasa - Rădăuți Prut. Acest drum ca și în 2012 rămîne singurul drum național neasfaltat din Comunitatea Europeană! Tot mai degradat mi s-a părut și parcă totul era mai pustiu. Aici în ultimii doi ani lucrurile s-au dus spre mai rău. De cum am intrat pe el am realizat că nu peste mult timp vom merge pe întuneric. În 2012 am mers pe la asfințit, pe când acum e chiar întuneric. Dau drumul la becul Sigma Power Evo cu acumulator XXL și gata stresul, avem lumină. O parte din băieți vin în dreptul meu ca să beneficieze de comfortul unei lumini similare cu a unei mașini. Drumul s-a dovedit infernal și acum. La un moment avem o revelație când pe ambele maluri ale Prutului și nu era nici o lumină, in afară de luna roșiatică! În Miorcani refacem echipa cu cei doi „evadați” (George și Bogdan) și pornim spre Rădăuți Prut.
Alegem varianta asfaltată de la Miorcani la Rădăuți Prut și mergem ca vântul prin noaptea rece. La intrarea in Rădăuți-Prut un polițist de la rutieră ne oprește și ne întreabă de ce mergem în paralel pe stradă. A nimerit într-o echipă de cunoscători ai legislației și neavând de ales ne-am văzut fiecare de treabă. Mâncăm ceva în grabă și pornim rapid încă 26 km spre Darabani. Tot lampa mea e călăuza dar avem pe traseu localități luminate. Și în 2012 și acum porțiunea asta de drum o facem noaptea, flămânzi și în goană! Atunci stiu că am făcut o pană de cauciuc iar lumina de pe bicicletă era foarte slabă. Ajungem la Darabani la 12 noaptea cu gândul la cazare dar orașul e plin de viață cu o grămadă de lume în stradă, nuntași, ”italieni”, ”spanioli”, tineret... plus noi cei din turul județului fără să ne fi dorit câtuși de puțin situația asta. Nici vorbă de locuri libere la cazare, tot darabaniul doarme în oraș sau nu doarme deloc. Pe Doru îl abordează cineva în românește să-l întrebe dacă nu suntem străini. Pe mine mă oprește un puști cu ”Ola senior!” și iar dezamăgim...Simt o oarecare derută în grup și preiau conducerea autorilar. Ovidiu e cel mai tăcut, el sigur și-a ”făcut plinul de pedalat” pe ziua de azi. Ieșim rapid din oraș și cautăm loc de cort. Găsim o miriște pe un teren puțin înclinat și facem repede corturile. Bogdănel e cel mai panicat cand vede că elasticul de la bețele de cort s-a rupt. Doru îl invită la el, în cortul lui de la Lidl extrem de înghesuit. Se pare că nu prea are variante. Am avut cu Bogdanel o discuție în acea zi despre cum dormeam eu la munte fără cort și făceam bivuac sub clar de lună pe sub muchii și creste alpine. Asta cred că la motivat suficient încât să părăsească în plină noapte cortul lui Doru și să bivuacheze afară învelit în foaie de cort. Dimineața cînd ne trezim am vazut că eram într-un loc foarte frumos, cu aburii dimineții ieșind din văi. Imediat după ce luăm masa apare și proprietarul cu văcuța sa. Ne așteptăm la orice dar omul e cât se poate de amabil și imediat Doru il provoacă la o discuție politică la care omul părea destul de bine informat. Vorba lui Doru, cum se face că oamenii par destul de înțelepți în dialog și totuși trimitem spre ”vârful” țării tot felul de impostori? Momentan treaba noastră e să găsim drumul spre Bajura apoi spre Oroftiana. Chiar dacă băieții nu știu dar asta ar trebui să fie ziua cu cea mai mare diferență de nivel cumulată. În Baranca 1 satisfacem curiozitatea lui Doru de a vedea cum e într-o biserică Baptistă. Apoi mai servim ceva fructe din copacii de pe marginea drumului și ajungem după o primă urcare susținută la un superb punct de belvedere spre Prut și Ucraina. Partea ucrainiană pare mult mai populată și mai puțin accidentată. Cu privirea mai cuprindem și o serie de dealuri ce vor fi cuprinse în traseul nostru. Coborâm în Oroftiana și dăm de asfalt pentru o mică porțiune. Ajungem la o barieră care oprește accesul spre fâșia de graniță. Poposim câteva minute ca eu să reglez ceva la bicicletă iar băieții să servească niște nuci. Ne întoarcem să întrebăm localnicii cum putem ajunge direct spre Baranca 2 fără a greși țara. Mergem pe un drum de pământ prin zone necultivate pline de sânziene până la locul numit „capu boului. Tot acest drum înseamnă o urcare susținută continuată prin pădurea de fag și stejar. După aproximativ trei bifurcații unde ne-am orientat la nimereală ajungem pe asfalt la drumul care leagă Suharău de Baranca 2 și Fundul Herții. Șoseaua e perfectă iar priveliștile sunt încântătoare. La Fundul Herții ne oprim să mâncăm în același loc ca acum doi ani. Localnicii se opresc să mai vorbească cu noi, iar băieții se împrietenesc cu un cal care nu vroia să mănânce banane. La Racovăț inspectăm starea lucrărilor la vamă. Totul e lăsat de izbeliște! Pentru județul Botoșani acest punct de trecere a frontierei e foarte important atât economic cât și social pentru că leagă teritoriul comun Herța populat de români și care după cel de-al doilea război mondial a fost sfâșiat de armata rusă. Am înțeles că ucrainienii așteaptă autoritățile centrale de la București să-și facă treaba. E o modă la ai noștri să bată câmpii la TV până noaptea târziu fară a face mai nimic concret. Am înțeles că primarul de Pomârla a fugit la PSD (partidul de guvernămănt) cu scopul de a mișca lucrurile la vamă. Dacă până la sfârșitul anului nu face nimic, atunci ori s-a dus degeaba sau pentru interes personal.
Părăsesc indignat vama Racovăț și urcăm dealul ce o desparte de Pomârla. Aici asfaltul pus in 2008 începe să se degradeze. totuși infrastructura e foarte bună dar traficul rutier e foarte redus. La Pomârla facem dreapta pe un drum abrupt de piatră spre Hilișeu. Pe deal derapez ușor pe pietriș și sar de pe bicicletă. Chiar atunci primesc de la Gina un telefon să-mi spună că Adi Ciocan - Hockey Suceava a murit într-un accident la munte. Adi era omul cu care mă luptam cel mai tare la maratoanele MTB pentru că avea același nivel de antrenament. Sunt trist și parcă fără motivație de a mai participa la maratoane MTB. Dumnezeu sa-l ierte că era un băiat sufletist!
Din Hilișeu Horia începe urcarea pe forestier spre Dersca, mult așteptată de mine și Doru, considerată cea mai grea urcare a zilei. Ajung tot transpirat cu pulsul în gât la intrarea în Dersca la o fântână cu apă bună și rece. Aici Dan era să fie ”atins” de o mașină cu o soferiță debutantă. În zare se zăresc obcinele bucovinei deci știm că valea siretului e aproape. La Mihăileni facem popasul tradițional pentru masă. Aici ne întâlnim cu singurul echipaj de la poliția de frontieră zărit de noi pe tot circuitul. Ne distrăm de un omuleț de servici care în timp ce mătura prin fața magazinului cânta o slujba de la biserică. Nu prea știe el ”versurile”...doar la ”refren” era mai hotărât.
De la Mihaileni pornim pe cea mai plictisitoare parte a traseului, un drum lung de 56 km și drept până la Bucecea. Asfaltul e tot peticit și prindem vântul din față. În Bucecea refacem echipa pentru urcările finale spre Botoșani. Aici Gina mă anunță ca are o surpriză pentru noi. Mergem prin Ipotești și Manolești unde s-au desprins Bogdan și Doru. La intrarea în oraș mergem grupați până la magazin unde ne așteaptă mai multe sortimente de pizza aburinde. La un moment dat prin oraș se ”lipește” de noi Sergiu Balaucă care tocmai ce terminase de vânat niște segmente pe strava. Pe lângă asta o surpriză și mai mare a reprezentat-o tortul cu conturul județului pe el, realizată de maestra bucătar Gina! Stam la masă preț de o oră depănând amintiri de pe traseu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu