Ski la Bukovel

Bukovel - Ucraina

    Am tot căutat să merg cu cineva încă de acum doi ani la ski la ucrainieni sau la bulgari. În decembrie 2011 am ajuns totuși la Bansko doar eu cu Gina. În cele din urmă mă sună Adi să mă întrebe dacă merg la Bukovel împreună cu Toro (Ciprian) și Mișu Șoldănescu plus un domn mai în vârstă. Înainte de plecare aflu cu regret că nu poate veni și Gina cu mine, motivând că nu a primit liber de la șef.
     Vineri pe la 12 din cauza frigului mă chinui să pornesc motorul la mașină. Apoi mă lupt cu nămeții să scot mașina din curte și abia pe la 13:30 ieșim din dragul nostru Botoșani cu destinația vama Siret. Mergem greu din cauza zăpezii de pe carosabil. La vamă lumea știe mersul așa că dăm ”tradiția” la ucrainieni (aprox. 10 hrivne X 3) și pornim spre Cernăuți. Noroc că Ucraina are șosele mai late și e loc pentru derapaje pentru că zăpada nu e bine curățată iar sub stratul de zăpadă e gheață. În Cernăuți oprim la un MOL, undeva pe dreapta cum vii dinpre vamă, e destul de mare, imposibil sa-l ratezi. Aici e locul cel mai bun de schimbat banii în grivne, mai ales că schimbă și lei și poți să faci cumpărături. La Bukovel e mult mai scump decât în restul țării.
     La ora 16 pornim mai departe dar nu mai mult de treapta a-III-a la mașină. În Cernăuți e un trafic infernal, suntem deviați de poliție și cam în aproape două ore părăsim orașul.
     Pe la 19 suntem la Kolomia, un oraș care din mersul mașinii pare interesant, se vede influența austriacă. Cu cât avansăm spre vest și spre Carpați observ că zăpada e mult mai mică față de ce am lăsat acasă. Drumul devine mai îngust și șerpuit pe văile Carpaților, uneori cu polei pe carosabil.  Marcajele sunt în ukrainiană deci măcar învățați alfabetul,  rar mai sunt și câteva marcaje cu grafie latină. Un oraș stațiune care l-am remarcat prin pitoresc și animație e Yaremca cu un viaduct uriaș peste râul Prut, multe hoteluri și pensiuni. După un defileu are loc o contradicție între Mișu și Toro și astfel testăm fără să vrem o nouă șosea spre Bukovel destul de frumoasă dar cu pante de peste 12%. Așadar trecem întâi prin Bukovel și apoi ajungem și la Palyanytsya la pensiunea Marlen cam pe la ora 22. Pretul e când 300 hrivne când 350 în funcție de sezon și de cum negociați. Tot de aici se pot cumpăra și ski-pass-uri la același preț ca la Bukovel.(260 hrivne/zi - extra sezon).  Prima impresie la pensiune nu e cine știe ce. Plus că fără să vrem, eu și Adi am intrat prima dată direct în magazie apoi cu greu am găsit restaurantul. Doamnele de acolo vorbesc românește și asta e cel mai inportant lucru aici. Accentul lor e asemănător cu locuitorii din Maramureșul istoric. Bine am sosit în țara huțulilor!
    Nu știu cât de intimi sunt între ei ucranienii, dar nu prea înțelegeau doamnele de la recepție de ce tot insistăm să primim camere cu paturi separate și nu matrimoniale. După atâta vreme de condus prin nămeți și locuri necunoscute colegul meu de cameră Adi îmi cedează locul pe patul matrimonial iar el primește un pat pliabil. Adorm instant și mă trezesc dimineața la 7:30 cu o puternică durere de cap - cred că de la aerul cald și uscat din mașină. Băieții s-au căinat de frig pe timpul nopții, dar eu nu pot să spun că am simțit ceva.  După micul dejun cu două clatite (inclus în preț) ajungem și la centrul de ski Bukovel la 870 m. alt. Parcă sunt în altă țară. Locuri de parcare câte vrei - GRATIS. Noi am ales-o pe cea mai mare parcare, supraetajată, cu lifturi pentru schiori, cu punct de informare turistic, restaurante etc. Sunt impresionat!
    Mă roagă Oxana, prietena lui Mișu să-i arăt cum se ”debutează” la ski. Arăt câteva mișcări de început...dar aplic tehnica cea mai bună - o ajut să înțeleagă că fără căzături nu poți evolua iar gravitația e parte din lumea noastră.

Eu cu Adi la Bukovel

     Cu ski-passul în buzunar sunt gata să șlefuiesc aceste pârtii. Toată ziua, eu și cu Adi ne facem de lucru cu pârtiile din domeniul skiabil Bukovel. Aproximativ 51 km de pârtii de toate gradele și mofturile, cu lungimi de maxim 1800m schiabili (deci nu prea lungi), cu o gramadă de pârtii de nivel mediu, câteva dificile și scurte plus câteva aglomerate și lungi pentru începători.
     Din păcate noi am prins 4 lifturi din 11 închise. Din cauza asta nu am reușit să ajungem și pe cel mai inalt vârf din zonă - Dobra 1372 m alt.

Nu am reușit să ajungem pe cel mai înalt vârf (Dobra 1372m) din  cauză că nu funcționa telescaunul

     Ca să nu uit că totuși sunt în fosta URSS constat că schiorii, în majoritate echipați peste nivelul meu, se îmbrâncesc și se îmbulzesc să treacă prin porțile de la telescaun cam ca pe vremea când ne chinuiam să urcăm într-un autobuz de țară în comunismul atât de regretat de unii. Am rămas imediat fără rama din bot de la schiuri...Și mai interesant e că toate aceste lucruri se petrec în liniște iar pe fețele lor nu disting să aibă vreo problemă.
     Un lucru bun în Ucraina e că are o populație care a descoperit mai târziu atracția spre sporturile de iarnă, așa că toată lumea se dă pe pârtii de începători si medii. Un lucru rău e că nu cunosc o etică legată de siguranță și respect pe pârtie. Măcar acum casca e obligatorie. Un sfat e sa-ți porți singur de grijă și să cauți pârtii mai puțin aglomerate.

     La ora 17 se opresc instalațiile și observ că toți se conformează, nimeni nu protestează ca la noi. După o pauză cam de o oră mă duc pe pârtiile cu nocturnă, cam patru la număr. Pentru prima dată aud vorbindu-se românește lângă mine în telescaun. Mă uit mai atent și recunosc pe Vlad, un prieten din Botoșani! După câteva ture aici, unde deja se formase gheață, fiind și destul de obosit, rămân pe pârtie până la ora 19. Seara suntem la pensiune la un vin. Aceeași problemă cu frigul în pensiune, scuzat de gazdă, doamna Marlen, prin prezența unui grup de bătrânei ucrainieni sau ruși care au tras un chef afară pe terasă cu băutură și cântece din repertoriul unui Dan Spătaru sau Ion Suruceanu de la ei și care nu mai suportau căldura din camere.
  Dimineața ne trezim devreme să mergem la ski. Mișu și Toro vin cu vestea proastă că la Botoșani sunt închise drumurile și viscolește puternic. Eu și Adi mai că am mai fi rămas o zi la Bukovel, dar până la urmă mă supun majorității și reușim să returnăm ski-passul iar pe la ora 10:30 pornim pe drumul de întoarcere. La nici 10 km de la plecare un milițian ucrainian îmi pune fiola. Imediat mă ridic pe geam să văd ce indică. Văd că polițistul se trage un pas înapoi. Intuiesc că încearcă să tragă de o șpagă. Apoi cu o față nemulțumită mă pune iar să suflu. Nu i-a mers și face un gest sictirit cu mâna s-o ștergem de acolo. În afară de ”tradițiile” din vamă nu ne-a ”agățat” nimeni.
   Înainte de Kolomya începe ninsoarea abundentă dar fără să bată vântul. În jumătate de oră deja mergem prin troiene sub care sunt zone cu gheață. Nici o mașină de dezăpezire pe traseu, în schimb șoferii de autobuze conduceau ca nebunii plus cei cu SUV-uri, printre care unii cu numere de Transnistria. Trecem cu bine de Cernăuți și urcăm cu emoție dealurile prin codrii Cosminului. Sunt câteva tiruri de-a curmezișul dar noroc de drumurile lor late și de faptul că mașina e înaltă așa că trecem cu bine. Trecem rapid prin vama ucrainiană dar ne înfundăm la intrarea în țara UE-România. E un val mare de zăpadă chiar la intrare în care ne înfingem. După ce împingem din greu la mașină reușim să trecem. Stau toți burtoșii de funcționari români prin birouri și nu reușește nimeni să dea zăpada de acolo. Bine că ucrainienii pot. După faza asta mă gândeam că cine știe ce mă așteaptă în România, dar la noi totul a fost foarte bine. Din Siret am fost deviați spre Suceava și apoi spre Botoșani. Aici singura emoție a fost la ieșirea din Salcea unde un tir bloca o parte din drum dar la ora 17 eram la Botoșani. Am rămas cu 500 hrivne (aprox. 250 lei) așa că va trebui să mai fac o tură la Bukovel.