Cupa Emmedue 2010 - Ploiești

Bike route 806808 - powered by Bikemap 

   Traiască Vicky! http://victoriadumitrescu.ro/ nepoțica mea de la București. Sâmbătă 2 octombrie petrec la botez, cu toți cumnații și cumnățelele plus Gina, iar pentru duminică hai să mai facem un maraton - Cupa Emmedue. Oricum acțiunea a fost premeditată. Am venit de la Botoșani pregătit cu bicicletă și tot tacâmul, plus taxa plătită on-line pentru traseul de 60 km.
    Duminică dimineața plouă trist peste București. Mă trezesc greu și fără tragere de inimă cobor să-mi pregătesc bicicleta. Văd că roata spate e cam slabă și bag presiune. Văd că tot scapă. Desfac roata si văd cu greu că de fapt valva are fisură. Arunc camera, pun rezerva și văd că nici asta nu e bună, are pană. Hahal pregătire de concurs! Deja e târziu, plec spre Ploiești cu duba pe ploaie, merg precaut pe DN1, iar la Bărcănești merg pe centură. E duminică dimineață și  e slujbă mare la mănăstirea aia de pe centură...nu stiu numele ei, dar au parcat oamenii care cum au putut iar eu trec cu greu. Cam cu 15 minute înainte de start ajung și eu. Fug rapid la standurile de echipament și iau o cameră Giant. Când gata, tot transpirat, mă pregătesc să mă opresc din pompat, camera face explozie, spre disperarea mea și amuzamentul discret a celor din jur. Fug iar după altă cameră. Iau o cameră Kenda light, că altceva nu era... Deja era numărătoarea inversă iar eu începeam să dau la pompă. Mă opresc precaut la o presiune nu chiar pe gustul meu, de frică să nu mai fac explozie. Pentru că nu mai aveam cameră la schimb iau cu mine un set de petice auto adezive (Doamne ferește de pană!). Din mers îmi prind numărul și pornesc total neîncălzit direct în concurs. Noroc cu organizatorii care au pus la început o porțiune de asfalt în urcare ușoară. Vremea devine frumoasă și eu tocmai ajung din urmă ultimii concurenți și intru în cursă. Mă salut cu domnișoara care parcase lângă mine, primesc laude pentru viteza cu care am reintrat în joc. (Gina dragă, uite aici fete care știu să mă aprecieze pentru eficiență) Nu-mi place presiunea la cauciucul pe spate și am șanse să fac pană cu el, dar nu vreau să pierd ritmul impus. Când părăsesc asfaltul sunt pe la mijlocul plutonului. Urmau niște urcări serioase așa că opresc și mai bag aer. Încep urcarea în ton optimist, nu-mi plac niște concurenți care mă văd că urc pantele în șa dar nici nu se gândesc să se ferească, ba chiar unii se și opreau să se odihnească. Dar nimic nu mă putea enerva mai tare ca scrâșnetul satanic al discului față! Mă făcea pe fond nervos. Trec printr-o baltă numai cu gândul că se potolește, dar nici vorbă, apăreau și alte tonalități isterice. Vreau să beau apă și realizez ca am uitat sa iau! Se bifurcă și traseele noastre, iar eu dau să fac dreapta când un nene arbitru îmi spune că treț s-o iau pe traseul scurt, că am număr de traseu scurt. Îi promit că-i pun în CD playerul de la mașina lui discul meu de frână dacă mai insistă. Continui pe traseul lung, unde se schimbă în bine și atitudinea între concurenți. Ajung la primul punct de alimentare, alimentez cu apă sau energizant și sunt hotărât să rezolv cu discul față. Masa de la punctul de alimentare e un adevărat festin! Când dau să plec văd că vine un tip amărât cu un 29er cu lanțul rupt și fără cheie de lanț la el. Dau să plec dar îmi amintesc de momentul nefericit de la Maratonul Harghita Băi din august. Mă opresc, repar lanțul apoi plec tocmai când trece pe lângă mine o fetișcană. Misoginul din mine, oricât de oprimat a fost în perioada de cănd trăiesc alături de o adevărată feministă, a ieșit la lumină și s-a dus direct la pedale. Parcurg un traseu pitoresc, pe lângă sonde, pe dealuri cu largi priveliști spre Ploiești, apoi Urlați, parcurg în viteză o frumoasă pădure de foioase, și apoi iar sonde și sate pitorești. Depășesc ușor unu câte unu din concurenți, până ajung și la tricourile printate cu sponsori autohtoni.  Pe o urcare spre o fâșie de asfalt de la o curte iese un cățel mic da isteric, care se înfinge cu dințișorii fix în oușorul meu. Măi, ce naiba, toate mi se întâmplă numai mie!!!
     Șoseaua de pe deal se termină într-un punct de alimentare, un mic bufet suedez, aș spune. Aici iar un nene mă întreabă de număr, nu-l bag în seamă pentru că în fața mea e o domniță roșcovană, pregătită pentru întrecere. Urmează o coborâre prin vie, o luăm amândoi aiurea la un moment dat, revenim pe bâjbîite în traseu. Dacă am ceva de reproșat organizatorilor (și asta e singurul reproș) ar fi ca au marcat destul de prost această zonă cu schimbări bruște de direcție. Am un full Santacruz Superlight, așa că nimic nu-mi stă în cale pe coborâre...nici chiar traseul de concurs, care cred că era undeva în stânga. Mă hurducăi bine printr-un câmp cu cartofi parțial scoși până ce ajung la o cărare ce mă scoate la o crâșmă. Aici toată suflarea birtului vrea să mă ajute cu indicații. Parțial lămurit, continui precaut să pedalez la poalele dealului de pe care tocmai am coborât. Ajung la un drum asfaltat și zăresc în față parcul Bucev, când din sens opus vine un concurent. Nu mă opresc din pedalat...când, il văd pe Dan Mazilu venind vertiginos tot din sens invers. Eu mă îndrept spre parc, iar ei merg în sens opus?! Întorc bicicleta și începe o urmărire pe șosea, pe plat, cu vântul în față până ce închidem o buclă care se termină la parc, la sosire. Când am trecut linia de sosire cu numărul de tură scurtă, cred că cei prezenți s-au gândit cum de a putut ăsta să meargă așa prost pe 30km și să scoată mai bine de 3 ore?

      Până la premiere am fost la standul Giant unde am făcut un drive test cu un 29er, presimt, viitoarea mea bicicletă. Atmosfera de după concurs cât și premierea a fost foarte plăcută. Am rezolvat cu domnișoarele cele drăguțe și problema numărului, așa că s-a făcut dreptate și am ieșit pe locul 8 la categoria 30 - 40 ani. Mulțumesc fetelor și mulțumesc organizatorilor pentru un weekend plin de peripeții dar cu final fericit!

Vali Catargiu - G.E.O.S. Botosani