August 2001 - Clăbucetele Predealului, Postăvaru

La întorcerea de la Bucureşti prefer sa mai fac un popas la munte. Aşa că plec dimineaţa spre Predeal, iar de aici merg spre cabana Trei Brazi apoi la cabana Poiana Secuilor, frumos loc pentru servit mesa. Pornesc spre vârful Postăvaru (1800m alt.) şi urc până la intersecţia cu poteca ce coboară spre Timişu de Jos, la o defrişare cu tufe mari de mure coaptă. Aici renunţ să mai urc spre vârf şi cobor pe o viroagă adâncită de torente spre cheile Rîşnoavei. Drumul forestier mă duce prin poieni largi care lasă loc deschis spre abruptul Itvig cu numeroşi pereţi de calcar. Ajung acum pentru prima dată în cheile Râşnoavei şi mă aşteptam să fie mai lungi, dar totuşi peretele sudic, imens şi surplombat m-a impresionat destul de mult. Nu aveam echipament la mine pentru catara, dar descult tot m-am avântat câţiva metri pe verticalele pereţilor. Continui pe valea Râşnoavei unde erau instalate o mulţime de corturi mari , de familie, până la confluienţa cu pârâul Cheiţa. Renunţ la ideea de a merge spre oraşul Râşnov şi urmez drumul forestier spre cheile Cheişoara, destul de scurte şi scunde. Încep apoi un urcuş susţinut printr-o pădure seculară de foioase superbă, până la o şa de unde o potecă mergea spre stânga la Râşnov iar alta spre Poiana Braşov. Pornesc spre Poiana Braşov, traversez pârtia Lupului şi cobor pe Drumul Roşu până-n staţiune printre case de vacanţă şi hotelaşe apărute peste noapte ca ciupercile, care mai de care mai colorată şi înghesuită. Un haos arhitectonic. Mă strecor printre ele spre vechiul drum al Poienii când pe lângă un gard, doi rottwailers se năpustesc spre mine. Din reflex fac o săritură laterală, mă împiedic şi fac din nou entorsă, tot la piciorul drept. Urlu de nervi, de durere şi eram cât pe ce să iau un pietroi uriaş şi să schilodesc una din javre. Cobor schiopătând spre Braşov, apoi cu un autobuz cobor din cartierul Schei până în centru, apoi iar pe jos până la gară. Noaptea la 11 este un tren care mă duce direct acasă, la Botoşani.