Cel mai important maraton MTB din România si cel cu cea mai mare tradiţie, nu putea să lipsească din lista de maratoane de pe anul ăsta. Mediaşul e cam departe de Botoşani, dar impulsul final a fost provocarea lansată de fostul meu coleg de bancă din liceu, John Vasilcin, actualmente Ivan bulgarul, un ciclist împătimit care dorea să-şi măsoare forţele cu mine. Plătesc online taxa de inscriere cu 10 zile înainte, pentru tura lungă. Fac antrenamente, vorbesc şi cu "humoriştii" Gabi, Danuţ şi Cătălin să facem o echipă dar cu câteva zile înainte de concurs, mă anunţă Ivan că tocmai s-a lovit la picior şi nu poate veni.
Plec spre Mediaş vineri dimineaţa din Botoşani cu Gina, George, Violeta, Maria şi copiii - Dumitriţa şi Andrei. Pe drum fiind cu copiii mergem lejer, oprim să căscăm gura prin fel de fel de locuri. Pe la amiază suntem în Târgu Mureş la grădina zoo, apoi GPS-ul ne bagă pe nişte drumuri secundare prin inima Târnavelor. Cănd să vizităm Cetatea de Baltă, se porneşte o ploaie grozavă. Plecăm spre Blăjel pe o scurtătură pietruită destul de ruptă de ape.Când prindem asfaltul văd pe șosea o săgeată albă şi scris MMM. Am intrat probabil pe un segment din traseul de mâine. La Blăjel ne cazăm la un camping "Două Lumi", a unui olandez mustăcios, corect şi amabil. Vremea e foarte capricioasă în perioada asta a anului. Pe un cer plumburiu pornesc pe bicicletă până la Mediaş să preiau pachetul de înscriere. Solul e lipicios şi musteşte de apă, e clar că mâine facem "împachetări cu nămol".
Dimineaţa servim la olandez un mic dejun consistent iar când ajungem la Mediaş vedem că e plin de ciclişti. Se vede clar cât de popular e acest maraton.
Iar iau startul în coada plutonului împreună cu Gabi, Dan şi Cătălin din Humor. Au trecut mai bine de 40 de secunde de la semnalul de pornire şi momentul în care m-am pus în mişcare. Prin tot Mediaşul s-a format un uriaş "cârnaţ" de ciclişti, toţi dornici de competiţie. După acroşajul grav de la Preluca, am mers cam incet printre concurenţi în oraş. Când am ajuns la poteca care urca spre mocirlă, cred ca aveam cam 100 de concurenţi în faţă. Unii oameni, mai ales bucureştenii, erau aşa de curăţei că s-au lasat mai greu convinşi să intre în noroi, timp în care liderii se tot distanţau de noi. De la noroi trebuia sa tot curăţ roata, pinioanele şi deraiorul spate. Când credeam şi eu că scap de noroi, urma o nouă rundă. Pe coborâri, intram mereu în derapaj şi tot ajungeam în decor. Fiind mulţi concurenţi puteai să loveşti sau să fii lovit, din cauza asta viteza de rulare era mică. Chiar după al doilea punct de alimentare, într-o poiană largă în care soarele dogorea, am făcut pană la roata spate! Am uitat levierele la maşină şi incerc cu două aşchii să scot cauciucul. Se opreşte un băiat fain si-mi împrumută levierele lui. Nu am reţinut numărul de concurs dar pe această cale îi mulţumesc frumos. În timp ce umflam la roată, tot treceau pe lângă mine diverşi concurenţi, ca în final să-i văd şi pe Cătălin Boicu, Gabi Cicu şi ultimul Dan Florea. Îl prind pe Dan din urmă, îl ajungem şi pe Gabi şi pornim cursa între noi. Traseul se desfăşoară pe nişte culmi pitoreşti, prin iarbă, cu nişte coborâri abrupte, foarte antrenante. Urmează o urcare prin pădure, pe un drum pietruit. Căldura mă stoarce de toată energia. Abia mergeam cu 8 - 10 km la oră până la punctul de alimentare 3. Încerc să mă hidratez cât pot, şi mă chinui să curăţ lanţul. Noroiul de la început de tură a devenit acum beton. Îmi e frică să nu rup lanţul sau macaraua de la schimbător. Rămân să pedalez o bucată cu Gabi în faţă. Trecem prin curtea bisericii de la Boian, unde eu fiind mai înalt am luat păianjenii de pe grinzi. La urcarea din Boian sunt întrecut de câţiva concurenţi pentru că nu mai reuşeam să pedalez normal, lanţul nu mai vrea să fie flexibil. Consum toată apa din bidon tot udând lanţul. În punctul de alimentare 4, mă reîntâlnesc cu băieţii din Humor plus alţi concurenţi, majoritatea toropiți de căldură. Pe cer apar primii nori mai închişi la culoare, semn că după-masă va fi furtună. Pornesc în coborâre avându-l în faţă pe Dan Florea. Nu reuşesc să mă ţin de el, dar rămân în pluton cu Cătălin, Gabi şi nişte băieţi de la Rădăuţi. Pe o urcare spre o stație de gaz metan și o șosea națională, mă rup de pluton și ajung din urmă un alt grup de cicliști. Găsesc la un punct arbitru un domn amabil care-mi pune niște ulei pe lanț și parcă merge altfel...
Cum era de așteptat vine și furtuna. Dar nimeni nu se aștepta să fie atât de puternică! Pedalez pe o urcare pe o pajiște. Nu am pe nimeni nici în față nici în spate. Trăsnește și fulgeră în jurul meu, iar ceea ce fac eu e doar să pedalez încet și să mă rog să nu fiu pedepsit cu trăsnetul. Pe ploaie îl întrec pe domnul Bituleanu (de la Felt) și câțiva concurenți de la tura scurtă. Înainte de coborârea spre drumul de asfalt spre Bazna, frâna față nu mai ține deloc. Pe asfalt pedalez căt pot, doar-doar să mai ajung vreun concurent din urmă, cum ar fi Dan Florea, dar nu vad pe nimeni. În cetatea Bazna un arbitru mă oprește să mă anunțe că traseul s-a terminat pentru mine și toți cei care vor veni. Predau cipul și aștept să fiu preluat de o mașină. Cu un gust amar, mă strecor printre concurenții de la sosire cu gândul să spăl bicicleta. George se oferă să o spele el, așa că scap de întrebările cunoscuților. Mănânc niște paste cu băieții din Humor și mă retrag la pensiunea olandezului.
Ziua următoare lenevesc la piscină, socializez cu ceilalți biciclisti, ca apoi să mă retrag spre casă, nu înainte de a mai face o plimbare la pas prin Mediaș și mai ales prin Sighișoara.
Maratonul Medieval Medias
luni, 28 iunie 2010
joi, 10 iunie 2010
Maratonul Saint George - Sfantul Gheorghe
 |
| Saint George Maraton mtb 2010 |
Dupa Preluca, ploaia nu prea s-a mai oprit cam 2 săptămâni, așa că nu merg la maratonul de la Târgu Secuiesc. Totuși, la insistențele lui George, pornim spre Sfântul Gheroghe la "Maratonul Saint George" organizat duminică 6 iunie. Ajungem sâmbăta, pe înserat la Sfântul Gheorghe, stăm la o terasă să vedem dacă e ceva mișcare cu înscrierea. La ghereta de lângă parc nu era nimeni așa că pornim spre Șugaș Băi spre o pensiune sau un loc de cort. Şugaş Băi e cam departe aşa că imediat ce intrăm în pădure, găsim pe dreapta o poiană cu stejari falnici. Campăm şi dormim aici până dimineaţa.
Duminică mergem cu maşina în centru unde deja parcarea se umpluse de alţi ciclişti. Pentru că nu sunt sigur pe SPD-uri voi folosi nişte pedale normale. E primul maraton din viaţă al lui George, aşa că-l voi însoţi/supraveghea pe traseu. Startul se dă la ora 10.30, iar eu cu George participăm la tura scurtă de 27 km. Vremea e deosebit de frumoasă şi traseul foarte frumos şi variat. Am plecat din centru, apoi am continuat cu antemergător cam 4 km pe asfalt prin oraş. La un moment dat, toată lumea a "zbughit-o" spre stânga peste un pârâu, direct în pădure. A urmat o urcare serioasă, care a făcut clar diferenţa între participanţi. Cam tot traseul a fost single track, variat, foarte frumos, fără noroaie, cu urcări şi coborâri ciclabile. La singurul punct de alimentare de pe traseu am mai redus din ritm pentru că doream doar să participăm, să ne bucurăm de vreme şi peisaj şi oricum nu eram chiar biciclişti slabi :). A urmat o urcare mai consistentă prin pădure până într-o poiană superbă de unde am zărit Bucegiul şi Piatra Craiului încă acoperiţi de zăpadă! A urmat coborârea finală unde am facut tot ce am putut să ajungem fără incidente. Poteci abrupte, apoi drum forestier care trece pe locul unde campasem cu o seară înainte. Ajungem pe asfalt şi după 3 km de şosea trecem bucuroşi linia de sosire. Pănă spălăm noi bicicletele ajung şi fetele noastre de la Muzeul Ţării Secuilor. Locurile noastre au fost 8 din 12 participanţi, pentru George şi 22 din 28 participanţi, pentru mine. Aceste locuri nu contează în nici un fel. A contat că George a fost astfel la primul lui maraton MTB imediat după ce a împlinit 14 ani, a contat atmosfera prietenească, oamenii faini de pe traseu, vremea deosebit de bună şi organizarea fără reproş. După premiere a avut loc o tombolă, iar George a fost cel norocos, el primind o pompă şi marele premiu, un ceas cu senzor de puls pentru antrenamente.
Sfântul Gheorghe, mai venim!
sâmbătă, 22 mai 2010
Maratonul Preluca - mai 2010
 |
| PRELUCA - mai 2010 |
Preluca 2010 a fost pentru mine primul maraton montan la care am participat în 2010. Am studiat site-ul www.preluca.ro, iar după câteva discuții telefonice cu băieții din Humor m-am hotărât să particip la tura lungă de aprox. 90 km. Plecăm vineri 14 mai, eu cu Gina din Botoșani, iar din Humor ni se alătură Gabi, Dan și Cătălin. Ajungem pe întuneric în Copalnic Mănăștur și, spre rușinea noastră de munțomani, ratăm mai multe intrări, până ce ajungem la tabăra de corturi, undeva in inima prelucilor. De la tabăra de corturi, privelistea e fantastica sau, mai bine zis, jocul de lumini.
Dimineața, după micul dejun, străngem toată tabăra și coborâm în centrul satului Copalnic Mănăștur să facem înscrierea. E destul de multă lume, plăcut surprins rămân când văd o grămadă de moldoveni înscriși la start, cei mai mulți sunt din Rădăuți. Cum stăm sub amenințarea codului galben de ploi, îndes în rucsac o geacă și o pereche de pantaloni de fâș. Bicicleta pe care o folosesc acum, un Genesis hardtail, model 2003, e la primul maraton. Gina rămâne la start cu mașina și toate bunurile noastre în custodie iar noi ne avântăm în iureșul startului. Pe ultimul viraj, înainte de ieșirea din drumul asfaltat, mă acroșez de un băiat din Baia Mare si de Gabi din Humor. Din trânta asta eu ies cel mai șifonat, partea dreapta a corpului am rașchetat-o de asfaltul grunjos. Pe lângă rani, mai am și ghidonul ușor îndoit spre stânga. Era cât pe ce să renunț dar... am reintrat in cursă.
Prima urcare a fost destul de susținută, obositoare pentru mine. La primul check-point, cei de la Crucea Malteza m-au bandajat, mai ales la palma dreaptă unde, din cauză că țineam ghidonul am avut cele mai mari probleme. Vremea e încă frumoasă iar traseul pitoresc. Urmează la un moment dat o coborâre cu probleme de orientare unde intru pe un jgheab greșit și cad... fix in cap. Gabi poate relata mai multe că la un moment dat era în spatele meu și se amuza copios. Din cauza beliturilor, a ghidonului strâmb și a suspensie suntour mediocre, coborârile reprezintă un mare efort pentru mine. O bună bucată de drum merg alături de Cătălin, iar uneori ne mai suprapunem cu Gabi Cicu si Iustin (din Rădăuți). Au fost ceva probleme cu orientarea dar am nimerit aproape tot timpul calea cea mai bună, de câteva ori folosind doar intuiția. Pe o urcare încerc, dar fără să reușesc, să-i prind ritmul Elenei Fodor. Totusi interesant a fost că în timp ce făceam o nenorocită de pană într-o vale, pe marginea unui pârâu la km 56, o văd că mă depășește iar... La un moment dat, după porțiunea de push-bike, pe firul unui pârâu, Cătălin prinde avânt și rămân pentru prima dată singur. La ultimul punct de alimentare, cu toate că plouă și e frig, fetele sunt amabile și mă lasă să-mi fac plinul. În timp ce "băgam" in stomac, arunc o întrebare: Sper să mai vină cineva și dupa mine, doar nu oi fi ultimul? Fetele zâmbesc și primesc următorul răspuns: Ei, na...tre' să fie și cineva ultimu'. Am crezut în prima fază că nu e o referire directă la mine dar după câteva pedale și după un ochi pe computerul de pe ghidon, o umbră de neliniște mă cuprinde. Am avut timp să mă gândesc pentru o clipă cam ce ironii va spune Gina. Așa că nu mai e timp de gândit ci doar de acționat. Cum pe grafic vine cea mai tare urcare a traseului, încerc să-mi fac un ritm, mediu, constant. Cătălin, prima "victimă", știu că are un mare avantaj pe coborâri și datorită bicicletei full-suspension, așa că trag din greu să mă distanțez pe urcare. Iar urcarea asta nu se mai termină. Un deal, alt deal și imediat altul. Ehai! ce văd eu în față? un alt concurent! Trag tare...gata! Acum eu sunt iepurașul și ceilalți trag după mine.
Vine ea și coborârea, iar eu tremur ca varga de frig. Pun repede geaca și pantalonii pe mine și mă simt muuult mai bine. Coborârea e un calvar! Trec prin poiana în care am avut corturile unde dau de un lut roșiatic foarte alunecos. După câteva cristiane coborârea e pe un drumeag în serpentine strânse. La un viraj luat mai tare, pierd controlul și plonjez cu tot elanul în mâlul gălbui. Aș fi vrut să fi făcut o poză la urma lăsată de mine în lutul prelucilor.
La intrarea în Copalnic Mănăștur nimic nu mă mai poate opri să scap de locul codaș. Am luptat mai abitir ca la orice competiție anterioară.
Maratonul Preluca mi-a provocat trăiri puternice și cu siguranță, atâta timp cât domnul Tamaș va mai fi dispus să încerce, voi reveni să particip!
marți, 20 aprilie 2010
Cu bicicleta prin padurile Agaftonului - judetul Botosani
 |
| Cu bicicleta prin padurile judetului - aprilie 2010 |
Primavara e o adevarata explozie de lumina si culoare. Pornesc in forta cu noua mea bicicleta Genesis spre dealurile Agaftonului si Baisa. Dealurile din aceasta parte a judetului se preteaza foarte bine la cicloturism si marathon. Neajunsuri ar fi noroaiele lipicioase si tintarii din zonele umede. Plecarea are loc din Botosani, zona "poligonul ACR" , trecem prin satul Hudum apoi parasim drumul modernizat si evadam in natura. In circuitele mele sunt uneori insotit de George, Nicu, Marian.
Am infiintat un ONG , "GEOS" , cu profil pentru tineret, dar nu am reusit sa fac nimic concret pentru a scoate tinerii din "mirajul" calculatorului. Poate nici cel cu care am inceput actiunea nu e prea implicat si nici putere financiara nu are, astfel ma vad in situatia de a accepta, ca momentan acest proiect e un mare esec.
Momentan urmaresc ce actiuni intreprind ONG-uri similare. Orasele mici din Transilvania fac mai multe actiuni decat Bacaul sau Galati. Se organizeaza tot felul de concursuti pentru tineret, cum ar fi: Maratoane, triathloane, catarare, orientare. Voi participa si anul acesta la tot soiul de concursuri si sper sa invat ceva ce pot implementa aici.
marți, 6 aprilie 2010
joi, 18 martie 2010
Schi de tura in Giumalau
 |
| Martie 2010 - cu schiurile de tura prin Giumalau |
Ideea de urca Giumalăul iarna pe schiuri o aveam încă din anii '90 cănd mergeam pe Rarău. Nu sunt prea mulţi schiori de tură prin colţul asta de ţară aşa că am plecat doar cu cumnatul meu Cristi, într-o seară de vineri la început de martie spre poalele Giumalăului. În Pojorâta, când intrăm pe drumul de piatră (în curs de asfaltare) suntem opriţi cu girofarul de o maşină de poliţie şi percheziţionaţi. Cam greu s-au lăsat convinşi la miezul nopţii de intenţiile noastre. Dormim în maşină la - 4 C iar dimineaţa destul de pleoştiţi pornim spre creastă. Alegem valea Chilia, care e şi cel mai rapid drum de acces în creastă apoi urma să parcurgem toată creasta până pe vârful Giumalău şi coborâre spre şaua Fundu Colbului. Cristi nu a vrut să parcurgă cu mine integral pe schiuri traseul, aşa că s-a dotat doar cu rachete de zăpadă. Tinta lui este să ajungă pe creastă şi în funcţie de vreme să ajungă pe vârful Giumalău. Ziua a început însorită, ca apoi,cu cât urcăm să simţim puterea vântului dinspre NV. În prima parte, datorită defrişărilor urcăm anevoios pe urme de TAF pline de gheaţă. Clăparii de tură sunt incomozi, iar schiurile de pe umăr mă dezechilibrează. Cand atingem piciocrul de munte, zărim vis-a-vis, în Rarau, schitul Ioan Iacob-Corlăţeni,şi lumina ne inundă şi ne încălzeşte...doar pentru câteva momente pentru că imediat suntem cuprinşi de un plafon de nori cenuşii de care nu mai scap până la retur. Pe zăpadă se vedeau urme de ski de tură. Oare cine să fi fost? Urcăm abrupt prin pădurea nesfârşită pe o vreme închisă şi cu rafale de vânt, până ce Cristi se satură şi hotărăşte să facă cale întoarsă. Singur urc mai repede pe schiuri pe "foci" până la creastă. În creastă e greu de răzbătut şi nimic de văzut. Vântul bate sălbatic, eu mergând mai mult sub linia crestei pe versantul de est, mai dosit, cu gândul doar de atins vârful şi repede la vale. Intr-o şa, nu-i chip de trecut. Pur şi simplu eram spulberat şi trântit destul de dureros. Uraganul era în plină ofensivă, îl simţeam ca un şuvoi continuu de aer. Am stat la dos după un bolovan unde m-am confruntat cu niste idei existenţiale, apoi am pornit iar atacul, târâş de data asta. M-am confruntat cu o altă problemă acum...nu puteam respira. Ciudat, primesc aer la presiune maximă şi eu simt că nu inspir nimic! Revin la bolovanul meu şi realizey că nu mai pot controla muşchii feţei. Aleg ultima variantă, cea mai înţeleaptă, vorba din popor "dai românului mintea cea de pe urmă", să cobor şi să merg pe sub creastă. Singurul stress aici e că din cauză ceţii poţi să te duci pe un picior de munte şi să părăseşti creasta.
Zăpadă multă, pante inclinate cam prea mult pentru ski de tură, ceaţă, vânt ...cam nici o legătură cu o zi de weekend insorit la ski. Pe la 13.30 ajung şi la un stâlp de marcaj bandă roşie, traseu care leagă Giumalau de Rarău. Ce-mi zic....a venit vremea să mai şi schiem. Cobor pe foci cat să caut un loc dosit să le pot scoate. fac slalom printre vârfuri de jnepeni şi pierd orice orientare! Acum chiar mă panichez. Sun la Gabi Cicu care se dădea cu placa în Rarau. Îmi spune că zona aia e greu cu orientarea şi pe vreme bună, aşa că sa-l sun pe Voicu Raia, şef salvamont. Veşti proaste şi de la el! Oricum mă anunţă că la Cârlibaba la pârtie e soare şi frumos. Are un plan de salvare pentru mine, care însemna să ma întorc la creastă, apoi să cobor la niste stânci (imposibil de ratat), iar la aprox. 1,2 - 2 km mai în vale să mă las pe versantul drept (estic) pe un drum de piatră. Acolo, dacă nu e viscolit, găsesc urmele lui de ski, pe care trebuie să le urmez orbeşte. Ajung sub vârful Giumalau (1858m) şi din cauza ceţii tot mai dese, nu văd imensa cruce, urma unor bănci mă linişteşte. Parcurg filmul intocmai, ajung in poiana şi aici găsesc valoroasele urme de ski, scaparea mea din acest munte neprietenos. Ţin aproape cu Voicu prin telefon pănă prind intrarea în pădure.
În sfârşit schiez şi eu! Fac cristiane largi prin pajisti, mă simt minunat, revin la realitate când trebie să urmey urmele lui Voicu prin pădure. Nu am nici pe departe viruozitatea lui, aşa că frânele bruşte şi ieşirile în decor se înmulţesc. În fundul văii scot schiurile pentru că tafurile au fărmat drumul. Ajung în drumul spre Pojorâta, străjuit de tot felul de vile de vacanţă. Mai parcurg cu schiurile in spate 4 km de drum alunecos foarte incomod pentru piciorele mele pana ce ajung la masină. Mă uit la ceas, e 17.15 şi e lumină. Aşteptam de acum să vină primăvara.
miercuri, 28 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
