Iulie 2006 - Muntele Giumalău

Iulie 2006 - Giumalau

Particip la a treia ediţie a taberei de "survival" care are loc în Giumalău, oganizată de asociaţia "Triumf" patronata de Strujan Ioan. Majoritatea copiilor din grup sunt jucători de volei şi elevi la şcoala nr. 13 din Botoşani. Vine cu mine şi nepotul meu George aşa că dimineaţa plecăm din Botoşani cu un microbuz plin de copii şi bagaje. Organizatorii principali sunt Ioan Strujan şi " Mihai Vasilică alias "Mishu' " care s-au ocupat de aspectele logistice, treaba mea fiind strict legată de cunoaşterea naturii şi deprinderi practice. Microbuzul ne lasă pe valea Bistriţei la podul din satul Rusca. Mutăm toate bagajele intr-o benă şi parcurgem drumul forestier pe valea Rusca în lada benei lăsândune mângîiaţi de crengile lăsate ale brazilor. De la locul numit "la beci" luăm care cum putem bagaje şi pornim pe jos pe panta înclinată până la cabana Giumalau la peste 1600 m alt. Faza tare a fost când s-a pornit o ploaie torenţială iar corturile nu erau încă montate iar copii împrăştiaţi pe traseu cu bagaje după ei. După ce s-a oprit ploaia am vorbit cu un cioban cu căruţa să ne aducă restul de magaj şi pe Mishu. Descoperim că suntem cu mult peste capacitatea corturilor, dar copii se organizează eficient şi nu par prea deranjaţi de asta. Avem ocazia ca in aceste minunate zile petrecute la peste 1600m alt. să savurez specialităţile gastronomice pregătite la ceaun şi gratar de Mishu'. Domnul Strujan printr-o reţea de sforii şi pârghii reuşeşte să vorbească în direct pe Radio România Actualităţi despre activitatea taberei. Ce m-a impresionat a fost că fără să-şi scrie nici un rând pe foaie a spus în maxim 3 minute cam tot ce era de spus. Primul lucru care a urmat după montarea cortului a fost montarea fileului de volei în curtea cabanei între un stâlp de marcaj şi un par de fier. Responsabil cu plimbatul pe munte organizez o tură scurtă pe vârful Giumalău la 1858 m alt. Apoi în altă zi storc toată seva din ei printr-o tură de anduranţă cu plecare de la cabana Giumalău în coborâre pe piciorul Călineştilor în valea Bistriţei, numai pe nemarcate şi hăţaşe, pe albii de pârîu. Apoi o bucată pe asfalt, cam 5 km, până în cheile Zugreni. Prindem şi o ploaie care nu e chiar atât de puternică pe cât a fost la cabana Giumalău unde mie mi-a rupt un băţ de cort. În cheile Zugreni ratez intrarea în pădure şi mai pierdem cam o oră cu orientarea. Urcuşul de la cheile Zugreni la Cabana Giumalău a fost piatra de încercare a acestei tabere. Unii erau gata s-o ia razna, alţii sunau acasă şi plângeau în telefon. Totuşi vârsta lor minimă este de 13 ani, excepţie face doar George care stă bine şi fizic şi psihic. Poate că văd diferit ideea de survival, dar de un lucru sunt sigur. În momentele considerate "de limită" omul se debarasează de aparenţe şi se poate fi citi uşor. Copii sunt caractere în formare şi au prostul obicei de a copia comportamentul facil a persoanelor adulte cu care intră în contact. Apoi încă o problemă văd la copiii a căror familii sunt excesiv de grijulii, (iar aici nu mă refer doar la acei copiii "alintaţi") anume lipsa responsabilităţii clare, hotărâre în luarea deciziilor şi tendinţa de a pasa vina şi grijile la cei din jur. Ceea ce face domnul Strujan e demn de lauda. Ajungem pe la asfinţit la cabană iar copiii devorează tot ce e în ceaunul lui Mishu'. Neplăcut e când descoperit apă în corturi după ploaia de la amaiză. Copii au mai rămas incă 3 zile pe Giumalău iar eu cu George am pornit spre Pojorâta prin pădure printre tunete şi nori plumburii. Puterea şi ecourile tunetelor sunt impresionante cât să ţi se facă pielea găină.
Drumul nostru e foarte lung iar George dă semne de oboseală. Prindem nişte ocazii iar pe la ora 22 suntem acasă la Botoşani.

Iunie 2006 - Munţii Nemira

Iunie 2006 - Muntii Nemira

Hike route 1327886 - powered by Wandermap 

În momentul de faţă cred că am depăşit în această tură recordul personal de ore de mers efectiv pe munte. O tură în munţii Nemira aveam în vedere încă din facultate, dar abia acum am reuşit să merg aici, iar pentru asta am ales un traseu ceva mai complex, impreună cu cumnatul meu Cristi, cu plecare din Transilvania, din localitatea Lemnia şi coborâre la Slanic Moldova. Dimineaţa din Botoşani pierdem o legătură matinală cu Braşovul şi apelam la o cursă de la autogară ceva mai târziu. E o zi de iunie foarte călduroasă şi tot drumul stau cu noua mea jucărie ipod nano. Coborâm în localitatea Lemnia din jud. Covasna şi pornim agale pe uliţele largi spre munţii din zare. Toată lumea e la treabă prin curţi şi pe ogoare iar culturile de cartofi sunt peste tot. Ne salutăm cu bătrânii, noi pe româneşte ei pe maghiară, poposim la magazinul mix al satului unde facem ultima aprovizionare şi cerem informaţii despre traseu. O luăm spre o vale greşită şi o băbuţă în negru incercă cum poate mai bine să ne explice, din păcate în maghiară, cam pe unde s-o luăm. Am apreciat sfaturile ei pentru că de sus de pe versant se vedea bine o colonie de ţigani nomazi pe care noi trebuia s-o evităm. Urcând spre pădure vedem cum vine spre noi nori masivi de furtună. Scoatem impermeabilele şi tragem cât putem să ajungem la pădure. Ploaia se dezlănţuie iar în pădure e semi-întuneric. Mergeam cu capul în jos cu gluga trasă bine şi eram cât pe ce să intru într-o scoafă cu purceluşi care râmau linistiţi. Cristi m-a atenţionat şi m-am oprit la timp. Scoafa poate deveni foarte agresivă dacă se simte ameninţată. Pădurea devine tot mai sălbatică şi mai deasă. Nici nu se pune vorba de prezenţa unui marcaj turistic, ne orientăm după "H-ul" forestier şi după urmele ciobaneşti. Spre seară ajungem într-o poiana superbă cu un stejar răsfirat în centru. După ploaie totul e verde intens presărat cu flori mai ales galbene şi albe. Parcurgem o salbă de poieni pitoreşti pe o creastă paralelă cu creasta principală a Nemirei. Ne ia în primire o haită de câini de la o stână dar ciobanul intervine prompt, încercăm un dialog dar omul nu ştie nici o boabă de româneşte. Cand simţim că vine alt şuvoi de ploaie montăm imediat cortul şi adormim istoviţi. Noaptea mă tot trezesc tunetele şi flash-urile fulgerelor. Rememorez o noapte de pomină în Retezat cu fulgere si trăsnete infiorătoare.
Dimineaţa avem soare şi senin. La ora 7 suntem deja pe drum. Porţiunea aceasta de creastă de pe culmea Lemnia a fost cea mai frumoasă din toată Nemira. În dreapta, spre est, avem culmea masivă a Şandrului iar în stânga munţii Repatului şi ai Ciucului. Izvoare abundente neamenajate sunt lângă potecă, flori şi o mare varietete de copaci, de la stejari, mesteceni, fagi la conifere ca brazi, pini şi tisă. În momentul în care intrăm în pădure, mergem mult prin mlaştini şi călărim doborâturi. Pădurea asta se numeşte "strigoaia" şi adevărul e că la cum arăta simţeam că oricând putem da nas cu fauna mare a Carpaţilor.
Din lipsă de vizibilitate şi din cauza hărţii, am ratat cumpăna de ape din dreapta spre creasta principală şi ne-am infundat prin desiş, apoi am luat-o pe o defrişare prin iarba mare până la firul apei şi apoi oblic prin pădure seculară pe urmele făcute de nişte oi. După ore de mers în neştire ajungem la un adăpost unde era un cioban tipic şi care ne asigură că suntem pe drumul cel bun. Urcăm susţinut prin pădure de conifere până ce în sfârşit atingem creasta principală şi mai vad şi urme de marcaj. P ecreastă e ca o plimbare prin grădina botanică. Flori, insecte, fluturi şi păsărele cântătoare. Pe la ora 15 suntem pe Sandru Mare (1640 m alt.) unde ne suim pe o baracă de tablă ca să ne bronzăm şi să mâncăm. Din cauza căldurii vizibilitatea e redusă şi nori ameninţători ăncep să se strângă pe creastă. După siestă coborâm într-o şa şi urcăm cică pe Nemira Mare, dar harta e greşită iar distanţele sunt mult mai mari. Fuioare de ceaţă rece se învârt pe creastă şi coborâm la timp din faţa furtunii. Plouă torenţial şi într-o oră suntem deja foarte uzi. Stăm sub un copac dar în curând nici aici nu mai e bine. Pornim pe un drum forestier spre stânga spre cheile Doftianei dar harta e greşită şi mergem cam o oră în direcţia greşită. Deci facem stânga-nprejur şi iar încă o oră prin ploaie. Când ajungem la cheile Dofteanei se opreşte ploaia şi admirăm cascadele învolburate de debitul mare al apei.
Studiam harta şi lucrurile par simple. De la chei la Slănic Moldova estimăm cam una, două ore maxim. Dar şi de data asta ne înşelăm. Posibil să fie vreo scurtătură dar cu toată vigilenţa nu am găsit-o. Aşa că am tot ţinut drumul forestier până la ora 23. Practic in aceasta zi am mers cu pauye de maxim 3 ore de la 6 dimineata la 23.

Mai 2006 - Munţii Obcina Mestecăniş şi Ţibău

Mai 2006 - Tibau

Aprilie 2006 - Muntii Trascău şi Muntele Mare

Aprilie 2006 - Paste in Apuseni

Decembrie 2005 - Munţii Rodnei

Decembrie 2005 - Rodna

Septembrie 2005 - Munţii Cozia

Septembrie 2005 - Muntii Cozia

Am fost la întâlnire cu un posibil partener neamţ in Sibiu, lucrurile nu au decurs chiar cum mă aşteptam. Tipul avea deja un traseu şi era mai mult interesat de un deviz de cheltuieli. Supărat pe rezultat şi pe diplomaţia ipocrită, băteam la propriu pietrele prin Sibiul în plină refacere. Prin centru mă întâlnesc pur întâmplător cu Nazi. Mâncăm ceva, vorbim, omul fiind prins cu munca, îl las în pace şi hotărăsc să plec singur pe munţi.
Pe la 16 prind "săgeata" din Sibiu spre Călimăneşti, dar pierdem aiurea timpul, cam o oră, cu un macaz blocat. Treaba a decurs aşa: După ceva timp de asteptare în câmp, se dă jos "naşa" din "săgeată", merge în stradă, opreşte un ţigan cu căruţa şi dusă a fost. În jumătate de oră plecam şi noi.
Era deja seara, eu singur în munţi necunoscuţi pe o vreme mohorâtă. Nu e prima dată când mi se întâmlă, dar niciodată nu am fost prea încântat.
Prima impresie nu e prea îmbietoare. Plouă, vegetatia e formată mai mult din arbuşti deşi ca peria, iar poienile de la stradă sunt pline de gunoaie.Văd un marcaj pe un stâlp de telegraf şi chiar înainte de un pod la stângă peste Olt, eu fac dreapta pe versant. În pădure e intuneric bine, iar vâlcelul pe care urc e lutos şi abrupt. Ochesc o poiană frumoasă în dreapta, loc ideal de campat. Scot din rucsac cortul ultra compact şi profund permeabil, mănânc, mă bag în sac şi adorm imediat. Mă trezesc noaptea când aud tropăit în galop. Aprind lanterna ca să nu dea peste mine turma de căprioare sau cai în "plimbarea" lor nocturnă. Cu ocazia asta luminez şi balta în care îmi "înmoi" sacul şi picioarele.
Oricum mă întorceam noaptea, tot mă trezeam cu picioarele în balta. "Traiasca" firma de corturi RCO!
Dimineaţa nu mai plouă dar bate vântul destul de tare. Pornesc imediat urcuşul ca să mă mai încălzesc. Traseul e pintr-o superbă pădure de foioase, stejar şi fag. Momentele în care soarele mai scapă dintre nori produc efecte de lumină fotogenice. La un moment dat fac o deviaţie spre o cascadă, descrisă în numerele revistei "Munţii Carpaţi". Am prins-o după ploaie, cu debit dublu faţă de imaginea din revistă.
În timp ce pozam prin curtea mănăstirii Stânişoara, un uriaş triton incerca să intre la mine în rucsac.
Fiind prima dată în Cozia am rămas plăcut surprins de vegetaţia abundentă şi mulţimea de vietăţi ce mişună pretutindeni.
După mănăstire intru în lumea stâncilor. Colţii Forfecei sunt impresionanţi. În drumul spre vârful Cozia, am parte de porţiuni de căţărare usoară ajutate de cabluri, păduri de pini şi larga privelişte spre valea Oltului.
Cum ajung pe creastă mă ia vântul la împins, până la cabana Cozia, la o supă caldă urmată de un zaibăr oltenesc.
Coborârea din creastă va fi spre mănăstirea Turnu pe un traseu aerian cu vedere spre valea Oltului şi munţii Căpăţânii. Iau o porţie de ploaie de la un nor trecător, apoi e rândul soarelui să mă usuce. Coborârea spre Turnu e o adevărată aventură. Pentru că pământul e lutos şi umed, iar panta foarte inclinată, Reuşesc să fac "săniuţa" din plin. Arbuşti cu coarne coapte recompensau dificultatea coborârii. Am remarcat pe tot traseul de azi numeroasele troiţe şi cruci prinse pe copaci. Aproape de mănăstirea Turnu e o mică poiană în care e amenajată o "masa tăcerii" din lemn.
Mănăstirea Turnu am vizitat o fugitiv din cauză că trebuie să prind trenul de Sibiu.

Septembrie 2005 - Rarau Climbing Open

Septembrie 2005 - Rarau - catarare