duminică, 25 septembrie 2005

Septembrie 2005 - Munţii Cozia

Septembrie 2005 - Muntii Cozia

Am fost la întâlnire cu un posibil partener neamţ in Sibiu, lucrurile nu au decurs chiar cum mă aşteptam. Tipul avea deja un traseu şi era mai mult interesat de un deviz de cheltuieli. Supărat pe rezultat şi pe diplomaţia ipocrită, băteam la propriu pietrele prin Sibiul în plină refacere. Prin centru mă întâlnesc pur întâmplător cu Nazi. Mâncăm ceva, vorbim, omul fiind prins cu munca, îl las în pace şi hotărăsc să plec singur pe munţi.
Pe la 16 prind "săgeata" din Sibiu spre Călimăneşti, dar pierdem aiurea timpul, cam o oră, cu un macaz blocat. Treaba a decurs aşa: După ceva timp de asteptare în câmp, se dă jos "naşa" din "săgeată", merge în stradă, opreşte un ţigan cu căruţa şi dusă a fost. În jumătate de oră plecam şi noi.
Era deja seara, eu singur în munţi necunoscuţi pe o vreme mohorâtă. Nu e prima dată când mi se întâmlă, dar niciodată nu am fost prea încântat.
Prima impresie nu e prea îmbietoare. Plouă, vegetatia e formată mai mult din arbuşti deşi ca peria, iar poienile de la stradă sunt pline de gunoaie.Văd un marcaj pe un stâlp de telegraf şi chiar înainte de un pod la stângă peste Olt, eu fac dreapta pe versant. În pădure e intuneric bine, iar vâlcelul pe care urc e lutos şi abrupt. Ochesc o poiană frumoasă în dreapta, loc ideal de campat. Scot din rucsac cortul ultra compact şi profund permeabil, mănânc, mă bag în sac şi adorm imediat. Mă trezesc noaptea când aud tropăit în galop. Aprind lanterna ca să nu dea peste mine turma de căprioare sau cai în "plimbarea" lor nocturnă. Cu ocazia asta luminez şi balta în care îmi "înmoi" sacul şi picioarele.
Oricum mă întorceam noaptea, tot mă trezeam cu picioarele în balta. "Traiasca" firma de corturi RCO!
Dimineaţa nu mai plouă dar bate vântul destul de tare. Pornesc imediat urcuşul ca să mă mai încălzesc. Traseul e pintr-o superbă pădure de foioase, stejar şi fag. Momentele în care soarele mai scapă dintre nori produc efecte de lumină fotogenice. La un moment dat fac o deviaţie spre o cascadă, descrisă în numerele revistei "Munţii Carpaţi". Am prins-o după ploaie, cu debit dublu faţă de imaginea din revistă.
În timp ce pozam prin curtea mănăstirii Stânişoara, un uriaş triton incerca să intre la mine în rucsac.
Fiind prima dată în Cozia am rămas plăcut surprins de vegetaţia abundentă şi mulţimea de vietăţi ce mişună pretutindeni.
După mănăstire intru în lumea stâncilor. Colţii Forfecei sunt impresionanţi. În drumul spre vârful Cozia, am parte de porţiuni de căţărare usoară ajutate de cabluri, păduri de pini şi larga privelişte spre valea Oltului.
Cum ajung pe creastă mă ia vântul la împins, până la cabana Cozia, la o supă caldă urmată de un zaibăr oltenesc.
Coborârea din creastă va fi spre mănăstirea Turnu pe un traseu aerian cu vedere spre valea Oltului şi munţii Căpăţânii. Iau o porţie de ploaie de la un nor trecător, apoi e rândul soarelui să mă usuce. Coborârea spre Turnu e o adevărată aventură. Pentru că pământul e lutos şi umed, iar panta foarte inclinată, Reuşesc să fac "săniuţa" din plin. Arbuşti cu coarne coapte recompensau dificultatea coborârii. Am remarcat pe tot traseul de azi numeroasele troiţe şi cruci prinse pe copaci. Aproape de mănăstirea Turnu e o mică poiană în care e amenajată o "masa tăcerii" din lemn.
Mănăstirea Turnu am vizitat o fugitiv din cauză că trebuie să prind trenul de Sibiu.

Niciun comentariu: