August 2003 - drumeţie în munţii: Postavaru, Piatra Craiului, Ciucaş, Ciomatu şi Hăşmaş

August 2003 - Postavaru, Piatra Craiului, Ciucas, Ciomatu si Hasmas

Tură organizată de Ovidiu Rânja, cu maşina spre o serie de destinaţii montane. Iniţial în program era Piatra Craiului şi creasta integrală a Făgăraşului. Plec de la Botoşani şi mă întâlnesc cu el la Tîrgu Frumos. În maşină mai era: Misha (prietena lui Ovidiu) şi Rudi (un coleg de-a lor, un ciudat). Ajungem la Braşov şi cumpărăm de mâncare şi dăm mai departe spre Râşnov. Cum ceilalti nu mai văzuseră cheile Râşnoavei din Postăvaru, dăm o tură rapid până acolo. Ne interesăm de preţul de la instalaţia de bungee-jumping şi urcăm până unde începe traseul de via-ferata. Continuăm drumul nostru până la Zărneşti cu mici popasuri să admirăm impresionantul abrupt nordic a Bucegilor. Ajungem spre seară la Plaiul Foii unde mâncăm şi admirăm impresionantul abrupt vestic al Pietrei Craiului. Durează mult până ce Rudi îşi face bagajul, plus că pe drum tot facem popasuri ca să-şi tot schimbe câte ceva. Deja era întuneric aşa că mergem tot înainte spre refugiul Şpirla. Mergem greu tot împingând la ciudatul ăsta de Rudi. Cu chiu, cu vai, ajungem la refugiu şi curios e că aici nu e nimeni. Eu cu Rudi dormim în refugiu iar Ovidiu şi Misha la cort. Noaptea aud trosnituri şi sfornăieli de moş martin, pe lângă refugiu. Îl trezesc şi pe Rudi ca să nu se sperie şi arunc o petardă din uşa refugiului. S-au speriat în schimb cei de la cort care au venit la noi în refugiu. Dimineaţa plecăm în drumeţie să facem creasta sudică a Pietrei Craiului. Rudi rămâne la refugiu aşa că urcăm rapid pe grohotiş până "La Zaplaz", unde admirăm "ferestrele" de calcar. Ziua se anunţă frumoasă şi noi urcăm rapid pe poteca de "la lanţuri" spre creasta principală. Din creastă pornim spre sud peste varfuri ascuţite pe creasta sudică. Coborâm în şaua Funduri pe grohotiş instabil şi ţinem poteca de sub abrupturile vestice. Ajungem la "Cerdacul Stanciului" şi ne căţăram pe scara metalică sa admiram portalul mai bine, apoi mergem şi la Peştera Stanciului unde în fundul peşterii se află o sursă sigură de apă, traversăm zona umerilor apoi "marele grohotiş" ca în final să revenim la Spirla la refugiu.
In ziua urmatoare mergem pe Padina Lancii spre Poiana Inchisa despre care auzisem ca e minunata. Pana in Poiana Inchisa cel mai greu lucru a fost sa scapam de Rudi care tinea mortis sa mearga. In poiana am admirat ciopoare de capra neagra care vin aici la pascut. Am luat apa de la izvorul amenajat, o raritate la această altitudine în Piatra Craiului apoi am început să căutam continuarea "brâului de mijloc" printr-o zona periculoasa cu rampe de iarba foarte înclinate ca în cele din urmă să prindem firul brâului în coborâre spre "marele grohotiş", destul de incomod de parcurs. La capătul lui începe "brâul roşu", un traseu splendid. În prima parte brâul traversează "peretele uriaş" pe brâne expuse ca mai apoi sa devină prietenos. O mulţime de flori şi plante, de la mătrăgună până la garofiţe şi flori de colţ cresc în armonie cu lumea de piatră din jur. În ultima parte, brâul e mai greu de parcurs datorită jneapănului des şi înalt. La întoarcere vedem cum vine spre noi dinspre munţii Făgăraş o furtună uriaşă. Grabim pasul spre Şpirla iar pe drum îl ancorez şi pe Rudi care tocmai vroia să se spele pe dinţi... La Şpirla mă dezbrac complet, mă săpunesc bine şi ies afară la duş. Pană spre seară refugiul era neîncăpător cu omuleţi refugiaţi de prin toate cotloanele muntelui.
Părăsim Piatra Craiului cu destinaţia Făgăraş prin Rudăriţa. Pe Rudi l-am lăsat pe la Plaiul Foii iar în locul lui a mers Marcel, un băiat de loc din Câmpulung Moldovenesc stabilit prin Bucureşti. Ducem tot echipamentul până la capătul drumului forestier, aici lăsăm pe Misha şi Marcel iar noi ne pregătim să ducem maşina la Plaiul Foii când doi bătrânei drumeţi ne opresc imperativ să-i ducem la salvamont Plaiul Foii. Pe drum aflăm că pe Berevoiescu în Făgăraş sunt doi tineri, frate şi soră decedaţi, lângă un cort parţial montat. Mai târziu am aflat că au murit trăsniţi de ploaia care ne-a fugărit şi pe noi în Piatra Craiului. Am fost marcaţi de momentul ăla, aşa că ne-am întors la corturi, am strâns tot şi pe seară am plecat spre munţii Ciucaş.
În Ciucaş am ajuns la miezul nopţii şi am campat în poiana din faţa cabanei Muntele Roşu. În jur, românaşi cu manele, mizerie şi focuri şi grătare. Dimineaţa e înnourat şi frig. Totuşi plecăm spre vf. Ciucaş prin valea Cheia. Ajungem şi la cabana Cheia aflată intr-o situaţie deplorabilă. Continuăm prin golul alpin pe o burniţă rece şi mai apoi prin ceaţă de unde mai răsar stânci cu forme bizare. Pe vârful Ciucaş, la peste 1900 m alt. stăm cam jumătate de oră cu speranţa că se rupe ceaţa, dar ghinion. Întoarcerea ne-am pregătit-o prin culmea Bratocei până în pas apoi iar la cabana Muntele Roşu.
În ziua următoare în Ciucaş avem mare noroc la vreme. Urcăm până la o şa apoi spre dreapta spre creasta Gropşoarele cu superbe privelişti spre lumea de piatră cu forme ciudată. A fost mult mai frumos decât în prima zi, iar Ciucaş e foarte pitoresc.
Părăsim Ciucaşul, mai facem un popas şi prin Braşov apoi ne îndreptăm spre masivul Ciomatu. După masă plătim taxa de campare intr-o poiană largă nu departe de tinovul Mohoş. Noaptea călduroasă de august mă face să rămân întins pe iarbă şi să admir lumea de constelaţii. Dimineaţa facem baie in lacul Sfânta Ana, mergem la tinovul Mohoş, apoi în zona Balvanyos mergem pe la "cimitirul păsărilor", peştera Ucigaşă, mofetele cu emanaţii de gaze toxice. În final urcăm abrupt la cetatea Balvanyos care mai păstrează nişte ruine modeste. În schimb priveliştea de aici merită pe deplin efortul. Spre seară ajungem în orăşelul minier Bălan, la poalele munţilor Haşmaş.
Dimineaţa urcăm pe lângă rugi de mure şi zmeură până la cabana Piatra Singuratică. O cabană foarte modestă dar cu personal amabil. Urcăm printre stâncile de la Piatra Singuratica (Ecenn) care mie mi se par apropiate cu Pietrele Doamnei din Rarău. Urmăm apoi poteca de creastă prin pajişti subalpine spre zona somitală formată din vf. Hăşmaşul Mare cu cei peste 1790m alt. Aici erau niste localnici şi montau o cruce care să fie vizibilă din Bălan. De pe vârf avem o privelişte largă spre izvoarele Mureşului şi a Oltului, spre depresiunea Ciuc şi Munţii Harghita.
Din creastă forţăm o coborâre spre valea Oltului care se dovedeşte riscantă. Cu greu coborâm o rampă cu iarbă şi săritori până la o brână străbătută de capre negre. Mai depăşim o săritoare şi ajungem într-o pădure sălbatică. Ieşim într-un drum de TAF de unde putem admira măreţia pereţilor versantului vestic, străpuns de grote şi arcade. Oprim la o stână să cumpărăm nişte caş proaspăt apoi mergem cât de repede putem spre Bălan fiind zoriţi de o ploaie iminentă. Ajungem la timp, chiar înainte de şuvoi şi plecăm cu maşina spre casă traversând pasul Pângăraţi pe o ploaie deosebit de abundentă. In Cheile Bicazului prindem un apus de poveste care înroşea pereţii de stâncă.

Iulie 2003 - Munţii Rarău

Iulie 2003 - Muntii Rarau

Sunt iar cu treabă în Câmpulung Moldovenesc şi iar plec singur spre culmile Rarăului. Pentru că a fost ceva neprevăzut, nu eram bine echipat de munte. Am urcat în sandale şi m-am ales cu rosături mai ales la coborâre. Urmez drumul pe bâtca Bodii, cobor la poiana lui Mândrilă, admir abrupturile nordice ale vf. Rarău, apoi urc prin pădure pâna la hotel. Aici Florian Mastacan (Kobe) era în plin proces de amenajare a traseelor de căţărare, prin proiectul "Pro climbing". Am fost super încântat să văd că am mai multe posibilităţi să mă dau pe stâncă. Sus prindem o ploiţă apoi soarele revine şi muntele începe să "respire". Sunt cu prima mea cameră foto digitală (luată din banii de la nuntă) şi mă pun pe pozat la piatra Şoimului şi pietrele Doamnei.

Mai 2003 - Obcina Feredeu

Într-o dimineaţă frumoasă de mai pornesc de la fostul complex BTT din Câmpulung Moldovenesc pe valea Deea spre vf. Deea (1200 m alt) din creasta Obcinei Feredeu. Sunt singur, vizibilitatea e excelentă iar peisajul încântător. In zare admir munţii Rarău cu Pietrele Doamnei şi Giumalăul ca o cupolă masivă, uriaşă. După un urcuş susţinut prin pajişti multicolore ajung pe vârf, străjuit de pădurea de fag pe partea nordică. Vîrful Deea (1200m alt) e slab proeminent dar o oferă o largă deschidere spre sud, spre valea Moldovei şi a munţilor Rarău şi Giumalău. Ţin creasta până într-o şa de unde ochesc o potecă lată spre nord prin pădure. Cobor prin pădurea deasă de fag până la un drum forestier iar de aici încerc să urc prin pajişti pe o inexistentă potecă să mă scoată la Moldoviţa în sat. Şi de data asta ghidul "Munţii Noştri" se dovedeşte incorect, dar deja nu mă mai miră. În final voi continua să ţin drumul forestier prin satul Deea iar de aici cu o maşină de ocazie merg până în satul Vama lângă pod şi tot mai departe spre casă.

Mai 2003 - Ceahlau

Geta, viitoarea soţie a lui Geanni e directoare la o şcoală în Negreni şi vrea să organizeze o excursie la munte. Alegem Ceahlaul şi pornim dimineaţa devreme cu un autocar ultra modern spre Suceava. Descopăr că mulţi copii din autocar nu fuseseră nici macar la Suceava iar alţii nu au văzut munţii niciodată. Oprim la Cetatea de Scaun în Suceava, apoi la muzeul Apelor din Fălticeni, la Tg Neamţ urcăm la cetatea Neamţ şi apoi la Humuleşti ca casa lui Creangă. Probabil am fost şi la Mănăstirea Neaţu, dar important a fost că am ajuns la Durău pe lumină şi am putut urca pe vreme bună. Pentru unii urcuşul a părut infernal, iar alţii s-au simţit excelent. La cabana Fântînele, unii au strâmbat din nas la cazare alţii au fost foarte mulţumiţi. La grupuri foarte mari nu poţi împăca pe toată lumea. A doua zi plecăm dimineaţa devreme doar eu cu Geanni, Geta şi vreo trei tineri profesori pe platoul alpin şi vf. Toaca. Urcăm abrupt pe lângă scări până pe vârf. Această tură a fost prima mea dată când vâd Ceahlaul fără zăpadă. Din vârf admirăm munţii Bistriţei, Haşmaş, Stânişoarei şi luciul de apă a lacului Izvorul Muntelui. Coborâm pe la Piatra Lăcrimată pe la cascada Duruitoare si închidem circuitul la cabana Fântînele. Aici lumea s-a supărat pe noi şi-a coborât la vale spre Durău. În Durău s-a stins conflictul şi ne-am întors la saltn Negreni, via Botoşani.

Mai 2003 - căţărare în Rarău

Am parte de o clasă de copii de la şcoala nr. 13 din Botoşani cu care am mers mai des şi pe care îi cunosc şi am un pic de încredere. Plecăm în Rarau dar în bagaj am pus de data asta şi echipamentul de escaladă. Ajungem pe Rarău şi pornim aventura escaladei pentru copii. La inceput aleg un bloc de piatră mai mic sa vad cum se descurcă. Descopăr un băiat, Aslan Mugurel, care are chiar talent. Fetele au simţul de conservare mai puternic şi preferă să asiste la evoluţia băieţilor. Prindem un frumos asfinţit la "piatra Şoimului" apoi organizez pentru ei o discotecă în magazia cabanei. A doua zi urc şi asigur la traseul "Kid's land"(4). Senzaţia de înălţime îşi spune cuvîntul, iar cei de ieri nu mai sunt cei de azi. După ce termin treaba cu ei, urc şi eu câteva trasee : Traiască berea (6+), altul în dreapta tot de vreo 6. Cu o parte din copii urc pe vîrful Rarău (1650m alt) şi admirăm Obcinele Bucovine, valea Moldovei şi Giumalăul care încă mai păstra urme de zăpadă. La întoarcere ne prinde o ploaie zdravănă în pădure, iar la o trecere de apă pe un buştean, o fetiţă cade in apă în fund fără să păţească nimic. Muraţi bine ajungem la maşină şi apoi în Suceava unde e foarte cald şi ne uscăm complet.

Aprilie 2003 - Rarau cu schiurile

Iarna asta a fost poate cea mai serioasă din ultimii ani. Am schiat mai mult ca niciodată pe dealurile din jurul Botoşanilor. Dar nu am ieşit deloc la munte spre ruşinea mea. Aşa că în aprilie iau schiurile , mă urc în tren şi cobor în Câmpulung Moldovenesc, rezolv nişte socoteli aici şi pe la amiază pornesc peste muntele Bodea spre Rarău. Sunt cu o pereche de schiuri de tură (cam scurte) cu legături Silvretta, dar cu bocanci de plastic. Zăpada e foarte udă şi grea. Sus peste stratul vechi sunt mici fâşii de zăpadă moale, viscolită. trecerile astea îmi dau de furcă, plus bagajul. Tocmai am ajuns într-o zonă proaspăt doborâtă de furtună şi încep să mă caţăr şi să fac slalom printre doborâturi cu schiurile legate pe rucsac. E cumplit de trecut şi mă lăs tot mai mult pe versantul de est, spre drumul forestier de acces la cabana. Sus mă cazez la cabana Pastorală unde e Mao şi Bulan de la Salvamont plus două profesoare tinere din Iaşi cu câţiva copii. Ambalaţi de alcool masculii aştia încearcă să impresioneze fetele şi se ia Bulan de mine cum că schiez prost. Brusc îi propun să încerce schiurile mele. Noroc că era noaptea şi nu se vedea nimic de la cabană, că altfel se facea de cacao. Noaptea am dormit la Mao în bucătărie pe nişte scaune. A doua zi am coborât pe drumul forestie spre Câmpulung Est. Mai jos de urmele unui Jeep se formase gheaţa şi aşa mai iau nişte trânte nasoale cu tot cu bagaj. De la Ridana iau schiurile în spate până la gară.

Decembrie 2002 - Prin Giumalău şi Călimani

De la Liceul M. Eminescu din Botoşani primesc o comandă să organizez o tură presărată cu ceva easy hiking. Plecăm cu un autocar mare spre Vatra Dornei. Ca organizatori erau cu mine doamna şi domnul Botezatu şi profesorul de sport Lohan, plus încă cineva de limbi străine, care mă stresa înainte de plecare dar şi pe drum că întoarce autocarul dacă ninge şi viscoleşte. Însă natura ne-a arătat că dacă nu vrem zăpadă chiar nu vom avea. Munţii aveau doar o brumă groasă pe ei şi "mângîiaţi" de un vânt foarte rece în rafale. La mănăstirea Voroneţ nu coboară decât o mică parte din copii, restul preferând să asculte muzică în autocar. În pasul Mestecăniş (1097m alt), împreună cu vreo 10 copii, urcăm prin pădure pe linia de creastă a Giumalăului până la un schit de călugări, care în 1996 când mai trecusem pe aici nici nu exista. Ne reintoarcem la maşină şi coborâm la Vatra Dornei. Aici nema zăpadă. Cazăm toată lumea la vilele Căprioara şi Zimbru. Constat că baba (patroana) de la Căprioara este şuie, rău! Seara copii au obţinut ce-au dorit tot drumul şi anume....discotecă. Eu mă separ de ei şi mergla un bar de lăngă parc unde din întâmplare mă revăd cu foştii cabanieri de la Giumalău: Cătălin şi Alin.
A doua zi mergem cu copiii la telescaunul de pe Dealu Negru. Ei urcă cu telescaunul iar eu pe jos. Eu eram încălzit de la urcuş iar ei erau bocnă de la stat în telescaun. Aici, cu toate că nu e zăpadă am o privelişte super spre munţii Suhard şi crestele semeţe ale Rodnei. Mai degrabă domnii Botezatu şi Lohan par interesaţi de lecţia de geografie pe care le-o ofer. La întoarcere nu cobor singur pe jos şi sunt însoţit de Botezatu şi cîţiva copii. Cam asta a fost tot de descris din tura asta.