vineri, 30 mai 2003

Mai 2003 - Obcina Feredeu

Într-o dimineaţă frumoasă de mai pornesc de la fostul complex BTT din Câmpulung Moldovenesc pe valea Deea spre vf. Deea (1200 m alt) din creasta Obcinei Feredeu. Sunt singur, vizibilitatea e excelentă iar peisajul încântător. In zare admir munţii Rarău cu Pietrele Doamnei şi Giumalăul ca o cupolă masivă, uriaşă. După un urcuş susţinut prin pajişti multicolore ajung pe vârf, străjuit de pădurea de fag pe partea nordică. Vîrful Deea (1200m alt) e slab proeminent dar o oferă o largă deschidere spre sud, spre valea Moldovei şi a munţilor Rarău şi Giumalău. Ţin creasta până într-o şa de unde ochesc o potecă lată spre nord prin pădure. Cobor prin pădurea deasă de fag până la un drum forestier iar de aici încerc să urc prin pajişti pe o inexistentă potecă să mă scoată la Moldoviţa în sat. Şi de data asta ghidul "Munţii Noştri" se dovedeşte incorect, dar deja nu mă mai miră. În final voi continua să ţin drumul forestier prin satul Deea iar de aici cu o maşină de ocazie merg până în satul Vama lângă pod şi tot mai departe spre casă.

Niciun comentariu: