Iunie 2001 - Munţii Bucegi

Am fost nevoit să mai rămân câteva zile prin Bucureşti şi ca sa nu-i mai deranjez pe Viorel Albu şi Rodica, hotărăsc să merg prin Bucegi pentru 2 zile. Plec dimineaţa cu personalul spre Buşteni, aici sunt încă nehotărât ce am să urc. Plec iniţial spre hotel Silva, dar pe drum observ un grup mic de pelerini că o iau in dreapta prin pădure. Mă ţin de ei şi ajung într-o frumoasă poiană în care admir proaspătul lăcaş de cult, mănăstirea Caraiman. Nu bine ma aşez să mănânc că şi începe ploaia adevărată. După ploaie iau decizia să urc la Coştila să mai văd o vale de abrupt şi să studiez liniile unor trasee de alpinism. În pădurea de pe Munticel mă prinde o altă ploaie dar mult mai consistentă aşa cât să nu-mi mai lese nici o haină uscată. Inainte de refugiu văd şi eu cum arată un torent adevărat pe valea Coştila. La refugiu e linişte, doar nişte cehi care se aşteptau să găsescă aici super asigurări şi trasee lejere. Îmi scot espadrilele şi mai fac nişte traversee şi intrări la cateva trasee, suficient cat să "simt" stânca. Iar vine ploaia dar de data asta e perfectă pentru un somn pe cinste în refugiu Coştila. Dimineaţa mă trezesc devreme şi plec pe valea Gălbinele să cunosc zona şi să vad câteva trasee. Studiez traseul "Galliani", deschis în memoria lui Mihai Cioroianu, primul român care a început să urce opt miari în stil alpin fără oxigen şi care a decedat în 1999 într-o expediţie pe K2 din Pakistan, Munţii Karacorum. Urc apoi pe vale până la traseele "balcoanelor", unde e şi celebrul traseu, primul de gradul 4 din România, căţărat de regretatul Nicolae Baticu. In jur fiecare traseul are povestea lui cu oameni temerari cunoscuţi sau anonimi. O dată cu ceaţa părăsesc şi eu valea Gălbinele şi revin la Coştila de unde plec împreună cu cehii spre Buşteni. Seara ajung din nou la Bucureşti la problemele mele.

Iunie 2001 - Muntele Piatra Mare

Mă întorceam de la Bucureşti spre Botoşani, dar am preferat sa plec din Bucureşti dimineaţa, special ca să mai gust din aerul de munte. Nici în tren nu eram prea hotărât ce voi face pentru că eu aveam la mine şi harta Bucegilor, Baiului, Postăvarului şi a Pietrei Mari. Cobor la Predeal şi o iau pe pârtia de schi la deal. Ajung la Clabucet Plecare şi stau şi admir abruptul Bucegilor. Aş fi vrut să merg spre cabana Gârbova şi să cobor pe la Azuga, dar setea mea de munte e mult mai mare, aşa că mă întorc spre cabana Susai. Poposesc la un ceai şi iau decizia să fac muntele Piatra Mare, mai ales că nu mai fusesem niciodată acolo. Pornesc într-o lungă şi relativ monotonă drumeţie prin pădure spre platoul Pietre Mari. Aici mă întâmpină ploaia şi ceaţa deasă că nu reuşeam să văd stâlpii de marcaj între ei. Îl luam ca reper pe cel de la care plecam şi mă depărtam de el atât doar cât să pot să-l zăresc iar in intervalul ăsta încercam să-l identific pe cel din faţă. Până la urmă sunt salvat de urma potecii tot mai clară. Pentru mine vârful Piatra Mare a fost doar un stâlp ceva mai gros pe care scria cota de 1845 m alt. Din partea de nord, nord-est simţeam cum vine de jos un curent de aer mai puternic care putea semnifica o zona abruptă cu diferenţe mari de nivel. Cobor rapid spre poiana cu fosta cabană şi rămân cu imagine urâtă a unei uriaşe ruine din cărămidă roşie. Din poiana asta o iau prima dată aiurea, apoi după ce consult mai atent harta găsesc traseul meu spre "Canionul 7 scări". Sar din piatră-n piatră pe albia unui pârâu sec pâna la intrarea în canion. Am fost foarte plăcut impresionat de acest canion. Eu l-am prins înainte de amenajare aşa ca scările şi podurile erau riscante. Lângă o cascadă era o scară legată cu o cordelină roasă, apoi un pod care avea numai scheletul, sau nu era prins bine si atârna înclinat... Fiind singur, pe vreme mohorâtă şi mai alea că de la cabana Susai până aici am întâlnit doar două persoane, eram atent la toate mişcările. Cobor mai departe pe pitoreasca valea Ursoaia până la Dâmbul Morii, la intrarea în Braşov. Din cartierul Dârste prind un autobuz până la gară, apoi trenul de noapte Braşov - Botoşani mă readuce acasă.

Iunie 2001 - excursie pe Rarău

iunie 2001 - Muntii Rarau

Organizez o altă excursie şcolară în Rarău, dar de data asta încerc să fie aşa cum îmi doresc. Totuşi dimineaţa când plec din Botoşani nişte mămici mă roagă să le iau şi pe fetele lor. Umplu microbuzul la refuz şi deja îmi fac probleme cum o sa-i împart pe toţi la cazare. Mai oprim prin Suceava pe la Cetatea de Scaun, apoi la mănăstirile Humor şi Voroneţ ca în final să ajungem pe drumul din valea Izvorul Alb. De mai jos de schit şi până la cabana Pastorală facem cam trei ore cu tot cu popasuri. Aici Mao, îmi trage ţeapă la cazare şi sunt obligat să urc cu copii la stâna model, unde nu sunt paturi suficiente şi condiţii cam nasoale. După faza asta am evitat să mai am treabă cu Mao şi am preferat să merg la hotel. A doua zi, drumeţie pe la Pietrele Doamnei, Piatra Soimului şi peştera Liliecilor. Am vrut în tura asta să-i apropii pe copii de munte, chiar dacă pentru mine nu a fost nimic deosebit. Botoşaniul e un loc retras, cu mentalităţi învechite, reticenţi la schimbare (vezi alegerile din 1990 pana azi), dar care are nişte tineri frumoşi cu largi perspective. Credeam atunci că e bine să ne mai facem timp şi pentru copii aştia.
La intoarcere de pe Rarău am oprit maşina lângă apa Moldovei unde era mai mica...şi facem şi baie inainte de a ajunge acasă. Dacă vezi lucrurile ceva mai degajat dar totuşi responsabil, poţi chiar să te şi distrezi în excursiile astea.

Mai 2001 - Muntii Rarau

Mai 2001

O clasa de a 8-a de la Scoala nr. 13 din Botoşani, mă roagă dacă pot să le ofer o petrecere la o cabană de munte. Vin cu ideea că ar fi bine la Cabana Pastorală din Rarău. O iau cu mine pe Gina, iar pe Paul îl îmbarc din Suceava. Doamna dirigintă a lor forţează pe şofer să urce până sus la cabană cu ditamai autocarul de 44 locuri. Mao, care era pe atunci la cabana, işi face cruce şi zice că el n-a mai văzut un autocar la Pastorală de vreo 10 ani. M-am simtit un pic vinovat că i-am forţat să urce pe munte şi că mai bine era să rămână undeva pe la Câmpulung Moldovenesc. Sus era frig, ceaţă şi a început şi ploaia. Seara m-am simţit cumva obligat să-i ajut cu pregătirea de petrecere. Ne-am culcat din timp pentru că aveam în plan cu Paul să căţărăm ceva trasee. Dimineaţa e senin şi vremea super, aşa că luăm cu noi tot alaiul şi mergem la Pietrele Doamnei. După ce le arăt la copii un pic zona pietrelor, eu cu Paul urcăm lejer Piatra Mare pe traseul clasic (3 l.c. - 2 B). Doamna dirigintă şi copii hotărăsc să plece spre Botoşani, iar noi dorim să mai rămânem la căţărat şi odihnă. Îl băgăm în echipa noastră şi pe Loli - de la meteo, care tocmai îl prinsese microbul cu cocoţul şi luăm la rând traseele de la "coteţ". S-au chinuit Paul şi cu Voicu la intrarea în traseul "Coteţu" şi cu greu a reuşit Paul să treacă. Eu am făcut "Trăiască berea" (6+) şi mai era incă unu' ceva mai uşor în dreapta. In ultima zi plecăm două echipe în peretele "Piatra Şoimului". Eu cu Paul alegem "faţa"(4A, 2 l.c.) iar Loli cu Voicu urcă prin "diedru". Mi-au plăcut mult traseele din peretele "Piatra Soimului", iar de priveliştea de pe perete e de vis, mai ales spre Giumalău şi munţii Bistriţei. După amiază ne duce Voicu cu maşina până la Pojorâta la gară. Prindem un tren spre Vereşti apoi spre Botoşani.

Aprilie 2001 - Cheile Bicazului, Hasmas

Imediat ce s-a topit zapada, plec in chei la catarat. Pun cortul la Raza Soarelui, alaturi de cele ale cataratorilor din Iasi si stabilesc coechipierul si traseele. In peretele Suhardului urc "Pintenul Suhardului" (4A) cu Forest (Ovidiu) secund. La intrare trebuie sa asteptam pana ce ne vine randul dupa Vali Masina, care disloca ditamai bolovanul din perete. Prima lungime mi se pare grea si friabila. Regruparea e la mana pe o fata inclinata cu iarba. Lungimea a doua e redutabila. Chiar la intrare se foloseste o cheie de mana in dreapta in fisura. Dupa bavareze, spraituri si chei traseul se termina pe varful pintenului. Cu toate ca nu sunt decat doua lungimi de catarare propriuzisa, mie mi se pare ca fiind cel mai tare traseu clasic din tot peretele Suhardului. Inainte de a iesi in padure mai e de trecut un bolovan imens incastrat in perete, apoi o fata inierbata foarte inclinata care era acoperita de zapada. Am fost nevoit sa ma incalt cu ghetele pentru ca nu puteam urca pe iarba in espadrile. Analizand timpul ne-am bagat sa urcam si Hornul Rosu. Pornesc pe un diedru si nu gasesc sa asigur decat in trei locuri. Ajung cu bine in regrupare apoi pornesc in lungimea a doua pe un scoc cu bolovani instabili, Hornul Rosu pare destul de banal asa ca descatar atent sa nu-l bombardez pe Forest si zaresc o linie e traseu pitonat pe o fisura in stanga, apoi pe o muchie. Asta de fapt e traseul "Creasta Hornului Rosu", un traseu foarte rar parcurs dar destul de interesant. Intr-adevar, traseul traseul se termina undeva intre pereti si e nevoie de cateva rapeluri pe cuie ruginite la coborare. Pe unele locuri asigurarea e mai mult psihologica decat reala, dar pentru ca pasajele sunt usoare si peisajul incantator, merita efortul.
Seara la foc de tabara prajim slana si bem vin.
A doua zi ploua si e foarte frig. Ne plictisim in cort si plec la o drumetie cu Bogdanel din Gheorgheni pe cursul superior al Bicajelului. Trecem prin satul "Trei Fantani" si urcam pe o defrisare spre creasta. Incepe sa ploua torential si sa bata vantul. Uzi si inghetati ne oprim la bufetul-restaurant din Lacu Rosu si bem o ciorba fierbinte. A urmat o noapte cu temperaturi sub 0 grade, la un moment dat am imprumutat o pereche de pantaloni de trening de la Bogdanel.
In ziua urmatoare, impreuna cu Vali Masina si Bogdanel urcam traseul "7 Noiembrie" pe varianta din stanga. Dupa prima lungime, incepe o ploaie cu grinina iar dupa ce a mai trecut suvoiul hotaram ca Bogdanel sa coboare in rapel. Raman cu Vali Masina si urc eu cap si el secund pe o stanca uda dar cu prize de mana solide. Dupa o portie de "salata de coarda" Vali, pur si simplu uita sa se lege in coarda. Isi da seama dupa cativa metri de mers la liber. Stiu ca ne-am infiorat amandoi de o astfel de gafa. Dar in rest am facut ehipa buna pe tot traseul. Dupa amiaza, soarele incalzea peretii de la Raza Soarelui, era superb pe pasajele din traseul "Ioana" (6+). Seara strang tabara si plec cu Bogdanel la Gheorgheni la el acasa, unde mananc zdrvan iar la miezul noptii sunt condus la gara de unde iau trenul spre Bucuresti. Pe Vali Masina si pe Forest i-am prins pe la inceputurile lor in escalada. In prezent ei sunt cataratori foarte buni, cu performante prin tara si strainatate. Bogdanel e un baiat fain din Gheorgheni, student la Iasi pe atunci, dar din pacate i-am pierdut telefonul si e-mailul.

Decembrie 2000 - Muntii Rarau

In primul meu an ca profesor de Ed. Plastica la Scoala 13 din Botosani, reusesc sa fac o excursie cu clasa mea la Campulung Moldovenesc. Copii sunt intr-a V-a asa ca am ales sa-i dus doar pe culmea Bodea. Gina a fost pentru mine de un real ajutor. Plecam cu trenul din Botosani si ne cazam la palatul copiilor din localitate. A doua zi plecam pe Valea Seaca si urcam pe Barca Bodii pana la Poiana lui Mandrila si coboram in Valea Izvorul Alb. Din gara Campulung Est ne intoarcem cu trenul acasa.

August - sept 2000 - Cheile Bicazului si Muntii Hasmas

Prin facultate am corespondat cu un baiat din Gdinya - Polonia, Lukasz Kuzner, pasionat si el de catarare. A decis ca in toamna lui 2000 sa ajunga prin Romania. Chiar in ultima zi de armata, eu m-am elibetar pe la ora 11 dimineata iar la ora 13 eram deja in autobuzul Botosani - Piatra Neamt. L-am invitat si pe Paul cu mine, iar in Piatra Neamt ne-am intalnit. Cu ocazii am ajuns o data cu inserarea in Lacu Rosu. Punem cortul ca de obicei la Raza Soarelui si ma bucur de libertate. A doua zi urcam la peretele Suhardului Mic unde urcam traseul "Diedrul Cuiburilor de Soimi" (4B, 6 lc). Traseul incepe neplacut pe o fata cu iarba si asigurare pe dupa un bradut. In lungimea a doua, a lui Paul, e o pata rosiatica friabila care trebuie trecuta cu atentie. Diedrul se termina cu un pasaj surplombat, pitonat sumar. Aici , in loc sa urc pasul am vazut niste cuie in dreapta si m-am dus dupa ele pana au disparut. Am pierdut ceva timp pana am revenit in capatul diedrului. Coborarea se face prin padure prin spate, atenti la micile rupturi de panta, pana ce gasil poteca turistica. "Diedrul..." e un traseu foarte frumos si destul de sigur. Privelistea spre Lacu Rosu, sueratul vantului si zborul planat al soimilor aduc un plus de farmec celui mai frumos traseu de catarare din peretele Suhadrului (parerea mea). Dupa pauza de amiaza, ne oprim nu departe de cort la faleza Raza Soarelui. Aici Paul e in elementul lui si "scoate" toti septarii din faleza de jos. Eu ceva mai chinuit reusesc sa finalizez "Pas Final" (7) si Linx (7-). Ma chinui cu "Miana" dar nu reusesc sa trec pasul. Dupa cateva incercari reuseste sa finalizeze Paul. Mergem la cort, iar noaptea incepe ploaia.
A doua zi ca sa nu pierdem timpul coboram la catarat la " Surplomba de la Gatu Iadului". Pana sa se ude stanca de tot, reusesc sa fac "Papaligal" (6+) si niste teme de bouldering. Din cauza dificultatii traseelor eu epuizez energia si raman sa-l filez pe Paul care da lupte extreme pe "Latin Express"(7+) si Hopa Sus (7). Majoritatea traseelor de free climbing sunt opera neobositului catarator Olivier Batar, asa ca experienta si imaginatia lui Oli e ideal impletita de stanca lasata de Dumnezeu in aceasta zona unica.
Ploaia ne face complet nefunctionali asa ca stam la un mic local, un fel de fast-food unde mancam si bem cot la cot cu muncitorii forestieri si localnicii, o mixtura dintre moldoveni si secui. Seara ne intalnim cu Oli si mergem la el la cabana Suhard unde dupa cateva ore la pahare cu vin o dam pe ulei. Inca o noapte in care lucrurile devin tot mai ude ne scade moralul, dar vine si ziua cu soare si aburi ce se ridica din "Gradina Zanelor". Cam pe la ora 10' cand hotarasc sa "fac ochi", langa mine Paul scoate un stigat si sara ca ars, gata sa-mi rupa cortul. Tocmai ii intrase o urechelnita in ureche!!! Cautam un cabinet in Lacu Rosu, dar in afara de politie nu e nimic. Pleaca Paul la spital cu o ocazie si revine in regula pe la amiaza. Dupa faza asta mergem sa facem plaja si sa ne uitam la turistele de la lac. Cum noi suntem oameni activi ne plictisim imediat si propun o urcare fulger pe varful Ucigasu (1400m alt.), loc in care am mai fost in 1995, la trofeul Studmont. Nu mai tineam bine minte pe unde e poteca dar ochesc un jgheab accesibil, iar Paul altul in apropiere, asa ca fiecare pe cont propriu porneste ascensiune spre varf. Ma descalt de sandala ca sa am o aderenta mai buna la stanca si in final ajung pe o muchia invadata de jnepeni pe care te urci ca pe scara. La un moment dat in fata mea vad ca se misca ceva cum se ridica spre mine un cap maroniu vargat de vipera. Un metru, un metru jumatate, maxim ma desparte de ea si ingrozit, incep sa ma retrag incet. Sunt pe o muchie salbatica si de coborat nici ca se pune problema, asa ca tot spre ea trebuie sa merg. Am trait cele mai ingrozitoare momente din tura asta cand urcam pe jnepeni si aveam impresia ca o parte din crengile torsionate ale jnepenilor arata ca niste vipere. Am stigat dupa Paul, iar mai sus ne-am intalnit si i-am povestit si lui cum puteam s-o patesc in aceeasi zi cu el. Seara mergem din nou la bufetul nostru apoi la somn la cort cu caciulile pe urechi, unde Paul, dar nu numai el, are spaima de urechelnite. Dimineata pe la 11 apar si polonezii. Cum erau obositi ii lasam sa doarma doua ore apoi dupa ce facem o tura prin Lacu Rosu, impreuna urcam la faleza "Raza Soarelui". Aici incepe lupta de orgolii intre Paul si un baiat pe nume Przemek, care desi obosit reuseste din prima incercare sa urce "Miana" (7+/-8). Seara polonezii isi pun o prelata prinsa de copac si proptita in doua bete si dorm linistiti sub cerul liber. A doua zi coboram in chei mai jos de serpentine sa facem un traseu destul de frumos, "7 Noiembrie" (4B - 3 lc). Cum traseul are doua variante, noi am ales sa intram direct pe fisura din dreapta pentru ca implica ceva cunostinte de catarare artificiala. Polonezii sunt "hamseri" asa ca au avut parte de ce e mai neplacut. Pentru ca Paul vroia sa scoata traseul "rot punkt"am mers numai cap. Eu pe fisura am mers din bucla in bucla, numai surplomba din final am facut-o la liber. Polonii au ramas la intrarea in fisura si auzeam doar cum tipau disperati unul la altul, dar pentru ca Bicazul e involburat nu pre a se aude mare lucru. Cand sa ies la copac vad o radacina de brad care se misca, probabil din cauza vantului. Cred ca am stat cam 10 minute pana ce m-am hotarat sa ridic capul sa vad daca e radacina sau vipera. Nu stiu daca Paul a reusit sa-l scoata la liber dar stiu ca i-am asteptat pe poloni mai bine de o ora pana ce au aparut transpirati, obositi si juliti. Przemek imi spune ca a cazut in coarda de trei ori pana s-a prins ca mai bine se tine de bucle. In restul zilei Paul la invitat pe Przemek la un "Latin Express" (7+) iar eu pe Lukasz la un "Papaligal" (6+).
Iar se strica vremea dar totusi pana se uda stanca plec la peretele Suhardul Mic unde urcam "Fisura Centrala". Lukasz apreciaza mult traseul asta iar eu reusesc sa-l fac rot punckt. Din cauza ca a inceput ploaia urcam asigurati pe fata inierbata pana la padure.
In ultima zi in Lacu Rosu ii invit la o drumetie prin cheile Laposului. Toate bune si frumoase, peisaje superbe si treceri prin apa , pana ce iesim la o poiana si ne ia pe sus o haita de caini ciobanesti. Polonezii intra in panica si sunt pe punctul de a o lua la fuga. Restul zilei numai despre cainii aia au vorbit. Dupa amiaza, stangem cotul si tot echipamentul si plecam spre casa unde ma asteapta prima zi ca profesor la Scoala 13 din Botosani.

August 2000 - Hasmas, Cheile Bicazului