Maratonul Preluca - mai 2010

Bike route 486899 - powered by Bikemap 

PRELUCA - mai 2010

      Preluca 2010 a fost pentru mine primul maraton montan la care am participat în 2010. Am studiat site-ul www.preluca.ro, iar după câteva discuții telefonice cu băieții din Humor m-am hotărât să particip la tura lungă de aprox. 90 km. Plecăm vineri 14 mai, eu cu Gina din Botoșani, iar din Humor ni se alătură Gabi, Dan și Cătălin. Ajungem pe întuneric în Copalnic Mănăștur și, spre rușinea noastră de munțomani, ratăm mai multe intrări, până ce ajungem la tabăra de corturi, undeva in inima prelucilor. De la tabăra de corturi, privelistea e fantastica sau, mai bine zis, jocul de lumini.

    Dimineața, după micul dejun, străngem toată tabăra și coborâm în centrul satului Copalnic Mănăștur să facem înscrierea. E destul de multă lume, plăcut surprins rămân când văd o grămadă de moldoveni înscriși la start, cei mai mulți sunt din Rădăuți. Cum stăm sub amenințarea codului galben de ploi, îndes în rucsac o geacă și o pereche de pantaloni de fâș. Bicicleta pe care o folosesc acum, un Genesis hardtail, model 2003, e la primul maraton. Gina rămâne la start cu mașina și toate bunurile noastre în custodie iar noi ne avântăm în iureșul startului. Pe ultimul viraj, înainte de ieșirea din drumul asfaltat, mă acroșez de un băiat din Baia Mare si de Gabi din Humor. Din trânta asta eu ies cel mai șifonat, partea dreapta a corpului am rașchetat-o de asfaltul grunjos. Pe lângă rani, mai am și ghidonul ușor îndoit spre stânga. Era cât pe ce să renunț dar...  am reintrat in cursă. 

    Prima urcare a fost destul de susținută, obositoare pentru mine. La primul check-point, cei de la Crucea Malteza m-au bandajat, mai ales la palma dreaptă unde, din cauză că țineam ghidonul am avut cele mai mari probleme. Vremea e încă frumoasă iar traseul pitoresc. Urmează la un moment dat o coborâre cu probleme de orientare unde intru pe un jgheab greșit și cad... fix in cap. Gabi poate relata mai multe că la un moment dat era în spatele meu și se amuza copios. Din cauza beliturilor, a ghidonului strâmb și a suspensie suntour mediocre, coborârile reprezintă un mare efort pentru mine. O bună bucată de drum merg alături de Cătălin, iar uneori ne mai suprapunem cu Gabi Cicu si Iustin (din Rădăuți).  Au fost ceva probleme cu orientarea dar am nimerit aproape tot timpul calea cea mai bună, de câteva ori folosind doar intuiția. Pe o urcare încerc, dar fără să reușesc, să-i prind ritmul Elenei Fodor. Totusi interesant a fost că în timp ce făceam o nenorocită de pană într-o vale, pe marginea unui pârâu la km 56, o văd că mă depășește iar... La un moment dat, după porțiunea de push-bike, pe firul unui pârâu, Cătălin prinde avânt și rămân pentru prima dată singur. La ultimul punct de alimentare, cu toate că plouă și e frig, fetele sunt amabile și mă lasă să-mi fac plinul. În timp ce "băgam" in stomac, arunc o întrebare: Sper să mai vină cineva și dupa mine, doar nu oi fi ultimul?  Fetele zâmbesc și primesc următorul răspuns: Ei, na...tre' să fie și cineva ultimu'. Am crezut în prima fază că nu e o referire directă la mine dar după câteva pedale și după un ochi pe computerul de pe ghidon, o umbră de neliniște mă cuprinde.  Am avut timp să mă gândesc pentru o clipă cam ce ironii va spune Gina. Așa că nu mai e timp de gândit ci doar de acționat. Cum pe grafic vine cea mai tare urcare a traseului, încerc să-mi fac un ritm, mediu, constant. Cătălin, prima "victimă", știu că are un mare avantaj pe coborâri și datorită bicicletei full-suspension, așa că trag din greu să mă distanțez pe urcare. Iar urcarea asta nu se mai termină. Un deal, alt deal și imediat altul. Ehai! ce văd eu în față? un alt concurent! Trag tare...gata! Acum eu sunt iepurașul și ceilalți trag după mine.

    Vine ea și coborârea, iar eu tremur ca varga de frig. Pun repede geaca și pantalonii pe mine și mă simt muuult mai bine. Coborârea e un calvar! Trec prin poiana în care am avut corturile unde dau de un lut roșiatic foarte alunecos. După câteva cristiane coborârea e pe un drumeag în serpentine strânse. La un viraj luat mai tare, pierd controlul și plonjez cu tot elanul în mâlul gălbui. Aș fi vrut să fi făcut o poză la urma lăsată de mine în lutul prelucilor.

La intrarea în Copalnic Mănăștur nimic nu mă mai poate opri să scap de locul codaș. Am luptat mai abitir ca la orice competiție anterioară.

Maratonul Preluca mi-a provocat trăiri puternice și cu siguranță, atâta timp cât domnul Tamaș va mai fi dispus să încerce, voi reveni să particip!