Cu bicicleta prin padurile Agaftonului - judetul Botosani

Cu bicicleta prin padurile judetului - aprilie 2010

      Primavara e o adevarata explozie de lumina si culoare. Pornesc in forta cu noua mea bicicleta Genesis spre dealurile Agaftonului si Baisa. Dealurile din aceasta parte a judetului se preteaza foarte bine la cicloturism si marathon. Neajunsuri ar fi noroaiele lipicioase si tintarii din zonele umede. Plecarea are loc din Botosani, zona "poligonul ACR" , trecem prin satul Hudum apoi parasim drumul modernizat si evadam in natura. In circuitele mele sunt uneori insotit de George, Nicu, Marian.
      Am infiintat un ONG , "GEOS" , cu profil pentru tineret, dar nu am reusit sa fac nimic concret pentru a scoate tinerii din "mirajul" calculatorului. Poate nici cel cu care am inceput actiunea nu e prea implicat si nici putere financiara nu are, astfel ma vad in situatia de a accepta, ca momentan acest proiect e un mare esec.
Momentan urmaresc ce actiuni intreprind ONG-uri similare. Orasele mici din Transilvania fac mai multe actiuni decat Bacaul sau Galati. Se organizeaza tot felul de concursuti pentru tineret, cum ar fi: Maratoane, triathloane, catarare, orientare. Voi participa si anul acesta la tot soiul de concursuri si sper sa invat ceva ce pot implementa aici.

Cu bicicleta în prima zi de Paște

Prima zi de Paste in Obcina Voronetului

Schi de tura in Giumalau

Hike route 1290452 - powered by Wandermap 

Martie 2010 - cu schiurile de tura prin Giumalau

Ideea de urca Giumalăul iarna pe schiuri o aveam încă din anii '90 cănd mergeam pe Rarău.  Nu sunt prea mulţi schiori de tură prin colţul asta de ţară aşa că am plecat doar cu cumnatul meu Cristi, într-o seară de vineri la început de martie spre poalele Giumalăului. În Pojorâta, când intrăm pe drumul de piatră (în curs de asfaltare) suntem opriţi cu girofarul de o maşină de poliţie şi percheziţionaţi. Cam greu s-au lăsat convinşi la miezul nopţii de intenţiile noastre. Dormim în maşină la - 4 C iar dimineaţa destul de pleoştiţi pornim spre creastă. Alegem valea Chilia, care e şi cel mai rapid drum de acces în creastă apoi urma să parcurgem toată creasta până pe vârful Giumalău şi coborâre spre şaua Fundu Colbului. Cristi nu a vrut să parcurgă cu mine integral pe schiuri traseul, aşa că s-a dotat doar cu rachete de zăpadă. Tinta lui este să ajungă pe creastă şi în funcţie de vreme să ajungă pe vârful Giumalău. Ziua a început însorită, ca apoi,cu cât urcăm să simţim puterea vântului dinspre NV. În prima parte, datorită defrişărilor urcăm anevoios pe urme de TAF pline de gheaţă. Clăparii de tură sunt incomozi, iar schiurile de pe umăr mă dezechilibrează. Cand atingem piciocrul de munte, zărim vis-a-vis, în Rarau, schitul Ioan Iacob-Corlăţeni,şi lumina ne inundă şi ne încălzeşte...doar pentru câteva momente pentru că imediat suntem cuprinşi de un plafon de nori cenuşii de care nu mai scap până la retur. Pe zăpadă se vedeau urme de ski de tură. Oare cine să fi fost? Urcăm abrupt prin pădurea nesfârşită pe o vreme închisă şi cu rafale de vânt, până ce Cristi se satură şi hotărăşte să facă cale întoarsă. Singur urc mai repede pe schiuri pe "foci" până la creastă. În creastă e greu de răzbătut şi nimic de văzut. Vântul bate sălbatic, eu mergând mai mult sub linia crestei pe versantul de est, mai dosit, cu gândul doar de atins vârful şi repede la vale. Intr-o şa, nu-i chip de trecut. Pur şi simplu eram spulberat şi trântit destul de dureros. Uraganul era în plină ofensivă, îl simţeam ca un şuvoi continuu de aer. Am stat la dos după un bolovan unde m-am confruntat cu niste idei existenţiale, apoi am pornit iar atacul, târâş de data asta. M-am confruntat cu o altă problemă acum...nu puteam respira. Ciudat, primesc aer la presiune maximă şi eu simt că nu inspir nimic! Revin la bolovanul meu şi realizey că nu mai pot controla muşchii feţei. Aleg ultima variantă, cea mai înţeleaptă, vorba din popor "dai românului mintea cea de pe urmă", să cobor şi să merg pe sub creastă. Singurul stress aici e că din cauză ceţii poţi să te duci pe un picior de munte şi să părăseşti creasta.

    Zăpadă multă, pante inclinate cam prea mult pentru ski de tură, ceaţă, vânt ...cam nici o legătură cu o zi de weekend insorit la ski. Pe la 13.30 ajung şi la un stâlp de marcaj bandă roşie, traseu care leagă Giumalau de Rarău. Ce-mi zic....a venit vremea să mai şi schiem. Cobor pe foci cat să caut un loc dosit să le pot scoate. fac slalom printre vârfuri de jnepeni şi pierd orice orientare! Acum chiar mă panichez. Sun la Gabi Cicu care se dădea cu placa în Rarau. Îmi spune că zona aia e greu cu orientarea şi pe vreme bună, aşa că sa-l sun pe Voicu Raia, şef salvamont. Veşti proaste şi de la el! Oricum mă anunţă că la Cârlibaba la pârtie e soare şi frumos. Are un plan de salvare pentru mine, care însemna să ma întorc la creastă, apoi să cobor la niste stânci (imposibil de ratat), iar la aprox. 1,2 - 2 km mai în vale să mă las pe versantul drept (estic) pe un drum de piatră. Acolo, dacă nu e viscolit, găsesc urmele lui de ski, pe care trebuie să le urmez orbeşte. Ajung sub vârful Giumalau (1858m) şi din cauza ceţii tot mai dese, nu văd imensa cruce, urma unor bănci mă linişteşte. Parcurg filmul intocmai, ajung in poiana şi aici găsesc valoroasele urme de ski, scaparea mea din acest munte neprietenos. Ţin aproape cu Voicu prin telefon pănă prind intrarea în pădure.

   În sfârşit schiez şi eu! Fac cristiane largi prin pajisti, mă simt minunat, revin la realitate când trebie să urmey urmele lui Voicu prin pădure. Nu am nici pe departe viruozitatea lui, aşa că frânele bruşte şi ieşirile în decor se înmulţesc. În fundul văii scot schiurile pentru că tafurile au fărmat drumul. Ajung în drumul spre Pojorâta, străjuit de tot felul de vile de vacanţă. Mai parcurg cu schiurile in spate 4 km de drum alunecos foarte incomod pentru piciorele mele pana ce ajung la masină. Mă uit la ceas, e 17.15 şi e lumină. Aşteptam de acum să vină primăvara.

Octombrie 2009 - Ciucas

octombrie 2009 - Ciucas

Octombrie 2009 - Maratonul Alpinsport -Baraolt

Traseu de bicicleta 352096 - powered by Bikemap 

Prima ediţie a unui maraton de MTB organizat de cei de la Alpinsport - Sfântul Gheorghe. Iniţial am crezut despre mine că nu sunt un spirit competitiv şi am refuzat invitaţia, dar la insistenţele lui Gabi Cicu şi Dan Florea mi-am zis că ar fi interesant să particip. Vineri după masă sunt la Humor sa-i adun pe băieţi: Gabi, Dan, Cătălin. Noaptea pe la ora 23 suntem cazati la hotelul pieţei din Sfântul Gheorghe. Când te gândeşti la hotelul de la piaţă te gândeşti la ce e mai trist dar la noi a fost curat şi luminos. Dimineaţa plecăm spre localitatea Valea Crişului, în inima munţilor Baraolt. În amonte de localitate se află o frumoasă pensiune: Valea cu Flori, locul de unde se dă startul în traseu.
  Sincer am emoţii mai ales când văd că poiana se umple de biciclişti şi se apropie timpul de start. M-am înscris la tura lungă de 50 km şi sper s-o termin rezonabil ca timp şi clasament. Sunt vreo 200 de concurenţi, fiecare etalând biciclete scumpe şi echipament de firmă.
Se dă starul la 10 şi toată lumea se înghesuie pe un drum îngust forestier. Mă simt jenat şi deranjez la rândul meu nişte concurenţi mai vocali. Vine prima urcare şi aici sunt întrecut de Dan Florea, dar îl ajung pe Gabi cu care continui să pedalez peste culmile pitoreşti a munţilor Baraolt.  Gabi fac prima pană şi rămân o bucată de drum singur. Pe o coborâre înainte de Aita Medie, văd 2 ciclişti accidentaţi, unul parea destul de grav. Vreau să ajut dar văd că organizatorii aveau lucrurile sub control. Urmează o bucată de plat fals pe malul unui râu, care trebuie traversat de nenumărate ori prin albie. Chiar îmi face plăcere, mai ales că uneori apa e de 40 cm adâncime. Coborârea frumoasă şi lungă spre coborâre o fac precaut, mai ales că asistasem deja la o accidntare motiv pentru care pierd câteva locuri în clasament. Ajung la sosire şi constat că sunt pe la mijlocul clasamentului, ceea ce nu e  rău pentru prima dată.
Dan si Cătălin de la tura scurtă erau deja sosiţi, împreună mergem să spălăm bicicletele la pensiune apoi să păpăm porţia de gulaş oferită de organzatori.
Traseul a fost bine ales, ideal aş zice pentru a debuta în astfel de întreceri.  Organzarea a fost fără cusur iar vremea cum nu se poate mai bună. În concluzie Sfântul Gheorghe este pe hartă pentru mine iar pe viitor voi fi prezent la acest tip de competiţii pentru că mă simt excelent!
După premiere mergem la Sfântul Gheorghe unde ne aşteptă Gina apoi împreună plecăm spre poalele munţilor Ciucaş.

August 2009 - Kievul la pas

August 2009 - Kiev

Vara asta am vizitat Kievul, capitala Ucrainei.
Nu prea stăteam bine nici cu timpul, nici cu banii şi totuşi trebuia să mergem să vizităm ceva. Distanţa dintre Botoşani şi Kiev e ca de la Botoşani la Giurgiu. Problema e că drumurile la ei sunt cam proaste, plus că te taxează poliţiştii corupţi la tot pasul.
   Împreună cu Gina am făcut o rezervare telefonică la hotel Slavutich, undeva pe malul Niprului (cam 34 eur camera pe noapte fără mic dejun), am cumpărat bilete de tren dus-întors de la agenţia CFR din Iaşi (aprox. 75 eur pers. dus-intors), iar in ziua Z, eram în Suceava încercând să-mi activez roamingul.
Trenul Sofia - Moscova are întârziere de 2 ore, timp în care am stat la poveşti cu un basarabean ce locuia în Minsk şi era pro Lucaşenko. Oamenii de peste 50 ani din Basarabia sunt cei mai nostalgici când vine vorba de comunism şi URSS. Trăiesc doar cu regrete, nu au o viziune despre viitor. De asta nu mai scapă aştia de Voronin. 
Am tot văzut trenul ăsta verde, cu geamuri mici şi tot timpul cu perdelele trase, când lucram la Paşcani lângă gară prin 1998 şi abia acum după 11 ani urc cu emoţie sinceră în el. În vagon era curăţel şi plin de turişti ruşi care veneau de pe litoralul  bulgăresc. Multe femei tinere, blonde, cu copii mulţi şi mici. Suntem duşi la locurile noastre de către însoţitorul de vagon, o doamnă autoritară în şoşoni şi trening dar cu ecuson în piept!  În compartiment sunt câte 3 paturi etajate X 2. Mai era o doamnă în vârstă aici cu care am schimbat doar zâmbete, bariera lingvistică fiind de netrecut. 
Privind Bucovina de pe geam rusesc sunt încântat să văd că şi ruşii sunt atenţi. Traseul trenului până la Cernăuţi e mult mai pitoresc decât cel rutier. Pierdem cam 2 ore la Vadu Siret pe teritoriul Ucrainei unde se schimbă roţile la tren şi facem vama. Nici de data asta nu am cum să nu remarc frumuseţea femeilor ucrainiene. Până şi Gina m-a înţeles (şi aprobat)...
   Mă chinui toată noaptea să dorm, dar sunt frământat de gânduri, plus că trenul huruie şi pendulează periculos. Ies pe culoar unde doamna însoţitor pune lemne pe foc la un samovar în care fierbea ceai. Refuz să servesc pentru că nu am înţeles dacă e gratis sau e pe bani. Nu aveam încă grivne la noi. Mai petrec minute bune în compania unei domnişoare superbe, cu origini incerte ruso-române, care studiază la facultate la Moscova. Sunt captat de entuziasmul ei de a-mi descrie lumea slavă şi un sentiment de linişte mă pătrunde. 
    Dimineaţa la 5, zgomote, agitaţie, mă trezeşte Gina. Am ajuns la Kiev! Siruri de linii, fabrici, lozinci uitate de vreme.... Doamna însoţitor e de nerecunoscut - îmbrăcată la 4 ace, cu uniforma feroviară. Disciplina feroviară se aplică cu stricteţe în fostul URSS. 
   Gara centrală e MARE. Aproximativ dublă faţă de Gara de Nord din Bucureşti. Ajungem în faţa gării şi începem lunga plimbare spre hotel cu oprire obligatorie la un bancomat pentru grivne.
Kievul e diferit de cum mi l-am imaginat. Sunt multe clădiri vechi impozante. Pe străzi sunt foarte multe maşini de lux, în special SUV-uri care se întrec cu Moskvich, Volga şi tractoraşe care cară de zor cisterne cu "kvas". Kvasul e o băutură răcoritoare, câteodată bună, făcută din grâu (erată - pâine de secară - Gina) care se vinde în pahare de plastic de câte o mamaie simpatică direct de la o mică cisternă galbenă.

Totuşi nu înţeleg ce e cu liniştea asta! Văd niste maşini militare, apoi de jandarmi... posibil o demonstraţie în piaţa centrală, spun eu. Dar la un moment dat trec si nişte MIG-uri şi niste elicoptere militare mai să-mi spargă timpanul. Aflăm de la localnici ca e doar o paradă militară făcută cu fală de o ţară mare dar care suferă la capitolul identitate. Nimerisem de ziua lor naţională.
   În drum spre hotel ajungem pe o faleză înaltă unde dincolo de albia lată şi verde a fluviului Nipru,  zăresc uriaşe cartiere muncitoreşti urmate de nesfârşite păduri. Peisajul e fabulos, poţi petrece ore întregi lăsând privirea să hoinărească. 
   Hotelul nostru, Slavutich, o clădire din beton cu peste 10 etaje, tipic sovietică, e situat pe partea stângă a Niprului într-un cartier muncitoresc dar cu multă verdeaţă şi o frumoasă vedere spre Nipru şi ansamblul de mănăstiri "Lavra Pecerskaya". Luăm o hartă de la recepţie şi plecăm spre centru, cu metroul,  în piaţa "Maidan Nezaleznosti" (Independenţei) la marele concert de ziua naţională a ucrainienilor. Lume foarte multă, remarc foarte mult tineret blond şi brunet dar aproape deloc ţigani! Bărbaţii sunt destul de modeşti ca aspect, în comparaţie cu femeile care sunt în cea mai mare parte frumoase şi cochete. 
   Toată lumea făcea poze cu tancurile şi aruncătoarele de rachete iar fetele făceau poze cu soldaţii! Lumea încă mai crede în armată aici! S-a cântat folk patriotic, rock, pop, populară (care pe undeva se apropia de folclorul românesc), s-a dansat, s-au tinut discursuri patriotice acoperite în cea mai mare parte de huiduieli şi vociferări (probabil proteste), apogeul fiind atins de discursul preşedintelui. S-a stat la cozi imense la puţinele WC-uri disponibile.  Am mâncat şi am băut pe stradă şi ne-am lasat duşi de şuvoiul de oameni în toate direcţiile. A fost o seară foarte interesantă!
  În următoarele 3 zile am colindat Kievul în lung si-n lat cu metroul, marşrutka (maxi-taxi la noi), troleul şi cel mai mult pe jos. Despre metrou trebuie spus că e un must-do's, pentru că e săpat la o adâncime de peste 100 m şi are printre cele mai adânci staţii de metrou din lume dar are şi porţiuni la suprafaţă, e foarte ieftin (aprox. 65 - 80 bani/călătorie) şi e sigur, rapid iar unele staţii sunt frumoase, croite după şcoala rusească, cu bolţi şi decoraţiuni. 
O problemă sesizată în Kiev e bariera lingvistică. E obligatoriu, cred, să cunoşti măcar alfabetul chirilic. Ca să rezolvăm problema cu masa am găsit "Domaşnia Kukna" - o retea de restaurante gen cantine studenţeşti cu autoservire, destul de curăţele. Poţi să vezi mâncarea şi s-o alegi fără să mai silabiseşti aiurea. Borşul de sfeclă roşie e baza bucătăriei ucrainene.
Am mers prin oraş pe jos cu orele astfel cred că am acoperit o bună bucată din oraş. Zona centrală merită din plin vizitată la pas. Fluviul Nipru  e "păzit" straşnic de o impresionantă statuie cu o femeie cu sabie şi scut în genul Statuii Libertăţii americane. Kievenii o numesc ori "femeiuşca de fier" ori "mama lui Brejnev". Din zona acestei statui avem una din cele mai ample privelişti spre cartierele noi ale Kievului, cu mii de blocuri. Am continuat spre nord unde se află cel mai important obiectiv al acestui oraş, Lavra Pecerskaia. Un ansamblu de biserici şi curţi interioare, unite prin galerii, locul unde se perindă pelerini, turişti, călugări, comercianţi. Un mic oraş în oraş. Am petrecut o gramadă de timp aici, dar din lipsa unor indicatoare clare, am ratat vizita la catacombele unde se află colecţia de moaşte sfinte. 
Avansând spre nord, după lavră, se află un ansamblu monumental nou, dedicat Holodomorului  când la ordinul lui Stalin, între anii 1932 - 1933, s-a provocat o mare foamete în Ucraina pentru a stopa curentul naţionalist ucrainian care submina înfăptuirea marii uniuni sovietice - URSS. Se estimează că au murit aproximativ 3 - 4 milioane de oameni. Cum "Mama Rusie" neagă cu vehemenţă acest genocid, a fost nevoie de "revoluţia portocalie" din 2004, în care s-a reinventat spiritul naţionalist ucrainian, pentru a se construi acest mausoleu care merită vizitat.
Bucureştenii sub îndrumarea cuplului de dictatori au demolat o grămadă de biserici şi clădiri de artă iar neocomuniştii nu s-au îngrijit de cele care au scăpat, din contra au aprobat proiecte îndoielnice. Prin comparaţie, kievenii au avut destul de multă grijă cu centrul lor aşa că astăzi putem admira, curate şi restaurate biserici şi mănăstiri cu turle de aur sclipitor. Catedrala Sfânta Sofia şi Biserica Sfântul Mihail sunt remarcabile!
Lipscanii kievenilor (sau Montemartre cum se laudă ei) e  mai restrâns ca dimensiune şi se desfăşoară mai ales pe strada pietonală Andriivski (cu biserica Sf. Andrei). O grămadă de suveniruri se pot cumpăra de aici dar când să faci o poză gata! vânzătorul se supără. Probabil e frica de a nu fura idea...
Într-una din zile nu am rezistat tentaţiei de a vedea cum e printre blocurile lor comuniste. Apartamentele sunt înghesuite în blocuri uriaşe de peste 10 etaje. Avantajul lor e că au lăsat să crească copacii printre blocuri, uneori e cam neingrijit. Termopanele sunt abia la început de ofensivă iar majoritatea au balcoanele închise cu fier. Un pic mai tare decât la noi am remarcat în faţa unor blocuri sinistre de peste 10 etaje sunt parcate maşini foarte scumpe. 
  În îmrejurimile Kievului am vizitat muzeul satului ucrainian, similar dar nu mai frumos decât muzeul Astra din Sibiu. Am rămas surprins când am văzut o doamnă care spăla rufele într-o curte, mai alături era un cârd de gâşte iar pe lac erau raţe domestice. În acelaşi spirit (rural) împreună cu Gina am cules nişte mere dintr-o curte. Frumos a fost când spre ieşire era o doamnă pe o băncuţă la o poartă şi cânta ceva duios din voce acompaniată de o balalaică.
  La cât am mers pe jos aceste zile, returul cu trenul la cuşetă a fost o adevărată odihnă. Până la pitoreasca Bucovină, singurele zone cu peisaj frumos pe care le străbate trenul de pe ruta Moscova - Sofia e podişul Podolic, cu dealuri domoale dar sălbatice, necultivate recomandate şi de ghidul Lonely Planet ca "wild fields".

August 2009 - Cu bicicleta pe Cearcanu - Maramures

Traseu de bicicleta 1327759 - powered by Bikemap 

Imi tot povestea Gabi din Humor de fabuloasele lor ture pe bicicleta prin muntii bucovinei. Pe la sfirsitul verii ma lipesc si eu de oamenii astia si plec la o tura cu ei in muntii Maramures. Pornesc cu noaptea-n cap din Botosani, din Suceava il "incarc" pe Radu cu a lui "meriduta" vintage, iar din Humor fac "plinul" cu Gabi Cicu si Danut Florea. Pe la 10.30 suntem sus in pasul Prislop, de unde ne-am propus noi sa facem tura. Urcam pe un forestier prin pajisti deschise cu privelisti ample spre toata creasta muntilor Rodnei. La aprox. 1 ora de la plecare, lucrurile nu mai sunt asa de simple, pentru ca de la drum am trecut la poteca, iar de la poteca normala am trecut la treceri prin "paduri" de jnepenis des pe care cel mai usor il treceam cu bicicletele pe deasupra capului. Munca epuizanta, dar singura solutie de a innainta. Ajungem in cele din urma pe varful Cearcanul din muntii Maramures (1847 m alt). Stam sa admiram muntii din jur, mancam, apoi dezbatem problema coborarii. Scapam rapid de jnepenis, iar cand ajungem pe pasune, repede urcam in sa. Lucrurile nu sunt deloc simple, eu reusesc 2 caderi...si nu sunt singur. Iesim din plafonul de nori si iar e cald si frumos asa ca oprim sa vizitam "Podul Cearcanul", un platou suspendat, ca un urias helioport, la peste 1600 m alt. Frumusetea locurilor ne faca sa poposim mai mult.
    Iesirea din zona de creasta o facem pe poteci ciobanesti late care ne dezlantuie setea de viteza. Gasca se rute la un moment dat, eu cu Gabi pe o parte, iar Radu si Dan pe alta parte. In final ne intalnim toti la firul vaii principale pe un sinuos drum forestier, unde dam bice la viteza maxima. La un moment dat ma apropii cu mare viteza de o babuta cu un ciobanesc care mergeau agale in fata noastra. Cainele cand ma vede, ar fi vrut sa latre, dar il cuprinde panica si incepe sa schelalaie si s-o rupa la goana pe langa babuta care de spaima scoate un strigat de ajutor. Cainele se pravaleste peste bolovani drept in albia raului. Dupa ce trec, cainele isi cam da seama cam cu cine are de-a face si porneste voiniceste din albia raului sa-i infrunte pe ceilalti biciclisti. Dupa ce ne-am amuzat de acest moment, facem un plin cu apa si ne pregatim sa urcam pasul Prislop (1400m . alt) la locul unde aveam masina. Inca odata realizez ca turele pe sosea nu sunt pentru mine, pentru ca ma plictisesc.
Dupa ce las pe toti oamenii la cesele lor, seara sunt din nou in Botosani.