luni, 10 octombrie 2016

Munții Pirin - vârful Vihrem

După ”Merida Bike Camp” de la Cheile Grădiștei, unde am testat gama 2017 de biciclete Merida, cu modele remarcabile: Ninety-Six, noul Big-Nine, Big-trail, Scultura disc, plus gama de biciclete electrice cu motoare Shimano, am continuat drumul spre București. Aici varianta mea de a da o fugă în Balcani se confirmă. Obiectivul propus - Muntii Pirin.
E început de octombrie cu zile scurte dar vreme stabilă. Plec dimineața, înainte de a se aglomera infama ”centură a Bucureștilor”, parcurg un așa zis ”drum modernizat” București - Giurgiu, mă rușinez din nou de mizeria și de gropile de la vama Giurgiu, apoi intru în Bulgaria, plătesc vinieta în euro și mă relaxez pe infrastructura rutiera mai evoluată a vecinilor noștri bulgari. În aproximativ 8 ore parcurg distanța București - Bansko, fără a plusa cu viteza. Apropo de centura București, tocmai s-a inaugurat centura Sofiei în regim de autostradă, fară sensuri giratorii și gâtuiri!
  În Bansko am mai fost în decembrie 2011 la schi și stiu că exista o șosea asfaltată care urcă prin munți până la Banderitsa Poliana. Sunt o grămadă de mașini pe drumul îngust și câteva intersecții. Trebuie urmat indicatorul spre Danderitsa si Vihrem. Ajung după aproape 20 minute de urcare într-o parcare cu restaurant pe prima treaptă glaciară. Drumul devine cu o singura bandă pe sens și panta se accentuează. Trec pe lângă cabana Banderitsa, loc unde era o petrecere în aer liber și ”niște” amplificatoare, ajung în locuri mai liniștite la cabana Vihrem la 1950 m alt! Găsesc cu greu un loc de parcare pe buza unei prapastii și decid sa mă cazez în cabană. Platesc 40 leva pe noapte in camera cu două paturi. Camera e foarte mică, eu dau cu capul în tavan și am un geam mic la baza peretelui prin care văd doar botul unei mașini parcate. Mănânc o ciorbă la un preț rezonabil, apoi observ că specialitatea casei e un fel de pârjoală mare. Scopul nu e să stau în cameră așa că până ce se întunecă fac o tură scurtă de recunoaștere a zonei și a traseelor cu plecare de la cabană.

Muntele e curat și marcajele îngrijite, oamenii politicoși iar peisajul...e fabulos! Dorm în reprize poate și din cauza altitudinii de peste 1900m, iar dimineata cu toate ca am pus telefonul să sune mă trezesc cu 30 minute mai tarziu. Ies în cea mai mare viteză alimentez cu apă și pornesc spre cel mai înalt vârf din munții Pirin - vf. Vihrem.  Aceste se profilează deasupra mea ca un perete de calcar alb pe care deja soarele a pus stăpânire. Poteca clară parcurge pâlcuri de jneapăn și ienupăr. Un băiat din Slovacia trece alergând pe lângă mine, motivându-mă să măresc ritmul. Imediat trec eu pe lângă el iar când mă ”atinge” prima rază de soare, mă opresc pentru micul dejun. Slovacul vine lângă mine făcând același lucru. Împărțim o plăcintă iar el îmi explică cum se manifestă patriotismul la el. Era îmbrăcat din cap până în picioare cu echipament produs în Slovacia, chiar și batoanele energizante erau niște napolitane cu ciocolată slovace. M-am auto evaluat și am văzut că puține lucruri dintre haine sau echipamentul meu (de acum sau de acasă) este de origine românească. Am înteles mesajul lui și promit că prima dată voi analiza variantele românești, ulterior voi fi atent și la cele din import. Referitor la biciclete, domeniu care-l stapanesc de multi ani, puteți alege cu încredere brandurile de biciclete Devron, DHS sau Pegas în locul marcilor bulgărești (Cross, Drag sau Sprint). Gama de biciclete Rich, Velors, Kreativ nu vi le recomand chiar daca sunt românești.
 Revenind la drumeția de pe Vihrem am lăsat băiatul din slovacia sa plece înainte timp în care m-am schimbat și spălat cu roua abundentă a dimineții. Urcarea finală e susținută și parcurge un câmp cu bolovani instabili și fete înclinate din calcar alb, orbitor în lumina dimineții. Ajung înpreună cu amicul slovac și incercăm cu harta să deslușim culmile spectaculoase din jur. Frumusetea munților Pirin e marcată prin contrastul dintre zona calcaroasă din vestul masivului, un fel de Piatra Craiului ceva mai scurtă dar mai albă (aridă) cu aspect monolitic și partea de sud si est granitică, mult mai vastă cu culmi paralele, căldări cu lacuri glaciare, piscuri semețe, asemănător cu munții Retezat.
În sud se observa lanțuri muntoase de pe granița cu Grecia, traversate intens intr-o perioadă în care românii și bulgarii mergeau clandestin la muncă la greci.






De la cabană până pe vârf e o diferentă de nivel de aproximativ 1000 m, parcurs în aproximativ 1.40 min. De pe vârf mă decid să fac cât pot de mult din creasta calcaroasă Koncheto spre vest.
 Cum planul meu diferă de cel al slovacului, ne strângem mâinile și pornim fiecare pe drumul lui. Eu încep o coborâre dificilă, cu orientare precară, pierd marcajul și descațăr precaut o față de calcar încă umed de pe versantul nordic. Am surpriza de a întâlni pâlcuri de zăpadă nouă. Când dau de traseul corect observ că e bine marcat și prevăzut cu cabluri. Celalalt varf de peste 2900, este Kutelo de 2008, respectiv 2007 m altitudine. Aceste vărfuri alături și de frații mai scunzi: Banski Suhodol (2884 m), respectiv Bayuvi Dupki (2820 m alt.) formează o formidabilă muchie de calcar alb pe care orice drumeț aventuros dorește să o călărească. Eu am parcurs această muchie până la refugiul Koncheto (2780 m) apoi am revenit pe traseul marcat care urmărește curba de nivel. Pe muchie sunt o serie de pari de fier deși și urâți ca și pe Rila dar ăștia sunt prinși intre ei cu o șufă. Nici estetic și nici macar practic nu-i agreez.









Urmează o coborâre lungă în condiții meteo ideale care se termină pentru mine la cabana Banderita. Pe această obositoare și lungă coborâre, reușesc să desprind talpa la un bocanc. Am un snur prin rucsac și cu un cuțit am rezolvat problema. La cabana Banderita aprox. 1700 m alt. se terminase un concurs de alergat, iar pe langă doi alergători epuzați care mai poposeau pe acolo locurile erau pustii. Prefer o ciorbă ”A la Grec” și o bere ”Pirin” apoi merg agale spre casă, adică cabana Vihrem.




Astăzi mă trezesc la 7 și decid să vizitez cealaltă parte a munților Pirin, partea cu lacuri glaciare și varfuri de granit. E ceață și relativ rece. Ceața nu e densă așa că nu am probleme de orientare. Ajung la început la Ribno Ezero, un lac glaciar mare cu ierburi subacvatice, apoi urc un nou prag glaciar și urmez un marcaj cu bandă roșie ce urcă pe blocuri mari de piatra de pe versantul nordic spre pasul Glavniska Porta. La poale admir lacul Dalge Ezero. Cand termin urcarea în pas, la peste 2600 m alt. ceața se risipește și totul de vine luminos. Mare noroc am eu la vreme în munții din Bulgaria! După pas traseul meu continuă pe o creastă domoală spre sudul masivului, spre valea Demianita. Privesc spre nord , spre vârful Todorka 2746 m alt, și caut intrarea pe o muchie ce o ia spre nord. Spre norocul meu, locurile se aseamănă cu muchiile nord fagarasene, plus că alpiniștii bulgari au marcat locurile cu momâi din pietre. Cred că două locuri au fost mai delicate, cu pasaje de descățărare pe rocă friabilă, restul muchiei poate fi considerată potecă turistică ceva mai expusă. Priveliste nouă am spre lacurile glaciare din valea Valyanitsa si piscuri de 2700 - 2800m sălbatice și tentante de urcat.

















Nu ajung pe Todorka dar închid bucla spre cabana Vihrem pe poteca care leagă cabana Demyanitski de Vihrem. Mămânc bine la cabană și ușor pornesc spre mașină apoi spre casă. În aprox. 8 ore sunt în Bucuresti la finii noștri. Macar noaptea centura București nu e aglomerată.

Niciun comentariu: