miercuri, 20 octombrie 2010

Maraton MTB Tur de Iasi - Prima dată pe podium!


Bike route 705886 - powered by Bikemap 
Maratonul MTB, Tur de Iasi

      Cu toate că a fost organizat în pripă şi mediatizat slab, avantajul nostru a fost apropierea de Iaşi şi perspectiva că acest maraton va fi ultimul pe anul acesta. Astfel din Botoşani, pentru a doua oară în istoria acestui oraş, am făcut o echipă completă compusă din subsemnatul, Adi, Dănuț, Dragoș, Bogdănel şi Mihai. Plecăm sâmbătă dimineaţa din Botoşani pe o vreme rece şi închisă, iar pe la 8.30 dimineaţa eram la ieşirea din Bârnova, locul de unde începe traseul nostru. Primul lucru pe care-l facem după ce socializăm cu cunoscuţii e să testăm calitatea solului. Stim că "Tur de Iaşi" e emblematic pentru noroiul alunecos şi lipicios. Din fericire "glodul de Iaşi" nu e de speriat dimineaţa asta. Preluăm numerele de concurs, facem încălzirea, mă salut cu băieţii din Humor: Gabi, Dănuţ, Cătălin, cu cei din Rădăuţi, cu Maus, Legstrong, Radu din Piatra Neamț, un băiat din Covasna (cred că era de la cea mai mare distanţă de Iaşi) dar cu câteva minute înainte de start începe şi ploaia abundentă. Fiecare se echipează după cum îl taie capul, aşa că mai întârziem puţin startul, cât să îngheţăm. Doream să plec cât mai repede, să mă încălzesc pedalând. Am luat cel mai bun start de până acum, chiar din prima linie, în stânga lui Maus şi în dreapta lui Dănuţ Florea. Suntem 57 de biciclişti de acelaşi sex (că orientarea sexuală nu o cunosc). Păcat că moldovencele noastre nu agreează tratamentul cu nămol.
         Începem cu o urcare, pedalată de toţi în forţă, pentru încălzire. Ajung la o bucăţică de asfalt spart, în urcare accentuată, locul unde mi-am impus ritmul. Plouă tare, iar noroiul se activează treptat. Am pe spate un cauciuc Continental Edge 1.9 iar pe faţă am rămas cu clasicul Continental Speed King 2.1. Pe coborâri, roata din faţă pierde aderenţa uşor, roata spate compensează şi mă ţine pe potecă. Precaut scot SPD-urile pe coborâri şi de câteva ori ies din potecă dar fără urmări. Ori la MM Mediaş am fost mai varză, ori noroiul a fost mai dificil (ceea ce nu cred), pentru că aici, la Iaşi, pot pedala pe noroi. Urmează o porţiune de plat, cu vântul în faţă. E, cred, cea mai urâtă porţiune din traseu. Pedalez greu printre bălţi şi cu trafic auto. Aici nici nu întrec şi nici nu văd pe cineva în spate...când, la un moment dat aud că mă strigă cineva. Era Bogdănel, foarte speriat, îmi spune ca era printre primii când s-a rătăcit. Îl invit s-o taie în faţă pentru că vreau să-mi păstrez cadenţa. L-am văzut cum face colţu' apoi a dispărut din câmpul meu vizual. Destul de impresionat, măresc şi eu ritmul şi tare nasol e când nu-ţi merge ciclocomputerul, (după trânta de la Tuşnad) astfel doar estimez cam ce distanţă mai am până la sosire. Vine o urcare printr-o pajişte înecată de ceaţă apoi o coborâre pe un drum rupt de torent unde mă stropesc peste ochelari şi pe faţă. Drumul e aşa de fărmat încât solicit suspensiile, genunchii şi braţele. În faţă desluşesc un nene care se agită la mine. Îmi indică s-o iau pe o potecă la dreapta. Dar ce potecă! Un torent lutos, foarte alunecos. Urc cu bicicleta în cârcă, timp în care băiatul de la punctul de control îmi spune să fiu atent să ajung la casa albă. Nu doresc să ajung la "Casa Albă" dar la această casă albă, cu siguranţă. În poiana întinsă din faţă văd 4 ciclişti care mergeau cam anemic. Cineva mă strigă, e Bogdănel! Oare ce fac băieţii ăştia aici? Ajung la ei, aici e Mihai, un băiat din Neamţ (care a ieşit pe locul 4 la Harghita Bai) şi încă cineva. Toţi par derutaţi şi aşteaptă iniţiativa mea. Încep coborârea peste dâmburi, gropi, torente şi poteci false până ce ajungem la casa albă. În pădure urcăm iar prin noroi. Bogdănel e scos din joc printr-o pană pe faţă, rămân cu ceilalţi trei. Urc din greu pe noroiul alunecos şi mă distanţez uşor, îl ajung şi pe "Legstrong", apoi rămân singur să lupt cu noroaiele. Dealul nu se mai termină iar eu de frig nu mai am putere să împing cu degetele schimbătoarele. Mai trec de un concurent şi mă dezlănţui pe coborârea prin pădure, spre sosire. Sunt ud până la chiloţi şi vreau să termin concursul asta. Coborârea asta a fost cred cea mai frumoasă parte din traseu. Un fotograf mă anunţă că sunt printre primii, lucru care mă mai încalzeşte. Trec linia de sosire cu zâmbetul pe buze.
    Văd că de la noi nu a sosit nimeni încă. Mă schimb şi imediat îl văd pe Mihai la sosire, apoi vin şi ceilaţi care mai de care mai plin de noroi şi cu poveşti mai spectaculoase. Stăm la premiere, unde reuşesc pentru prima dată să ajung pe podium, pe locul 3! Ne salutăm cu ceilalţi participanţi, facem poze cu noi plini de noroi, curăţăm sau mai bine zis zoim bicicletele într-un pârîu şi purcedem spre Botoşani cu sistemul de încălzire la mașină activat.

Link pagina oficială a competiției: Turistor Iasi - Tur de Iasi
Link clasament: Clasament Tur de Iași

marți, 12 octombrie 2010

Cupa Emmedue 2010 - Ploiești


Bike route 806808 - powered by Bikemap 
   Traiască Vicky! http://victoriadumitrescu.ro/ nepoțica mea de la București. Sâmbătă 2 octombrie petrec la botez, cu toți cumnații și cumnățelele plus Gina, iar pentru duminică hai să mai facem un maraton - Cupa Emmedue. Oricum acțiunea a fost premeditată. Am venit de la Botoșani pregătit cu bicicletă și tot tacâmul, plus taxa plătită on-line pentru traseul de 60 km.
    Duminică dimineața plouă trist peste București. Mă trezesc greu și fără tragere de inimă cobor să-mi pregătesc bicicleta. Văd că roata spate e cam slabă și bag presiune. Văd că tot scapă. Desfac roata si văd cu greu că de fapt valva are fisură. Arunc camera, pun rezerva și văd că nici asta nu e bună, are pană. Hahal pregătire de concurs! Deja e târziu, plec spre Ploiești cu duba pe ploaie, merg precaut pe DN1, iar la Bărcănești merg pe centură. E duminică dimineață și  e slujbă mare la mănăstirea aia de pe centură...nu stiu numele ei, dar au parcat oamenii care cum au putut iar eu trec cu greu. Cam cu 15 minute înainte de start ajung și eu. Fug rapid la standurile de echipament și iau o cameră Giant. Când gata, tot transpirat, mă pregătesc să mă opresc din pompat, camera face explozie, spre disperarea mea și amuzamentul discret a celor din jur. Fug iar după altă cameră. Iau o cameră Kenda light, că altceva nu era... Deja era numărătoarea inversă iar eu începeam să dau la pompă. Mă opresc precaut la o presiune nu chiar pe gustul meu, de frică să nu mai fac explozie. Pentru că nu mai aveam cameră la schimb iau cu mine un set de petice auto adezive (Doamne ferește de pană!). Din mers îmi prind numărul și pornesc total neîncălzit direct în concurs. Noroc cu organizatorii care au pus la început o porțiune de asfalt în urcare ușoară. Vremea devine frumoasă și eu tocmai ajung din urmă ultimii concurenți și intru în cursă. Mă salut cu domnișoara care parcase lângă mine, primesc laude pentru viteza cu care am reintrat în joc. (Gina dragă, uite aici fete care știu să mă aprecieze pentru eficiență) Nu-mi place presiunea la cauciucul pe spate și am șanse să fac pană cu el, dar nu vreau să pierd ritmul impus. Când părăsesc asfaltul sunt pe la mijlocul plutonului. Urmau niște urcări serioase așa că opresc și mai bag aer. Încep urcarea în ton optimist, nu-mi plac niște concurenți care mă văd că urc pantele în șa dar nici nu se gândesc să se ferească, ba chiar unii se și opreau să se odihnească. Dar nimic nu mă putea enerva mai tare ca scrâșnetul satanic al discului față! Mă făcea pe fond nervos. Trec printr-o baltă numai cu gândul că se potolește, dar nici vorbă, apăreau și alte tonalități isterice. Vreau să beau apă și realizez ca am uitat sa iau! Se bifurcă și traseele noastre, iar eu dau să fac dreapta când un nene arbitru îmi spune că treț s-o iau pe traseul scurt, că am număr de traseu scurt. Îi promit că-i pun în CD playerul de la mașina lui discul meu de frână dacă mai insistă. Continui pe traseul lung, unde se schimbă în bine și atitudinea între concurenți. Ajung la primul punct de alimentare, alimentez cu apă sau energizant și sunt hotărât să rezolv cu discul față. Masa de la punctul de alimentare e un adevărat festin! Când dau să plec văd că vine un tip amărât cu un 29er cu lanțul rupt și fără cheie de lanț la el. Dau să plec dar îmi amintesc de momentul nefericit de la Maratonul Harghita Băi din august. Mă opresc, repar lanțul apoi plec tocmai când trece pe lângă mine o fetișcană. Misoginul din mine, oricât de oprimat a fost în perioada de cănd trăiesc alături de o adevărată feministă, a ieșit la lumină și s-a dus direct la pedale. Parcurg un traseu pitoresc, pe lângă sonde, pe dealuri cu largi priveliști spre Ploiești, apoi Urlați, parcurg în viteză o frumoasă pădure de foioase, și apoi iar sonde și sate pitorești. Depășesc ușor unu câte unu din concurenți, până ajung și la tricourile printate cu sponsori autohtoni.  Pe o urcare spre o fâșie de asfalt de la o curte iese un cățel mic da isteric, care se înfinge cu dințișorii fix în oușorul meu. Măi, ce naiba, toate mi se întâmplă numai mie!!!
     Șoseaua de pe deal se termină într-un punct de alimentare, un mic bufet suedez, aș spune. Aici iar un nene mă întreabă de număr, nu-l bag în seamă pentru că în fața mea e o domniță roșcovană, pregătită pentru întrecere. Urmează o coborâre prin vie, o luăm amândoi aiurea la un moment dat, revenim pe bâjbîite în traseu. Dacă am ceva de reproșat organizatorilor (și asta e singurul reproș) ar fi ca au marcat destul de prost această zonă cu schimbări bruște de direcție. Am un full Santacruz Superlight, așa că nimic nu-mi stă în cale pe coborâre...nici chiar traseul de concurs, care cred că era undeva în stânga. Mă hurducăi bine printr-un câmp cu cartofi parțial scoși până ce ajung la o cărare ce mă scoate la o crâșmă. Aici toată suflarea birtului vrea să mă ajute cu indicații. Parțial lămurit, continui precaut să pedalez la poalele dealului de pe care tocmai am coborât. Ajung la un drum asfaltat și zăresc în față parcul Bucev, când din sens opus vine un concurent. Nu mă opresc din pedalat...când, il văd pe Dan Mazilu venind vertiginos tot din sens invers. Eu mă îndrept spre parc, iar ei merg în sens opus?! Întorc bicicleta și începe o urmărire pe șosea, pe plat, cu vântul în față până ce închidem o buclă care se termină la parc, la sosire. Când am trecut linia de sosire cu numărul de tură scurtă, cred că cei prezenți s-au gândit cum de a putut ăsta să meargă așa prost pe 30km și să scoată mai bine de 3 ore?


      Până la premiere am fost la standul Giant unde am făcut un drive test cu un 29er, presimt, viitoarea mea bicicletă. Atmosfera de după concurs cât și premierea a fost foarte plăcută. Am rezolvat cu domnișoarele cele drăguțe și problema numărului, așa că s-a făcut dreptate și am ieșit pe locul 8 la categoria 30 - 40 ani. Mulțumesc fetelor și mulțumesc organizatorilor pentru un weekend plin de peripeții dar cu final fericit!

Vali Catargiu - G.E.O.S. Botosani

duminică, 19 septembrie 2010

Tusnad Maraton 2010

Tusnad MTB 2010

Bike route 657019 - powered by Bikemap 


Clubul GEOS, are deja un nucleu dur, format din ciclişti. ca şi membru fondator a acestui club, rezolv cu organizatorii de la Aktivity pentru cazarea grupului nostru în aceeaşi locaţie. Aşadar ne prezentăm în dupăamiaza unei superbe zile de septembrie, la pensiunea din Baile Tuşnad. Staţiunea se prezintă neaşteptat de bine, îngrijită, cu multă verdeaţă, oameni liniştişi care stau să te îndrume. Facem în prima zi reglajele la bicicletă apoi spre seară mergem să vedem lacul Sfânta Ana, cel mai mare lac vulcanic din România. Pe drum intersectăm ciclişti care testau traseul de a doua zi apoi medităm pe malul lacului cu gândul la traseul de mâine. Pentru unii din noi acest maraton e botezul lor în această lume a competiţiilor.
            Dimineaţa fiecare cu tabieturile sale: Marian cu „scheme de Yoga”, Dan Buscu cu alimentaţia foarte atent aleasă, Georgică cu sesiunea de încălzire a muşchilor. În aer se simte emoţia de dinainte de start. Vine şi startul unde mulţimea de biciclişti (peste 350 oameni) se avântă într-un sprint serios pe asfalt. Nu înţeleg acum din ce motiv nu am tras mai tare pe asfalt pentru că pe drumul de piatră fac un permanent slalom printre concurenţi. Coborârile sunt bolovănoase iar aici bicicleta full-suspension face diferenţă.
            După primul punct de alimentare urmează o urcare de push-bike unde fac un efort deosebit ca să mai depăşesc nişte concurenţi. Sus pe creastă e un sus-jos permanent până ce dau de un alt punct de alimentare lângă şosea. Urmează 7 km de asfalt nou şi curat dar lucrurile nu sunt aşa cum speram pentru mine şi mă menţin cu un ritm de 17 -19 km/h. Măcar am satisfacţia că mă distanţez de un copil de la C.S.Mureş care tot se lipea la trenă.
            Pentru că deja suntem pe traseul comun cu cei de la tura scurtă, trebuie să am grijă la coborâre de comportamentul lor. Aici am patentat o nouă avertizare sonoră: RĂMÂI ACOLO!!! care e mai sigură faţă de: ATENŢIE DREAPTA / STÂNGA!!!. Pentru că oamenii auzeau STÂNGA şi chiar acolo se îndreptau! Apoi cred că e corect ca el să rămână pe traectoria lui pentru că eu sunt cel care vreau să depăşesc aşa că riscul de a face bucla de depăşire să mi-l asum doar eu.
            Pe final m-am alergat cât am putut cu un băiat din Bucureşti dar pe linia de sosire eram aşa de aproape de roata lui încât nu am mai avut cum să evit un trepied pus chiar pe linia de sosire iar acest lucru m-a costat o căzătură spectaculoasă. Din fericire nu am păţit mare lucru, dar mă „ţin „ câteva coaste când respir puternic. La bicicletă am rupt câteva cabluri.
            În final am scos un loc modest, locul 10. Dar cred că am înţeles mai bine noţiunea de maraton şi de fair-play.
            Competiţia de la Tuşnad a fost un etalon privind organizarea şi desfăşurarea unei competiţii de tip maraton şi cred că mulţi din cei care au participat pot confirma.

sâmbătă, 21 august 2010

Maratonul MTB Harghita-Băi - August 2010


Bike route 664425 - powered by Bikemap 
   
Harghita Bai MTB 2010


      Vineri după servici: eu, George, Violeta, Gina, Cezar şi Stelică pornim din Botoşani spre Harghita Băi, la prima ediţie a acestui maraton MTB. Chiar la plecare, pierd pe drum o pedală SPD, crankbrother egg... Pierdem timpul cu căutările dar în zadar, apoi facem o buclă la Gura Humorului, să-i luăm pe Gabi Cicu şi vecinul lui, Nicu. Pe la miezul nopţii ajung în staţiune. Prima impresie nu e grozavă, un drum de piatră prăfos, nişte halde de steril, clădiri de la nişte foste mine, iluminat sporadic şi nişte câini fără stapân. Peisaj tipic românesc, în plină ţară a secuilor. Administraţiile locale, indiferent de zonă, religie şi limbă, fac aceiaşi treabă oriunde în România, adică nu fac mai nimic. Urcăm până la pensiunea noastră, Mandala, unde suntem bine primiţi. Fetele şi George se cazează în cabană, noi primim un frumos loc de cort în spatele pensiunii. 
      Dimineaţa poiana noastră se inundă de lumina soarelui, anunţând o zi superbă. Proprietara, foarte amabilă de felul ei, ne anunţă ca azi va fi o zi a concursurilor - aflu astfel că în paralel cu maratonul nostru, vor fi concursuri de gătit şi de motocross. Inclusiv patroana participă la concursul de gătit. Mergem la start, plătim taxa, ne luăm numerele de concurs şi facem o scurtă încălzire. Eu, Stelian, Gabi şi Nicu suntem la tura lungă de 50 km, iar George va merge la tura de 25 km.
     Prima parte a traseului e în urcare uşoară, apoi o coborâre dificilă, chiar lângă mine un băiat cade, iar o fată trece cu roata peste el. Are loc un ambuteiaj în zonă. Pe coborârea asta am cam tot fost depăşit. Aştept o urcare ca să pot depăşi la loc. Îl depăşesc pe Georgică, crispat de la vibraţiile dure de pe coborâre, pentru că furca faţă e  rigidă.
     Începe urcuşul, la început pe o poiană, apoi drum forestier. E rândul meu la depăşit, aşa că-l las şi pe Gabi în spate. Drumul e foarte bolovănos, şi nu pot să urc cu furca blocată. mă gândesc la Georgică şi-l compătimesc. Văd pe marginea drumului o grămadă de oameni cu pană. Aşa că mai dau la spate o gaşcă. Trecem prin două sate, pe la un punct de alimentare, bine dotat, unde un băiat îmi unge rapid lanţul.
     Pe un soare torid, pe un drum pietros în urcare monotonă, văd în zare undeva sus, în munţii Harghitei, antenele de la staţiunea Harghita-Băi, locul de sosire. Vă spun sincer că am cam înghiţit în sec la cât e de muncit până acolo. Încep să-mi dozez energia, să-mi impun un ritm de drum lung. Intru în pădure şi scap de căldură dar nu scap de pantă care e tot mai susţinută. Mă bucur când constat că ritmul meu e superior altor ciclişti, până cand la un moment dat aud un sunet sec şi rămân fără lanţ. Mă mişc greu cu montatul lanţului, aşa că în 7 minute sunt iar pe traseu. De data asta încep să pedalez agresiv, cu intenţia de a recupera timpul pierdut. Dar, chiar înainte de urcarea pe pârtie, pocneşte iar lanţul. Nu mai stau să pun lanţul (că şi aşa era prea scurt) ci încep un cross pe lângă bicicletă. Trec ciclişti pe lângă mine, unii mă încurajează, alţii mă compătimesc, unii ţipă să ies din traseu... fiecare după starea de spirit sau după motivul care i-a adus aici. Nostim e când, pe coborârea finală, reușesc să întrec 2 concurenţi. Am trecut linia de sosire cu lanţul în mână pe locul 16 la categoria mea de vârsta. Cel mai bine clasat a fost George, locul 8 la categoria lui.
     După ce aştept să vină toată echipa din Botoşani (mai puţin George de la tura scurtă, deja cocoţat prin parcul de aventură Balu - fain parc pentru copii) mergem la premiere. Aici nu înţelegem mare lucru, doar că lumea cântă cu mâna la inimă iar la un moment dat în română s-a anunţat premierea la ciclism.
     La urmă are loc un concert, cu o unguroaică frumoasă unde noi, majorii, bem pe iarbă şi admirăm priveliştea.
    Doamna de la pensiune ne serveşte cu bucatele de la concurs, nişte minunăţii de sarmale gigant și o ciorbă de legume excelentă. Apoi aflăm povestea ei despre pensiune, despre faptul că a fost schioare de performanţă.
     În ultima zi ne aprovizionăm cu apă minerală direct de la sursă, că doar suntem la Harghita Băi, apoi în Miercurea Ciuc vizităm Muzeul de Istorie a Ciucului, oprim în Lacu Roşu, fetele pleacă într-o drumeţie în jurul lacului iar noi scoatem bicicletele şi facem o tură cam dificilă, pe lângă Suhardul Mic, în coborâre spre Valea Cupaş, apoi o încercare nereuşită de a ajunge pe poienile Cupaşului. Ne reîntoarcem toți întregi la Lacul Roşu şi purcedem spre casă.
 Adresa oficială a evenimentului
Clasamentul final

luni, 28 iunie 2010

Maratonul Medieval Mediaş 2010


Bike route 535071 - powered by Bikemap 
    Cel mai important maraton MTB din România si cel cu cea mai mare tradiţie, nu putea să lipsească din lista de maratoane de pe anul ăsta. Mediaşul e cam departe de Botoşani, dar impulsul final a fost provocarea lansată de fostul meu coleg de bancă din liceu, John Vasilcin, actualmente Ivan bulgarul, un ciclist împătimit care dorea să-şi măsoare forţele cu mine. Plătesc online taxa de inscriere cu 10 zile înainte, pentru tura lungă. Fac antrenamente, vorbesc şi cu "humoriştii" Gabi, Danuţ şi Cătălin să facem o echipă dar  cu câteva zile înainte de concurs, mă anunţă Ivan că tocmai s-a lovit la picior şi nu poate veni.
     Plec spre Mediaş vineri dimineaţa din Botoşani cu Gina, George, Violeta, Maria şi copiii - Dumitriţa şi Andrei. Pe drum fiind cu copiii mergem lejer, oprim să căscăm gura prin fel de fel de locuri. Pe la amiază suntem în Târgu Mureş la grădina zoo, apoi GPS-ul ne bagă pe nişte drumuri secundare prin inima Târnavelor. Cănd să vizităm Cetatea de Baltă, se porneşte o ploaie grozavă. Plecăm spre Blăjel pe o scurtătură pietruită destul de ruptă de ape.Când prindem asfaltul văd pe șosea o săgeată albă şi scris MMM. Am intrat probabil pe un segment din traseul de mâine. La Blăjel ne cazăm la un camping "Două Lumi", a unui olandez mustăcios, corect şi amabil. Vremea e foarte capricioasă în perioada asta a anului. Pe un cer plumburiu pornesc pe bicicletă până la Mediaş să preiau pachetul de înscriere. Solul e lipicios şi musteşte de apă, e clar că mâine facem "împachetări cu nămol".
    Dimineaţa servim la olandez un mic dejun consistent iar când ajungem la Mediaş vedem că e plin de ciclişti. Se vede clar cât de popular e acest maraton.
     Iar iau startul în coada plutonului împreună cu Gabi, Dan şi Cătălin din Humor. Au trecut mai bine de 40 de secunde de la semnalul de pornire şi momentul în care m-am pus în mişcare. Prin tot Mediaşul s-a format un uriaş "cârnaţ" de ciclişti, toţi dornici de competiţie. După acroşajul grav de la Preluca, am mers cam incet printre concurenţi în oraş. Când am ajuns la poteca care urca spre mocirlă, cred ca aveam cam 100 de concurenţi în faţă. Unii oameni, mai ales bucureştenii, erau aşa de curăţei că s-au lasat mai greu convinşi să intre în noroi, timp în care liderii se tot distanţau de noi. De la noroi trebuia sa tot curăţ roata, pinioanele şi deraiorul spate. Când credeam şi eu că scap de noroi, urma o nouă rundă. Pe coborâri, intram mereu în derapaj şi tot ajungeam în decor. Fiind mulţi concurenţi puteai să loveşti sau să fii lovit, din cauza asta viteza de rulare era mică. Chiar după al doilea punct de alimentare, într-o poiană largă în care soarele dogorea, am făcut pană la roata spate! Am uitat levierele la maşină şi incerc cu două aşchii să scot cauciucul. Se opreşte un băiat fain si-mi împrumută levierele lui. Nu am reţinut numărul de concurs dar pe această cale îi mulţumesc frumos. În timp ce umflam la roată, tot treceau pe lângă mine diverşi concurenţi, ca în final să-i văd şi pe Cătălin Boicu, Gabi Cicu şi ultimul Dan Florea. Îl prind pe Dan din urmă, îl ajungem şi pe Gabi şi pornim cursa între noi. Traseul se desfăşoară pe nişte culmi pitoreşti, prin iarbă, cu nişte coborâri abrupte, foarte antrenante. Urmează o urcare prin pădure, pe un drum pietruit. Căldura mă stoarce de toată energia. Abia mergeam cu 8 - 10 km la oră până la punctul de alimentare 3. Încerc să mă hidratez cât pot, şi mă chinui să curăţ lanţul. Noroiul de la început de tură a devenit acum beton. Îmi e frică să nu rup lanţul sau macaraua de la schimbător. Rămân să pedalez o bucată cu Gabi în faţă. Trecem prin curtea bisericii de la Boian, unde eu fiind mai înalt am luat păianjenii de pe grinzi. La urcarea din Boian sunt întrecut de câţiva concurenţi pentru că nu mai reuşeam să pedalez normal, lanţul nu mai vrea să fie flexibil. Consum toată apa din bidon tot udând lanţul. În punctul de alimentare 4, mă reîntâlnesc cu băieţii din Humor plus alţi concurenţi, majoritatea toropiți de căldură. Pe cer apar primii nori mai închişi la culoare, semn că după-masă va fi furtună. Pornesc în coborâre avându-l în faţă pe Dan Florea. Nu reuşesc să mă ţin de el, dar rămân în pluton cu Cătălin, Gabi şi nişte băieţi de la Rădăuţi. Pe o urcare spre o stație de gaz metan și o șosea națională, mă rup de pluton și ajung din urmă un alt grup de cicliști. Găsesc la un punct arbitru un domn amabil care-mi pune niște ulei pe lanț și parcă merge altfel...
    Cum era de așteptat vine și furtuna. Dar nimeni nu se aștepta să fie atât de puternică! Pedalez pe o urcare pe o pajiște. Nu am pe nimeni nici în față nici în spate. Trăsnește și fulgeră în jurul meu, iar ceea ce fac eu e doar să pedalez încet și să mă rog să nu fiu pedepsit cu trăsnetul. Pe ploaie îl întrec pe domnul Bituleanu (de la Felt) și câțiva concurenți de la tura scurtă. Înainte de coborârea spre drumul de asfalt spre Bazna, frâna față nu mai ține deloc. Pe asfalt pedalez căt pot, doar-doar să mai ajung vreun concurent din urmă, cum ar fi Dan Florea, dar nu vad pe nimeni. În cetatea Bazna un arbitru mă oprește să mă anunțe că traseul s-a terminat pentru mine și toți cei care vor veni. Predau cipul și aștept să fiu preluat de o mașină. Cu un gust amar, mă strecor printre concurenții de la sosire cu gândul să spăl bicicleta. George se oferă să o spele el, așa că scap de întrebările cunoscuților. Mănânc niște paste cu băieții din Humor și mă retrag la pensiunea olandezului.
     Ziua următoare lenevesc la piscină, socializez cu ceilalți biciclisti, ca apoi să mă retrag spre casă, nu înainte de a mai face o plimbare la pas prin Mediaș și mai ales prin Sighișoara.

Maratonul Medieval Medias

joi, 10 iunie 2010

Maratonul Saint George - Sfantul Gheorghe


Bike route 506254 - powered by Bikemap 
Saint George Maraton mtb 2010

Dupa Preluca, ploaia nu prea s-a mai oprit cam 2 săptămâni, așa că nu merg la maratonul de la Târgu Secuiesc. Totuși, la insistențele lui George, pornim spre Sfântul Gheroghe la "Maratonul Saint George" organizat duminică 6 iunie. Ajungem sâmbăta, pe înserat la Sfântul Gheorghe, stăm la o terasă să vedem dacă e ceva mișcare cu înscrierea. La ghereta de lângă parc nu era nimeni așa că pornim spre Șugaș Băi spre o pensiune sau un loc de cort. Şugaş Băi e cam departe aşa că imediat ce intrăm în pădure, găsim pe dreapta o poiană cu stejari falnici. Campăm şi dormim aici până dimineaţa.

video


Duminică mergem cu maşina în centru unde deja parcarea se umpluse de alţi ciclişti. Pentru că nu sunt sigur pe SPD-uri voi folosi nişte pedale normale. E primul maraton din viaţă al lui George, aşa că-l voi însoţi/supraveghea pe traseu. Startul se dă la ora 10.30, iar eu cu George participăm la tura scurtă de 27 km. Vremea e deosebit de frumoasă şi traseul foarte frumos şi variat. Am plecat din centru, apoi am continuat cu antemergător cam 4 km pe asfalt prin oraş. La un moment dat, toată lumea a "zbughit-o" spre stânga peste un pârâu, direct în pădure. A urmat o urcare serioasă, care a făcut clar diferenţa între participanţi. Cam tot traseul a fost single track, variat, foarte frumos, fără noroaie, cu urcări şi coborâri ciclabile. La singurul punct de alimentare de pe traseu am mai redus din ritm pentru că doream doar să participăm, să ne bucurăm de vreme şi peisaj şi oricum nu eram chiar biciclişti slabi :). A urmat o urcare mai consistentă prin pădure până într-o poiană superbă de unde am zărit Bucegiul şi Piatra Craiului încă acoperiţi de zăpadă! A urmat coborârea finală unde am facut tot ce am putut să ajungem fără incidente. Poteci abrupte, apoi drum forestier care trece pe locul unde campasem cu o seară înainte. Ajungem pe asfalt şi după 3 km de şosea trecem bucuroşi linia de sosire. Pănă spălăm noi bicicletele ajung şi fetele noastre de la Muzeul Ţării Secuilor. Locurile noastre au fost 8 din 12 participanţi, pentru George şi 22 din 28 participanţi, pentru mine. Aceste locuri nu contează în nici un fel. A contat că George a fost astfel la primul lui maraton MTB imediat după ce a împlinit 14 ani, a contat atmosfera prietenească, oamenii faini de pe traseu, vremea deosebit de bună şi organizarea fără reproş. După premiere a avut loc o tombolă, iar George a fost cel norocos, el primind o pompă şi marele premiu, un ceas cu senzor de puls pentru antrenamente.
   Sfântul Gheorghe, mai venim!

sâmbătă, 22 mai 2010

Maratonul Preluca - mai 2010


Bike route 486899 - powered by Bikemap 
PRELUCA - mai 2010

      Preluca 2010 a fost pentru mine primul maraton montan la care am participat în 2010. Am studiat site-ul www.preluca.ro, iar după câteva discuții telefonice cu băieții din Humor m-am hotărât să particip la tura lungă de aprox. 90 km. Plecăm vineri 14 mai, eu cu Gina din Botoșani, iar din Humor ni se alătură Gabi, Dan și Cătălin. Ajungem pe întuneric în Copalnic Mănăștur și, spre rușinea noastră de munțomani, ratăm mai multe intrări, până ce ajungem la tabăra de corturi, undeva in inima prelucilor. De la tabăra de corturi, privelistea e fantastica sau, mai bine zis, jocul de lumini.
    Dimineața, după micul dejun, străngem toată tabăra și coborâm în centrul satului Copalnic Mănăștur să facem înscrierea. E destul de multă lume, plăcut surprins rămân când văd o grămadă de moldoveni înscriși la start, cei mai mulți sunt din Rădăuți. Cum stăm sub amenințarea codului galben de ploi, îndes în rucsac o geacă și o pereche de pantaloni de fâș. Bicicleta pe care o folosesc acum, un Genesis hardtail, model 2003, e la primul maraton. Gina rămâne la start cu mașina și toate bunurile noastre în custodie iar noi ne avântăm în iureșul startului. Pe ultimul viraj, înainte de ieșirea din drumul asfaltat, mă acroșez de un băiat din Baia Mare si de Gabi din Humor. Din trânta asta eu ies cel mai șifonat, partea dreapta a corpului am rașchetat-o de asfaltul grunjos. Pe lângă rani, mai am și ghidonul ușor îndoit spre stânga. Era cât pe ce să renunț dar...  am reintrat in cursă. 
    Prima urcare a fost destul de susținută, obositoare pentru mine. La primul check-point, cei de la Crucea Malteza m-au bandajat, mai ales la palma dreaptă unde, din cauză că țineam ghidonul am avut cele mai mari probleme. Vremea e încă frumoasă iar traseul pitoresc. Urmează la un moment dat o coborâre cu probleme de orientare unde intru pe un jgheab greșit și cad... fix in cap. Gabi poate relata mai multe că la un moment dat era în spatele meu și se amuza copios. Din cauza beliturilor, a ghidonului strâmb și a suspensie suntour mediocre, coborârile reprezintă un mare efort pentru mine. O bună bucată de drum merg alături de Cătălin, iar uneori ne mai suprapunem cu Gabi Cicu si Iustin (din Rădăuți).  Au fost ceva probleme cu orientarea dar am nimerit aproape tot timpul calea cea mai bună, de câteva ori folosind doar intuiția. Pe o urcare încerc, dar fără să reușesc, să-i prind ritmul Elenei Fodor. Totusi interesant a fost că în timp ce făceam o nenorocită de pană într-o vale, pe marginea unui pârâu la km 56, o văd că mă depășește iar... La un moment dat, după porțiunea de push-bike, pe firul unui pârâu, Cătălin prinde avânt și rămân pentru prima dată singur. La ultimul punct de alimentare, cu toate că plouă și e frig, fetele sunt amabile și mă lasă să-mi fac plinul. În timp ce "băgam" in stomac, arunc o întrebare: Sper să mai vină cineva și dupa mine, doar nu oi fi ultimul?  Fetele zâmbesc și primesc următorul răspuns: Ei, na...tre' să fie și cineva ultimu'. Am crezut în prima fază că nu e o referire directă la mine dar după câteva pedale și după un ochi pe computerul de pe ghidon, o umbră de neliniște mă cuprinde.  Am avut timp să mă gândesc pentru o clipă cam ce ironii va spune Gina. Așa că nu mai e timp de gândit ci doar de acționat. Cum pe grafic vine cea mai tare urcare a traseului, încerc să-mi fac un ritm, mediu, constant. Cătălin, prima "victimă", știu că are un mare avantaj pe coborâri și datorită bicicletei full-suspension, așa că trag din greu să mă distanțez pe urcare. Iar urcarea asta nu se mai termină. Un deal, alt deal și imediat altul. Ehai! ce văd eu în față? un alt concurent! Trag tare...gata! Acum eu sunt iepurașul și ceilalți trag după mine.
    Vine ea și coborârea, iar eu tremur ca varga de frig. Pun repede geaca și pantalonii pe mine și mă simt muuult mai bine. Coborârea e un calvar! Trec prin poiana în care am avut corturile unde dau de un lut roșiatic foarte alunecos. După câteva cristiane coborârea e pe un drumeag în serpentine strânse. La un viraj luat mai tare, pierd controlul și plonjez cu tot elanul în mâlul gălbui. Aș fi vrut să fi făcut o poză la urma lăsată de mine în lutul prelucilor.
La intrarea în Copalnic Mănăștur nimic nu mă mai poate opri să scap de locul codaș. Am luptat mai abitir ca la orice competiție anterioară.
Maratonul Preluca mi-a provocat trăiri puternice și cu siguranță, atâta timp cât domnul Tamaș va mai fi dispus să încerce, voi reveni să particip!

marți, 20 aprilie 2010

Cu bicicleta prin padurile Agaftonului - judetul Botosani

Cu bicicleta prin padurile judetului - aprilie 2010



      Primavara e o adevarata explozie de lumina si culoare. Pornesc in forta cu noua mea bicicleta Genesis spre dealurile Agaftonului si Baisa. Dealurile din aceasta parte a judetului se preteaza foarte bine la cicloturism si marathon. Neajunsuri ar fi noroaiele lipicioase si tintarii din zonele umede. Plecarea are loc din Botosani, zona "poligonul ACR" , trecem prin satul Hudum apoi parasim drumul modernizat si evadam in natura. In circuitele mele sunt uneori insotit de George, Nicu, Marian.
      Am infiintat un ONG , "GEOS" , cu profil pentru tineret, dar nu am reusit sa fac nimic concret pentru a scoate tinerii din "mirajul" calculatorului. Poate nici cel cu care am inceput actiunea nu e prea implicat si nici putere financiara nu are, astfel ma vad in situatia de a accepta, ca momentan acest proiect e un mare esec.
Momentan urmaresc ce actiuni intreprind ONG-uri similare. Orasele mici din Transilvania fac mai multe actiuni decat Bacaul sau Galati. Se organizeaza tot felul de concursuti pentru tineret, cum ar fi: Maratoane, triathloane, catarare, orientare. Voi participa si anul acesta la tot soiul de concursuri si sper sa invat ceva ce pot implementa aici.

joi, 18 martie 2010

Schi de tura in Giumalau


Hike route 1290452 - powered by Wandermap 
Martie 2010 - cu schiurile de tura prin Giumalau



Ideea de urca Giumalăul iarna pe schiuri o aveam încă din anii '90 cănd mergeam pe Rarău.  Nu sunt prea mulţi schiori de tură prin colţul asta de ţară aşa că am plecat doar cu cumnatul meu Cristi, într-o seară de vineri la început de martie spre poalele Giumalăului. În Pojorâta, când intrăm pe drumul de piatră (în curs de asfaltare) suntem opriţi cu girofarul de o maşină de poliţie şi percheziţionaţi. Cam greu s-au lăsat convinşi la miezul nopţii de intenţiile noastre. Dormim în maşină la - 4 C iar dimineaţa destul de pleoştiţi pornim spre creastă. Alegem valea Chilia, care e şi cel mai rapid drum de acces în creastă apoi urma să parcurgem toată creasta până pe vârful Giumalău şi coborâre spre şaua Fundu Colbului. Cristi nu a vrut să parcurgă cu mine integral pe schiuri traseul, aşa că s-a dotat doar cu rachete de zăpadă. Tinta lui este să ajungă pe creastă şi în funcţie de vreme să ajungă pe vârful Giumalău. Ziua a început însorită, ca apoi,cu cât urcăm să simţim puterea vântului dinspre NV. În prima parte, datorită defrişărilor urcăm anevoios pe urme de TAF pline de gheaţă. Clăparii de tură sunt incomozi, iar schiurile de pe umăr mă dezechilibrează. Cand atingem piciocrul de munte, zărim vis-a-vis, în Rarau, schitul Ioan Iacob-Corlăţeni,şi lumina ne inundă şi ne încălzeşte...doar pentru câteva momente pentru că imediat suntem cuprinşi de un plafon de nori cenuşii de care nu mai scap până la retur. Pe zăpadă se vedeau urme de ski de tură. Oare cine să fi fost? Urcăm abrupt prin pădurea nesfârşită pe o vreme închisă şi cu rafale de vânt, până ce Cristi se satură şi hotărăşte să facă cale întoarsă. Singur urc mai repede pe schiuri pe "foci" până la creastă. În creastă e greu de răzbătut şi nimic de văzut. Vântul bate sălbatic, eu mergând mai mult sub linia crestei pe versantul de est, mai dosit, cu gândul doar de atins vârful şi repede la vale. Intr-o şa, nu-i chip de trecut. Pur şi simplu eram spulberat şi trântit destul de dureros. Uraganul era în plină ofensivă, îl simţeam ca un şuvoi continuu de aer. Am stat la dos după un bolovan unde m-am confruntat cu niste idei existenţiale, apoi am pornit iar atacul, târâş de data asta. M-am confruntat cu o altă problemă acum...nu puteam respira. Ciudat, primesc aer la presiune maximă şi eu simt că nu inspir nimic! Revin la bolovanul meu şi realizey că nu mai pot controla muşchii feţei. Aleg ultima variantă, cea mai înţeleaptă, vorba din popor "dai românului mintea cea de pe urmă", să cobor şi să merg pe sub creastă. Singurul stress aici e că din cauză ceţii poţi să te duci pe un picior de munte şi să părăseşti creasta.
    Zăpadă multă, pante inclinate cam prea mult pentru ski de tură, ceaţă, vânt ...cam nici o legătură cu o zi de weekend insorit la ski. Pe la 13.30 ajung şi la un stâlp de marcaj bandă roşie, traseu care leagă Giumalau de Rarău. Ce-mi zic....a venit vremea să mai şi schiem. Cobor pe foci cat să caut un loc dosit să le pot scoate. fac slalom printre vârfuri de jnepeni şi pierd orice orientare! Acum chiar mă panichez. Sun la Gabi Cicu care se dădea cu placa în Rarau. Îmi spune că zona aia e greu cu orientarea şi pe vreme bună, aşa că sa-l sun pe Voicu Raia, şef salvamont. Veşti proaste şi de la el! Oricum mă anunţă că la Cârlibaba la pârtie e soare şi frumos. Are un plan de salvare pentru mine, care însemna să ma întorc la creastă, apoi să cobor la niste stânci (imposibil de ratat), iar la aprox. 1,2 - 2 km mai în vale să mă las pe versantul drept (estic) pe un drum de piatră. Acolo, dacă nu e viscolit, găsesc urmele lui de ski, pe care trebuie să le urmez orbeşte. Ajung sub vârful Giumalau (1858m) şi din cauza ceţii tot mai dese, nu văd imensa cruce, urma unor bănci mă linişteşte. Parcurg filmul intocmai, ajung in poiana şi aici găsesc valoroasele urme de ski, scaparea mea din acest munte neprietenos. Ţin aproape cu Voicu prin telefon pănă prind intrarea în pădure.
   În sfârşit schiez şi eu! Fac cristiane largi prin pajisti, mă simt minunat, revin la realitate când trebie să urmey urmele lui Voicu prin pădure. Nu am nici pe departe viruozitatea lui, aşa că frânele bruşte şi ieşirile în decor se înmulţesc. În fundul văii scot schiurile pentru că tafurile au fărmat drumul. Ajung în drumul spre Pojorâta, străjuit de tot felul de vile de vacanţă. Mai parcurg cu schiurile in spate 4 km de drum alunecos foarte incomod pentru piciorele mele pana ce ajung la masină. Mă uit la ceas, e 17.15 şi e lumină. Aşteptam de acum să vină primăvara.