duminică, 16 decembrie 2012

Ski la Bukovel


Bukovel - Ucraina




    Am tot căutat să merg cu cineva încă de acum doi ani la ski la ucrainieni sau la bulgari. În decembrie 2011 am ajuns totuși la Bansko doar eu cu Gina. În cele din urmă mă sună Adi să mă întrebe dacă merg la Bukovel împreună cu Toro (Ciprian) și Mișu Șoldănescu plus un domn mai în vârstă. Înainte de plecare aflu cu regret că nu poate veni și Gina cu mine, motivând că nu a primit liber de la șef.
     Vineri pe la 12 din cauza frigului mă chinui să pornesc motorul la mașină. Apoi mă lupt cu nămeții să scot mașina din curte și abia pe la 13:30 ieșim din dragul nostru Botoșani cu destinația vama Siret. Mergem greu din cauza zăpezii de pe carosabil. La vamă lumea știe mersul așa că dăm ”tradiția” la ucrainieni (aprox. 10 hrivne X 3) și pornim spre Cernăuți. Noroc că Ucraina are șosele mai late și e loc pentru derapaje pentru că zăpada nu e bine curățată iar sub stratul de zăpadă e gheață. În Cernăuți oprim la un MOL, undeva pe dreapta cum vii dinpre vamă, e destul de mare, imposibil sa-l ratezi. Aici e locul cel mai bun de schimbat banii în grivne, mai ales că schimbă și lei și poți să faci cumpărături. La Bukovel e mult mai scump decât în restul țării.
     La ora 16 pornim mai departe dar nu mai mult de treapta a-III-a la mașină. În Cernăuți e un trafic infernal, suntem deviați de poliție și cam în aproape două ore părăsim orașul.
     Pe la 19 suntem la Kolomia, un oraș care din mersul mașinii pare interesant, se vede influența austriacă. Cu cât avansăm spre vest și spre Carpați observ că zăpada e mult mai mică față de ce am lăsat acasă. Drumul devine mai îngust și șerpuit pe văile Carpaților, uneori cu polei pe carosabil.  Marcajele sunt în ukrainiană deci măcar învățați alfabetul,  rar mai sunt și câteva marcaje cu grafie latină. Un oraș stațiune care l-am remarcat prin pitoresc și animație e Yaremca cu un viaduct uriaș peste râul Prut, multe hoteluri și pensiuni. După un defileu are loc o contradicție între Mișu și Toro și astfel testăm fără să vrem o nouă șosea spre Bukovel destul de frumoasă dar cu pante de peste 12%. Așadar trecem întâi prin Bukovel și apoi ajungem și la Palyanytsya la pensiunea Marlen cam pe la ora 22. Pretul e când 300 hrivne când 350 în funcție de sezon și de cum negociați. Tot de aici se pot cumpăra și ski-pass-uri la același preț ca la Bukovel.(260 hrivne/zi - extra sezon).  Prima impresie la pensiune nu e cine știe ce. Plus că fără să vrem, eu și Adi am intrat prima dată direct în magazie apoi cu greu am găsit restaurantul. Doamnele de acolo vorbesc românește și asta e cel mai inportant lucru aici. Accentul lor e asemănător cu locuitorii din Maramureșul istoric. Bine am sosit în țara huțulilor!
    Nu știu cât de intimi sunt între ei ucranienii, dar nu prea înțelegeau doamnele de la recepție de ce tot insistăm să primim camere cu paturi separate și nu matrimoniale. După atâta vreme de condus prin nămeți și locuri necunoscute colegul meu de cameră Adi îmi cedează locul pe patul matrimonial iar el primește un pat pliabil. Adorm instant și mă trezesc dimineața la 7:30 cu o puternică durere de cap - cred că de la aerul cald și uscat din mașină. Băieții s-au căinat de frig pe timpul nopții, dar eu nu pot să spun că am simțit ceva.  După micul dejun cu două clatite (inclus în preț) ajungem și la centrul de ski Bukovel la 870 m. alt. Parcă sunt în altă țară. Locuri de parcare câte vrei - GRATIS. Noi am ales-o pe cea mai mare parcare, supraetajată, cu lifturi pentru schiori, cu punct de informare turistic, restaurante etc. Sunt impresionat!
    Mă roagă Oxana, prietena lui Mișu să-i arăt cum se ”debutează” la ski. Arăt câteva mișcări de început...dar aplic tehnica cea mai bună - o ajut să înțeleagă că fără căzături nu poți evolua iar gravitația e parte din lumea noastră.
Eu cu Adi la Bukovel
     Cu ski-passul în buzunar sunt gata să șlefuiesc aceste pârtii. Toată ziua, eu și cu Adi ne facem de lucru cu pârtiile din domeniul skiabil Bukovel. Aproximativ 51 km de pârtii de toate gradele și mofturile, cu lungimi de maxim 1800m schiabili (deci nu prea lungi), cu o gramadă de pârtii de nivel mediu, câteva dificile și scurte plus câteva aglomerate și lungi pentru începători.
     Din păcate noi am prins 4 lifturi din 11 închise. Din cauza asta nu am reușit să ajungem și pe cel mai inalt vârf din zonă - Dobra 1372 m alt.
Nu am reușit să ajungem pe cel mai înalt vârf (Dobra 1372m) din  cauză că nu funcționa telescaunul
     Ca să nu uit că totuși sunt în fosta URSS constat că schiorii, în majoritate echipați peste nivelul meu, se îmbrâncesc și se îmbulzesc să treacă prin porțile de la telescaun cam ca pe vremea când ne chinuiam să urcăm într-un autobuz de țară în comunismul atât de regretat de unii. Am rămas imediat fără rama din bot de la schiuri...Și mai interesant e că toate aceste lucruri se petrec în liniște iar pe fețele lor nu disting să aibă vreo problemă.
     Un lucru bun în Ucraina e că are o populație care a descoperit mai târziu atracția spre sporturile de iarnă, așa că toată lumea se dă pe pârtii de începători si medii. Un lucru rău e că nu cunosc o etică legată de siguranță și respect pe pârtie. Măcar acum casca e obligatorie. Un sfat e sa-ți porți singur de grijă și să cauți pârtii mai puțin aglomerate.



     La ora 17 se opresc instalațiile și observ că toți se conformează, nimeni nu protestează ca la noi. După o pauză cam de o oră mă duc pe pârtiile cu nocturnă, cam patru la număr. Pentru prima dată aud vorbindu-se românește lângă mine în telescaun. Mă uit mai atent și recunosc pe Vlad, un prieten din Botoșani! După câteva ture aici, unde deja se formase gheață, fiind și destul de obosit, rămân pe pârtie până la ora 19. Seara suntem la pensiune la un vin. Aceeași problemă cu frigul în pensiune, scuzat de gazdă, doamna Marlen, prin prezența unui grup de bătrânei ucrainieni sau ruși care au tras un chef afară pe terasă cu băutură și cântece din repertoriul unui Dan Spătaru sau Ion Suruceanu de la ei și care nu mai suportau căldura din camere.
  Dimineața ne trezim devreme să mergem la ski. Mișu și Toro vin cu vestea proastă că la Botoșani sunt închise drumurile și viscolește puternic. Eu și Adi mai că am mai fi rămas o zi la Bukovel, dar până la urmă mă supun majorității și reușim să returnăm ski-passul iar pe la ora 10:30 pornim pe drumul de întoarcere. La nici 10 km de la plecare un milițian ucrainian îmi pune fiola. Imediat mă ridic pe geam să văd ce indică. Văd că polițistul se trage un pas înapoi. Intuiesc că încearcă să tragă de o șpagă. Apoi cu o față nemulțumită mă pune iar să suflu. Nu i-a mers și face un gest sictirit cu mâna s-o ștergem de acolo. În afară de ”tradițiile” din vamă nu ne-a ”agățat” nimeni.
   Înainte de Kolomya începe ninsoarea abundentă dar fără să bată vântul. În jumătate de oră deja mergem prin troiene sub care sunt zone cu gheață. Nici o mașină de dezăpezire pe traseu, în schimb șoferii de autobuze conduceau ca nebunii plus cei cu SUV-uri, printre care unii cu numere de Transnistria. Trecem cu bine de Cernăuți și urcăm cu emoție dealurile prin codrii Cosminului. Sunt câteva tiruri de-a curmezișul dar noroc de drumurile lor late și de faptul că mașina e înaltă așa că trecem cu bine. Trecem rapid prin vama ucrainiană dar ne înfundăm la intrarea în țara UE-România. E un val mare de zăpadă chiar la intrare în care ne înfingem. După ce împingem din greu la mașină reușim să trecem. Stau toți burtoșii de funcționari români prin birouri și nu reușește nimeni să dea zăpada de acolo. Bine că ucrainienii pot. După faza asta mă gândeam că cine știe ce mă așteaptă în România, dar la noi totul a fost foarte bine. Din Siret am fost deviați spre Suceava și apoi spre Botoșani. Aici singura emoție a fost la ieșirea din Salcea unde un tir bloca o parte din drum dar la ora 17 eram la Botoșani. Am rămas cu 500 hrivne (aprox. 250 lei) așa că va trebui să mai fac o tură la Bukovel.

luni, 30 iulie 2012

Turul Județului Botoșani - premiera din 2012


Turul judetului pe bicicleta 2012



Traseu de bicicleta 1128910 - powered by Bikemap 
Ideea asta cu turul județului Botoșani o aveam din 2011 din primăvară. Am desenat traseul de mai multe ori până am ajuns la varianta finală care trebuie să cuprindă cel mai vestic, estic, nordic si sudic punct din judet plus cel mai înalt deal din județ - Tudora/Vorona aproape 600 m. alt.
  Am postat anunțul pe site-ul GEOS în 2011 și am primit o solicitare de la Suceava plus ceva mișcare în zonă dar fără nici o finalitate. A trecut și iarna lui 2012, a trecut și primăvara iar la începutul lui iunie am luat decizia rapid ca de vineri după masa indiferent ce-o fi eu pornesc în circuit. Nu am facut vâlvă și-mi pare bine pentru că nu a fost deloc ușor. Au răspuns prezent: Doru Petrariu, George Dron, Stelian Lazăr și Dragoș Hrițuleac.
Pe data de 15 iunie la ora 16 chiar inainte de start se pornește o ploaie serioasă dar nici ezitările lui Stelică sau Doru nu mă abat de la ideea de a pleca în tură. Pe la 18.30 se oprește ploaia și plecăm agale spre Suceava. Carosabilul e ud și mergem precaut iar eu am o remorcă incarcată cu saci de dormit și corturi, ceilalți cară rucsacuri în spate, iar Dragoș are coburi prinse pe portbagajul din spate. Foarte inspirată este mama mea care scrie pe o pânză albă ”Turul Județului Botoșani - 2012”. Urcăm dealul de la Baisa, apoi trecem de Vlădeni pe un trafic infernal care ne stresează și ne stropește. Respectul față de ceilalți participanți la trafic nu există. De la frustrați cu ”cazane” pe roți până la ”jmechiri” din Botoșani și Suceava majoritatea tratează strada ca pe propriul lor grajd. Ajungem întregi la intrarea în Huțani unde pe stânga s-a asfaltat o fâșie de asfalt cam de lățimea unui camion. Nu prea am înțeles de ce nu s-a făcut o treabă serioasă ca să poată trece două mașini mici simultan? Deja a reapărut soarele și totul strălucește după ploaie. Suntem în lunca Siretului pe un drum impecabil și în compania celor mai buni cicliști din Botoșani. Mai dăm un sprint, mai oprim să face poze, se simte spiritul de vacanță printre noi. Nu putea fi totul chiar idilic... Din față vin mașini care gonesc pe limba asta de asfalt nou, iar noi trebuie să ieșim de pe carosabil. Ca să nu ne stricăm buna dispoziție îi lăsăm să treacă care cum vor. La Joldești văd că asfaltul spre Vorona a dispărut. Urcăm pe pietriș până la intrarea în Vorona apoi facem ultimele cumpărături de la supermarketul (!!!) din Vorona și mai mult pe întuneric mergem spre mănăstirea Vorona iar de acolo prin pădure ajungem la ora 23 la Sihastria Voronei, un schit în inima pădurii. Un călugăr ne întâmpină și ne primește să mâncăm și să ne odihnim. Aici din neatenție unul dintre noi se sprijină pe chiuvetă care cade și se sparge... Dimineața plătim dublu paguba și ne cerem scuze. 
La ora 7 dimineața suntem iar pe drum prin noroaie pe  forestiere și poteci spre schitul Balș. Pe urcarea spre Balș, Doru ia inițiativa și împinge din greu tot dealul bicicleta mea cu tot cu trailer. Cam pe la ora 10 și destul de obosiți suntem în poiana inundată de lumină de la Balș la peste 500 m. altitudine. Aici e aproape pustiu dar merită să ajungi aici pentru sălbăticia și pitorescul locului. Curățim bicicletele de noroi și pornim prin pădure în coborâre lejeră spre Rădeni, trecem peste DN Botoșani - Tg. Frumos și incercăm să aflăm de la localnici care e cel mai bun drum spre cătunul Movila Părului. O tanti elegantă care statea în stația de autobuz ne îndrumă relativ spre așa cum spunea ea ”Mogila Părulu^” Traversăm lanuri întinse de culturi prin zone arse de soare prin sate sărăcăcioase cu oameni simpatici. Locurile acestea sunt total uitate de lume... asfaltul de la Prăjeni, singurul din zonă, e mai periculos decât drumurile de pământ. Ne pierdem printre dealuri și ratăm ”Mogila Părulu^” și ajungem până la urmă la cel mai izolat loc din județ după drumuri și după aspect - Odaia Veche. O fostă moșie boierească care pe perioada comunistă a fost ferma Todireni și care acum e tot o fermă dar la o capacitate mult mai mică, restul locurilor sunt invadate de vegetație. Chiar cum intrăm suntem ”întâmpinați” de o haită de câini iar mai încolo la o fântână cu apă bună Doru socializează cu o doamnă de prin Gorj care ar face orice să plece de acolo. Nici semnal la telefon nu aveam așa că urcăm din nou în șa și pornim pe lungi drumuri de pământ spre civilizație. E deja foarte cald și bem apă la greu.
Eu în copilărie am fost des pe la Odaia Veche cu tatăl meu, inginer agronom la IAS Albești de care aparținea această fermă izolată. Prin anii 80 ferma avea terenuri de foarte bună calitate și era în custodia unui inginer elevat, pe care-l aprecia tata mult, inginerul Ciufudeanu. Vara, dar mai ales toamna fermă era foarte animată iar eu îmi petreceam timpul prin livezi la fructe.
Coborâm de pe dealuri în lunca Jijiei la Todireni și Hlipiceni. Zona e plină de afișe electorale de după campanie. Dan Diaconescu și acoliții lui devin tot mai populari prin aceste zone. Oare unde se îndreaptă societatea noastră!?! Noi ne îndreptăm pe asfaltul peticit și găurit spre Răuseni apoi urcăm dealul spre Călărași. Panta e de minim 10 % și e foarte cald! Știam despre satul Călărași că e destul de izolat dar nu credeam că e atât de vălurit, cu urcări și coborâri susținute. Ajungem pe culmea unui deal sterp de unde în toată splendoarea se așează la picioarele noastre lunca Prutului și dealurile cu multă pădure (sic) a republicii Moldova. Coborâm la asfalt la drumul Iași - Ștefănești  la o crâșmă animată de căruțași. Bem o bere rece Zimbru la sticlă cu 1,8 lei (sic) și ajung la concluzia că nici măcar la jumătatea drumului nu suntem pe ziua de azi. Pe un asfalt încins pornim în amonte pe Prut prin satele Românești, Bobulești, Stefănești, apoi pe malul celui mare lac de acumulare de la Prut, lacul de la Stânca Costești, prin satele Stânca, Ripiceni unde facem un popas la domnul Gelu la umbră să ne hidratăm și să servim o gustare.
Un lucru începe să mă irite prin locurile astea. Eu la remorcă am un fanion galben iar dedesupt un steag alb pe care scrie cu roșu ”Turul Județului Botoșani - 2012”  iar oamenii din sat când văd culorile astea imediat cred ca suntem de la PNL / PSD / USL  și probabil mai cred că în remorcă am pomeni post electorale...sau cine știe ce naiba le-au promis la sărmanii oameni ăștia în campanie acum o săptămână. Observ și eu și Doru că țara s-a divizat în culori politice și oamenii simpli uită să salute cum se întâmplă normal la țară ci întreabă direct dacă suntem de la USL. Iar când negăm sau nu le răspundem, reacția lor e de dezamăgire... Probabil oamenii din aceste zone sărace au așteptări mari de la liderii lor care mai tot timpul fac promisiuni gogonate. La ieșirea din Ripiceni, când un nene e gata să mă felicite că sunt de la USL și eu îi tai elanul și îi răspund oarecum iritat ceva de genul: Nu ați nimerit! Nu-i cunosc! Spor la muncă! imediat omul devine agresiv și răcnește după mine: Dacă ești de la PDL atunci te bag ..... .... ..... ..... ...!!! O gândire pur stalinistă. E prima săptămănă după alegeri și atmosfera e destul de încinsă și la propriu și la figurat.
Avem deja la bord 190 km și suntem obosiți, dar surpriza abia cum o avem când de la Manoleasa virăm la dreapta, și imediat se termină și asfaltul! Mergem pe singurul drum NAȚIONAL din România neasfaltat!!! Avem de parcurs 44 km de macadan spre cel mai nordic punct din România. Cum se poate ca în țara asta să se asfalteze tot felul de drumuri spre culmi de munte spre tot felul de case de vacanță, iar acest drum național care merge spre punctul de frontieră de la Rădăuți Prut să rămână în halul ăsta? Trăiesc sentimentul că sunt undeva intr-un capăt de lume, un fel de Kazakhstan. Oamenii sunt curioși când ne văd, se cheamă unii pe alții la poartă să ne vadă. Pentru că suntem pe graniță un polițist de frontieră îl oprește pe George care inspirat nu face altceva decât sa-i arate ciclocomputerul cu distanța parcursă și timpul petrecut în șa. A fost așa de convigător încât nici o altă patrulă nu ne-a mai oprit. În Miorcani se lasă seara iar noi deviem un pic spre vest să prindem drumul proaspăt asfaltat de la Coșula spre Rădăuți-Prut. De la cât am stat pe șa toți ne plângem de dureri de fund și spate. Pentru că e sâmbătă seara și deja e întuneric, iar la Rădăuți-Prut e discotecă și mulți tineri cu scutere și mașini se agită fără rost așa că facem doar o poză și părăsim imediat zona. La ieșirea din sat oprim să ne odihnim și să mâncăm. Aici decidem să continuăm să mergem până la Darabani la o pensiune să ne odihnim bine. Nu fac 500m și aud un fâsâit puternic și sunt pe pană. Nu am cameră la schimb dar cu ajutorul lui Dragoș și a lui Doru facem pana cam în 10 minute. Stelică și George sunt deja departe. Mergem pe întuneric prin satele Horodiștea, (aici în dreapta e casa memorială a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevitul ) și Păltiniș, peste dealuri și păduri până la intrarea în Darabani unde Stelică ne așteptă pe întuneric iar George dormea bustean întins pe asfaltul care nu se răcise peste zi. Ne cazăm la pensiunea Andrei cu 60 lei camera curată și cu baie comună relativ ok. Bem o bere și gata, se rupe filmul!
Duminică 17 iunie ne trezim la 6.30 iar la 7 suntem la biciclete. Surpriza neplăcută e când văd că iar am pană pe spate, ia cauciucul e tăiat cam 3 cm. Doru e bine dotat și mă ajută să punem un petic la cauciuc și pornim pe traseu. În piața centrală din Darabani cumpăr un cauciuc de rezervă ”made în India” cu 15 lei (sic).
Din neatenție ratăm drumul spre Bajura și continuăm prin Hudești apoi la stângă spre Suharău. Ne bucurăm noi și fundurile noastre de drumurile asfaltate prin proiecte europene. Pe marginea drumului sunt mulți duzi și cireși care mă îmbie la mâncat. La Suharău nimerim în plină sărbătoare a satului, exact în momentul în care defilau în costume populare elevi și profesori acompaniați de fanfară. De la Darabani spre nord suntem în ținutul Herța care e foarte pitoresc. Sunt multe sate pline de copaci roditori, oameni primitori cu care e o plăcere să dialoghezi. Locurile sunt mai prospere decât pe malul Prutului și parcă și oamenii sunt mai prietenoși. Punem multe întrebări pentru că sunt multe bifurcații și o gramadă de dealuri de urcat și de coborât. Sunt peste 30 grade C și după 3 zile în șa suntem cam storși de vlagă. În satul plin de farmec Fundul Herții admirăm pe un deal pe partea ucrainiană din ținutul Herța, mănăstirea ”Învierea Domnului” Briceni, o uriașă catedrală construită de enoriașii români din Ucraina. Bătrânii spun că în vremurile tulburi de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, soldații sovietici fugeau peste noapte cu bornele de stat în interiorul României, astfel dimineața unele sate erau deja în URSS. A fost o dramă de care se vorbește puțin și încă cu teamă. În centrul satului e rândul lui Doru să facă o pană. Din comoditate încearcă să folosească spray-ul anti-pană dar se dovedește a fi o porcărie. Tot peticul cu prelandez e cea mai bună soluție. Ajungem și la fosta vamă de la Racovăț unde doi polițiști păzeau la umbră ”ceva care nu există” . Încep să bage texte cum să nu facem poze cu vama și cu granița ucrainiană. Eu îl conving pe domnul plutonier să ne faca el o poză ca să fie toată lumea mulțumită. Așa că facem o poză de grup cu un indicator de ”Drum Bun” către un punct de frontieră închis, un fel de invitație să trecem fraudulos granița ucrainiană. În pădurea dintre Racovâț și Pomârla, pe o urcare de 11% constat că iar am pană. Undeva trebuie să facem la dreapta, spre vest dar nu vedem nici un drum clar. Coborâm în Pomârla iar aici un nene ne arată o rampă cu pietriș ca fiind cea mai bună variantă. Urc cu sforțări integral pe bicicletă apoi pe culmi de dealuri expuși la soarele dogoritor continuăm spre Hilișeu Horia. Între timp Dragoș rupe o spiță dar nu e nimic grav. Între Hilișeu Horia și Dersca e o urcare lungă și înclinată prin pădure exact ca la munte. Ar fi pe locul doi ca greutate după Balș, din această tură. Noroc că urcăm prin pădurea de foioase și e mai răcoare. Traversăm Dersca pe drum asfaltat și continuăm spre lunca Siretului la Mihăileni, sat cu o puternică comunitate de ucrainieni și care cândva era celebră pentru olărit. Din Mihaileni mergem pe un plat plictisitor de-a lungul râului Siret spre Vârful Câmpului, apoi Bucecea unde se alătură nouă și Viorel cu cursiera care ne va însoți până acasă. În satul Cucorăni facem dreapta pe drumul asfaltat spre Ipotești, traseu foarte familiar nouă. După dealul de la Manolești suntem în Botoșani și facem o poză de grup după care patrulăm pe bulevard până ce fiecare se desprinde spre casa lui să se odihnească pentru că luni e zi de muncă.
  Ca o concluzie pot spune că județul natal e pitoresc prin izolare, înnapoiere, diversitate și simplitatea și modestia oamenilor. Toți am remarcat discrepanța dintre viața noastră din oraș și cea din satele vizitate. Remorca de la bicicletă a făcut furori în unele sate (Bobulești). Unii meșteri locali cred că au prins din mers ideea și nu m-aș miră să văd data viitoare tot felul de cărucioare prinse de bicicletă.
Accesul la TV satelit nu ajută întotdeauna comunitățile locale. Oamenii sunt simplii și naivi așa că ”înghit” ușor orice minciună prezentată ca ”senzațională” de televiziuni părtinitoare. Sunt doar folosiți în tot felul de manevre politice fara ca ei să aibă ceva de câștigat vreodată. În nordul județului oamenii sunt mai bine organizați iar comunitatea mai unită și asta se vede doar de la o scurtă privire astfel: iarba cosită în zona instituțiilor locale, șanțurile de pe marginea drumurilor sunt curățate periodic, trotuare și podețe, borduri și copaci date cu var... Venitul minim garantat trebuie dat celor amărâți în schimbul folosirii acestora pentru a îngriji comuna.


duminică, 1 iulie 2012

Maratonul DHS Corvin 2012 - Hunedoara



Îmi tot spunea Bogdănel ce tare e concursul de la Hunedoara și ce bine e organizat, el ieșise pe locul doi la categoria sa în 2011 și era foarte entuziast.
  Cu două săptămâni înainte de concurs mă înscriu și caut să văd cine mai merge până la Hunedoara. Răspund prezent Gabi Cicu și Nicu Negrea de la Gura Humorului, Georgică, Doru Petrariu și Bogdănel care nu are nici bani și nici bicicletă.
   Plecăm din Botoșani joi după masa cu mașina completată de surorile mele si toți nepoții. Bogdănel se duce cu trenul la Hunedoara. Din Humor îi îmbarcăm pe băieți iar noaptea ne prinde când trecem Carpații. Testăm controversata centură a Clujului, trec pe lângă un viaduct prost proiectat și apoi drumul e distrus de alunecări de teren. Am observat că la noi lumea acuză constructorii și niciodată proiectantul. De fapt aici se fură cel mai tare la noi, din proiectări și tot felul de studii făcute doar din birou. Ok, să revenim... În drum spre Turda găsim un drum lateral dreapta unde reușim să campăm pâna la răsăritul soarelui.Photo
   Pornim spre Aiud să vizităm închisoarea și capela dedicată martirilor anti-comuniști. Facem mai întâi un tur a bisericii fortificată romano-catolică, apoi găsim și închisoarea. Aflăm că aici nu e ca la Sighetul Marmației unde închisoarea s-a transformat în muzeu. La Aiud, închisorea e bine mersi plină cu pușcăriași, cu gardieni, sârmă ghimpată etc. Aflăm de la un domn că noi nu avem nimic de văzut aici, ci trebuie să mergem la o fostă groapă comună unde erau aruncați la grămadă deținuții politici, iar acum s-a contruit o capelă. Ajungem acolo destul de greu pentru că e undeva între blocuri într-un cartier banal. Eu am rămas impresionat de capelă și de micul muzeu, un loc obligatoriu de vizitat pentru generația de naivi care cred că instaurarea comunismului în România a fost un lucru bun.
Photo
Ajungem și la Alba Iulia la cetate. Eu din 2006 nu am mai fost aici așa că doresc să văd cum arată gata restaurată. Concluzia e că arată foarte bine! Am și un reproș, anume faptul că s-au tăiat toți copacii din parcul central pentru a face loc unor noi alei și a pune în evidență niște statui. Printre fortificațiile cetății nepoții mei au fost foarte încântați.
PhotoPhoto
Piedem mult timp până reușim să ajungem la bifurcația cu drumul spre Petroșani din cauza traficului dar odată  ce ne apropiem de munți, ne relaxăm. În țara Hațegului vizităm biserica Sântămărie Orlea (actualmente luterana) cu primele fresce creștine din Transilvania și nu numai. Biserica se degradează tot mai tare iar credincioșii sunt tot mai puțini. Singura speranță ar fi ministerul culturii. Dar mai bine să închid subiectul. Sfinții din biserică au ochii scoși ca și la alte biserici din această parte. Se spune că păgânii care năvăleau pe aici  faceau această ispravă pentru a nu fi văzuți de duhurile sfinte ce se pot răzbuna. Ajungem apoi și la cea mai grozavă biserică din piatră din țara Hațegului - biserica Densuș.Photo Sunt foarte impresionat de prezența plăcilor de marmură sau piatră cu inscripții romane luate din apropiere din Sarmisegetusa Ulpia Traiana. Fiindcă eram în pantaloni scurți, o mamaie de la ușă nu ne lasă să intrăm în biserică. Doru e cel mai revoltat!
Photo
Ajungem și la Sarmisegetusa Ulpia Traiana ușor de abordat direct din șosea. Ruinele sunt modeste și ar putea să nu fie așa dacă ar continua săpăturile. Doar o parte din ruine sunt scoase în evidență. Cel mai impresionant ansamblu arhitectural e arena, apoi sistemul de canalizare. Observăm că unele ruine sunt prin curțile oamenilor, pe la temelia unor case vechi și deci capitala romană din Dacia era mult mai extinsă.
Photo
Photo
  Mâncăm ceva rapid și purcedem spre mănăstirea Prislop, unde sora mea Maria, dorește să vadă mănăstirea și să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca. Pe șoseau dintre Hateg și Simeria vedem un indicator spre stânga spre mănăstire. Drumul de piatră se transformă intr-unul forestier desfundat. Avem parte de un off-road cu un microbuz plin de pasageri. Lumea se pune la treabă, mă pilotează, mai împing până ce ajungem la final într-un sat.
Care tâmpit a pus indicatorul ala acolo putea să facă un semn că nu e accesibil autoturismelor?
Photo
Ajungem pe drumul asfaltat care venea direct din Hațeg spre Hunedoara apoi urcăm la mănăstirea Prislop, undeva pe un munte. Zona e foarte pitorească și plină de pelerini. Nu suntem lăsați să intrăm în pantaloni scurți așa că primim niște pantaloni de stofa la dungă. Ai mei sunt scurți și foarte largi. Toți arătăm ca niște nuntași de la comună.
 Photo
      Mormântul părintelui Arsenie Boca e o mare de flori iar lumea poposește aici să se roage. Datorită cărților lui văd și mulți pelerini tineri intelectuali. Din cauza aventurii off-road nu prea stăm bine cu timpul așa că pornim spre Hunedoara să montăm cortul și să ne luam pachetul de start.Photo
  După ce ne-am odihnit bine la cort intr-o livadă azi e ziua de start la ”Maratonul DHS Corvin”. Startul se dă la ora 9 si pleacă primii cei de la ”Elite” pe traseul de 95 km, apoi pornesc eu, Gabi și Nicu pe traseul de 65 km la categoria ”Race” iar dupa noi pleacă George, Doru și Bogdănel la proba de 30 km.
Eu sunt cu noua mea bicicletă de carbon ”Cube Reaction 29 GTC” cu care nu sunt foarte obișnuit. Din cauza înghesuielii iau un start modest dar trag să recuperez. Cand lucrurile s-au ”încins” sunt ”surprins de un viraj brusc la stânga și iau o tranta destul de tare în combinat, pe niște pietre ascuțite. Din cauza mea se cade în lanț iar eu în continuare am un control defectuos al bicicletei. Am senzația că stau prea sus și ezit să mă înclin în viraje iar furca pare prea rigidă. Pe prima urcare am o senzație de vomă, probabil din cauza efortului și mai am un motiv să o las mai ușor. Mă ”lipesc” de un pluton comod iar după 20 minute simt că sunt ok și plec să recuperez. E o căldură infernală (peste 30 grade) și urcările prin pajiști sunt mai greu decât normal. Spre rușinea mea sunt nevoit să descalec o dată de pe bicicletă la o coborâre și de mai multe ori la urcări.
Traseul este deosebit de diversificat, greu și spectaculos. E unul din cele mai bune trasee din cate am parcurs.

 Photo
Photo
PhotoPhoto

Ultimii 30 km îi fac în preajma unui concurent de la Nomad Merida cu care m-am dat foarte bine. În celebrul tunel era o răcoare binecuvântată dar nu vedem deloc lumina de la frontală așa că am orbecăit cu ochii țintiți spre luminița de la capăt. Pentru că traseul urmărea o fostă linie de cale ferată de pe care s-au luat traversele, erau o grămadă de dâmburi care te scuturau din toate balamalele și care m-au făcut să regret ca nu sunt cu un full-suspension. Organizarea la sosire e exemplară, cu animatoare, DJ, și multă apă!
La premiere avem premianți și dintre ai noștrii astfel: Doru -  locul I pe categoria de vârstă la proba de 30 km; George - locul II la categoria de vârstă la traseul de 30 km. Eu am reusit un surprinzător loc 6 la categoria mea având în vedere că era toată elita la start. Despre valoarea premiilor pot spune că sunt cele mai mari din țară.
Photo
Photo
După premiere mergem să vizităm orașul Hunedoara. Eu credeam că Botoșaniul e uitat de lume dar m-am înșelat. Avem în fața ochilor cadre din perioada anilor 90 cu magazine ”mixte” cu gratii la ferestre, cu multe dacii 1300 și oameni modest îmbrăcați, unii cu sacoșe din stofă. Dar exact ca în orașul industrial Galați și aici oamenii sunt amabili iar prețurile la restaurante sunt ok. Același meniu servit în Botoșani ar costa cu aprox. 20% mai mult.
Seara ne întoarcem în fața castelului la concertul celor de la R.O.U.A. unde mai sevim o bere ca pe la ora 23 să ne retragem spre somn la cort.
Duminică începe lungul drum de întoarcere. În drum vedem și cetatea Deva, veșnic în reparații. apoi fără oprire până la Humor apoi Botoșani.
PhotoPhotoPhoto