marți, 5 septembrie 2000

August - sept 2000 - Cheile Bicazului si Muntii Hasmas

Prin facultate am corespondat cu un baiat din Gdinya - Polonia, Lukasz Kuzner, pasionat si el de catarare. A decis ca in toamna lui 2000 sa ajunga prin Romania. Chiar in ultima zi de armata, eu m-am elibetar pe la ora 11 dimineata iar la ora 13 eram deja in autobuzul Botosani - Piatra Neamt. L-am invitat si pe Paul cu mine, iar in Piatra Neamt ne-am intalnit. Cu ocazii am ajuns o data cu inserarea in Lacu Rosu. Punem cortul ca de obicei la Raza Soarelui si ma bucur de libertate. A doua zi urcam la peretele Suhardului Mic unde urcam traseul "Diedrul Cuiburilor de Soimi" (4B, 6 lc). Traseul incepe neplacut pe o fata cu iarba si asigurare pe dupa un bradut. In lungimea a doua, a lui Paul, e o pata rosiatica friabila care trebuie trecuta cu atentie. Diedrul se termina cu un pasaj surplombat, pitonat sumar. Aici , in loc sa urc pasul am vazut niste cuie in dreapta si m-am dus dupa ele pana au disparut. Am pierdut ceva timp pana am revenit in capatul diedrului. Coborarea se face prin padure prin spate, atenti la micile rupturi de panta, pana ce gasil poteca turistica. "Diedrul..." e un traseu foarte frumos si destul de sigur. Privelistea spre Lacu Rosu, sueratul vantului si zborul planat al soimilor aduc un plus de farmec celui mai frumos traseu de catarare din peretele Suhadrului (parerea mea). Dupa pauza de amiaza, ne oprim nu departe de cort la faleza Raza Soarelui. Aici Paul e in elementul lui si "scoate" toti septarii din faleza de jos. Eu ceva mai chinuit reusesc sa finalizez "Pas Final" (7) si Linx (7-). Ma chinui cu "Miana" dar nu reusesc sa trec pasul. Dupa cateva incercari reuseste sa finalizeze Paul. Mergem la cort, iar noaptea incepe ploaia.
A doua zi ca sa nu pierdem timpul coboram la catarat la " Surplomba de la Gatu Iadului". Pana sa se ude stanca de tot, reusesc sa fac "Papaligal" (6+) si niste teme de bouldering. Din cauza dificultatii traseelor eu epuizez energia si raman sa-l filez pe Paul care da lupte extreme pe "Latin Express"(7+) si Hopa Sus (7). Majoritatea traseelor de free climbing sunt opera neobositului catarator Olivier Batar, asa ca experienta si imaginatia lui Oli e ideal impletita de stanca lasata de Dumnezeu in aceasta zona unica.
Ploaia ne face complet nefunctionali asa ca stam la un mic local, un fel de fast-food unde mancam si bem cot la cot cu muncitorii forestieri si localnicii, o mixtura dintre moldoveni si secui. Seara ne intalnim cu Oli si mergem la el la cabana Suhard unde dupa cateva ore la pahare cu vin o dam pe ulei. Inca o noapte in care lucrurile devin tot mai ude ne scade moralul, dar vine si ziua cu soare si aburi ce se ridica din "Gradina Zanelor". Cam pe la ora 10' cand hotarasc sa "fac ochi", langa mine Paul scoate un stigat si sara ca ars, gata sa-mi rupa cortul. Tocmai ii intrase o urechelnita in ureche!!! Cautam un cabinet in Lacu Rosu, dar in afara de politie nu e nimic. Pleaca Paul la spital cu o ocazie si revine in regula pe la amiaza. Dupa faza asta mergem sa facem plaja si sa ne uitam la turistele de la lac. Cum noi suntem oameni activi ne plictisim imediat si propun o urcare fulger pe varful Ucigasu (1400m alt.), loc in care am mai fost in 1995, la trofeul Studmont. Nu mai tineam bine minte pe unde e poteca dar ochesc un jgheab accesibil, iar Paul altul in apropiere, asa ca fiecare pe cont propriu porneste ascensiune spre varf. Ma descalt de sandala ca sa am o aderenta mai buna la stanca si in final ajung pe o muchia invadata de jnepeni pe care te urci ca pe scara. La un moment dat in fata mea vad ca se misca ceva cum se ridica spre mine un cap maroniu vargat de vipera. Un metru, un metru jumatate, maxim ma desparte de ea si ingrozit, incep sa ma retrag incet. Sunt pe o muchie salbatica si de coborat nici ca se pune problema, asa ca tot spre ea trebuie sa merg. Am trait cele mai ingrozitoare momente din tura asta cand urcam pe jnepeni si aveam impresia ca o parte din crengile torsionate ale jnepenilor arata ca niste vipere. Am stigat dupa Paul, iar mai sus ne-am intalnit si i-am povestit si lui cum puteam s-o patesc in aceeasi zi cu el. Seara mergem din nou la bufetul nostru apoi la somn la cort cu caciulile pe urechi, unde Paul, dar nu numai el, are spaima de urechelnite. Dimineata pe la 11 apar si polonezii. Cum erau obositi ii lasam sa doarma doua ore apoi dupa ce facem o tura prin Lacu Rosu, impreuna urcam la faleza "Raza Soarelui". Aici incepe lupta de orgolii intre Paul si un baiat pe nume Przemek, care desi obosit reuseste din prima incercare sa urce "Miana" (7+/-8). Seara polonezii isi pun o prelata prinsa de copac si proptita in doua bete si dorm linistiti sub cerul liber. A doua zi coboram in chei mai jos de serpentine sa facem un traseu destul de frumos, "7 Noiembrie" (4B - 3 lc). Cum traseul are doua variante, noi am ales sa intram direct pe fisura din dreapta pentru ca implica ceva cunostinte de catarare artificiala. Polonezii sunt "hamseri" asa ca au avut parte de ce e mai neplacut. Pentru ca Paul vroia sa scoata traseul "rot punkt"am mers numai cap. Eu pe fisura am mers din bucla in bucla, numai surplomba din final am facut-o la liber. Polonii au ramas la intrarea in fisura si auzeam doar cum tipau disperati unul la altul, dar pentru ca Bicazul e involburat nu pre a se aude mare lucru. Cand sa ies la copac vad o radacina de brad care se misca, probabil din cauza vantului. Cred ca am stat cam 10 minute pana ce m-am hotarat sa ridic capul sa vad daca e radacina sau vipera. Nu stiu daca Paul a reusit sa-l scoata la liber dar stiu ca i-am asteptat pe poloni mai bine de o ora pana ce au aparut transpirati, obositi si juliti. Przemek imi spune ca a cazut in coarda de trei ori pana s-a prins ca mai bine se tine de bucle. In restul zilei Paul la invitat pe Przemek la un "Latin Express" (7+) iar eu pe Lukasz la un "Papaligal" (6+).
Iar se strica vremea dar totusi pana se uda stanca plec la peretele Suhardul Mic unde urcam "Fisura Centrala". Lukasz apreciaza mult traseul asta iar eu reusesc sa-l fac rot punckt. Din cauza ca a inceput ploaia urcam asigurati pe fata inierbata pana la padure.
In ultima zi in Lacu Rosu ii invit la o drumetie prin cheile Laposului. Toate bune si frumoase, peisaje superbe si treceri prin apa , pana ce iesim la o poiana si ne ia pe sus o haita de caini ciobanesti. Polonezii intra in panica si sunt pe punctul de a o lua la fuga. Restul zilei numai despre cainii aia au vorbit. Dupa amiaza, stangem cotul si tot echipamentul si plecam spre casa unde ma asteapta prima zi ca profesor la Scoala 13 din Botosani.



Niciun comentariu: