luni, 30 iulie 2012

Turul Județului Botoșani - premiera din 2012


Turul judetului pe bicicleta 2012



Traseu de bicicleta 1128910 - powered by Bikemap 
Ideea asta cu turul județului Botoșani o aveam din 2011 din primăvară. Am desenat traseul de mai multe ori până am ajuns la varianta finală care trebuie să cuprindă cel mai vestic, estic, nordic si sudic punct din judet plus cel mai înalt deal din județ - Tudora/Vorona aproape 600 m. alt.
  Am postat anunțul pe site-ul GEOS în 2011 și am primit o solicitare de la Suceava plus ceva mișcare în zonă dar fără nici o finalitate. A trecut și iarna lui 2012, a trecut și primăvara iar la începutul lui iunie am luat decizia rapid ca de vineri după masa indiferent ce-o fi eu pornesc în circuit. Nu am facut vâlvă și-mi pare bine pentru că nu a fost deloc ușor. Au răspuns prezent: Doru Petrariu, George Dron, Stelian Lazăr și Dragoș Hrițuleac.
Pe data de 15 iunie la ora 16 chiar inainte de start se pornește o ploaie serioasă dar nici ezitările lui Stelică sau Doru nu mă abat de la ideea de a pleca în tură. Pe la 18.30 se oprește ploaia și plecăm agale spre Suceava. Carosabilul e ud și mergem precaut iar eu am o remorcă incarcată cu saci de dormit și corturi, ceilalți cară rucsacuri în spate, iar Dragoș are coburi prinse pe portbagajul din spate. Foarte inspirată este mama mea care scrie pe o pânză albă ”Turul Județului Botoșani - 2012”. Urcăm dealul de la Baisa, apoi trecem de Vlădeni pe un trafic infernal care ne stresează și ne stropește. Respectul față de ceilalți participanți la trafic nu există. De la frustrați cu ”cazane” pe roți până la ”jmechiri” din Botoșani și Suceava majoritatea tratează strada ca pe propriul lor grajd. Ajungem întregi la intrarea în Huțani unde pe stânga s-a asfaltat o fâșie de asfalt cam de lățimea unui camion. Nu prea am înțeles de ce nu s-a făcut o treabă serioasă ca să poată trece două mașini mici simultan? Deja a reapărut soarele și totul strălucește după ploaie. Suntem în lunca Siretului pe un drum impecabil și în compania celor mai buni cicliști din Botoșani. Mai dăm un sprint, mai oprim să face poze, se simte spiritul de vacanță printre noi. Nu putea fi totul chiar idilic... Din față vin mașini care gonesc pe limba asta de asfalt nou, iar noi trebuie să ieșim de pe carosabil. Ca să nu ne stricăm buna dispoziție îi lăsăm să treacă care cum vor. La Joldești văd că asfaltul spre Vorona a dispărut. Urcăm pe pietriș până la intrarea în Vorona apoi facem ultimele cumpărături de la supermarketul (!!!) din Vorona și mai mult pe întuneric mergem spre mănăstirea Vorona iar de acolo prin pădure ajungem la ora 23 la Sihastria Voronei, un schit în inima pădurii. Un călugăr ne întâmpină și ne primește să mâncăm și să ne odihnim. Aici din neatenție unul dintre noi se sprijină pe chiuvetă care cade și se sparge... Dimineața plătim dublu paguba și ne cerem scuze. 
La ora 7 dimineața suntem iar pe drum prin noroaie pe  forestiere și poteci spre schitul Balș. Pe urcarea spre Balș, Doru ia inițiativa și împinge din greu tot dealul bicicleta mea cu tot cu trailer. Cam pe la ora 10 și destul de obosiți suntem în poiana inundată de lumină de la Balș la peste 500 m. altitudine. Aici e aproape pustiu dar merită să ajungi aici pentru sălbăticia și pitorescul locului. Curățim bicicletele de noroi și pornim prin pădure în coborâre lejeră spre Rădeni, trecem peste DN Botoșani - Tg. Frumos și incercăm să aflăm de la localnici care e cel mai bun drum spre cătunul Movila Părului. O tanti elegantă care statea în stația de autobuz ne îndrumă relativ spre așa cum spunea ea ”Mogila Părulu^” Traversăm lanuri întinse de culturi prin zone arse de soare prin sate sărăcăcioase cu oameni simpatici. Locurile acestea sunt total uitate de lume... asfaltul de la Prăjeni, singurul din zonă, e mai periculos decât drumurile de pământ. Ne pierdem printre dealuri și ratăm ”Mogila Părulu^” și ajungem până la urmă la cel mai izolat loc din județ după drumuri și după aspect - Odaia Veche. O fostă moșie boierească care pe perioada comunistă a fost ferma Todireni și care acum e tot o fermă dar la o capacitate mult mai mică, restul locurilor sunt invadate de vegetație. Chiar cum intrăm suntem ”întâmpinați” de o haită de câini iar mai încolo la o fântână cu apă bună Doru socializează cu o doamnă de prin Gorj care ar face orice să plece de acolo. Nici semnal la telefon nu aveam așa că urcăm din nou în șa și pornim pe lungi drumuri de pământ spre civilizație. E deja foarte cald și bem apă la greu.
Eu în copilărie am fost des pe la Odaia Veche cu tatăl meu, inginer agronom la IAS Albești de care aparținea această fermă izolată. Prin anii 80 ferma avea terenuri de foarte bună calitate și era în custodia unui inginer elevat, pe care-l aprecia tata mult, inginerul Ciufudeanu. Vara, dar mai ales toamna fermă era foarte animată iar eu îmi petreceam timpul prin livezi la fructe.
Coborâm de pe dealuri în lunca Jijiei la Todireni și Hlipiceni. Zona e plină de afișe electorale de după campanie. Dan Diaconescu și acoliții lui devin tot mai populari prin aceste zone. Oare unde se îndreaptă societatea noastră!?! Noi ne îndreptăm pe asfaltul peticit și găurit spre Răuseni apoi urcăm dealul spre Călărași. Panta e de minim 10 % și e foarte cald! Știam despre satul Călărași că e destul de izolat dar nu credeam că e atât de vălurit, cu urcări și coborâri susținute. Ajungem pe culmea unui deal sterp de unde în toată splendoarea se așează la picioarele noastre lunca Prutului și dealurile cu multă pădure (sic) a republicii Moldova. Coborâm la asfalt la drumul Iași - Ștefănești  la o crâșmă animată de căruțași. Bem o bere rece Zimbru la sticlă cu 1,8 lei (sic) și ajung la concluzia că nici măcar la jumătatea drumului nu suntem pe ziua de azi. Pe un asfalt încins pornim în amonte pe Prut prin satele Românești, Bobulești, Stefănești, apoi pe malul celui mare lac de acumulare de la Prut, lacul de la Stânca Costești, prin satele Stânca, Ripiceni unde facem un popas la domnul Gelu la umbră să ne hidratăm și să servim o gustare.
Un lucru începe să mă irite prin locurile astea. Eu la remorcă am un fanion galben iar dedesupt un steag alb pe care scrie cu roșu ”Turul Județului Botoșani - 2012”  iar oamenii din sat când văd culorile astea imediat cred ca suntem de la PNL / PSD / USL  și probabil mai cred că în remorcă am pomeni post electorale...sau cine știe ce naiba le-au promis la sărmanii oameni ăștia în campanie acum o săptămână. Observ și eu și Doru că țara s-a divizat în culori politice și oamenii simpli uită să salute cum se întâmplă normal la țară ci întreabă direct dacă suntem de la USL. Iar când negăm sau nu le răspundem, reacția lor e de dezamăgire... Probabil oamenii din aceste zone sărace au așteptări mari de la liderii lor care mai tot timpul fac promisiuni gogonate. La ieșirea din Ripiceni, când un nene e gata să mă felicite că sunt de la USL și eu îi tai elanul și îi răspund oarecum iritat ceva de genul: Nu ați nimerit! Nu-i cunosc! Spor la muncă! imediat omul devine agresiv și răcnește după mine: Dacă ești de la PDL atunci te bag ..... .... ..... ..... ...!!! O gândire pur stalinistă. E prima săptămănă după alegeri și atmosfera e destul de încinsă și la propriu și la figurat.
Avem deja la bord 190 km și suntem obosiți, dar surpriza abia cum o avem când de la Manoleasa virăm la dreapta, și imediat se termină și asfaltul! Mergem pe singurul drum NAȚIONAL din România neasfaltat!!! Avem de parcurs 44 km de macadan spre cel mai nordic punct din România. Cum se poate ca în țara asta să se asfalteze tot felul de drumuri spre culmi de munte spre tot felul de case de vacanță, iar acest drum național care merge spre punctul de frontieră de la Rădăuți Prut să rămână în halul ăsta? Trăiesc sentimentul că sunt undeva intr-un capăt de lume, un fel de Kazakhstan. Oamenii sunt curioși când ne văd, se cheamă unii pe alții la poartă să ne vadă. Pentru că suntem pe graniță un polițist de frontieră îl oprește pe George care inspirat nu face altceva decât sa-i arate ciclocomputerul cu distanța parcursă și timpul petrecut în șa. A fost așa de convigător încât nici o altă patrulă nu ne-a mai oprit. În Miorcani se lasă seara iar noi deviem un pic spre vest să prindem drumul proaspăt asfaltat de la Coșula spre Rădăuți-Prut. De la cât am stat pe șa toți ne plângem de dureri de fund și spate. Pentru că e sâmbătă seara și deja e întuneric, iar la Rădăuți-Prut e discotecă și mulți tineri cu scutere și mașini se agită fără rost așa că facem doar o poză și părăsim imediat zona. La ieșirea din sat oprim să ne odihnim și să mâncăm. Aici decidem să continuăm să mergem până la Darabani la o pensiune să ne odihnim bine. Nu fac 500m și aud un fâsâit puternic și sunt pe pană. Nu am cameră la schimb dar cu ajutorul lui Dragoș și a lui Doru facem pana cam în 10 minute. Stelică și George sunt deja departe. Mergem pe întuneric prin satele Horodiștea, (aici în dreapta e casa memorială a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevitul ) și Păltiniș, peste dealuri și păduri până la intrarea în Darabani unde Stelică ne așteptă pe întuneric iar George dormea bustean întins pe asfaltul care nu se răcise peste zi. Ne cazăm la pensiunea Andrei cu 60 lei camera curată și cu baie comună relativ ok. Bem o bere și gata, se rupe filmul!
Duminică 17 iunie ne trezim la 6.30 iar la 7 suntem la biciclete. Surpriza neplăcută e când văd că iar am pană pe spate, ia cauciucul e tăiat cam 3 cm. Doru e bine dotat și mă ajută să punem un petic la cauciuc și pornim pe traseu. În piața centrală din Darabani cumpăr un cauciuc de rezervă ”made în India” cu 15 lei (sic).
Din neatenție ratăm drumul spre Bajura și continuăm prin Hudești apoi la stângă spre Suharău. Ne bucurăm noi și fundurile noastre de drumurile asfaltate prin proiecte europene. Pe marginea drumului sunt mulți duzi și cireși care mă îmbie la mâncat. La Suharău nimerim în plină sărbătoare a satului, exact în momentul în care defilau în costume populare elevi și profesori acompaniați de fanfară. De la Darabani spre nord suntem în ținutul Herța care e foarte pitoresc. Sunt multe sate pline de copaci roditori, oameni primitori cu care e o plăcere să dialoghezi. Locurile sunt mai prospere decât pe malul Prutului și parcă și oamenii sunt mai prietenoși. Punem multe întrebări pentru că sunt multe bifurcații și o gramadă de dealuri de urcat și de coborât. Sunt peste 30 grade C și după 3 zile în șa suntem cam storși de vlagă. În satul plin de farmec Fundul Herții admirăm pe un deal pe partea ucrainiană din ținutul Herța, mănăstirea ”Învierea Domnului” Briceni, o uriașă catedrală construită de enoriașii români din Ucraina. Bătrânii spun că în vremurile tulburi de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, soldații sovietici fugeau peste noapte cu bornele de stat în interiorul României, astfel dimineața unele sate erau deja în URSS. A fost o dramă de care se vorbește puțin și încă cu teamă. În centrul satului e rândul lui Doru să facă o pană. Din comoditate încearcă să folosească spray-ul anti-pană dar se dovedește a fi o porcărie. Tot peticul cu prelandez e cea mai bună soluție. Ajungem și la fosta vamă de la Racovăț unde doi polițiști păzeau la umbră ”ceva care nu există” . Încep să bage texte cum să nu facem poze cu vama și cu granița ucrainiană. Eu îl conving pe domnul plutonier să ne faca el o poză ca să fie toată lumea mulțumită. Așa că facem o poză de grup cu un indicator de ”Drum Bun” către un punct de frontieră închis, un fel de invitație să trecem fraudulos granița ucrainiană. În pădurea dintre Racovâț și Pomârla, pe o urcare de 11% constat că iar am pană. Undeva trebuie să facem la dreapta, spre vest dar nu vedem nici un drum clar. Coborâm în Pomârla iar aici un nene ne arată o rampă cu pietriș ca fiind cea mai bună variantă. Urc cu sforțări integral pe bicicletă apoi pe culmi de dealuri expuși la soarele dogoritor continuăm spre Hilișeu Horia. Între timp Dragoș rupe o spiță dar nu e nimic grav. Între Hilișeu Horia și Dersca e o urcare lungă și înclinată prin pădure exact ca la munte. Ar fi pe locul doi ca greutate după Balș, din această tură. Noroc că urcăm prin pădurea de foioase și e mai răcoare. Traversăm Dersca pe drum asfaltat și continuăm spre lunca Siretului la Mihăileni, sat cu o puternică comunitate de ucrainieni și care cândva era celebră pentru olărit. Din Mihaileni mergem pe un plat plictisitor de-a lungul râului Siret spre Vârful Câmpului, apoi Bucecea unde se alătură nouă și Viorel cu cursiera care ne va însoți până acasă. În satul Cucorăni facem dreapta pe drumul asfaltat spre Ipotești, traseu foarte familiar nouă. După dealul de la Manolești suntem în Botoșani și facem o poză de grup după care patrulăm pe bulevard până ce fiecare se desprinde spre casa lui să se odihnească pentru că luni e zi de muncă.
  Ca o concluzie pot spune că județul natal e pitoresc prin izolare, înnapoiere, diversitate și simplitatea și modestia oamenilor. Toți am remarcat discrepanța dintre viața noastră din oraș și cea din satele vizitate. Remorca de la bicicletă a făcut furori în unele sate (Bobulești). Unii meșteri locali cred că au prins din mers ideea și nu m-aș miră să văd data viitoare tot felul de cărucioare prinse de bicicletă.
Accesul la TV satelit nu ajută întotdeauna comunitățile locale. Oamenii sunt simplii și naivi așa că ”înghit” ușor orice minciună prezentată ca ”senzațională” de televiziuni părtinitoare. Sunt doar folosiți în tot felul de manevre politice fara ca ei să aibă ceva de câștigat vreodată. În nordul județului oamenii sunt mai bine organizați iar comunitatea mai unită și asta se vede doar de la o scurtă privire astfel: iarba cosită în zona instituțiilor locale, șanțurile de pe marginea drumurilor sunt curățate periodic, trotuare și podețe, borduri și copaci date cu var... Venitul minim garantat trebuie dat celor amărâți în schimbul folosirii acestora pentru a îngriji comuna.


Niciun comentariu: