Iarna asta a fost poate cea mai serioasă din ultimii ani. Am schiat mai mult ca niciodată pe dealurile din jurul Botoşanilor. Dar nu am ieşit deloc la munte spre ruşinea mea. Aşa că în aprilie iau schiurile , mă urc în tren şi cobor în Câmpulung Moldovenesc, rezolv nişte socoteli aici şi pe la amiază pornesc peste muntele Bodea spre Rarău. Sunt cu o pereche de schiuri de tură (cam scurte) cu legături Silvretta, dar cu bocanci de plastic. Zăpada e foarte udă şi grea. Sus peste stratul vechi sunt mici fâşii de zăpadă moale, viscolită. trecerile astea îmi dau de furcă, plus bagajul. Tocmai am ajuns într-o zonă proaspăt doborâtă de furtună şi încep să mă caţăr şi să fac slalom printre doborâturi cu schiurile legate pe rucsac. E cumplit de trecut şi mă lăs tot mai mult pe versantul de est, spre drumul forestier de acces la cabana. Sus mă cazez la cabana Pastorală
unde e Mao şi Bulan de la Salvamont plus două profesoare tinere din Iaşi cu câţiva copii. Ambalaţi de alcool masculii aştia încearcă să impresioneze fetele şi se ia Bulan de mine cum că schiez prost. Brusc îi propun să încerce schiurile mele. Noroc că era noaptea şi nu se vedea nimic de la cabană, că altfel se facea de cacao. Noaptea am dormit la Mao în bucătărie pe nişte scaune. A doua zi am coborât pe drumul forestie spre Câmpulung Est. Mai jos de urmele unui Jeep se formase gheaţa şi aşa mai iau nişte trânte nasoale cu tot cu bagaj. De la Ridana iau schiurile în spate până la gară.
