sâmbătă, 16 februarie 2002

Februarie 2002 - Munţii Făgăraş, Piatra Mare



Echipa formată din Ovidiu Rânja, Paul Covalschi, Andrei Catargiu şi eu plecăm din Iaşi pe la 4 dimineaţa spre Sibiu şi Munţii Făgăraş. Pe drum Ovidiu bagă program de havy-metal, iar pe la Borsec după o rundă se serpentine in viteză nu mai rezist şi scot vulpea apoi somn până la Tîrgu Mureş. Prin munţi nu prea vedem multă zăpadă iar vremea era destul de caldă pentru februarie. La Sighişoara facem o plimbare prin cetate iar eu eram singurul fără ghete de schimb aşa că m-am plimbat cu plasticii în picioare. În Sibiu am dat o raită pe la magazinele de echipament apoi direct spre Porumbacul de Jos la un localnic găsit de Ovidiu de pe forumul Alpinet. Ala în loc de tractor avea un...trabant. Lăsăm maşina în curte la el şi cădem de fraieri la combinaţia lui cu trabantul break. Imaginaţivă 4 oameni mari cat uşa plus şoferul, 4 rucsacuri uriaşe montate pe trabant. Am reuşit să trecem cu bine de satul Porumbacul de Sus şi când am dat de drum forestier, a inceput să pârâie şi rabla. Înnainte sa se rupă, ne-am dat jos pacaliţi de excroc şi pornim la picior pe drum forestier, trecem de cariera de marmură şi imediat urcăm susţinut prin pădure, prin zăpadă pe întuneric. Rămân mai în urmă cu Andrei până la cabana Negoiu. Aici era un ajutor de cabanier ciudat cu un chef de vorbă enorm. Obosiţi scăpăm de el şi băgăm somn. Dimineaţa ne trezim târziu pe o vreme superbă. Imediat facem bagajele şi pornim pe muchia Şerbotei spre creastă. Cu un moral excelent si o vreme superba urcăm rapid pe Şerbota de unde avem privelişti de vis spre căldarea Şerbotei, custura Sărăţii şi vf. Negoiu (2535m alt) al doilea ca înălţime din ţară. Am ramas cu "gura căscată" când în depărtare, peste ţara Făgăraşului se vedeau clar crestele zimţate ale munţilor Rodnei şi calota pleşuvă a Călimanului din Carpaţii Orientali iar munţii Apuseni păreau ca nişte dealuri destul de aproape. Nu am crezut că este posibil să vezi aşa clar la sute de kilometri! Urcăm din greu prin zăpadă cu gândul la un loc bun de cort. Andrei rămâne în urmă ca până la urmă să abandoneze din cauza unui genunchi cu probleme. Rămânem echipa de trei, gata să înfruntăm noaptea pe creasta Şerbotei undeva sub vârf. Găsim o mică platformă, tasăm zăpada şi ancorăm cortul de un colţ de stâncă, cat mai bine în caz de vreme rea. Vântul bate moderat şi nu e frig în cort. Ieşim pe întuneric să admirăm luminine localităţilor din ţara Făgăraşului. Încercăm să aprindem fără succes primusul lui Andrei şi astfel avem parte de cea mai neplăcută surpriză a turei, lipsa apei.
După un somn liniştit ne trezim în ziua 2 pe o vreme cu vânt puternic şi cu un cer de nuanţa zăpezii. Strângem cortul iar vântul smuceşte un piolet de susţinere care se înfinge în tenta cortului şi face o gaura de 4 cm. Când ieşim pe creastă vântul loveşte în noi cu putere, iar plafonul de nori coboară mai jos de vf. Negoiu, la câţiva metri de-asupra capului. Între mine şi Ovidiu începe o dispută în care eu vreau să parcurgem custura Sărăţii şi să campăm sub Negoiu, iar Ovidiu doreşte să coboare în şaua Şerbotei să aşteptăm să vedem cum evoluează vremea. Alegem varianta mai precaută să ne refugiem undeva în apropiere şi să aşteptăm. În şaua Şerbotei ne întâlnim cu 4 nemţi care făceau creasta Făgăraşului. Facem o tabără de corturi pe versantul nordic sub Şerbota intr-un loc ferit. In timp ce montam cortul pe vânt una din căştile de alpinism e luată pe sus şi se pierde în căldarea de la picioarele noastre. Cobor mult printre stânci pâna la fundul căldării pâna ce găsesc casca buclucasă. La intoarcere îmi ia cam o oră să urc diferenţa de nivel. Mai târziu se lasă o ceaţa groasă ca nu se mai vad nici corturile nemţilor de la 20m de noi aşa ca stăm în cort şi moţăim. Noaptea incepe o vântoasă în rafale gata să ne doboare şandramaua. Cazemata şi cortul de iarnă a lui Ovidiu rezistă asediului. Dimineata zilei 3 e tot cu ceaţă şi vânt. Sună Ovidiu la domnul Bross de la Salvamont Victoria să afle ceva de vreme şi aflam ca de fapt la poale e vreme bună şi lumea se bucură de soare. Rămânem în aşteptarea vremei bune cerşind apă de la nemţi. Apa rezultată din topirea zăpezii e lipsită de săruri şi are şi un gust nasol. Stomacul meu nu rezistă şi vomit o supă făcută din apa asta. Ne enervăm din pricina statului degeaba şi nu mai ştim ce să facem ca să treacă timpul.
Încă o noapte la cort şi dimineaţa tot cu ceaţă începe aşa că hotărâm coborârea la cabana Negoiu. Alegem varianta prin căldare pe uriaşe tobogane de zăpadă întărită, ocazie bună de rupt pantalonii în fund. La cabana lăsăm echipamentul greu şi pornim rapid spre cascadele de gheaţă din căldarea Sărăţii. Ne întâlnim aici cu Bivuac şi încă un tip, patron la Outdoor Project şi avem şi noi o cazia să aflăm mai multe despre căţărarea pe gheaţă.
Ultima noapte în Făgăraş o petrecem la cabana Negoiu iar dimineaţa pornim pe drumul lung de întoarcere. Avea de-a face cu alt excroc cu căruţa de data asta, iar când ajungem la maşină seara, nenea ăla cu trabantul e în stare să ne mai ceară nişte bani pe motiv că Andrei i-a cerut nişte bani pentru ţigări. Când a pus Ovidiu mâna pe tel sa-l sune pe Andrei, a renunţat să tot ceară. În final ne-a indicat o casă de gospodari undeputem parca maşina şi pune eventual cortul. Noua gazdă, un om gospodar şi cumsecade de origine maramureşeană ne confirmă cu amărăciune ceea ce am constatat şi noi de fiecare dată când trecem prin zona referitor la localnici. Rugăm daca putem să dormim în şură în fân, iar el insistă fără succes să dormim în casă. Bem un rachiu cu gazda, apoi somn în fân până dimineaţa.
Pe o vreme mohorâtă mergem până la Bâlea Cascadă unde iar avem un eşec din cauză că nu merge telecabina. Părăsim zona Făgăraş şi facem ultimul popas în Piatra Mare la canionul 7 scări. În canion, sunt scări rupte şi poduri înclinate. Ne întoarcem pe întuneric la Dâmbul Morii şi pornim spre casă la Iaşi.

Un comentariu:

drumeag spunea...

am si eu niste poze din fagaras.
http://drumeag.blogspot.com/2007/09/sunset.html