Iulie 1997 - Muntii Bihor

Impreuna cu sora mea Maria prindem o tabara scolara la Nucet la poalele versantului vestic al muntilor Bihor, mai precis Biharia. Aste era pe vremea comunistilor o zone cu acces restrictionat pentru turisti din cauza minelor de uraniu de pe vaile Baita. Cu toate ca din 7 zile petrecute aici jumatate au fost cu ploaie, o buna parte din zona a fost vizitata mai ales cu aportul a doi speologi locali Radu si Ionica. Prima tura stiu ca a fost la Pestera de la Fanate unde eu si un baietel de clasa a 11-a cu niste lanterne chinezesti am reusit sa parcurgem toata cavitatea. A urmat apoi o expeditie foarte interesanta la pestera Cu Bile si la Secatura fiind aici ghidati de Radu. Doua pesteri active foarte interesante cu numeroase formatiuni carstice fascinante. Propun celor din tabara sa mergem in cheile Sighistelului, una din cee mai dense zone carstice din Romania. Cheile sunt in prelungirea localitatii Sighistel si au o lungime cam de 6 km, impanzite cu guri de pesteri, grote si izbucuri. Fiind sezon ploios, din multe pesteri curgeau mici paraiase. O parte din grup, impreuna cu doamnele profesoare hotarasc sa se intoarca, iau initiativa si pornesc impreuna cu Maria si alti copii mai mari, de liceu sa facem toate cheile pana la prima cascada apoi sa vizitam si pestera Magura. Pestera Magura are un portal larg, situat pe un prispa de-asupra cheilor. Nu ma aventurez in pestera cu copii si hotaram sa urcam pe muntele Tapu intr-o pajiste intinsa cu frumoase privelisti spre culmile impadurite a Bihorului. Coboram la sosea apoi cu o ocazie ajungem inapoi la tabara in Nucet.
In alta zi mergem la Baile Baita, o zona interzisa in perioada comunismului datorita extractiei de uraniu. O zona dezolanta, o rana in munte asa ca nu ne-am incumetat mai incolo si pe sosea ne-am intors in tabara. Au urmat zile cu ploaie in care Maria s-a imprietenit cu Radu iar noi am beneficiat de mai multa atentie din partea lui, concretizata printr-o tura speologica in Sighistel. Am intrat in pestera Pisolca, care incepe cu un tunel pe firul unui parau, apoi printr-o gaura am ajuns intr-o sala mica si circulara inundata care se traverseaza pe un toiag cam subred. A urmat partea cea mai grea pentru mine, anume o trecere printr-o gaura foarte stramta, ca un tunel descendent. Am trecut in cele din urma pasul, apoi am traversat catarandu-ne pe malurile de stanca a unei galerii intinse inundata. a urmat o frumoasa diaclaza ca in final sa ajungem la o spelndida cascada. Tot efortul a meritat pe deplin. Radu si Ionica ne-au spus ca dupa cascada, pestera continua. Ne-am intors afara la apa Sighistelului, apoi am urcat sa exploram pestera de la Magura. Magura e o pestera fara curs de apa, aproape uscata cu galerii largi si labirintice. La intoarcere intram intr-o galerie pe firul unui paraias la inceput ghemuiti apoi taras pana renuntam din cauza apei reci si a pericolului de hipotermie. Ultima pestera pe care am vizitat-o a fost pestera Cobasca. Cocotata sus pe versant, pastera ne intampina cu o arcada ramasa de la o fosta pestera poi coboram in subteran pana la o intersectie. La stanga ajungem la un lac subteran care l-am traversat prin partea stanga pentru a ontinua cativa zeci de metri. Galeria din dreapta este una uscata cu forme concretionare.
Din tabara de la Nucet, dimineata admiram cum soarele rasare de pe cel mai inalt varf din muntii Apuseni, - vf. Curcubata Mare de 1848m. Cu toate proiectele mele, din cauza vremii, nu am reusit sa-l urc. Am compensat acest esec cu o vizita organizata la pestera Ursilor de la Chiscau, o superba pestera foarte bine pusa in valoare de instalatia de iluminare. O alta excursie organizata a fost la Groapa Ruginoasa, la imensa ruptura rosiatica din zona pasului Vartop.
Astfel am debutat in fascinanta lume a speologiei, foarte precaut mai ales pentru ca eu nu stiu sa inot.

Aug. 1997 - Muntii Bihor

Formatia Genesis a compus rock psihedelic la inceputul anilor '70.

Iunie 1997 - Muntii Fagaras

Practica din anul doi o facem pe santierul de restaurare de la manastirea Brancoveni din Oltenia. In drumul spre casa ma hotarasc la varianta cu acceleratul Craiova - Iasi. Am incercat sa conving pe colegul meu Daniel Pupaza sa ma insoteasca dar fara succes.Asa ca iau singul trenul din Piatra Olt si pana la Avrig fac conversatie si beau bere. Initial doream sa ajung la Suru, dar din indicatiile primite am ales varianta mai usoara spre Barcaciu. Pe o zi torida de iunie fac pe jos tot drumul din gara avrig pana la cabana. Pe la 6 seara sunt in fata cabanei unde este doar doamna cabaniera. Admir privelistea superba cu zona Avrig si Scara in lumina de asfintit. Sunt singurul client asa ca dorm singur in cabana si mananc la lumanare, foarte rustic. Dimineata odata cu rasaritul soarelui pornesc pe muntele Scara spre Vf. Scara. Dupa refugiu Puha, cobor mult pe versantul sudic ca sa iau apa. Incep urcusul obositor pe Serbota, apoi cobor vitejeste in Custura Saratii. In caldarile glaciare din jurul Negoiului sunt multe limbi de zapada air vremea se schimba treptat. Deja cand ajung pe Negoiu (2535m alt.) vizibilitatea e aproape zero iar din ceata se aud tunete infundate. Cobor in graba spre strunga Dracului. Deja ploua torential dar nu ma opresc din coborare prin strunga. Din caldare dau sa fac la dreapta pe poteca ce taie versantul si care e partial acoperita cu zapada. Nu merg mult si alunec pe o limba de zapada uda si foarte inclinata. Din cauza rucsacului greu nu reusesc sa ma opresc din prima, asa ca iau viteza la vale. mai incerc cateva manevre dar viteza e prea mare s-o mai pot controla. In final ajung in fundul vaii, ma ghemuiesc, trag aer in piept si dupa o rostogolire pe pietre ma trezesc intins pe burta, cu rucsacul tot in spate, aproape intreg, dar totusi plin de sange. Ma examinez si descopar o plaga pe fesa dreapta. Rup o bucata de izopren si tamponez pe plaga apoi fara bagaj pornesc spre refugiul Caltun sa gasesc pe cineva sa ma ajute. Norocul meu e ca gasesc pe o doamna asistenta de profesie care era cu familia pe munte. Pe viu imi coase cu ata de papiota cateva copci si-mi opreste hemoragie. Niste baieti din Timisoara merg sa-mi aduca rucsacul si restul de bagaje imprastiate prin zona. Raman peste noapte la refugiu luptand cu frigul si diferite frisoane, plus pozitia pe burta destul de incomoda. A doua zi cam pe la amiaza ajunge echipa Salvamont Sibiu in preuna cu cei de la Arges. Ma pun pe targa si coboram cu greu pana la Transfagarasan, de aici cu o salvare coboram pe langa lacul Vidraru si pe valea Argesului pana la spitalul din Curtea de Arges. Imi pune niste copci mai calumea, ma tine o noapte sub observatie, apoi dimineata inainte de externare ma viziteaza o reporterita de la un ziar local. O bag in ceata cu termeni tehnici, ajutat si de un asistent pasionat si el de munte. Plec schiopatand pana la gara cu regret ca nu mai reusesc sa dau o fuga la Catedrala de la Curtea de Arges. Schimb un personal in Pitesti apoi alt tren in Bucuresti ca in final sa ajung cu bine in Iasi.

Iunie 1997 - Fagaras

Mai 1997 - Muntii Trascau, primul contact cu muntii Apuseni

Clubul de la casa studentilor, Studmont Iasi, organizeaza o tura la un trofeu in muntii Trascau. Pentru ca nu am mai fost niciodata in muntii Apuseni, aceasta ocazie nu trebuia ratata. Cum cortul era obligatoriu, fac rost de unu foarte mare si greu. Renunt in ultima clipa la tenta cortului si iau doar betele si supratenta, un izopren si sacul de dormit. Plecam seara cu acceleratul Iasi - Timisoara, cam 15 - 18 oameni plini de voie buna, iar dimineata suntem in oraselul industrial Campia Turzii. Din fata garii circula des autobuze spre Turda. Noi ne imbulzim toti intr-un singur autobuz iar in Turda gasim un alt autobuz care ne duce chiar in saua din fata cheilor Turzii. Raman foarte impresionat de cheile Turzii si peisajul din zona. In fata cabanei lasam bagajele si purcedem sa exploram acest taram de basm. Podurile 1 si 2 sunt darapante iar podul 3, din zona peretelui Urias nu mai pastreaza decat un cablu pe care se agata cei mai viteji dintre noi. Eu mai precaut invit fetele la o traversare prin apa. Peretele Urias e impresionant si incerc sa deslusesc liniile celebrelor trasee de alpinism "Madonna Neagra", "Ave Maria" si "Vich Tibor". Beau apa de la "sipot" si admir "Cosul lui Hili" cu gandul ca am sa catar aici intr-o zi. De la podul 4 urcam la pestera Cetateaua Mica, unde se pastreaza urmele unor fortificatii posibil medievale. Ne reintoarcem la bagaje si pornim drumetia pe firul vaii Hasdate spre satul Cornesti de pe valea Ariesului. Traseu superb pe o zi superba, cu numeroase treceri prin apa rece de primavara. Tot acest interval il petrec mai mult in compania Tatianei, pana ce gaseste pe cineva care sa-i ofere mai multa atentie. La Studmont si nu numai, iesirile astea de primavara, erau o mare oportunitate pentru tinerii studenti sa se cupleze intre ei. Pot spune ca am ratat 100% ocazii de a ma cupla la munte. Ori fata nu era interesata, interesanta, ori muntele era mult mai captivant si nu era timp de pierdut. Oricum acum faptul e consumat.
...deci am ajuns in Cornesti de unde am luat celebrul tren, acum apus, mocanita de pe valea Ariesului pana la Salciua de Jos. Ne-am urcat cu totii pe platforma de la ultimul vagon si am admirat din mersul lent al trenului satele motesti, abrupturile Bedeleului si meadrele Ariesului.
Seara am instalat tabara pe malul unui parau din Salciua de Sus. Baietii din Studmont au venit sa vada cum dorm eu direct pe iarba, doar cu supratenta deasupra capului. Tatiana a tras linie in dreptul meu si a plecat sa se culce in alta parte...
Dimineata cand m-am trezit am constatat ca o parte deja au luat-o inainte. Pe traseu zaresc in stanga mea turla ascutita a unei biserici din lemn. Pornesc intr-acolo, sar un gard si aung in curtea manastirii de maini Salciua. Sunt foarte incantat de descoperirea facuta si petrec cateva clipe aici. O maica imi arata o scurtatura care ma duce la portalul imens (apox 80 m inaltime) al pesterii Huda lui Papara din care iese nelinistitor paraul Salciua. Dupa un urcus prin padurea de foioase ajung intr-o sa de unde admir culmea inzapezita a Muntelui Mare (1828m alt.). Ma grabesc sa ajung din urma grupul de Studmontisti si traversez in graba sate pitoresti de moti cu casele acoperite de strat gros de fan. In final ajungem la un drum unde lumea statea la bere. Iau si eu o bere de la magazinul satesc, poate cea mai buna din toate baute in muntii apuseni, apoi asteptam sa se adune lumea. in ultimul moment vine un tip si ma acuza ca din cauza mea ca am luat-o la manastire ei s-au luat dupa mine, nu au putut sa sara gardul si au fost nevoiti sa se intoarca iar dupa el mai sunt si altii, care n-au ajuns inca din acelasi motiv. Vine autobuzul iar cand porneste, vedem in vale, la o distanta apreciabila, cativa studmontisti care incerca cu disperare sa ne atraga atentia sa oprim autobuzul. O incercare timida de a convinge soferul sa mai stea nu are succes asa ca noi mergem in echipa restransa pana in satul Rameti. Din noi pornim in drumetie spre frumoasa manastire Rameti, apoi traversam cheile Manastirii si pe drum forestier urcam pana la cheile Rameti. Brusc drumul se termina, singura posibilitate de a trece ramane prin apa. Ma intorc si nu mai gasesc picior de studmontist in zona. Parca au intrat in pamant. Ochesc un alt grup cu rucsacii in spate care o cotesc brusc in padure pe o poteca firava. Aflu ca si ei mergeau la acelasi trofeu si erau insotiti de un organizator. In poiana de pe munte regasesc grupul meu din Iasi. Montez rapid supratenta si ma intorc la cheile Ramet pentru a face o tentativa de trecere a cheilor. O las pe a doua zi si ma reintorc la cort pentru odihna. O alta fata blonda de la medicina cu care mai facusem ceva conversatie in timpul zilei renunta la anturajul meu in favoarea altora cu mai mult timp liber la dispozitie si corturi mai bune.
A treia zi baieti ca Viorel (Vioara), John, Vlad Condratov, Liviu si Sorin pornesc in concurs. Eu insotit de Cornelus (vezi Sureanu - Bucegi 1995) mergem sa traversam cheile Rameti. Traversam apa , apoi escaladam un prag stancos prevazut cu o sufa de fier, mergem pe brane deasupra cheilor pana in catunul Cheia. Acest catun e poate cel mai linistit loc de pa pamant. Sunt cateva case cu oameni in varsta, o mica biserica si apa Rameti in amonte de chei. Ne descaltam si pornim pe firul apei. Ni se alatura si alti studmontisti asa ca riscul e mai mic. Marea mea problema este ca eu nu stiu sa inot iar in anumite locuri apa junge pana la piept. O buna parte din lucruri le tin deasupra capului si cu multa atentie reusesc sa trec partea cea mai adanca a cheilor. Ajung victorios in aval si dupa ce ne uscam plec cu Cornelus la o bere. Seara Cornelus pleaca iar eu raman sa asist la premiere si la proba culturala. Nu primim nici un premiu, iar dimineata strangem toata tabara si pornim inapoi spre manastire, ne inghesuim intr-un autobuz pana la Aiud, apoi cu acceleratul Timisoara - Iasi suntem din nou acasa.

Mai 1997 - Muntii Trascau

Februarie 1997 - Rarau pe schiuri

Pornesc impreuna cu John din Iasi spre Rarau intr-o seara de februarie cu gandul la schiuri, zapada si distractie. Pe tren ne imprietenim cu o fata care ne invita la ea acasa. A durat ceva pana ne-am prins ca ne-a dat o adresa gresita, asa ca resemnati am petrecut noaptea motaind in gara din Campulung centru. Dimineata mergem la partia de pe Runc sa-si inchirieze John o pereche de schiuri. Luam schiurile si pornim spre Rarau. Eu si cu John luam trante cu nemiluita, toate intr-un cadru de voie buna. John, din zgarcenie sau saracie, a inchiriat cele mai ieftine si mai proaste schiuri posibile (parca Reghin, ceva...) si nu reusea sa face nici cele mai banale viraje fara sfortari sau trante. La cabana Pastorata era Sorin, poreclit "Sarchili", care pentru o suma modica de bani ne primeste sa dormim aici. Nu dureaza mult si vedem pe geam ca vine cineva cunoscut, nimeni altul decat Nazi din Iasi cu niste prieteni, printre care Ovidiu Ranja si inca un baiat, Victor. Pana sa se intunece fac cu John o intrecere pe schiuri de la Pastorala pana la bifurcatia spre Chiril. In valtoarea intrecerii prin orice mijloc, John ma acroseaza in lateral si ne izbim amandoi intr-un parapet. Lovitura de la genunchi imi mai face figuri si acum, mai ales la coborari solicitante.
In dimineata zilei urmatoare coboram cu schiurile spre Campulung Moldovenesc ceva mai precauti pentru ca aveam si bagajul in spinare. Pana la trenul de seara fac si eu un test cu schiurile lui John si pot spune ca au fost cele mai proaste schiuri de pana acum.

Decembrie 1996 - Rarau pe schiuri

Pentru ca m-am saturat de pierdut vremea in weekend prin baruri in polemici nesfarsite cu colegii mei de la arte, weekendul asta sunt iar in tren spre munte. Cum cel mai rapid acces este spre Rarau, iar data trecuta am regretat ca nu aveam schiurile in picioare, acum sunt pe peronul din Campulung centru cu schiurile montate pe rucsac, gata de actiune. Vreme frumoasa in urcus pe culmea Bodea, dar cam putina zapada pe versantul sudic unde trebuie sa fac coborarea pe schiuri. Ne avand experienta in schiatul in afara partiei, plus rucsacul in spate sunt principalele motive pentru caderile mele spectaculoase. De la schitul Poiana Sihastriei, iau din nou schiurile in spate si pornesc prin padure spre hotel. Sus beau un ceai si pregatesc marea coborare spre Campulung pe schiuri. Am parte de o coborare linistita pana mai jos de schit pana unde se termina zapada. Imi iau iar schiurile in spinare si prin noroi si balti ajung la Campulung Est, locul de unde iau trenul spre Iasi.

Decembrie 1996 - Iarna in Rarau

Pornesc din Iasi cu Liviu Iacob intr-o dimineata rece de decembrie cu acceleratul de Timisoara spre muntii Rarau. Coboram in Campulung Est si urcam pe valea Caselor. Constat ca de anul trecut in septembrie pana acum cheile Moara Dracului au fost podite pentru a fi traversate cu caruta. Cheile sunt inguste si scurte, cu inaltimi de maxim 80 m si latimea minima de 3 metri. Avem noroc ca zapada nu e prea mare si putem inainta rapid prin zona cu lastaris pe la Pietrele Albe. In creasta, incepnd de sub Popii Raraului, avem parte de vant puternic si vizibilitate redusa. Oricum nu avem nici un aparat foto la noi asa ca o tinem tot inainte. Facem un popas la Hotel Alpin sa ne mai incalzim si sa ne hidratam. Ne prinde intunericul pe drumul pe valea Izvorul Alb si ma gandesc cat de rapid as fi parcurs acest drum pe schiuri. Ajungem in final in gara Campulung Est si apoi cu trenul la Iasi.

Octombrie 1996 - Clabucetele Predealului - Bucegi

Duce ce mai petrec 2 saptamani pe santierul de restaurare pictura de la Singeru, judetul Prahova, hotarasc sa iau o gura de aer curat la munte. Plec din Ploiesti Vest cu un personal pana la Predeal. Aici ajung in plina iarna, pe o vreme mohorata. Total surprins de graba cu care iarna si-a intrat in drepturi, o iau usor pe drumul asfaltat spre cabana Trei Brazi, apoi continui pe poteca spre mini-statiunea Paraul Rece. Padurea a fost si ea surprinsa de venirea iarnii si astfel pot admita fagi ce-si scutura inca frunza, exemplare de zada ca niste pete orange-galbui pe verdele inchis al padurilor de conifere. De aici pornesc prin zapada si mai mare, pe langa cabana Belvedere spre Bucegi la cabana Diham. Dupa o masa binemeritata la cabana plec spre cabana Poiana Izvoarelor unde prind un crampei din Acele Morarului printre norii sumbrii cara invaluie tot versantul inalt al Bucegilor. Cobor pe poteca batatorita de grupuri de tineri euforici poate de frumusetea peisajului sau de licorile bahice, pana la Gura Dihamului. Continui pe un drum apos pana la Busteni, apoi cu trenul spre casa, spre campusul studentesc si un nou an de scoala.